Ministerul Economiei și ROMCHIMICA își unesc forțele pentru tranziția energetică a industriei chimice. Ștefan-Radu Oprea: Menținerea competitivității economice este esențială în acest proces

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea, a semnat o scrisoare de intenție cu Asociația Română a Industriei Chimice (ROMCHIMICA), în scopul colaborării pentru traziția energetică în industria chimică.

Potrivit unor mențiuni publicate de oficialul român pe pagina de Facebook, semnarea a avut loc în cadrul conferinței la nivel înalt „Calea de traziție a industriei chimice din România către economia verde”, eveniment la care au fost prezenți și directorul general al Consiliului european al industriei chimice – CEFIC, Marco Mensink, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Mara Roman, precum și șeful Cancelariei Prim-ministrului, Mihai Alexandru Ghigiu.

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a profitat de moment pentru a transmite mesajul nevoii de acțiune imediată la nivel european.

Conform unui comunicat al ministerului, prin intermediul acestui document, cele două părți își afirmă dorința de a identifica modalități de colaborare cu scopul realizării unor proiecte și investiții care să conducă la neutralitatea climatică, creșterea competitivității, dezvoltarea economiei circulare și cercetarea în domeniul industriei chimice cu părțile interesate din România, cu sprijinul activ al Guvernului României.

Ministerul precizează că România a făcut un pas semnificativ spre un viitor mai verde în cursul anului trecut, prin adoptarea Strategiei pe termen lung pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră – „România Neutră în 2050”.

Această strategie ambițioasă, adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 1215/29.11.2023, plasează țara noastră printre liderii europeni în lupta împotriva schimbărilor climatice.

”Competitivitatea economică este esențială în procesul de tranziție energetică și, astfel, trebuie să avem în vedere faptul ca sunt necesare măsuri adecvate pentru a evita eventuale creșteri ale costurilor de producție, concomitent cu impactarea forței de muncă calificată. Tranziția energetică se face, dar cu menținerea competitivității economice. În special pentru sectoare cu emisii mari, cum ar fi industria chimică, industria cimentului sau siderurgia, costurile de reducere a emisiilor vor trebui făcute într-o manieră care să permită menținerea competitivității pe piața internațională”, a precizat ministrul Ștefan-Radu Oprea.

Industria chimică din România are o contribuție importantă la economia națională, fiind formată din 2.350 de companii, cu o cifră de afaceri de 9,7 miliarde euro și 22.000 de angajați.

”Potențialul de creștere este unul semnificativ, iar printr-o colaborare strânsă între autorități și mediul privat putem identifica și atrage potențiali parteneri industriali precum și reprezentanți ai mediului academic, astfel încât să reușim să creăm un ecosistem industrial, sustenabil și rezilient în industria chimică”, a concluzionat ministrul Ștefan-Radu Oprea.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare