Connect with us

FONDURI EUROPENE

Ministerul Fondurilor Europene introduce noi standarde de transparență privind contractele de finanțare din fonduri europene

Published

on

Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, a semnat luni Ordinul privind aprobarea formatului standard al Contractului/Deciziei de finanţare – condiţii generale aplicabil pentru perioada de programare 2014-2020, prin care este introdus un articol dedicat transparenţei.

cristian-ghinea2Acesta defineşte contractul de finanţare, împreună cu anexele şi documentele vizând executarea lui, ca fiind informaţii de interes public în condiţiile Legii 544/2001, precizează un comunicat al ministerului. Mai mult, documentul MFE listează explicit elementele care nu pot avea caracter de confidenţialitate

– denumirea proiectului, denumirea completă a beneficiarului şi a partenerilor, dacă aceştia există, datele de contact pentru echipa proiectului, data de începere şi de finalizare a proiectului, locaţia proiectului;
– valoarea totală a finanţării nerambursabile acordate, intensitatea sprijinului, valoarea plăţilor efectuate;
– dimensiunea şi caracteristicile grupului ţintă şi, după caz, ale beneficiarilor finali ai proiectului;
– informaţii privind resursele umane din cadrul proiectului;
– rezultatele estimate şi cele realizate în cadrul proiectului;
– denumirea furnizorilor de produse, prestatorilor de servicii şi executanţilor de lucrări contractaţi în cadrul proiectului, precum şi obiectul contractului, valoarea acestuia şi plăţile efectuate;
– elemente de sustenabilitate a rezultatelor proiectului, respectiv de durabilitate a investiţiilor în infrastructură sau producţie.

Dacă există elemente care trebuie totuși secretizate, acestea trebuie să se înscrie clar în excepțiile prevăzute de legea 544 (drepturile intelectuale, protecția datelor cu caracter personal, etc), trebuie stabilite explicit și justificate înainte de semnarea contractului.

“Beneficiarii de fonduri europene au obligaţia legală să arate celor interesaţi cum se cheltuie banii publici. Ordinul pe care l-am dat astăzi elimină posibilitatea şi tentaţia de a ascunde activităţi şi cheltuieli în spatele unor clauze de confidenţialitate existente în contracte aferente perioadei de programare anterioară. În septembrie, am declanşat un proces accelerat de consultare referitor la transparenţa contractelor de finanţare şi acum avem decizia: investim banii europeni în mod transparent. Decizia MFE se înscrie în angajamentul de transparenţă administrativă asumat de Guvernul Cioloş. Acest articol din contractul cadru înlocuiește vechile clauze, care permiteau secretizări abuzive” a declarat Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, mai arată sursa citată.

Prevederile actualului ordin se aplică tuturor contractelor/deciziilor de finanţare aferente perioadei de programare 2014-2020.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

FONDURI EUROPENE

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legile care facilitează implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență de 29,2 miliarde de euro

Published

on

©️ Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a promulgat joi două legi care creează cadrul normativ pentru implementarea PNRR și accesul la fondurile de 29,2 miliarde de euro prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență, care a primit aprobarea din partea Comisiei Europene, luni, la București printr-o vizită simbolică a președintei Ursula von der Leyen.

Conform Administrației Prezidențiale, Iohannis a semnat un prim decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de relansare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență.

Șeful statului a semnat și un al doilea decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2021 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de relansare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență.


Citiți și

Moment istoric pentru apartenența României la UE: Președinta Comisiei Europene a dat undă verde, la București, PNRR-ului de 29,2 miliarde de euro

INFOGRAFIC PNRR: Cum arată traseul pe care România trebuie să-l parcurgă pentru a injecta 29,2 miliarde de euro în reforme și investiții: 41% din fonduri merg către tranziție verde și 21% către digitalizare


Un moment istoric pentru cronologia apartenenței României la Uniunea Europeană a avut loc luni la București. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a dat undă verde, în mod simbolic, Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) prin intermediul căruia România va putea beneficia de 29,2 miliarde de euro, granturi și împrumuturi, pentru a-și redresa economia și a-și construi reziliența ca urmare a pandemiei, printr-o tranziție verde și digitală.

Acest plan a fost posibil ca urmare a acordului istoric Next Generation EU convenit de Klaus Iohannis și ceilalți lideri UE la 21 iulie 2020, după patru nopti și patru zile de negocieri maraton, care prevede o punere în comun a datoriilor în virtutea solidarității și relansării economice și sociale europene, și ca urmare a întregului procesului decizional care a cuprins aprobarea Mecanismului de redresare și reziliență de către Parlamentul European și Consiliu.

În prezența președintei Comisiei Europene, a președintelui Klaus Iohannis și a prim-ministrului Florin Cîțu, care au semnat simbolic PNRR, România a devenit cea de-a 20-a țară din Uniunea Europeană care a primit undă verde din partea executivului european pentru planul său de redresare. Locul ales pentru desfășurarea acestui moment, Spitalul Universitar de Urgență București, este unul cu însemnătate pentru planul ce a fost aprobat României. SUUB va putea beneficia de fonduri prin intermediul PNRR în cadrul pilonului consacrat sănătății.

