Connect with us

ROMÂNIA

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a propus alocarea unui miliard de euro din PNRR pentru reînnoiri pe reţeaua de cale ferată

Published

on

© Ministerul Transporturilor și Infrastrcturii - Facebook

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a propus alocarea unui miliard de euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru efectuarea de reînnoiri pe reţeaua de cale ferată, o zonă care a fost subfinanţată, şi are în proiect trenuri pe hidrogen, a declarat, marţi, ministrul de resort, Cătălin Drulă, la cea de-a XV-a ediţie a Conferinţelor Club Feroviar – Conferinţa de Infrastructură, relatează Agerpres.

„Avem o strategie de dezvoltare a infrastructurii feroviare pe următorii patru ani. Am găsit-o realizată când am venit în minister, mie mi-a revenit doar sarcina de a o înainta Comisiei Europene în ianuarie şi această strategie vorbeşte de modernizare. Sunt prinse aceste coridoare din domeniul feroviar, chiar există aşa o expresie – vine coridorul, se repară şi lucrurile devin bune şi noi -, dar, din păcate, foarte lent, foarte scump şi pe lungimi relativ mici. Înlocuiri, acele refacţii etc., schimbări de traversă de şină şi restul de operaţiuni tehnice – aici vrem să alocăm un miliard de euro din PNRR pentru că, dacă ne uităm, această parte de reînnoire a fost subfinanţată. Putem să vorbim de creşteri de finanţare, să folosim cuvinte frumoase, dar dacă ne uităm la realitate, indiferent de ani, dacă ne uităm pe 10-15 ani în urmă, sumele alocate pentru această zonă de reînnoire, zona care ne ţine reţeaua existentă la viteza actuală, sunt mult sub nevoi şi poate de ordinul a câtorva zeci de milioane de euro pe an. Păi, dacă am reuşi să avem un miliard de euro, să zicem ca impact şi în anii 2022, 3, 4, 5, 6, asta ar însemna o mică revoluţie în sine şi ar însemna că această reţea feroviară a noastră va merge într-o zonă de decenţă. Din păcate, în România, la stadiul căii ferate în momentul de faţă decenţa a devenit o revoluţie. Asta a fost o prioritate pentru noi şi vrem să ieşim cumva din această ipocrizie a scoaterii în faţă a unor proiecte majore în timp ce restul reţelei e prăbuşită”, a afirmat ministrul Cătălin Drulă.

Guvernul a discutat în şedinţa de vineri, 19 martie, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) prin care România va putea accesa aproximativ 30 de miliarde de euro și care urmează să fie supus dezbaterii publice, a declarat prim-ministrul Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria alături de viceprim-ministrul Dan Barna și ministrul investițiilor și proiectelor europene Cristian Ghinea.

Citiți și: DOCUMENT Guvernul lansează PNRR în dezbatere publică: Propuneri de proiecte de aproape 41 miliarde de euro pentru planul de redresare prin care României îi revin 30 de miliarde

În pilonul treim, transportul rutier și autostrăzile au un buget inițial de negociere de 4,5 miliarde de euro.

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

ROMÂNIA

Luminița Odobescu speră că Misiunea economică și comercială a Francofoniei în Europa Centrală și de Est va contribui la promovarea oportunităților de afaceri între companiile românești și cele din țările membre OIF

Published

on

© MAE

Ministrul de externe, Luminița Odobescu, a participat miercuri la deschiderea oficială a Misiunii economice și comerciale a Francofoniei în Europa Centrală și de Est.

Potrivit unui comunicat al MAE remis CaleaEuropeană.ro, evenimentul, desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, are loc la București, în perioada 27-29 martie 2024, fiind organizat în comun de către autoritățile române și Organizația Internațională a Francofoniei (OIF).

Ministrul român al afacerilor externe a salutat prezența reprezentanților companiilor românești și străine participante la evenimentul de la București, care devine, astfel, în această perioadă, centrul Francofoniei economice.

”Bucureștiul va fi, în următoarele trei zile, centrul mondial al tuturor energiilor și inițiativelor creative și inovatoare variate care alcătuiesc bogăția marii noastre familii francofone”, a subliniat Odobescu.

A exprimat speranța că Misiunea va contribui semnificativ la facilitarea și promovarea oportunităților de afaceri și investiții între companiile românești și companiile din statele membre OIF, inclusiv ca modalitate de consolidare a legăturilor economice și comerciale tradiționale pe care România le împărtășește cu țările francofone din Africa și Asia.

Ea a amintit că ”România și-a făcut datoria de onoare în promovarea Francofoniei, prin sprijinul său politic pentru principiile și valorile Francofoniei, dar și prin contribuții financiare și finanțarea unor programe unice”.

