Connect with us

FONDURI EUROPENE

MFE: Ghidul pentru Axa Prioritară 1 a Programului Operațional Competitivitate 2014 – 2020, lansat în consultare publică

Published

on

fonduri_euroMinisterului Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management a Programului Operațional Competitivitate 2014 – 2020 și Organismul Intermediar pentru  Cercetare din cadrul Autorității Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, anunță lansarea în consultare publică a schiței Ghidului unic al solicitanului – Axa Prioritară 1 „Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare în sprijinul competitivității economice și dezvoltării afacerilor”.

Documentul va sta la baza apelurilor lansate în cadrul Axei Prioritare 1 a acestui program și anume:

  • Secțiunea A: Investiții pentru departamentele de cercetare-dezvoltare ale întreprinderilor;
  • Secțiunea B: Clustere de inovare;
  • Secțiunea C: Întreprinderi inovatoare de tip start-up și spin-off;
  • Secțiunea D: Întreprinderi nou-înființate inovatoare;
  • Secțiunea E: Atragerea de personal cu competențe avansate din străinătate;
  • Secțiunea F: Proiecte de investiții pentru instituții publice CD/ universități;
  • Secțiunea G: Parteneriate pentru transfer de cunoștințe.

 Precizăm că documentele aferente secțiunilor A – E au fost supuse consultării publice și în perioada octombrie 2014 – ianuarie 2015, sub formă de propuneri de ghiduri ale solicitantului pentru fiecare acțiune în parte. Secțiunile F, respectiv G, sunt lansate pentru prima data în consultare publică.

Ghidul unic al solicitanului – Axa Prioritară 1 POC 2014 – 2020 este supus consultării publice până la data de 17 martie a.c.

 Întrebările referitoare la Ghidul unic al solicitanului, precum și propunerile și sugestiile formulate pe marginea documentelor publicate pot fi transmise către Organismul Intermediar pentru Cercetare la următoarea adresa de e-mail: structurale@ancs.ro.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

FONDURI EUROPENE

Ministrul Cristian Ghinea, mesaj către primari: Dați drumul la proiecte pentru tranziția verde și pentru domeniul digital

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Alocarea financiară pentru oraşe din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) va merge cu prioritate pentru proiecte pe “digital şi verde”, a transmis sâmbătă ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.

“În alte domenii din PNRR precum intervenţii la oraşe trebuie să fie mai multă tranziţie verde. Aici va fi ghidul pe care vreau să îl propun primarilor şi sper să mă văd cu Asociaţia municipiilor să le spun: prioritatea pentru alocarea financiară pentru oraşe trebuie să fie verde şi digital. Spun acum mesajul meu public către primari: daţi drumul, lucrul la proiecte pe digital şi verde. Ele pot să însemne foarte multe, pot să însemne piste de biciclete, pot să însemne trenuri, metrou, pot să însemne semaforizare inteligentă, iar aici la semaforizare inteligentă bifez şi verde şi digital. Aceştia nu sunt bani pe care îi gestionez eu sau ministerul, sunt banii României pe care trebuie să-i folosim deştept (…) Avem acum bani europeni, pe lângă aceste 30 de miliarde de euro, mai sunt şi cele 55 de miliarde de euro care veneau oricum în România, deci să-i folosim pentru ceea ce s-ar numi business us usual. Să folosim PNRR-ul pentru tranziţia verde, verde şi reformă”, a declarat Cristian Ghinea, la Digi 24, citat de Agerpres.

El a precizat că PNRR nu respectă în prezent cele două praguri pe care Uniunea Europeană vrea să le impună, respectiv minimum 37% din bani să meargă pe tranziţia verde şi minimum 20% pe digitalizare. “Din păcate, şi nu spun ca să critic, o spun factual, planul existent (PNRR n.r.) acum nu respectă aceste două praguri, iar acestea trebuie respectate”, a transmis el.

Întrebat ce înseamnă “verde” în sectorul transporturilor, Ghinea a răspuns că autostrăzile nu intră, dar “CFR este verde”.

