Connect with us

NATO

Miniștrii apărării din NATO nu au reușit să ajungă la un consens cu privire la noile planuri regionale de apărare, ca urmare a opoziției Turciei, dar ar urma să se regăsească în deciziile summitului de la Vilnius

Published

on

© NATO

Miniștrii apărării din țările membre NATO, reuniți la Bruxelles, nu au reușit să obțină un consens cu privire la primele planuri de apărare ale alianței de la sfârșitul Războiului Rece, anunță Reuters, citat de Agerpres.

Un diplomat a declarat sub protecția anonimatului că aprobarea, care necesită unanimitate, a întâmpinat opoziția Turciei, care a evocat motive ce țin de chestiuni geografice, inclusiv referitoare la Cipru.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a explicat că miniștrii au revizuit planurile și sunt aproape de un consens.

Sursa diplomatică a Reuters a adăugat că mai există o ocazie de identificare a unei soluţii înainte de summitul NATO din iulie, de la Vilnius.

”Deşi astăzi nu au fost susţinute oficial planuri regionale, anticipăm că acestea vor fi cuprinse într-o serie de rezultate ale summitului de la Vilnius din iulie”, a declarat agenţiei Reuters un oficial american de rang înalt.

Acest lucru pare să fie confirmat de informațiile care se regăsesc în comunicatul NATO publicat la finalul reuniunii miniștrilor apărării din statele membre ale Alianței.

”La summitul de la Vilnius, aliații vor lua, de asemenea, măsuri pentru a consolida în continuare descurajarea și apărarea, inclusiv prin noi planuri regionale”, este precizat în document.

Citiți și: Stoltenberg: Aliații vor decide o “nouă structură de forțe NATO cu peste 300.000 de soldați la un nivel ridicat de pregătire, sprijinită de putere aeriană și navală substanțială”

Stoltenberg îl invită pe Zelenski la Vilnius pentru prima reuniune a Consiliului NATO-Ucraina, unde Kievul “va fi pe picior de egalitate cu aliații NATO”

Miniștrii au agreat, în schimb, un nou format de rotație pentru apărarea antiaeriană și antirachetă, și noi obiective de creștere substanțială a capacității pentru muniția decisivă pentru luptă, revizuind Planul de acțiune NATO privind producția de apărare, cu măsuri de agregare a cererii, de stimulare a capacității și de creștere a interoperabilității și interschimbabilității.

Jens Stoltenberg a declarat că se așteaptă ca, la Vilnius, aliații NATO să își asume un angajament mai ambițios în ceea ce privește investițiile în domeniul apărării, 2% din PIB destinate cheltuielilor de apărare devenind un nivel minim, nu un plafon, cum este în prezent.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

NATO

MSC 2025 | Olaf Scholz prezice că Germania va excepta investițiile militare de la “frâna datoriei” din Constituție: “Un război în mijlocul Europei este o urgență”

Published

on

© Angelika Warmuth/MSC

Corespondență din München

Cancelarul german Olaf Scholz a prezis sâmbătă că un nou guvern va crea o scutire pentru cheltuielile cu apărarea și securitatea atunci când se va face referire la limita constituțională a națiunii privind datoria publică.

Scholz s-a declarat convins că viitoarea conducere a țării, care va fi stabilită la alegerile din 23 februarie, va introduce scutiri suplimentare pentru a slăbi așa-numita “frână a datoriei”, în timp ce Germania și alte națiuni europene se luptă cu răspunsul lor la atacul Rusiei asupra Ucrainei.

“Prezic acest lucru astăzi, va exista un sprijin majoritar pentru acest lucru după alegeri”, a declarat el într-un discurs la Conferința de securitate de la München.

Frâna datoriei care este consacrată în constituția germană include excepții pentru situații de urgență. Un război în mijlocul Europei este o urgență, ce altceva ar putea fi?”, a spus Scholz, la o zi după ce, pe scena Conferinței, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a anunțat că țările Uniunii Europene vor putea să își majoreze semnificativ cheltuielile pentru apărare prin activarea unei clauze de urgență în așa fel încât cheltuielile militare să nu fie luate în calcul în limitele deficitului lor bugetar.