”Astăzi, ne concentrăm pe francofonia economică, pentru că prioritatea noastră este relansarea tradiționalelor legături economice și comerciale pe care România le împărtășește cu țările francofone din Africa și Asia. OIF reprezintă vocea a 321 de milioane de vorbitori de limbă franceză și constituie o platformă de neprețuit în fața provocărilor economice majore. Pentru a menționa doar câteva: întreruperile lanțului de aprovizionare, insecuritatea energetică, încălzirea globală, competiția tehnologică, proliferarea dezinformarii, atacurile cibernetice și inflația destabilizatoare. Valorile economice promovate de OIF, precum dezvoltarea durabilă și inovarea, sunt în concordanță cu obiectivele economice și de dezvoltare durabilă ale României. Acestea sunt aceleași valori care ne ghidează răspunsul la aceste provocări comune”, a evidențiat ministrul de externe.

Demnitarul român a reiterat contribuția tradițională și diversificată a României la promovarea Francofoniei, prin sprijinul politic acordat principiilor și valorilor Francofoniei, prin contribuții concrete și prin finanțarea unor programe unice, precum și prin dezvoltarea substanțială a Francofoniei științifice și academice, în plan național.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Premierul R. Moldova, primit de către Marcel Ciolacu la Palatul Victoria: România este partenerul care ne ajută să pășim pe calea spre aderarea la UE

Published

on

© Guvernul Republicii Moldova

Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a fost primit, miercuri, la Palatul Victoria, de către premierul Marcel Ciolacu, cu ocazia unei vizite de lucru la București, care implică, printre altele, participarea la Forumul investițional „Moldova-România: Capital Bridges”, potrivit unui comunicat.

Potrivit sursei citate, cei doi șefi de guvern au discutat agenda moldo-română, cooperarea economică dintre cele două state, procesul de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană, dar și alte subiecte de interes pentru relația bilaterală dintre Republica Moldova și România.

Șeful Executivului de la Chișinău a apreciat sprijinul oferit de România în toate domeniile-cheie pentru dezvoltarea țării noastre, accentuând, în mod special, sprijinul continuu al dezideratului european al Republicii Moldova. „Aderarea la Uniunea Europeană este obiectivul prioritar al țării noastre, iar România este partenerul care ne ajută să pășim cu încredere pe această cale”, a spus premierul Dorin Recean.

Oficialii s-au mai referit la proiectele de infrastructură, realizate prin efort comun, dar și la cooperarea în domeniul energetic, subliniind realizările majore pe acest segment. De asemenea, părțile au menționat importanța valorificării potențialului economic, cu accent pe atragerea investițiilor și crearea noilor locuri de muncă. Cei doi premieri participă, astăzi, la ediția a doua a Forumului investițional „Moldova – România: Capital Bridges”.

Prim-ministrul Dorin Recean a remarcat că evenimentul are loc „într-o zi cu adevărat semnificativă pentru ambele maluri ale Prutului – 106 ani de la unirea Basarabiei cu România”. „Suntem uniți prin trecutul nostru comun, limba pe care o vorbim și cultură, iar astăzi, consolidăm legăturile noastre bilaterale, construind noi poduri între afacerile din Republica Moldova și investitorii străini și punând în valoare oportunitățile economice ale ambelor țări”, a declarat șeful Guvernului de la Chișinău.

Prim-ministrul Dorin Recean va participa și la un prânz organizat de către Familia Regală a României.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Maia Sandu: Cel mai bun mod de a celebra 106 de ani de la Unirea Basarabiei cu România este să devenim un stat liber, alături de România, în marea familie europeană

Published

on

© Maia Sandu/ Facebook

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat miercuri sprijinul “continuu și necondiționat” al României pentru țara sa, într-un mesaj menit să marcheze împlinirea a 106 ani de la Unirea Basarabiei cu România.

“Cel mai bun mod de a celebra 106 ani de la Unirea Basarabiei cu România este să punem în valoare legăturile dintre oamenii de pe cele două maluri ale Prutului, să mulțumim României pentru susținerea constantă dedicată îmbunătățirii vieții tuturor cetățenilor Republicii Moldova și să muncim în continuare pentru a deveni un stat dezvoltat și liber, alături de România, în marea familie europeană”, a scris Maia Sandu, pe Facebook.

Postarea șefei statului moldovean cuprinde și o imagine care exemplifică, pe scurt, momente și acțiuni prin care România a sprijinit Republica Moldova.

 

În fiecare an, la 27 martie este sărbătorită Ziua Unirii Basarabiei cu România, zi de sărbătoare naţională în România, conform unei legi adoptate de Parlament în 2015.