“Sunt 4,5 miliarde de euro, din care 3,5 miliarde sunt propuşi pentru autostrăzi şi încă un miliard de euro pentru centuri ocolitoare şi alte drumuri. Ce vă pot spune este că mă voi bate pentru ca aceşti 3,5 miliarde de euro să rămână (în PNRR n.r.). Problema este însă că nu poţi să te baţi pentru toate, trebuie să îţi alegi bătăliile. Eu propun să-i păstrăm acei 4,5 miliarde de euro pentru autostrăzi şi rutier, să-i apăram, dar în condiţiile în care nu putem să raportăm verde acolo, nu putem şi pe alte domenii să fie tot fără verde, precum intervenţii la oraşe. Aici trebuie să fie mai multă tranziţie verde”, a mai spus ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Planul național de redresare și reziliență prezentat spre consultare publică la finalul lunii noiembrie a anului trecut de către fostul guvern PNL menționa pragurile de 37% pentru tranziția verde și 20% pentru digitalizare drept “constrângeri” de la nivel european.

PNRR-ul de 30,44 miliarde de euro este structurat bugetar pe trei piloni: Transport și schimbări climatice (o alocare de 21,4 miliarde de euro, reprezentând 64,88% din buget); Servicii publice, dezvoltare urbană, valorificarea patrimoniului (6,5 miliarde de euro, reprezentând 19,71%); Competitivitate economică, digitalizare și reziliență (5,08 miliarde de euro, reprezentând 15,42%).

În total, însă, României vor reveni 79,94 miliarde de euro, restul fondurilor având ca sursă de proveniență Politica de Coeziune, Politica Agricolă Comună și Fondul pentru o Tranziție Justă (FTJ).

Cele 79,94 miliarde de euro de care va putea beneficia România vor fi distribuite astfel: 30,44 miliarde din MRR (reprezentând 4,52% din acest instrument), 28,22 miliarde din fondurile de coeziune (reprezentând 7,52%), 19,34 miliarde din politica agricolă comună (reprezentând 5,58%) și 1,94 miliarde din Fondul pentru o Tranziție Justă (reprezentând 11,09%).

Continue Reading

FONDURI EUROPENE

Ministerul Fondurilor Europene: “Nu există niciun document sau poziţie oficială a Comisiei Europene prin care România este criticată pentru construcţia PNRR. Este fake news politic”

Published

on

© European Union, 2017/ Source: EC - Audiovisual Service

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu a fost niciodată criticat de Comisia Europeană, susţin reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene (MFE), într-un comunicat, menţionând că nu există niciun document sau poziţie oficială a Comisiei Europene prin care România să fie criticată pentru construcţia PNRR.

“Nu există niciun document sau poziţie oficială a Comisiei Europene prin care România este criticată pentru construcţia PNRR. Este fake news politic”, se menţionează în comunicat.

Ministerul Fondurilor Europene transmite pentru a doua zi consecutiv mesajul către liderii implicaţi în negocieri pentru funcţii politice să nu disemineze în spaţiul public o presupusă poziţie inexistentă a Comisiei Europene cu privire la construcţia Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Într-un comunicat publicat marți, MFE a încercat să clarifice informațiile apărute în presă privind “criticile” Comisiei Europene la adresa planului național de redresare post-pandemie prin care România poate primi 30,44 miliarde de euro, precizând că “colaborarea permanentă cu Comisia Europeană […] reprezintă un proces natural, nicidecum «critici», cum pot fi denumite populist”.

“Propagarea cu bună ştiinţă a ştirilor false în mass media fără o minimă verificare a informaţiilor la instituţiile române, la Reprezentanţa Comisiei Europene în România sau chiar la Bruxelles nu numai că este dezonorantă pentru cei care pretind că vor să reformeze clasa politică, dar pot afecta chiar construcţia unui document strategic cu implicaţii asupra generaţiilor următoare”, a declarat ministrul de resort, Marcel Boloş, în contextul unor presupuse “critici” aduse României de către Comisia Europeană.