Săptămâna trecută, la summitul apărării europene, președintele francez Emmanuel Macron a anunțat că țara sa intenționează să își dubleze bugetul pentru apărare și i-a îndemnat pe ceilalți lideri ai UE să majoreze cheltuielile militare.

La scurt timp după ce a ajuns cancelar al Germaniei și Rusia a invadat Ucraina, Scholz a rostit în Parlamentul german celebrul discurs “Zeitenwende” prin a anunțat un fond special de 100 de miliarde de euro pentru ca Berlinul să ajungă la 2% din PIB pentru apărare.

Alianța conservatoare CDU/CSU condusă de Friedrich Merz, care conduce în sondaje cu un sprijin de aproximativ 30%, a semnalat că este deschisă la ajustări ale limitei de îndatorare, dar în general dorește să o mențină în vigoare.

Rolul Germaniei și al aliaților săi europeni în sprijinirea Ucrainei a intrat în centrul atenției după convorbirea telefonică de miercuri dintre președintele american Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin cu privire la modalitatea de a pune capăt războiului din Ucraina.

Legat de creșterea bugetelor militare, Donald Trump a declarat că ţările NATO trebuie să-şi crească bugetele pentru apărare la 5% din PIB-ul lor, poziție îmbrățișată rapid de Polonia și Lituania, dar privită cu reticență de Germania, care a ajuns la un buget de 2% din PIB grație unui fond special creat de cancelarul Olaf Scholz după invazia Rusiei în Ucraina.

Potrivit secretarului general al NATO, Mark Rutte, obiectivul final al cheltuielilor militare aliate ar putea fi în jur de 3,6 sau 3,7 % din PIB. 

O eventuală decizie de creştere a acestei ţinte este aşteptată la următorul summit al NATO, care va avea loc la Haga în iunie 2025, şi se desfăşoară în prezent discuţii pe acest subiect, dar multe state membre sunt reticente să-şi crească cheltuielile militare în contextul dificultăţilor bugetare.

Continue Reading

NATO

Trump nu va intra cu “ochelari de cal” în negocierile de pace Rusia-Ucraina, asigură J.D. Vance, amenințând cu sancțiuni și acțiuni militare dacă Putin nu încheie un acord cu Ucraina

Published

on

© NATO

Corespondență din München

Statele Unite ar putea adopta sancțiuni contra Moscovei și ar putea trece la o eventuală acțiune militară dacă președintele rus Vladimir Putin nu acceptă un acord de pace cu Ucraina ce ar garanta independența pe termen lung a Kievului, a avertizat vicepreședintele american J.D. Vance, într-un interviu pentru Wall Street Journal, potrivit Reuters.

Există pârghii economice, există evident pârghii militare’‘ pe care SUA le-ar putea folosi contra lui Putin, a spus JD Vance într-un interviu acordat publicației americane înainte de a respecta o tradiție a politicii externe a SUA și anume ca vicepreședintele SUA să se adreseze Conferinței de Securitate de la München.

”Există o serie de formulări, de configurări, dar ne pasă de independența suverană a Ucrainei”, a spus el.

Miercuri, președintele american Donald Trump a avut convorbiri telefonice separate cu omologul rus Vladimir Putin și cu cel ucrainean Volodimir Zelenski despre războiul din Ucraina, cu liderul de la Casa Albă anunțând că a convenit cu liderul de la Kremlin începerea imediată a negocierilor de pace între Rusia și Ucraina, o chestiune respinsă ca abordare de președintele ucrainean Volodimir Zelenski și întâmpinată cu același refuz de capitalele europene.

Situația a evoluat joi când Trump a declarat, din Biroul Oval, că oficialii americani și ruși se vor întâlni vineri la Conferința de Securitate de la München în cadrul unei reuniuni la care și Ucraina a fost invitată. Kievul a transmis că nu va participa.