Ca imagine de ansamblu, PNRR-ul României este structurat pe 15 componente care acoperă toţi cei 6 piloni prevăzuţi la nivel european, cuprinde 171 de măsuri (dintre care 64 de reforme și 107 investiții) cu 507 jaloane și ținte.

Dintre cele 15 componente, finanțările cele mai mari sunt acordate, de departe, domeniilor transporturilor (7,6 miliarde de euro), educației (3,6 miliarde de euro), sănătății (2,45 miliarde de euro), renovării clădirilor (2,2 miliarde de euro), tranziției verzi și digitale la nivel local (2,12 miliarde de euro), sistemelor publice digitale (1,89 miliarde de euro) și energiei (1,614 miliarde de euro).

România a trimis Planul Național de Redresare și Reziliență către Comisia Europeană la data de 31 mai și l-a publicat la 2 iunie.

Prin documentul care totalizează 1350 de pagini, Bucureștiul are la dispoziție 29,2 miliarde de euro, dintre care 14,2 miliarde de euro granturi și 14,9 miliarde de euro împrumuturi, care vor fi contractate la o dobândă extrem de avantajoasă bazată pe rating-ul de creditare al Comisiei Europene.

Finanțările trebuie contractate până la 31 decembrie 2023, iar proiectele trebuie implementate până la 31 decembrie 2026. 

Până în prezent, 25 din cele 27 de state ale Uniunii Europene au trimis la Bruxelles documentele aferente PNRR-urilor. 20 dintre acestea, inclusiv România, au primit aprobare pentru planurile lor din partea Comisiei Europene, iar 13 au primit prefinanțarea prevăzută pentru a demara reformele din cadrul planurilor naționale de redresare și reziliență. Singurele state care nu au depus planurile naționale de redresare sunt Bulgaria și Olanda.

În următorii ani, României îi vor reveni aproape 80 de miliarde de euro din fondul de redresare și din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, conform negocierilor conduse de președintele Klaus Iohannis la Consiliul European din 17-21 iulie 2020. Acestea vor fi distribuite astfel: 29,2 miliarde din Mecanismul de Redresare și Reziliență din cadrul NGEU (reprezentând 4,52% din acest instrument), 28,22 miliarde din fondurile de coeziune (reprezentând 7,52%), 19,34 miliarde din politica agricolă comună (reprezentând 5,58%) și 1,94 miliarde din Fondul pentru o Tranziție Justă (reprezentând 11,09%).

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

INFOGRAFIC PNRR: Cum arată traseul pe care România trebuie să-l parcurgă pentru a injecta 29,2 miliarde de euro în reforme și investiții: 41% din fonduri merg către tranziție verde și 21% către digitalizare

Published

on

© European Commission

Luni a avut loc un moment istoric la București. Formal, Comisia Europeană a adoptat o evaluare pozitivă a planului de redresare și de reziliență al României, care se ridică la 29,2 miliarde de euro, o anvelopă financiară destinată reformelor și investițiilor care semnifică peste 10% din Produsul Intern Brut al țării. Practic, executivul european a dat undă verde circuitului decizional prin care Consiliul UE va aproba în termen de patru săptămâni acest plan fără precedent și prin care România va primi întâia tranșă de bani până la finalul acestui an, constând într-o pre-finanțare de 3,6 miliarde de euro.

Caracterul istoric nu derivă din momentul per se în care președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a înmânat documentul planului către președintele Klaus Iohannis și premierul Florin Cîțu, ci din contextul care au făcut deopotrivă necesar și posibil un plan de relansare de o asemenea magnitudine în Europa: redresarea economică și socială a Uniunii Europene pe noi baze, ecologice și digitale, ca urmare a celei mai grave crize de la înființarea Uniunii (pandemia de COVID-19), având ca punct de plecare un plan franco-german, construit pe un concept mixt de fonduri de tip granturi și împrumuturi obținute printr-o mutualizare a datoriilor, adoptat la capătul celui mai lung summit din ultimul deceniu și sigilat decizional printr-un amplu proces de negociere între instituțiile UE.

România a devenit astfel cea de-a 20-a țară din Uniunea Europeană care a primit undă verde din partea executivului european pentru planul său de redresare, un pas esențial care deschide calea pentru ca UE să plătească 14,24 miliarde de euro sub formă de granturi și 14,94 miliarde de euro sub formă de împrumuturi, contractate la aceeași dobândă (sub 1%) toate statele membre pe baza ratingului de creditare al Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR).

Acest pas esențial este urmat de o rută procedurală și decizională și de un întreg traseu de reforme și investiții și un, în timp ce întreg instrumentul oferă o fereastră de timp limitată. România, asemenea tuturor statelor membre, trebuie să contracteze finanțările până la 31 decembrie 2023, iar proiectele trebuie implementate până la 31 decembrie 2026. 

Care este ruta procedurală pentru ca fondurile să puse la dispoziția României pentru reforme și investiții?

Ca parte a procedurii după evaluarea pozitivă adoptată la 27 septembrie de Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene, care reunește statele membre, va avea acum la dispoziție patru săptămâni pentru a adopta propunerea Comisiei.

