Connect with us

MAREA BRITANIE

Ministerul britanic de Interne: Peste 600.000 de români s-au înregistrat pentru a rămâne în Regatul Unit după ce acesta a părăsit Uniunea Europeană

Published

on

© Biroul Parlamentului European în România

3,72 milioane de cetățeni ai Uniunii Europene au aplicat pentru a trăi și lucra în Regatul Unit și după data de 31 decembrie 2020, când se încheie perioada de tranziție post-Brexit, potrivit datelor furnizate de Ministrul britanic de Interne.

Din numărul total al cererilor primite până în prezent de autoritățile Regatului Unit (3.721.960), cele mai multe au fost depuse de cetățeni polonezi (718.620), urmați de români (609.060) și italieni (372.380).

©www.gov.uk

Totalul este apropiat de numărul estimat de cetăţeni ai UE care ar fi fost rezidenţi în Marea Britanie atunci când alegătorii au decis cu o marjă strânsă să părăsească Uniunea Europeană în iunie 2016 şi sugerează că un exod anticipat de mulţi politicieni şi comentatori media nu a avut loc.

©www.gov.uk

În perioada 28 august 2018-30 iunie 2020, un număr de 3.462.610 de cereri au fost finalizate. Dintre acestea, în cazul a 1.984.220 de persoane a fost acordat statutul de rezident permanent. 1.427.070 au primit statutul de rezident temporar, care oferă permisiunea de a continua să trăiască provizoriu în Regatul Unit şi posibilitatea de a face o nouă solicitare după cel puţin cinci ani de locuit în această ţară. 25.170 de cereri au fost nule sau retrase, 23.090 au fost clasificate drept non-valide, iar unui număr de 3.060 persoane li s-a refuzat cererea de rezidenţă.

Majoritatea cererilor au fost depuse de persoane care trăiesc în Anglia (3.389.280), Scoția (186.610) și Țara Galilor (61.640).

Pentru a continua să se bucure de drepturile actuale pe teritoriul Marii Britanii (dreptul de a locui, a studia și a munci) și după Brexit, toți cetățenii europeni trebuie să solicite noul statut de rezident.

Statutul de ”pre-settled” este atribuit celor care sunt de mai puţin timp rezidenţi ai ţării. Acest statut le va permite să rămână cinci ani suplimentari în Marea Britanie şi să solicite statutul permanent, odată trecut pragul de cinci ani de rezidenţă.

Orice cetățean român care, fie se găsește deja pe teritoriul Marii Britanii, fie intră pe teritoriul Marii Britanii până la 31 decembrie 2020, poate să aplice pentru acest statut până la 30 iunie 2021. Ulterior datei de 1 ianuarie 2021, cetăţenii europeni din Marea Britanie vor fi condiţionaţi să-şi demonstreze statutul atât autorităţilor dar şi atunci când închiriază o proprietate, deschid un cont bancar sau să-şi dovedească dreptul de muncă în această ţară.

Pentru a veni în sprjinul românilor din Marea Britanie Ambasada României în Regatul Unit a precizat anterior că informaţii referitoare la procedura de înregistrare sunt disponibile pe pagina de internet a Home Office (https://www.gov.uk/), pe pagina de internet a Ministerului român al Afacerilor Externe la secţiunea Brexit (http://www.mae.ro/brexit), şi pe paginile de internet a Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la secţiunea Brexit (www.ambasada-romaniei.co.uk/ro/brexit şi https://londra.mae.ro/node/2171).

În plus, Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a pus la dispoziție un număr de telefon ( 07503882992 ) și o adresă de e-mail ( londra.brexit@mae.ro )  prin care românii pot solicita informaţii şi sprijin în legătură cu procedura de înregistrare în EUSS.  

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

MAREA BRITANIE

Brexit: Londra anticipează o săptămână ”majoră” pentru discuțiile cu Uniunea Europeană referitoare la un acord comercial, în contextul în care timpul trece

Published

on

© European Communities, 2008

Urmează o săptămână ”foarte importantă” pentru negocierile dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit privind un acord post-Brexit, a declarat ministrul britanic de externe Dominic Raab pentru BBC, în contextul în care discuțiile au intrat pe ultima sută de metri, existând încă chestiuni importante asupra cărora cele două părți să ajungă la o înțelegere.

”Este o săptămână foarte importantă, ultima săptămână într-adevăr majoră (…) totul se învârte cu adevărat în jurul a două teme de bază”, a menționat Raab.

”Avem nevoie să găsim un acord în cursul săptămânii care vine sau poate o zi sau două după aceea”, a afirmat șeful diplomației britanice, citat de Times Radio.

