Connect with us

NATO

Mike Pompeo efectuează, la Bruxelles, ultima vizită în calitate de șef al diplomației SUA: Acesta va reafirma “sprijinul neabătut al Statelor Unite faţă de NATO”

Published

on

© NATO

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, va efectua miercuri şi joi o deplasara la Bruxelles, unde se va întâlni cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și cu ministrul de externe al Belgiei, Sophie Wilmès, vizita sa urmând să fie, cel mai probabil, ultima în calitate de şef al diplomaţiei americane, având în vedere că mandatul administrației Trump se va încheia la 20 ianuarie.

Conform unui comunicat al Departamentului de Stat, Mike Pompeo va reafirma la Bruxelles “sprijinul neabătut al Statelor Unite faţă de NATO”, precum şi faţă de relația bilaterală dintre SUA şi Belgia.

Secretarul Pompeo va evidenţia importanţa durabilă a parteneriatului transatlantic, va promova succesul actual al NATO în protejarea comunităţii transatlantice şi adaptarea la noile provocări de securitate, şi va reafirma tăria relaţiei bilaterale dintre Statele Unite şi Belgia“, se arată în comunicatul remis CaleaEuropeană.ro.

Vizita lui Pompeo, cu valoare simbolică, se diferențiază de abordarea pe care președintele american Donald Trump a avut-o față de NATO și de aliații europeni, având în vedere că înainte de câștigarea alegerilor din 2016 acesta declara că Alianța este una “perimată”.

De asemenea, tensiunile cu aliații europeni din NATO au cunoscut cote înalte pe fondul unor dispute între Trump și mai mulți lideri occidentali, îndeosebi cancelarul german Angela Merkel, liderul de la Casa Albă cerând insistent Germaniei și celorlalți parteneri europeni să aloce cel puțin 2% din PIB pentru apărare în cadrul Alianței Nord-Atlantice.

În schimb, vizita lui Pompeo, care a susținut în Europa mai multe discursuri privind importanța relației transatlantice, precum Bruxelles sau la Munchen, are loc și în contextul în care viitoarea administrație Joe Biden a promis să refacă alianțele Americii în lume și relația transatlantică, atât în cadrul NATO, cât și cu Uniunea Europeană.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

Jens Stoltenberg prezintă liniile directoare ale noului Concept Strategic NATO: Trebuie să construim Alianța ca o legătură instituțională între Europa și America de Nord

Published

on

© NATO

Viitorul Concept Strategic al NATO va avea în vedere edificarea Alianței ca “legătură instituțională” între Europa și America de Nord, a afirmat marți secretarul general al organizației, Jens Stoltenberg, la Riga, acolo unde a susținut un discurs care pavează calea spre negocierea noului document programatic al NATO.

În capitala Letoniei, unul dintre aliații de pe flancul estic al NATO, Stoltenberg a vorbit în deschiderea Conferinței de diplomație publică de la Riga, eveniment premergător reuniunii miniștrilor de externe din cadrul Alianței.

“Alături de Tratatul de la Washington, Conceptul strategic este cel mai important document de orientare al NATO. Ultimul datează din 2010. De atunci, securitatea noastră s-a schimbat (…) și astăzi trăim într-o epocă a concurenței sistemice. Rusia și China subminează ordinea internațională bazată pe reguli. Echilibrul de putere se schimbă Democrația și libertatea se află sub o presiune puternică. Următorul concept strategic reprezintă o oportunitate de a stabili modul în care NATO va face față acestei noi realități”, a afirmat Stoltenberg, înaintea întrunirii cu șefii diplomațiilor aliate, inclusiv secretarul de stat american Antony Blinken și ministrul român de externe Bogdan Aurescu.

 

Potrivit lui Stoltenberg, noul document, pe care liderii NATO îl vor aproba la summitul de la Madrid din iunie 2022, va stabili modul în care NATO va face față unei lumi mai imprevizibile și mai competitive. Decizia aprobării unui nou concept strategic a fost luată la summitul aliat de la Bruxelles din 14 iunie 2021.

În discursul său, înaltul oficial aliat a subliniat cinci elemente care ar trebui să se afle în centrul următorului concept strategic: “protejarea valorilor noastre, consolidarea puterii noastre militare, consolidarea societăților noastre, adoptarea unei perspective globale și construirea NATO ca o legătură instituțională între Europa și America de Nord.

Trebuie să construim NATO ca o instituție puternică. NATO este o idee puternică. Națiuni din Europa și America de Nord care se unesc pentru a se apăra reciproc și pentru a ne asigura libertatea și securitatea. (…)  Dar NATO este mai mult decât o idee. Este o idee încastrată într-o instituție puternică. Aceasta creează modele de cooperare, legături culturale și personale și o integrare la o scară greu de anulat“, a punctat Stoltenberg.