Aprobarea planului de către Consiliu, așteptată spre finele lunii octombrie, ar permite plata a 3,6-3,8 de miliarde de euro către România sub formă de pre-finanțare. Această pre-finanțare, care provine deopotrivă din granturi și împrumuturi, va fi parafată prin semnarea unui acord financiar între Comisia Europeană și România.

Această sumă reprezintă 13% din suma nerambursabilă alocată României și ar putea fi primită până la finalul anului în curs, în perioada noiembrie – decembrie.

Ulterior, România va putea solicita rambursări de sume alocate prin PNRR de până la două ori pe an în baza implementării țintelor și jaloanelor din planul aprobat. Mingea merge apoi în terenul Comisiei Europene care va trebui să pregătească în termen de două luni de la solicitarea României o evaluare preliminarii a cererii. 

Procedura primirii sumelor solicitate se încheie cu o decizie a Comisiei Europene în acest sens, luând în considerare și opinia Comitetului economico-financiar.

© European Commission

Cum a primit planul României aceleași calificative precum cele ale Franței sau Germaniei?

Planul de redresare al României “este un plan foarte cuprinzător, foarte bun”, a declarat luni un înalt funcționar european, în cadrul unui briefing tehnic cu presa română. Evaluarea tehnică a primit și cea mai înaltă formă de aprobare politică din partea Ursulei von der Leyen, care a afirmat, la București că planul României “un plan foarte bun, orientat către viitor”.

Pentru a fi aprobate, este necesar ca PNRR-urile statelor membre ale UE să respecte 11 criterii, iar acestea să fie notate cu calificative A sau B, unde A înseamnă că un criteriu a fost respectat în mare măsură, B – un criteriu a fost respectat într-o măsură moderată. Cel de-al treilea calificativ (C – un criteriu nu a fost respectat deloc) ar fi atras neaprobarea planului.

Conform acestor 11 criterii, Comisia a trebuit să evalueze dacă: măsurile au un impact de durată; măsurile abordează provocările identificate în recomandările specifice fiecărei țări sau o parte semnificativă a acestor provocări; jaloanele și țintele care permit monitorizarea progreselor înregistrate în ceea ce privește reformele și investițiile sunt clare și realiste; planurile îndeplinesc obiectivul de 37 % privind cheltuielile legate de climă și obiectivul de 20 % privind cheltuielile legate de digitalizare; planurile respectă principiul de „a nu aduce prejudicii semnificative”; planurile prevăd un mecanism adecvat de control și audit și o justificare plauzibilă a calculării costurilor.

România a primit zece calificative A, după cum a anunțat premierul Florin Cîțu, și un calificativ B. Asemenea Germaniei sau Franței, singurul calificativ B a vizat justificarea calculării costurilor.

© European Commission

O imagine de ansamblu asupra PNRR-ului României. Cum arată traseul de reforme și investiții pe care Bucureștiul va trebui să-l parcurgă

Cele zece calificative înalte de tip “A” reprezintă linia extrem de succintă a unui plan foarte cuprinzător. În urma evaluării respectării criteriilor de către Comisia Europeană și aprobării documentului final, PNRR-ul României așteaptă încheierea rutei procedurale pentru a demara traseul implementării țintelor, jaloanelor, reformelor și investițiilor.

România a trimis Planul Național de Redresare și Reziliență către Comisia Europeană la data de 31 mai și l-a publicat la data de 2 iunie. Ca imagine de ansamblu, PNRR-ul României este structurat pe 15 componente care acoperă toţi cei 6 piloni prevăzuţi la nivel european, cuprinde 171 de măsuri (dintre care 64 de reforme și 107 investiții) cu 507 jaloane și ținte, care vor trebui îndeplinite pentru a primi cele 14,24 miliarde de euro sub formă de granturi și cele 14,94 miliarde sub formă de împrumuturi.

© European Commission

Primul pilon – Tranziţia verde (15,9 miliarde de euro) – este structurat pe șase componente cu finanțare distinctă:

1) Sistemul de management al apei (1,884 miliarde de euro);

2) Împădurim România şi protejăm biodiversitatea (1,372 miliarde de euro);

3) Managementul deşeurilor (1,2 miliarde de euro);

4) Transport sustenabil (7,6 miliarde de euro);

5) Fondul pentru Valul renovării (2,2 miliarde de euro);

6) Energie (1,614 miliarde de euro);

Cel de-al doilea pilon – transformare digitală (1,89 miliarde de euro) – are o singură componentă:

7) Cloud guvernamental şi sisteme publice digitale;

Pilonul al treilea – Creştere inteligentă, sustenabilă şi favorabilă incluziunii (2,83 miliarde de euro) – cuprinde două componente:

8) Reforme fiscale şi reforma sistemului de pensii  (482 de milioane de euro);

9) Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare şi inovare (2,359 miliarde de euro);

Componentele pilonului al patrulea Coeziune socială şi teritorială (2,3 miliarde de euro)

10) Fondul local pentru tranziţie verde şi digitală (2,12 miliarde de euro);

11) Turism şi cultură (200 de milioane de euro);