Potrivit sursei citate, asemenea poziţie divergentă nu a fost exprimată în niciun context politic sau tehnic de partenerii europeni cu a căror implicare permanentă se construieşte fiecare capitol din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

“A spune despre PNRR că este un nou PNDL, adică să induci voit ideea că banii negociaţi de preşedintele Klaus Iohannis vor fi folosiţi din start ineficient, este descalificant pentru actorii politici care declarativ doresc o guvernare care să reformeze România pe termen lung. Şi, în plus, să afirmi cu nonşalanţă că ar exista critici din partea Comisiei Europene fără nicio bază reală poate însemna în cel mai bun caz o imaturitate politică, dacă nu cumva chiar o rea voinţă în detrimentul României”, spune Marcel Boloş.

Acesta susţine că miza PNRR este “una de dezvoltare pe termen lung, inclusiv pentru copiii noştri, şi în niciun caz nu trebuie să devină un subiect de dispută politică cu mult sub demnitatea unui adevărat om de stat”.

Ministerul Fondurilor Europene reaminteşte faptul că documentul strategic propus spre dezbatere pentru structura PNRR, elaborat împreună cu Preşedinţia României şi cu ministerele de linie, primeşte zilnic observaţii şi amendamente prin mecanismele de dialog oficiale, şi anume email sau formularul disponibil la https://mfe.gov.ro/sesiune-consultare-publica-noiembrie-2020-planul-national-de-redresare-si-rezilienta.

“O dezbatere unilaterală în mass media, bazată pe fake news, care implică însăşi Comisia Europeană, nu poate fi constructivă şi nici benefică cetăţenilor care trebuie să beneficieze cât mai repede de investiţiile prevăzute în infrastructură, siguranţă alimentară, digitalizare, educaţie şi alte domenii strategice pe termen lung cu adresabilitate la nivel naţional”, se menţionează în comunicat.

Într-o poziție publică transmisă pe Facebook, co-preşedintele USR PLUS Dacian Cioloş, care este preşedinte al Grupului Renew Europe din Parlamentul European, a afirmat că planul României pentru atragerea a 30 de miliarde de euro prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a fost criticat de Comisia Europeană pe motiv că nu prevede reforme “serioase”.

“Comisia Europeană a criticat planul trimis de Guvernul Orban pentru atragerea celor 30 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană, susţinând că PNRR nu prevede nicio reformă serioasă în domenii precum digitalizarea, protecţia mediului, sustenabilitatea economică, educaţia. Este un motiv în plus să încheiem cât mai repede saga asta cu împărţirea de funcţii şi să discutăm serios programul de guvernare şi cum finanţăm măsurile şi angajamentele prevăzute acolo”, a susţinut Dacian Cioloş.

Potrivit acestuia, Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care ar trebui să aducă României câteva zeci de miliarde de euro pentru relansarea economiei şi pentru reforme în sănătate şi în educaţie, “nu poate fi un nou PNDL”, ci trebuie să conţină reforme structurale.

Marți, Alianța USR PLUS propune la negocierile pentru formarea coaliției de guvernare cu PNL și UDMR o reformare a sistemului de management al fondurilor europene din România, inclusiv reorganizarea Ministerului Fondurilor Europene, a autorităților de management și a programelor operaționale 2021 – 2027.

Totodată, în presa centrală au apărut articole potrivit cărora Comisia Europeană ar fi criticat Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pe motiv că acesta nu prevede nici o reformă serioasă în domenii precum digitalizarea, protecţia mediului, sustenabilitatea economică sau educaţia, notează Agerpres.

Continue Reading

FONDURI EUROPENE

EXCLUSIV Ministerul Fondurilor Europene: Cum plănuiește România să investească 20% din planul de redresare de 30 miliarde de euro în digitalizare

Published

on

© European Union, 2017/ Source: EC - Audiovisual Service

Măsurile aferente domeniilor transport, digitalizare, mediul de afaceri și mobilitate, regenerare urbană și valorificarea patrimoniului cultural din Planul Național de Redresare și Reziliență vor asigura investiția 20% pentru digitalizarea României, a transmis luni, într-un răspuns pentru CaleaEuropeană.ro, Ministerul Fondurilor Europene.