Reuniunea miniștrilor de externe din NATO de la Riga, desfășurată în contextul noilor comasări de trupe rusești la granița cu Ucraina și a crizei migrației instrumentalizată de regimul din Belarus al lui Aleksandr Lukașenko, are o agendă de discuții consistente, fiind un reper important în pregătirea negocierii Noului Concept Strategic al NATO, precum și a Summitului NATO de la Madrid din 2022.

Continue Reading

NATO

Bogdan Aurescu participă la reuniunea miniștrilor de externe NATO de la Riga: România susține elaborarea unui nou Concept Strategic al Alianței

Published

on

© Ministerul Afacerilor Externe

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu participă, în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie 2021, la Riga, în Letonia, la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre NATO, unde va reafirma sprijinul României pentru elaborarea unui nou Concept Strategic al NATO care să fie aprobat la summitul aliat de la Madrid din iunie 2022, informează MAE într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Reuniunea va avea un program și agendă de discuții consistente. Cu acest prilej, miniștrii vor aborda teme de relevanță și de actualitate pe agenda aliată, reuniunea fiind un reper important în pregătirea negocierii Noului Concept Strategic al NATO, precum și a Summitului NATO de la Madrid din 2022.

Ministrul Bogdan Aurescu va reitera sprijinul României pentru elaborarea unui Nou Concept Strategic al NATO, care să ofere Alianței instrumente adecvate de răspuns la provocările mediului de securitate actual. Totodată, ministrul român se va referi la evoluțiile curente de securitate din Vecinătatea Estică a Alianței și necesitatea continuării eforturilor pentru consolidarea posturii aliate de descurajare și apărare în mod coerent și cuprinzător pe întreg Flancul Estic, inclusiv în regiunea Mării Negre. Șeful diplomației române va sublinia și importanța consolidării relației transatlantice și creșterii coeziunii aliate, precum și aprofundarea cooperării cu UE, precum și cu partenerii estici și cei din Balcanii de Vest.

În prima zi a reuniunii va avea loc o sesiune de lucru în format aliat pentru un schimb de opinii referitor la evoluțiile curente de securitate din Vecinătatea Estică a Alianței, precum și la problematica controlului armamentelor, dezarmării și neproliferării. În cadrul unui dineu de lucru, miniștrii aliați vor aborda aspectele privind viitorul Concept Strategic al NATO.

În cea de-a doua zi a reuniunii ministeriale, lucrările vor debuta cu o sesiune cu participarea Georgiei și Ucrainei care se va focaliza asupra evoluțiilor de securitate regionale și relația partenerială cu NATO a celor două state aspirante. Aceasta va fi urmată de o sesiune în format aliat privind Afganistan. Ministeriala NATO de externe se va încheia cu o întâlnire a aliaților cu Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, respectiv cu Finlanda și Suedia, pentru un schimb de opinii privind Balcanii de Vest.

Ministeriala de externe a NATO organizată în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie 2021 este prima reuniune ministerială de externe care se va desfășura în afara Belgiei de la debutul pandemiei de COVID-19.

Reuniunile miniștrilor de externe din statele NATO au loc de două ori pe an, iar temele discutate au în vedere urmărirea priorităților politice aliate pe domeniile esențiale ale activității Alianței. În anii în care au loc Summituri NATO, aceste reuniuni pregătesc subiectele dezbătute și deciziile adoptate de șefii de stat sau de guvern ai țărilor aliate.

Continue Reading

NATO

Desfășurare de forțe în spațiul aerian al României începând cu 1 decembrie: SUA trimit elicoptere de luptă la Baza Mihail Kogălniceanu pentru a proteja flancul estic al NATO

Published

on

© MApN/ Facebook

Statele Unite vor trimite elicoptere de luptă de tip Apache și Black Hawk la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu ca parte a operațiunii Atlantic Resolve, lansată în 2014 cu scopul protejării flancului estic al Alianței Nord-Atlantice.

În perioada 1 decembrie – 11 decembrie, elicopterele armatei americane sunt programate să plece din portul Alexandroupolis, Grecia, și să zboare spre Stefanovikio, Grecia, și Mihail Kogălniceanu, România, informează un comunicat publicat US Army in Europe and Africa.

Elicopterele Black Hawk și Apache aparțin Brigăzii 1 Cavalerie Aeriană, Divizia 1 Cavalerie, din Fort Hood, Texas, care sosesc pentru o misiune de nouă luni.

Un anunț inițial în acest sens a fost făcut în luna octombrie, când publicația militară Stripes a notat că Brigada 1 Cavalerie Aeriană va trimite aproximativ 2.000 de soldați pentru a participa la Operațiunea Atlantic Resolve în țări precum Polonia, Lituania, Bulgaria și România. “România va găzdui elemente din cadrul Brigăzii 4 de Asistență pentru Forțele de Securitate a SUA, fiind pentru prima dată când o unitate de acest fel este dislocată pe continentul european”, a anunțat și Ambasada României în SUA, într-o postare pe Facebook.