Pilonul consacrat sănătății, rezilienței economice, sociale și instituționale, cel de-al cincilea va avea alocate 2,8 miliarde de euro pe trei componente:

12) Sănătate (2,455 miliarde de euro);

13) Reforme sociale (217 milioane de euro);

14) Reforma sectorului public. Creşterea eficienţei justiţiei şi întărirea capacităţii partenerilor sociali (167 milioane de euro);

Pilonul al șaselea “Politici pentru noua generaţie” (3,6 miliarde de euro) are o singură componentă:

15. România Educată.

Dintre cele 15 componente, finanțările cele mai mari sunt acordate, de departe, domeniilor transporturilor (7,6 miliarde de euro), educației (3,6 miliarde de euro), sănătății (2,45 miliarde de euro), renovării clădirilor (2,2 miliarde de euro), tranziției verzi și digitale la nivel local (2,12 miliarde de euro), sistemelor publice digitale (1,89 miliarde de euro) și energiei (1,614 miliarde de euro).

Din cele 7,6 miliarde de euro alocate transportului sustenabil, 3,9 miliarde vor fi direcționate transportului feroviar, iar 3,1 miliarde de euro celui rutier. Pe baza sumelor alocate, aceste două sub-componente primesc cea mai mare finanțare din cadrul PNRR. Până în 2026, România se angajează să construiască 434 de kilometri de autostradă prin PNRR, iar din perspectiva infrastructurii feroviare sunt avuți în vedere 311 km de cale ferată modernizată, 311 km de cale ferată cu sistem ERTMS 2, 110 km de cale ferată electrificată, 206 km de cale ferată cu sistem modern de centralizare. 

Asigurarea tranziției ecologice a României: Fonduri de 41% pentru tranziție verde; România va trebui să elimine cărbunele până în 2032, iar conductele noi de gaze vor fi proiectate pentru a transporta hidrogen

MRR – care se află în centrul NextGenerationEU de 750 de miliarde de euro – va oferi până la 672,5 miliarde EUR pentru a sprijini investițiile și reformele în întreaga UE. În cadrul acestui Mecanism, planurile naționale trebuie să repartizeze cel puțin 37% din cheltuieli pe proiecte care sunt în conformitate cu obiectivul UE pentru 2050 de reducere netă la zero a emisiilor de gaze cu efect de seră, respectiv 20% pe digitalizare.

În evaluarea sa, Comisia a constatat că planul României alocă 41 % din suma totală măsurilor de sprijinire a tranziției verzi.

© European Commission

Printre aceste măsuri se numără și eliminarea treptată a producției de energie electrică pe bază de cărbune și lignit până în 2032. Reformele care promovează transportul sustenabil includ decarbonizarea transportului rutier, impozitarea ecologică, stimulente pentru vehiculele cu emisii zero și transferul modal către transportul feroviar și transportul pe apă. Planul pune, de asemenea, un accent puternic pe îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor private și publice.

Printre măsurile de sprijinire a asigurării tranziției verzi a României se numără investiții pentru:

  • modernizarea căilor ferate (3,9 miliarde de euro);
  • o mai mare eficiență energetică în clădiri private și publice (2,7 miliarde de euro);
  • construirea și renovarea infrastructurii spitalelor publice (2 miliarde de euro);
  • mobilitate urbană (1,8 miliarde de euro);
  • protecția mediului și a biodiversității (1,1 miliarde de euro);
  • producție de energie curată (855 de milioane de euro).

© European Commission

De altfel, România va putea finanța construcția de conducte de gaze prin Planul Național de Redresare și Reziliență, după ce Comisia Europeană a decis că această investiție este de viitor, deoarece conductele vor fi proiectate pentru a transporta hidrogen verde, a declarat un înalt oficial al Uniunii Europene, în briefingul de presă amintit anterior.

Un alt argument pentru susținerea investițiilor în gaz este legată de renunțarea treptată la cărbune. Executivul european a mai precizat că nicio măsură din cadrul planului nu afectează obiectivele de mediu.

Asigurarea tranziție digitale a României: 21% dintre fonduri merg către digitalizarea administrației publice, conectivitate, e-sănătate și securitate cibernetică

În evaluarea sa, Comisia a constatat că planul României alocă 21 % din suma totală unor măsuri de sprijinire a tranziției digitale.

© European Commission

Printre acestea se numără măsuri de digitalizare a administrației publice și a întreprinderilor, de îmbunătățire a conectivității, a securității cibernetice și a competențelor digitale și de dezvoltare a unui sistem integrat de e-sănătate și telemedicină. Se preconizează că măsurile de sprijinire a digitalizării educației vor contribui la dezvoltarea competențelor atât în rândul elevilor, cât și al profesorilor și vor fi susținute prin măsuri de modernizare a laboratoarelor școlare și de creare a unor laboratoare inteligente (smart labs). Participarea la un proiect multinațional este prevăzută sub forma unui proiect important de interes european comun (PIIEC) în domeniul microelectronicii.