Precizările MFE vin în contextul în care Planul Național de Redresare și Reziliență prezentat la 26 noiembrie are în vedere ambițiile emblematice ale Comisiei Europene conduse de Ursula von der Leyen privind tranziția verde și digitală, asumate și de Consiliul European, de Consiliul UE și de Parlamentul European, va aloca minim 37% din buget pentru schimbări climatice și minim 20% pentru digitalizare.

“Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Facilității de redresare și reziliență (FRR) se află în proces decizional, urmând să fie aprobată în procedura legislativă ordinară de Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European, astfel încât elementele de conținut pot suferi modificări ulterioare. Conform prevederilor acestei propuneri, măsurile propuse în plan trebuie să contribuie la tranziția digitală în procent de 20%”, se arată în răspunsul trimis.

Măsurile cuprinse în Planul Național pentru Relansare și Reziliență (PNRR), așa cum a fost lansat în consultare publică, pot contribui direct sau indirect la componenta de digitalizare chiar dacă nu se regăsesc în domeniul digitalizării, în acest sens putând contribui diferențiat, în proporție de 40% sau 100%, explică MFE

De exemplu, măsurile aferente domeniului ”transport” (investiții în cale ferată), ”mediul de afaceri” și intervențiile aferente domeniului ”mobilitate, regenerare urbană și valorificarea patrimoniului cultural” (mai puțin investițiile pentru achiziția de material rulant) pot contribui în proporție de 100% la componenta de digitalizare.

Astfel, prin măsurile aferente domeniilor ”transport”, ”digitalizare”, ”mediul de afaceri” și ”mobilitate, regenerare urbană și valorificarea patrimoniului cultural” se atinge un procent de contribuție la componenta de digitalizare de peste 20%, conchide sursa citată.

Citiți și DOCUMENT Planul Național de Redresare și Reziliență: Cum vor fi investite cele 30,44 miliarde de euro pe care Guvernul se angajează să le folosească integral pentru dezvoltarea României

Planul Național de Redresare și Reziliență reprezintă o cerință din partea Comisiei Europene pentru ca statele membre să poată accesa fondurile disponibile prin intermediul planului de redresare Next Generation EU, negociat de liderii europeni la Consiliul European din 17-21 iulie la pachet cu un buget total consolidat care cuprinde și Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, generând o valoare totală de 1.824,3 miliarde de euro.

PNRR are un total alocat de 30,44 miliarde de euro (prețuri 2018), respectiv de 33,009 miliarde de euro (prețuri curente) și este structurat pe trei piloni și 12 domenii prioritare pentru dezvoltarea României.

Cele 30,44 miliarde de euro care sunt alocate României provin din Mecanismul de Redresare și Reziliență. Cerința actuală din propunerea de Regulament aplicabil PNRR este ca din suma aferentă granturilor, 70% să fie disponibilă până în 2022, iar restul de 30% să se aloce, pe baza unei formule prestabilite, în funcție de evoluțiile macroeconomice de la nivelul fiecărei țări, potrivit Ministerului Fondurilor Europene. De asemenea, din cele 30,44 miliarde de euro, 13,77 miliarde de euro vor fi acordate sub formă de granturi, reprezentând a șaptea cea mai mare alocare de granturi după Italia, Spania, Franța, Polonia, Germania și Grecia.

PNRR este structurat bugetar pe trei piloni: 1. Transport și schimbări climatice (o alocare de 21,4 miliarde de euro, reprezentând 64,88% din buget); 2. Servicii publice, dezvoltare urbană, valorificarea patrimoniului (6,5 miliarde de euro, reprezentând 19,71%) și 3. Competitivitate economică, digitalizare și reziliență (5,08 miliarde de euro, reprezentând 15,42%).