Această desfășurare de forțe intervine într-un nou moment complicat al relațiilor NATO cu Rusia, după ce Federația Rusă a reluat procesul de comasare a forțelor sale militare la frontiera cu Ucraina. Subiectul va fi abordat, de altfel, marți și miercuri, la Riga, acolo unde miniștrii de externe din NATO se întrunesc în formatul Consiliului Nord-Atlantic. Secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, a avertizat Rusia că va trebui ”să plătească prețul dacă recurge la forță împotriva Ucrainei”.

Premergător acestei reuniuni de la Riga, SUA și-au reafirmat angajamentul față de securitatea flancului estic al NATO la reuniunea miniștrilor apărării din țările aliate de pe flancul estic, găzduită la București sub formatul B9.

Operaţiunea Atlantic Resolve a fost lansată în aprilie 2014 pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice, ca o modalitate de a demonstra angajamentul NATO în contextul în care regiunea se confrunta cu noi provocări în domeniul securităţii.

Începând cu aprilie 2014, Armata SUA din Europa și Africa a condus eforturile terestre Atlantic Resolve ale Departamentului Apărării, aducând în Europa unități cu baza în SUA timp de nouă luni la rând, arată sursa citată.

Desfășurarea în Europa a unor forțe americane pregătite și credibile pentru luptă, în sprijinul Atlantic Resolve, este o dovadă a angajamentului puternic și neîntrerupt al SUA față de NATO și Europa.

Prin intermediul antrenamentelor bilaterale, comune și multinaționale, Atlantic Resolve consolidează pregătirea, crește interoperabilitatea și consolidează legătura dintre armatele aliate și partenere.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
EUROPARLAMENTARI ROMÂNI12 hours ago

Raport: Nicu Ștefănuță, desemnat cel mai activ europarlamentar Renew Europe și al șaselea cel mai influent membru al Parlamentului European

NATO12 hours ago

Jens Stoltenberg prezintă liniile directoare ale noului Concept Strategic NATO: Trebuie să construim Alianța ca o legătură instituțională între Europa și America de Nord

U.E.12 hours ago

Eurostat: Prețul mediu al unui hectar de teren arabil din România este mai mare decât cel din Franța, depășind 7,000 de euro

COMUNICATE DE PRESĂ13 hours ago

Profesorul universitar dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA, participă la ceremonia de aniversare a 75 de ani de la înființarea Programului Fulbright

ROMÂNIA13 hours ago

Ministrul apărării Vasile Dîncu, videoconferință cu militarii români dislocați în misiuni externe: Dumneavoastră faceți cea mai bună imagine României

POLITICĂ13 hours ago

Președintele PMP cere Guvernului să pregătească România în fața noului val COVID-19 și propune o serie de măsuri în acest sens

Cristian Bușoi14 hours ago

Cristian Bușoi, responsabilul PE pentru relația cu EMA: Agenția Europeană a Medicamentelor are nevoie de mai mult personal și de finanțare continuă pentru a face față provocărilor de sănătate

SUA14 hours ago

SUA avertizează Rusia că orice nouă ”agresiune” împotriva Ucrainei va avea ”consecințe serioase”

ENGLISH15 hours ago

EPP MEP Vasile Blaga: The EU budget for 2022 boosted with significant additional funding for research and health

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI16 hours ago

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță salută acordul privind mandatul Centrului European de Control al Bolilor: ECDC va putea să verifice nivelul de pregătire al statelor membre în fața epidemiilor

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen salută decizia OMS de a începe negocierile pentru un tratat internațional privind pandemiile: Spiritul de acțiune colectivă, singurul răspuns pentru combaterea pandemiilor

U.E.2 days ago

Charles Michel, la sesiunea specială a Adunării Mondiale a Sănătății pentru un tratat internațional privind pandemiile: Sper că vom face istorie. Abordarea „O singură sănătate” este un „must-have”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 days ago

Mircea Hava pune la dispoziția oricărei ”comunități care dorește să cunoască și să acceseze fondurile” UE experiența sa de peste 20 de ani ca primar: Banii europeni pot schimba, din temelii, un oraș

ROMÂNIA3 days ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI5 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

INTERVIU Eurodeputatul Victor Negrescu: Salariul minim european are menirea să crească standardele sociale în Europa, oferind oportunități egale pentru toți europenii care lucrează în orice stat membru

Alin Mituța6 days ago

Eurodeputatul Alin Mituța: România va deveni un stat sigur pentru fete și femei atunci când vom taxa fiecare violență fizică, sexuală sau emoțională

POLITICĂ6 days ago

Guvernul Nicolae Ciucă a fost învestit de Parlament cu o majoritate covârșitoare. Membrii cabinetului PNL-PSD-UDMR vor depune jurământul la Palatul Cotroceni

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă îndeamnă companiile farmaceutice care produc vaccinul anti-COVID-19 să deruleze campanii de informare în statele UE pentru a combate dezinformarea

Team2Share

Trending