Potrivit Reuters, negociatorul-șef al UE Michel Barnier, aflat la Londra, le-a menționat jurnaliștilor că ”munca continuă, chiar și duminică”, în încercarea de a evita o relație comercială guvernată de reglementările Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).

De altfel, Michel Barnier menționa în cadrul unei reuniuni ce a avut loc vineri cu reprezentanții statelor membre UE că ”nu suntem departe de momentul <<take it or leave it>> (acceptă sau nu)”, a spus negociatorul-șef al UE pentru relațiile post-Brexit.

Miercuri, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a recunoscut că încheierea unui acord comercial post-Brexit între Uniunea Europeană și Regatul Unit încă nu este sigură și urmează ”zile decisive” pentru aceste tratative, dar a exclus un scenariu în care un posibil acord ar aduce atingere ”integrității pieței unice europene”.

Principalele puncte de divergenţă rămân legate de solicitările UE privind menţinerea accesului pescarilor europeni în apele britanice, stabilirea unor norme care să prevină concurenţa neloială din partea companiilor britanice pe piaţa europeană şi crearea unui mecanism de soluţionare a diferendelor în cadrul viitorului acord.

În privinţa pescuitului, potrivit postului irlandez RTE, Barnier le va propune britanicilor un compromis prin care 15-18% din valoarea cotei de peşte capturat de pescadoarele europene în apele britanice să fie returnată Regatului Unit. Potrivit publicaţiei britanice The Sun, guvernul Johnson a respins această ofertă.

Deşi au o pondere de numai 0,1% în economia britanică, drepturile de pescuit fac figură de simbol, Regatul Unit argumentând că, în calitate de naţiune independentă, trebuie să deţină controlul deplin al apelor din jurul său.

Mai sunt puțin peste 30 de zile până la 31 decembrie, data la care se va încheia perioada de tranziţie post-Brexit după care Regatul Unit – care a părăsit oficial UE la 31 ianuarie – va înceta să aplice normele europene.

Dacă Londra şi Bruxellesul nu ajung la un acord asupra relaţiilor viitoare, atunci de la 1 ianuarie 2021 raporturile comerciale dintre UE şi Regatul Unit vor fi guvernate de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Un scenariu fără acord asupra relaţiilor viitoare ar conduce la disfuncţionalităţi economice grave, care ar afecta companiile şi lanţurile comerciale atât în UE, cât şi în Regatul Unit.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Brexit: Uniunea Europeană și Regatul Unit reiau negocierile în format fizic la Londra, în încercarea de a depăși aceleași ”divergențe fundamentale”

Published

on

© Biroul Parlamentului European în România

Uniunea Europeană și Regatul Unit reiau negocierile în format fizic la Londra, în încercarea de a depăși aceleași ”divergențe fundamentale” pentru a ajunge la un consens cu privire la un acord comercial post-Brexit, în contextul în care mai sunt doar 34 de zile până la încheierea perioadei de tranziție.

”În conformitate cu regulile belgiene, eu și echipa mea am ieșit din carantină. Negocierile în format fizic pot continua. Voi informa statele membre și Parlamentul European astăzi, Persistă aceleași divergene fundamentale. Voi călători la Londra în această seară pentru a continua discuțiile cu David Frost și echipa sa”, a transmis negociatorul-șef al Uniunii Europene, Michel Barnier, explicând faptul că a ieșit din carantină după ce un membru al echipei sale a fost testat pozitiv pentru COVID-19, lucru care a determinat ca tratativele între UE și Regatul Unit să se desfășoare în format online.

Joi, era neclar dacă negocierile în format fizic vor fi reluate la Londra, presa relatând că Michel Barnier l-a avertizat pe omologul său, David Frost, că nu va mai continua tratativele dacă nu observă o schimbate de poziție din partea Regatului Unit, potrivit BBC.

Întrebat dacă Marea Britanie îl așteaptă vineri la Londra pe Barnier, un purtător de cuvânt al Downing Street a răspuns că ”este o decizie a Uniunii Europene”.

Potrivit RTE, Barnier a convocat pentru vineri o întrevedere cu miniștrii pescuitului din opt state de coastă, între care și Irlanda, care se va desfășura în format de videoconferință, pentru a discuta despre unul dintre cele trei puncte sensibile asupra cărora cele două părți nu au ajuns la o înțelegere, lucru care provoacă îngrijorare în rândul oficialilor europeni.

În cadrul unei declarații, ministrul irlandez de externe, Simon Coveney, a menționat că aceste tratative sunt ”foarte, foarte dificile”.

Într-o cheie similară, secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clément Beaune, a precizat înaintea unei vizite la Lisabona că ”în domeniul pescuitului, suntem încă departe de acordul” care să le permită europenilor să aibă acces la apele britanice, conform AFP, citat de Agerpres.

