Protestatarii au fluturat steaguri ale Turciei şi au scandat sloganuri naţionaliste, au băut bere (gest considerat o sfidare la adresa regimului islamist pe care vrea să îl impună Erdogan) şi au afişat postere cu chipul fondatorului Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk.
Presa americană scrie că protestatarii par să fi avut grijă să nu îl critice făţiş pe preşedintele Erdogan, însă şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la direcţia în care se îndreaptă ţara lor.
Sursa notează că varietatea de manifestanţi de duminică arată spectrul larg de ideologii din Turcia, o ţară de 75 de milioane de locuitori, aflată la intersecţia dintre Occident şi Orient. De altfel, Washington Post remarcă faptul că mulţi manifestanţi erau îmbrăcaţi în blugi, în timp ce alţii purtau straie tradiţional musulmane.
”Nu vreau să îl critic pe Erdogan, dar susţin democraţia”, a conchis un bărbat de 50 de ani, patron de hotel în Istanbul.
Citiți și Erdogan desființează garda prezidențială după ce a arestat 300 de membri ai acesteia
13.002 persoane au fost arestate după lovitura de stat eșuată, printre care 1.329 de polițiști, 8.831 soldați, 2.100 de judecători și procurori și 689 „civili”. 5.837 de persoane au fost plasate în detenție, inclusiv 3.718 soldați și 123 de generali.
Starea de urgență anunțată de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, ce va permite autorităților să ia măsuri rapide împotriva celor considerați responsabili de tentativa de puci eșuată din 15 iulie, a intrat pe 21 iulie, la ora locală 01:00, odată cu publicarea în Monitorul Oficial.
Măsura le va permite președintelui și guvernului să ocolească parlamentul în adoptarea de noi legi și să limiteze ori să suspende drepturi și libertăți atunci când consideră necesar. Președintele Turciei a ordonat și efectuat deja epurări în sfera administrației turce.
Mai mult, Erdogan s-a arătat dispus să accepte o decizie a parlamentului prin care s-ar hotărî reinstituirea pedepsei cu moartea.
Totodată, Turcia va suspenda temporar Convenția Europeană a Drepturilor Omului după ce a anunțat și instituirea unei stări de urgență pentru trei luni ca urmare a tentativei de lovitură de stat de săptămâna trecută, a declarat vicepremierul Numan Kurtulmus.