Printre acestea se numără și investiții cheie în sectoarele public și privat, precum:

  • digitalizarea administrației publice (1,5 miliarde de euro);
  • digitalizarea domeniului sănătății (470 de milioane de euro)
  • implementarea cărții electronice de identitate pentru cetățenii români (200 milioane de euro);
  • digitalizarea învățământului (1,1 miliarde de euro) și a întreprinderilor (500 milioane de euro);
  • securitatea cibernetică (172 de milioane de euro);
  • proiecte europene de interes strategic (ICPEI) – micro-electronică (564 de milioane de euro);
  • conectivitate (94 de milioane de euro).

© European Commission

Consolidarea rezilienței economice și sociale a României sau cât de importante devin recomndările din Semestrul European. Care sunt cele nouă reforme pe care România trebuie să le implementeze

Un aspect cu caracter reformator important, dar și inovator în arhitectura Facilității de redresare și reziliență, este legătura cu Semestrul European – ciclul de coordonare a politicilor economice, bugetare, în domeniul muncii și în domeniul social creat la nivelul UE ca urmare a crizei din 2008. 

Fiecare plan național de redresare și reziliență abordează recomandările specifice fiecărei ţări identificate în cursul discuţiilor din cadrul semestrului european 2019 şi 2020.

Astfel, pentru a răspunde recomandărilor specifice de țară din 2019 și 2020 în PNRR sunt incluse nouă reforme majore privind pensiile, politica fiscală, companiile de stat, o nouă formulă de calcul a salariului minim, înființarea Băncii Naționale de Dezvoltare, administrația publică, justiția, decarbonizarea transportului și energie regenerabilă.

Comisia a considerat că planul României include un set amplu de reforme și investiții care se consolidează reciproc și care contribuie la abordarea eficace a tuturor provocărilor economice și sociale evidențiate în recomandările specifice adresate României sau a unei părți semnificative a acestora.

  • Consolidarea administrației publice: măsuri de consolidare a eficacitatea sistemului judiciar și combaterea corupției vor contribui la îmbunătățirea calității și eficienței administrației publice.
  • Coeziunea socială și teritorială: modernizarea sistemului social românesc, sistemului de prestații sociale prin implementarea reformei venitului minim de incluziune, o reformă a sistemului de pensii, măsuri de îmbunătățire a gradului de ocupare a forței de muncă și digitalizarea sistemelor digitale de protecție socială.
  • Sustenabilitatea fiscală: Consolidarea cadrului bugetar, îmbunătățirea control al cheltuielilor și revizuirea impozitării, reforma sistemului de pensii.
  • Consolidarea rezilienței sistemului de sănătate: investiții în sisteme de sănătate moderne. infrastructura spitalicească pentru a asigura siguranța pacienților și a reduce riscul de infecțiilor asociate asistenței medicale în mediul spitalicesc.

© European Commission

De altfel, locul ales pentru desfășurarea acestui moment, Spitalul Universitar de Urgență București, este unul cu însemnătate pentru planul ce a fost aprobat României. SUUB va putea beneficia de fonduri prin intermediul PNRR în cadrul pilonului consacrat sănătății. 

Subfinanțată cronic asemenea educației în ultimele trei decenii, sănătatea va beneficia de 2,45 miliarde de euro pentru a dota ecosistemul sanitar din România – 200 de centre comunitare, 3.000 de cabinete de asistență medicală, 26 de secții de terapie intensivă nou-născuți și 30 de ambulatorii.

Se preconizează că realizarea reformelor și a investițiilor în domeniul social și educațional va aborda o serie de vulnerabilități și deficiențe structurale de lungă durată.  Planul prevede măsuri de consolidare a administrației publice, inclusiv prin îmbunătățirea eficacității sistemului judiciar și prin combaterea corupției, precum și măsuri de sprijinire a investițiilor private, în special pentru IMM-uri, și de îmbunătățire a mediului de afaceri prin reducerea obligațiilor administrative pentru întreprinderi.  Se preconizează că reformele prevăzute în plan în domeniul educației și al locurilor de muncă vor crea o piață a forței de muncă mai puternică, favorizând creșterea economică. Reformele emblematice privind eliminarea treptată a cărbunelui și decarbonizarea transporturilor, precum și investițiile care promovează tranziția verde și tranziția digitală ar trebui să stimuleze competitivitatea și să facă economia mai sustenabilă în general.

Ca urmare a reformelor și a investițiilor din domeniul educației incluse în plan, reziliența socială ar trebui să crească. Datorită forței de muncă bine calificate și reducerii părăsirii timpurii a școlii, economia ar trebui să devină mai rezilientă la șocurile viitoare, iar populația, mai adaptabilă la modelele economice în schimbare.

Educația se identifică cu proiectul prezidențial al lui Klaus Iohannis – România Educată. Cele 3,6 miliarde de euro alocate vor contribui, printre altele, la construcția a 50 de școli noi, la achiziționarea a 1.800 de microbuze verzi pentru transportul elevilor, la dotarea cu mobilier a 75.000 de săli de clasă dotate cu mobilier, la înființarea a 20.000 de locuri de recreere și lectură și la crearea a 20.000 de locuri de cazare în campusuri universitare.

© European Commission

Potrivit Comisiei Europene, cele 29,2 miliarde de euro alocate României prin NGEU vor avea un impact pozitiv, de la o creștere preconizată a PIB-ului între 1,8% și 2,9% până în 2026. De altfel, fondurile alocate reprezintă peste 10% din Produsul Intern Brut al țării.