Miercuri, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a recunoscut că încheierea unui acord comercial post-Brexit între Uniunea Europeană și Regatul Unit încă nu este sigură și urmează ”zile decisive” pentru aceste tratative, dar a exclus un scenariu în care un posibil acord ar aduce atingere ”integrității pieței unice europene”.

Mai sunt mai puţin de 40 de zile până la 31 decembrie, data la care se va încheia perioada de tranziţie post-Brexit după care Regatul Unit – care a părăsit oficial UE la 31 ianuarie – va înceta să aplice normele europene.

Dacă Londra şi Bruxellesul nu ajung la un acord asupra relaţiilor viitoare, atunci de la 1 ianuarie 2021 raporturile comerciale dintre UE şi Regatul Unit vor fi guvernate de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Un scenariu fără acord asupra relaţiilor viitoare ar conduce la disfuncţionalităţi economice grave, care ar afecta companiile şi lanţurile comerciale atât în UE, cât şi în Regatul Unit.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Ministrul Bogdan Aurescu, la 140 de ani de relații diplomatice București – Londra: Românii din Marea Britanie, un catalizator pentru parteneriatul nostru și după 1 ianuarie 2021

Published

on

© Ministerul Afacerilor Externe

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi-a exprimat încrederea, miercuri, că românii din Marea Britanie “vor continua să fie un catalizator” pentru parteneriatul cu acest stat, chiar şi după 1 ianuarie 2021.

“România are cea de-a doua mare comunitate în Marea Britanie, care contribuie la economia şi societatea britanică în multe moduri pozitive. Salut faptul că mulţi angajaţi români, în special în sistemul britanic de sănătate, au jucat un rol crucial în lupta împotriva pandemiei de COVID-19. Sunt încrezător că românii din Marea Britanie vor continua să fie un catalizator pentru parteneriatul nostru chiar şi după 1 ianuarie 2021. De asemenea, contez pe faptul că autorităţile britanice le vor acorda acces deplin şi le vor asigura drepturile chiar şi după finalizarea Brexit-ului”, a spus Bogdan Aurescu, într-un mesaj video înregistrat, pe care l-a transmis participanţilor un eveniment online, ce a avut loc miercuri şi care a fost dedicat celebrării a 140 de ani de relaţii diplomatice între România şi Marea Britanie.

Bogdan Aurescu s-a arătat încrezător că România şi Marea Britanie împărtăşesc o viziune comună pe tema necesităţii de a atinge un nivel mai înalt referitor la cooperarea bilaterală, printr-un parteneriat strategic actualizat şi consolidat, mult mai conectat la noile realităţi de la nivel european şi global.

În opinia sa, aprofundarea cooperării într-o gamă largă de domenii, de la afaceri externe şi securitate, la economie, ştiinţă, cercetare, inovare şi tehnologie poate doar să îmbogăţească relaţia dintre cele două state şi va deschide calea pentru atingerea unor obiective de importanţă majoră pentru cele două ţări.

El a amintit că, pe 20 februarie 1880, Marea Britanie, Franţa şi Germania au recunoscut pe deplin independenţa şi suveranitatea ţării noastre.

Bogdan Aurescu a spus că generaţii de faimoşi diplomaţi români şi britanici, membri ai familiilor regale, importante personalităţi politice, culturale şi academice au implusionat constant parteneriatul dintre România şi Marea Britanie.

Ministrul a afirmat că, începând cu 1989, România şi Marea Britanie şi-au canalizat eforturile în promovarea de viziuni asemănătoare, bazate pe valori şi principii comune. El a spus că această cooperare privilegiată a dus la un parteneriat strategic puternic şi dinamic.

Potrivit ministrului Afacerilor Externe, cooperarea dintre cele două ţări în domeniul securităţii şi apărării, interesele comune de politică externă la graniţele Europei şi sprijinul lor pentru o puternică legătură transatlantică au apropiat mai mult cele două state.

“Apreciem foarte mult contribuţia britanică la securitatea în regiunea Mării Negre. În acelaşi timp, salutăm faptul că Marea Britanie rămâne unul dintre cei mai importanţi parteneri economici şi comerciali ai României”, a adăugat Bogdan Aurescu.

Relaţiile diplomatice dintre România şi Marea Britanie au fost stabilite la 20 februarie 1880, la doi după încheierea războiului de independenţă împotriva Imperiului Otoman, desfăşurat între anii 1877-1878.

Începând din 1990, o nouă etapă a relaţiilor româno-britanice a fost deschisă, Marea Britanie devenind un partener apropiat şi unul dintre principalii susţinători ai aderării României la NATO şi Uniunea Europeană, în timp ce vizita premierului Tony Blair, la București, în 1999, a reprezentat o mărturie a acestei susțineri.

În anul 2003 a fost lansat Parteneriatul Strategic dintre România şi Marea Britanie, care a fost aprofundat şi extins o dată cu aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007. Nivelul de excelenţă al relaţiilor româno-britanice şi al cooperării atât la nivel bilateral, cât şi în cadru multilateral, a fost atestat suplimentar şi prin adoptarea, la cel mai înalt nivel, în 2011, a Declaraţiei Comune privind intensificarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Marea Britanie. 

Parteneriatul Strategic româno-britanic este fundamentat pe comunitatea de valori, principii şi interese ale celor două state, cooperarea bilaterală circumscrisă acestuia acoperind o arie extrem de largă şi complexă de domenii.

În prezent, România și Marea Britanie lucrează intens la adoptarea unui nou Parteneriat Strategic bilateral revizuit și adaptat la noile realități europene care au consfințit retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană.

Continue Reading

Facebook

Europe Talks 2020 – Survey

NATO42 mins ago

România propune aliaților din NATO inițierea procesului de redactare a unui nou Concept Strategic și se oferă să găzduiască viitorul Centru NATO în domeniul rezilienței

ROMÂNIA56 mins ago

Ziua Națională a României. Klaus Iohannis a decorat personalități din domeniul medical pentru lupta lor împotriva COVID-19

EDITORIALE1 hour ago

Op-ed | România 2030: Mic îndreptar pentru România europeană, transatlantică și rezilientă în deceniul următor

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Comercializarea vaccinului împotriva COVID-19 ar putea obține aprobarea Agenției Europene de Medicamente la sfârșitul lunii decembrie

Dacian Cioloș5 hours ago

Dacian Cioloș, mesaj de unitate de Ziua Națională a României: Când îți iubești țara, nu stai deoparte atunci când alții îi fac rău. Trebuie să fim cu adevărat împreună

U.E.5 hours ago

Ziua Națională a României: Franța își exprimă dorința ca Bucureştiul şi Parisul “să lucreze la agenda europeană comună” în timpul președinției franceze a Consiliului UE în 2022

Cristian Bușoi5 hours ago

Eurodeputatul Cristian Bușoi: Pogramul EU4Health, tot mai aproape de un acord final

ROMÂNIA6 hours ago

VIDEO Gest diplomatic inedit: Ambasadoarea Finlandei la UE a interpretat alături de soțul ei romanța “Ciobănaș cu 300 de oi”

COMISIA EUROPEANA6 hours ago

UNTRR salută publicarea de către Comisia Europeană a primului set de clarificări referitoare la noile prevederi ale Pachetului Mobilitate 1

COMISIA EUROPEANA6 hours ago

Ursula von der Leyen, mesaj pentru România după alocarea a 3 miliarde de euro pentru sprijinirea lucrătorilor: Europa vă este alături

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Ludovic Orban: Finalizarea gazoductului BRUA, o investiţie extrem de importantă pentru România şi pentru Europa, permiţând diversificarea surselor de aprovizionare cu gaz natural ale UE

ROMÂNIA3 days ago

Faza I a gazoductului BRUA, finalizată. Președintele Klaus Iohannis: O etapă esențială a întăririi securității energetice atât a țării noastre, cât și a Uniunii Europene

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Ludovic Orban: În următoarea perioadă, România va beneficia de finanțări extrem de importante de la nivel european

EVENIMENTE6 days ago

Coaliția “Votez pentru Sănătate” organizează dezbaterea “De ce avem nevoie de un parteneriat strategic pentru sănătate?” (LIVE, 26 noiembrie, ora 11:00)

Dacian Cioloș6 days ago

Dacian Cioloș: Europa este ținută ostatică de două țări, iar Bruxelles-ul trebuie să arate că știe să ia decizii ferme pentru a apăra libertatea și democrația

U.E.1 week ago

Președinția Germaniei la Consiliul UE patronează proiectul fotografic ”Faces of Europe”, un tablou despre toleranță și conviețuirea în pace

Marian-Jean Marinescu1 week ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Bugetul politicii de transport nu a fost mărit de Parlamentul European, ceea ce este în detrimentul țărilor din Est

ROMÂNIA1 week ago

Președintele Klaus Iohannis: Voi sprijini solicitările pentru fonduri europene pentru a începe reconstrucția Institutului Clinic Fundeni

Marian-Jean Marinescu1 week ago

Marian-Jean Marinescu: Parlamentul European cere o foaie de parcurs privind trecerea de la motoare cu combustie la cele bazate pe resurse nepoluante pentru a proteja producătorii și consumatorii

Gheorghe Falcă1 week ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Administrațiile locale trebuie să acorde prioritate studiilor pentru reabilitarea termică a clădirilor pentru a primi rapid finanțare europeană

Advertisement
Advertisement

Trending