Continue Reading

Facebook

Dacian Cioloș16 hours ago

Dacian Cioloș, liderul Grupului Renew Europe din PE, recomandă cetățenilor europeni să vadă și să voteze documentarul ”Colectiv“, unul dintre cele trei filme nominalizate la Premiul LUX al Publicului European

ROMÂNIA16 hours ago

MApN: Aproximativ 250.000 de seringi și 100.000 de ace necesare campaniei de vaccinare au fost aduse din Qatar cu o aeronavă a Forțelor Aeriene Române

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI16 hours ago

Fostul președinte Traian Băsescu s-a vaccinat împotriva COVID-19 la Spitalul Militar „Dr. Carol Davila”

Dan Motreanu16 hours ago

Dan Motreanu, vicepreședintele Comisiei pentru siguranță alimentară din PE, cere Comisiei Europene o evaluare a nivelului de autosuficiență alimentară a fiecărui stat membru și elaborarea de planuri de urgență în situații de criză

ROMÂNIA17 hours ago

Marian Petrache: După opt ani de muncă, proiectul din timpul mandatelor mele de președinte al CJ Ilfov, cel de alimentare cu apă, canalizare și stații de epurare, a fost aprobat de Comisia Europeană

ȘTIRI POZITIVE18 hours ago

Maramureșul și Bucovina, recomandate de cotidianul american New York Times ca destinații de vacanță pe timp de pandemie

Eugen Tomac19 hours ago

Eurodeputatul Eugen Tomac salută poziția Comisiei Europene cu privire la inițiativa cetățenească ”Minority Safepack”: A anunțat cât se poate de clar că nu va legifera pe domenii ce nu țin de competența sa

U.E.20 hours ago

Armin Laschet, aliat al Angelei Merkel, a fost ales președinte al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) din Germania, ceea ce îl plasează în pole position pentru a deveni următorul cancelar german

ROMÂNIA21 hours ago

Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat împotriva COVID-19: Am vrut să dau un semnal românilor să se vaccineze

Dacian Cioloș22 hours ago

Ivan Patzaichin, însărcinat să conducă procesul de desemnare a viitorului guvernator al Deltei Dunării. Dacian Cioloș: Va forma un grup consultativ reprezentativ care va propune o listă scurtă de candidați

ROMÂNIA21 hours ago

Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat împotriva COVID-19: Am vrut să dau un semnal românilor să se vaccineze

U.E.5 days ago

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan dorește să ”repună pe șine” relațiile Turciei cu UE: Este prioritatea noastră să facem din 2021 un an de succes

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Intenţia noastră este ca de la jumătatea săptămânii viitoare să trecem la etapa a doua de vaccinare

Gheorghe Falcă3 weeks ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă se va vaccina împotriva COVID-19 și îndeamnă la responsabilitate pentru „noi și cei de lângă noi”: Vaccinarea, testul nostru de maturitate

ROMÂNIA3 weeks ago

Campania de vaccinare anti-Covid în România începe cu asistenta care a preluat primul pacient infectat cu virusul SARS-CoV-2

ROMÂNIA3 weeks ago

Primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID au ajuns la Institutul Cantacuzino din Capitală. România va avea 10 milioane de doze de vaccin, 140.000 fiind distribuite săptămânal

ROMÂNIA3 weeks ago

Președintele Klaus Iohannis: Campania de vaccinare anti-COVID-19 începe în România și în toată UE pe 27 decembrie. Vaccinul este sigur și eficient, autorizat la cele mai înalte standarde europene

ROMÂNIA4 weeks ago

Mesajul președintelui Klaus Iohannis pentru noul Guvern: S-a închis ciclul în care ne-am angajat și am promis. Acum, la treabă!

ROMÂNIA4 weeks ago

Guvernul Cîțu a fost învestit de Parlament. Membrii noului Cabinet vor depune jurământul la Palatul Cotroceni

CONSILIUL EUROPEAN4 weeks ago

Angela Merkel, Klaus Iohannis și ceilalți lideri UE fac apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate: Prin eforturi comune și cu ajutorul vaccinului anti-COVID-19 punem baza unui 2021 sigur și prosper

Advertisement
Advertisement

Trending