În următorii ani, României îi vor reveni aproape 80 de miliarde de euro din fondul de redresare și din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, conform negocierilor conduse de președintele Klaus Iohannis la Consiliul European din 17-21 iulie 2020. Acestea vor fi distribuite astfel: 29,2 miliarde din Mecanismul de Redresare și Reziliență din cadrul NGEU (reprezentând 4,52% din acest instrument), 28,22 miliarde din fondurile de coeziune (reprezentând 7,52%), 19,34 miliarde din politica agricolă comună (reprezentând 5,58%) și 1,94 miliarde din Fondul pentru o Tranziție Justă (reprezentând 11,09%).

Continue Reading

FONDURI EUROPENE

Cristian Ghinea anunță înființarea unui think-tank care va monitoriza și asista implementarea PNRR: Planul are același calificativ ca planurile Franței și Germaniei

Published

on

© Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Cristian Ghinea, fost ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, şi-a anunţat intenţia de a crea o organizaţie care să monitorizeze şi să asiste implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României care a fost aprobat luni de Comisia Europeană, subliniind că planul pe care l-a negociat pentru România a primit același calificativ precum cele ale Franței sau Germaniei.

Avem o şansă istorică pentru a moderniza România viitoarelor câteva generaţii, într-un moment nu tocmai fericit. (…) Soluţia mea e să creez o organizaţie dedicată: un think-tank care să monitorizeze şi să asiste implementarea PNRR. Care să faciliteze legătura între analiza de policy şi decidenţi şi să faciliteze dialogul între stakeholderi, partide şi Parlament. Vom lucra cu fapte şi informaţii, fără patimă politică. Vom urmări jaloanele din PNRR şi vom veni cu propuneri despre cum ar trebui să arate viitoarea lege ca să respecte textul negociat cu Comisia. Vom fi aici să depunem mărturii dacă vom fi întrebaţi şi să strigăm dacă nu vom fi întrebaţi, dar vedem că lucrurile nu se mişcă”, a scris Ghinea, luni, pe Facebook, după ce a participat la o fotografie de familie a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu membrii cabinetului Cîțu

El a subliniat că organizaţia va încerca să fie corectă şi echilibrată, deoarece scopul ei nu este conflictul politic, ci “compromisul pe policy”.

“Acum avem evaluarea oficială a Comisiei. PNRR-ul României are calificativul maxim A la 10 criterii și B la unul singur. La fel ca planurile Franței sau Germaniei. Și mai mult decât planurile altor state (și cum acum sunt un simplu cetățean îmi permit să nominalizez: de pildă, Cehia). Înainte să se sară că avem un B, vă spun că și Germania are B la costing, a fost o problemă generală europeană cu capacitatea de a evalua costuri ex-ante pentru alocări mamut. De fapt, toate cele 20 de țări ale căror planuri au fost aprobate au primit B la costing”, a punctat el.

Fostul ministru a adăugat “tot PNRR-ul funcţionează ca o maşină nemţească complexă” şi că, dacă toate elementele “se îmbină la fix, atunci funcţionează beton”, iar dacă ceva “se gripează, se blochează” în întregime.

“Sunt în total 507 jaloane şi ţinte în PNRR şi la fiecare şase luni se poate bloca întreg programul dacă nu livrăm aceste jaloane. Sunt extrem de îngrijorat de partea de implementare. Era oricum dificil să intri într-o logică de alocare financiară periodică şi condiţionată de rezultate. Pur şi simplu acest stat nu aşa funcţionează. Nu avem o reală bugetare multianuală, nu avem spending reviews (vom începe să avem prin PNRR), nu avem finanţare per rezultat. Dimpotrivă, avem inversul: finanţare pe bază istorică şi fără niciun audit de rezultat. Cu o administraţie anchilozată şi cu un sistem politic unde încurajat este blocajul. Şi fără criză politică ar trebui să ţii multe mingi în aer ca să nu se blocheze PNRR”, a scris el.

Totodată, el a anunțat că 21 astfel de jaloane trebuie atinse până la finalul acestui an. Printre ele – semnarea acordulurilor cu BEI, FEI și BERD pentru cele 1,3 miliarde euro care să vină ca injecție rapidă în economie prin instrumente financiare, sistemul informatic al MIPE dedicat PNRR și legiferarea întregului mecanism financiar.

Potrivit acestuia, implementarea PNRR ar trebui să fie “obiectul unui pact naţional”, deoarece altfel “va fi blocat foarte rapid”.

Postarea sa integrală este disponibilă aici.