Anul acesta, aniversarea momentului istoric a coincis cu organizarea, la București, a Forumulul Moldova – România: Capital Bridges, eveniment la care au participat prim-miniștrii celor două țări, Marcel Ciolacu și Dorin Recean, și liderii celor două parlamente, Nicolae Ciucă și Igor Grosu.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
U.E.35 mins ago

Cehia a demascat o rețea finanțată de Rusia care descuraja țările din UE să continue sprijinul pentru Ucraina și a cărei activitate ajungea până în Parlamentul European

ROMÂNIA17 hours ago

Luminița Odobescu speră că Misiunea economică și comercială a Francofoniei în Europa Centrală și de Est va contribui la promovarea oportunităților de afaceri între companiile românești și cele din țările membre OIF

U.E.18 hours ago

Comisia Europeană elaborează planuri pentru instituirea unei diplome europene în învățământul superior

COMISIA EUROPEANA19 hours ago

Al 9-lea raport privind coeziunea relevă că șase din cele opt regiuni de dezvoltare ale României se confruntă cu o diminuare a populației apte de muncă, fapt ce le plasează sau potențează riscul de a fi într-o ”capcană a dezvoltării”

REPUBLICA MOLDOVA20 hours ago

Premierul R. Moldova, primit de către Marcel Ciolacu la Palatul Victoria: România este partenerul care ne ajută să pășim pe calea spre aderarea la UE

REPUBLICA MOLDOVA20 hours ago

Maia Sandu: Cel mai bun mod de a celebra 106 de ani de la Unirea Basarabiei cu România este să devenim un stat liber, alături de România, în marea familie europeană

REPUBLICA MOLDOVA20 hours ago

Premierul Dorin Recean: Cu sprijinul necondiționat al României, R. Moldova și-a consolidat capacitatea de asigurare a securității

POLITICĂ21 hours ago

Nicolae Ciucă evidențiază creșterea schimburilor comerciale România – R. Moldova de la 1 la 3 miliarde de euro: Dezideratul este să ne regăsim împreună în UE

REPUBLICA MOLDOVA22 hours ago

Premierul Marcel Ciolacu subliniază că a venit vremea ”podurilor comerciale și de capital” între România și R. Moldova: Vrem să o ajutăm să facă pași mari și siguri către UE

ROMÂNIA23 hours ago

Președintele Klaus Iohannis: Pentru România, apartenența la Francofonie înseamnă împărtășirea valorilor și a idealurilor umaniste, care au conturat modernitatea noastră și destinul nostru european

REPUBLICA MOLDOVA20 hours ago

Premierul Dorin Recean: Cu sprijinul necondiționat al României, R. Moldova și-a consolidat capacitatea de asigurare a securității

REPUBLICA MOLDOVA22 hours ago

Premierul Marcel Ciolacu subliniază că a venit vremea ”podurilor comerciale și de capital” între România și R. Moldova: Vrem să o ajutăm să facă pași mari și siguri către UE

INTERVIURI23 hours ago

INTERVIU Siegfried Mureșan: Obiectivul grupului PPE este începerea negocierilor de aderare cu R. Moldova și Ucraina până la 30 iunie. Integrarea graduală în piața unică înseamnă că R. Moldova va avea beneficiile unui stat membru

CONSILIUL UE2 days ago

Ministrul Mediului, la Bruxelles: Tranziția către neutralitatea climatică trebuie să fie echitabilă și să țină cont de impactul socio-economic asupra comunităților, lucrătorilor și industriilor care pot fi afectate

REPUBLICA MOLDOVA6 days ago

Parlamentul R. Moldova a adoptat o Declarație cu privire la integrarea europeană: Doar aderarea la UE, partener de nădejde timp de decenii, va asigura viitorul țării

CONSILIUL EUROPEAN7 days ago

Klaus Iohannis le solicită omologilor din UE sprijin pentru R. Moldova: Trebuie să adoptăm cadrele de negociere pentru aderare. Siguranța Republicii Moldova înseamnă siguranța spațiului european

CONSILIUL EUROPEAN7 days ago

Klaus Iohannis: Decalogul pentru funcția de secretar general NATO a fost “foarte bine primit de aliați”. De Mark Rutte “ne deosebește istoria, geografia și viziuni ușor diferite despre viitorul NATO”

COMISIA EUROPEANA7 days ago

Șefa Comisiei Europene pledează pentru utilizarea energiei nucleare în cadrul tranziției către o energie curată

INTERNAȚIONAL7 days ago

Volodimir Zelenski cere lumii democratice să redea fiecărei națiuni certitudinea că securitatea sa este de nezdruncinat: Regulile trebuie să funcționeze din nou pentru a proteja ordinea mondială

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Celine Gauer, responsabil în cadrul Comisiei Europene pentru implementarea PNRR, cere României să accelereze ritmul reformelor: Mesajul meu este unul al urgenţei. 2024 ”va stabili succesul sau eșecul țării”

Trending