Citiți și Moment istoric pentru apartenența României la UE: Președinta Comisiei Europene a dat undă verde, la București, PNRR-ului de 29,2 miliarde de euro

Un moment istoric pentru cronologia apartenenței României la Uniunea Europeană a avut loc luni la București. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a dat undă verde, în mod simbolic, Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) prin intermediul căruia România va putea beneficia de 29,2 miliarde de euro, granturi și împrumuturi, pentru a-și redresa economia și a-și construi reziliența ca urmare a pandemiei, printr-o tranziție verde și digitală. Acest plan a fost posibil ca urmare a acordului istoric Next Generation EU convenit de Klaus Iohannis și ceilalți lideri UE la 21 iulie 2020, după patru nopti și patru zile de negocieri maraton, care prevede o punere în comun a datoriilor în virtutea solidarității și relansării economice și sociale europene, și ca urmare a întregului procesului decizional care a cuprins aprobarea Mecanismului de redresare și reziliență de către Parlamentul European și Consiliu. Aprobarea finală a planului și a pre-finanțării este așteptată în termen de patru săptămâni din partea Consiliului Uniunii Europene.

Formal, Comisia Europeană a adoptat luni, 27 septembrie, o evaluare pozitivă a planului de redresare și de reziliență al României, un pas esențial care deschide calea pentru ca UE să plătească 14,24 miliarde de euro sub formă de granturi și 14,94 miliarde de euro sub formă de împrumuturi în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR), informează un comunicat publicat de instituția de la Bruxelles.

În prezența președintei Comisiei Europene, a președintelui Klaus Iohannis și a prim-ministrului Florin Cîțu, care au semnat simbolic PNRR, România a devenit cea de-a 20-a țară din Uniunea Europeană care a primit undă verde din partea executivului european pentru planul său de redresare. Locul ales pentru desfășurarea acestui moment, Spitalul Universitar de Urgență București, este unul cu însemnătate pentru planul ce va fi aprobat României. SUUB va putea beneficia de fonduri prin intermediul PNRR în cadrul pilonului consacrat sănătății.

Sunt încântată să anunț aprobarea de către Comisia Europeană a Planului de redresare și reziliență al României, în valoare de 29,2 miliarde EUR. Fiind axate pe asigurarea tranziției verzi și a tranziției digitale și mergând de la îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor până la îmbunătățirea conectivității și a competențelor digitale, măsurile prevăzute în plan au potențialul să producă o transformare autentică. Vă vom fi alături în anii următori pentru a ne asigura că investițiile și reformele ambițioase prevăzute în plan sunt implementate integral“, a spus von der Leyen.

Transporturile, educația și sănătatea – prioritățile vedetă ale României anului 2026

Ca imagine de ansamblu, PNRR-ul României este structurat pe 15 componente care acoperă toţi cei 6 piloni prevăzuţi la nivel european, cuprinde 171 de măsuri (dintre care 64 de reforme și 107 investiții) cu 507 jaloane și ținte.

Dintre cele 15 componente, finanțările cele mai mari sunt acordate, de departe, domeniilor transporturilor (7,6 miliarde de euro), educației (3,6 miliarde de euro), sănătății (2,45 miliarde de euro), renovării clădirilor (2,2 miliarde de euro), tranziției verzi și digitale la nivel local (2,12 miliarde de euro), sistemelor publice digitale (1,89 miliarde de euro) și energiei (1,614 miliarde de euro).

Din cele 7,6 miliarde de euro alocate transportului sustenabil, 3,9 miliarde vor fi direcționate transportului feroviar, iar 3,1 miliarde de euro celui rutier. Pe baza sumelor alocate, aceste două sub-componente primesc cea mai mare finanțare din cadrul PNRR. Până în 2026, România se angajează să construiască 434 de kilometri de autostradă prin PNRR, iar din perspectiva infrastructurii feroviare sunt avuți în vedere 311 km de cale ferată modernizată, 311 km de cale ferată cu sistem ERTMS 2, 110 km de cale ferată electrificată, 206 km de cale ferată cu sistem modern de centralizare. 

Educația se identifică cu proiectul prezidențial al lui Klaus Iohannis – România Educată. Cele 3,6 miliarde de euro alocate vor contribui, printre altele, la construcția a 50 de școli noi, la achiziționarea a 1.800 de microbuze verzi pentru transportul elevilor, la dotarea cu mobilier a 75.000 de săli de clasă dotate cu mobilier, la înființarea a 20.000 de locuri de recreere și lectură și la crearea a 20.000 de locuri de cazare în campusuri universitare.

Subfinanțată cronic asemenea educației în ultimele trei decenii, sănătatea va beneficia de 2,45 miliarde de euro pentru a dota ecosistemul sanitar din România – 200 de centre comunitare, 3.000 de cabinete de asistență medicală, 26 de secții de terapie intensivă nou-născuți și 30 de ambulatorii.

În următorii ani, României îi vor reveni aproape 80 de miliarde de euro din fondul de redresare și din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, conform negocierilor conduse de președintele Klaus Iohannis la Consiliul European din 17-21 iulie 2020. Acestea vor fi distribuite astfel: 29,2 miliarde din Mecanismul de Redresare și Reziliență din cadrul NGEU (reprezentând 4,52% din acest instrument), 28,22 miliarde din fondurile de coeziune (reprezentând 7,52%), 19,34 miliarde din politica agricolă comună (reprezentând 5,58%) și 1,94 miliarde din Fondul pentru o Tranziție Justă (reprezentând 11,09%).

România a trimis Planul Național de Redresare și Reziliență către Comisia Europeană la data de 31 mai și l-a publicat la 2 iunie.

Prin documentul care totalizează 1350 de pagini, Bucureștiul are la dispoziție 29,2 miliarde de euro, dintre care 14,2 miliarde de euro granturi și 14,9 miliarde de euro împrumuturi, care vor fi contractate la o dobândă extrem de avantajoasă bazată pe rating-ul de creditare al Comisiei Europene.

Finanțările trebuie contractate până la 31 decembrie 2023, iar proiectele trebuie implementate până la 31 decembrie 2026. 

Până în prezent, 25 din cele 27 de state ale Uniunii Europene au trimis la Bruxelles documentele aferente PNRR-urilor. 20 dintre acestea, inclusiv România, au primit aprobare pentru planurile lor din partea Comisiei Europene, iar 13 au primit prefinanțarea prevăzută pentru a demara reformele din cadrul planurilor naționale de redresare și reziliență. Singurele state care nu au depus planurile naționale de redresare sunt Bulgaria și Olanda.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Dan Motreanu11 hours ago

Ziua mondială a alimentației. Dan Motreanu, vicepreședintele Comisiei pentru siguranță alimentară din PE: FAO cheamă toate guvernele să adopte politici noi care să încurajeze producția durabilă de alimente

POLITICĂ11 hours ago

Președintele PMP: Agențiile Standard & Poor’s și Moody’s nu laudă Guvernul, iar ratingul stabil nu se datorează unor politici deștepte

U.E.13 hours ago

Armin Laschet își asumă ”responsabilitatea” pentru ”rezultatul amar” obținut de conservatori în alegerile federale: Trebuie să ne pregătim să intrăm în opoziție

ROMÂNIA14 hours ago

Standard & Poor’s şi Moody’s au reconfirmat ratingul de țară al României, cu perspectivă stabilă. Florin Cîțu: Atestă că în ”România merită să investești”

Corina Crețu16 hours ago

Eurodeputatul Corina Crețu face apel la ”o guvernare coerentă, îndreptată către cetățean”: ”România pierde zilnic 20 de milioane de euro, bani europeni”

SUA17 hours ago

UE dorește să întoarcă pagina în criza submarinelor. Josep Borrell: Nu o să fim masochişti. Să depăşim problemele şi să privim spre viitor

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI18 hours ago

Eurodeputatul Mircea Hava: Europa are nevoie, mai mult ca niciodată, să se poată baza pe propria industria farmaceutică

U.E.18 hours ago

Angela Merkel consideră că UE trebuie să-și rezolve problemele cu Polonia și Ungaria prin discuții, nu la tribunal: Trebuie să încercăm întotdeauna să găsim un compromis

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI18 hours ago

Eurodeputatul Vlad Nistor a discutat cu ambasadorul Tunisiei în România despre ”situația politică extrem de complicată de la Tunis”: Prelungirea acesteia va avea ”efecte nefaste asupra relației” cu UE

Eugen Tomac19 hours ago

Eugen Tomac lansează un concurs pentru tinerii din România și Republica Moldova, invitându-i să își exprime viziunea privind viitorul Europei

ROMÂNIA14 hours ago

Standard & Poor’s şi Moody’s au reconfirmat ratingul de țară al României, cu perspectivă stabilă. Florin Cîțu: Atestă că în ”România merită să investești”

ROMÂNIA2 days ago

Viitorul Spital Regional Brașov va avea 31 secții, 26 de săli de operație, 972 paturi și va fi inaugurat în 2028, arată concluziile studiului BERD

ROMÂNIA2 days ago

Octavian Oprea anunță că ADR lucrează la Sistemul național de interoperabilitate: Instituțiile publice nu vor mai solicita cetățeanului o informație pe care o altă instituție o deține

ROMÂNIA2 days ago

Florinel Chiș, director executiv ARMO: Cifra de afaceri din comerțul electronic din România se va situa în jurul a 6,9 mld. de euro în 2021

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII2 days ago

Guvernul a aprobat memorandumul privind contractarea unui împrumut de 300 de milioane de euro de la BEI pentru construirea Spitalului Regional Cluj

Cristian Bușoi3 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, solicită Comisiei Europene ca statele UE să poată folosi pentru plafonarea și subvenționarea prețurilor la energie fondurile neutilizate din exercițiul 2014-2020

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 days ago

Comisarul european pentru energie, interpelat de Marian-Jean Marinescu în Comisia ITRE din PE: Care va fi necesarul de energie în 2030 dacă prevederile pachetului ”Fit for 55%” rămân neschimbate

ROMÂNIA3 days ago

Asociația Română a Magazinelor Online organizează vineri a doua ediție a Zilei Naționale a Comerțului Electronic (LIVE, 15 octombrie, ora 10:15)

Dragoș Pîslaru4 days ago

Dragoș Pîslaru: Tinerii și copiii pot beneficia de investiții pentru viitorul lor în valoare de 40 miliarde de euro prin intermediul celor 25 de PNRR-uri

Dragoș Pîslaru4 days ago

Dragoș Pîslaru, apel către Autoritatea Europeană a Muncii: Muncitorii nu trebuie să mai fie supuși practicilor de sclavie modernă!

Team2Share

Trending