Cred că se va ajunge la o înțelegere care va șoca o mulțime de oameni. Președintele nu va intra în asta cu ochelari de cal. El va spune: „Totul este pe masă, haideți să facem o înțelegere””, a declarat Vance, citat de Wall Street Journal.

Aflat la München. J.D. Vance s-a întâlnit deja cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în timp ce convorbirea telefonică dintre Donald Trump și Vladimir Putin a alimentat temerile că Europa va fi complet ocolită din procesul de pace.

Astfel, liderii europeni și-au înăsprit tonul joi ca reacție la convorbirea telefonică dintre Donald Trump și Vladimir Putin, reamintindu-i președintelui american că orice acord de pace va necesita implicarea Europei pentru a funcționa în practică. Astfel, președintele francez Emmanuel Macron a respins o “pace care este o capitulare” în Ucraina și a făcut apel ca Europa să răspundă la “electroșocul” revenirii lui Trump la Casa Albă. De la Berlin, cancelarul demisionar olaf Scholz a precizat că nu acceptă la o “pace dictată” care să ducă la “decuplarea securității” Europei de cea a SUA, deoarece singurul beneficiar ar fi președintele rus Vladimir Putin.

Mesajul este clar: Ucraina, Europa și SUA trebuie să fie pe deplin unite și să se angajeze în negocieri de pace“, a spus și Donald Tusk, premierul polonez, într-o discuție de coordonare cu mai mulți lideri europeni înainte de Conferința din capitala Bavariei.

Continue Reading

NATO

Însărcinatul cu afaceri al Rusiei la București, convocat la sediul MAE. România ”condamnă cu fermitate” violarea repetată a spațiului aerian de către drone rusești: O încălcare flagrantă a dreptului internațional

Published

on

© MApN

România, prin Ministerul Afacerilor Externe, ”condamnă cu fermitate atacul iresponsabil al forțelor ruse” care a avut loc joi, când ”două drone rusești purtătoare de material explozibil au încălcat spațiul aerian și au căzut pe teritoriul României în apropierea frontierei cu Ucraina”.

Potrivit unui comunicat al instituției remis CaleaEuropeană.ro, însărcinatul cu afaceri al Federației Ruse la București a fost convocat de urgență la sediul Ministerului Afacerilor Externe pentru a-i fi comunicată ”condamnarea fermă a violării repetate a spațiului aerian al României de către vehicule fără pilot ale forțelor militare Ruse care reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional de către un membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU”.

Ministerul român al Afacerilor Externe ”a subliniat că aceste atacuri ilegale și iresponsabile trebuie să înceteze, România rezervându-și dreptul să ia măsurile de răspuns care se impun”.

MAE reamintește că ”aceste acțiuni sunt parte inseparabilă a agresiunii ilegale și neprovocate a Rusiei împotriva Ucrainei, care de aproape trei ani generează riscuri de securitate pentru întreaga regiune a Mării Negre și a Flancului Estic al Alianței Nord Atlantice”.

MApN și MAE au informat asupra acestui nou incident structurile aliate și rămân în contact permanent cu acestea.

Citiți și: Drone rusești prăbușite pe teritoriile României și R. Moldova. Maia Sandu pledează pentru modernizarea Armatei Naționale

Potrivit unui comunicat al MApN, o echipă de specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Serviciul Român de Informații și Ministerul Afacerilor Interne au efectuat joi investigații în două zone de pe teritoriul național, în proximitatea frontierei româno-ucrainene, unde au fost descoperite fragmente rezultate în urma impactului unor drone de tip Geran 1/2, folosite de Federația Rusă în atacurile executate asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Dunăre.

Prima zonă în care au fost descoperite fragmente de dronă a fost localizată în apropierea frontierei, la aproximativ 5 km vest de localitatea Reni din Ucraina, la mai puțin de 1.000 m de malul stâng al Dunării.

A doua zonă de impact pe teritoriul național a fost descoperită tot în proximitatea frontierei, într-un punct situat la 500 m de malul fluviului, la o distanță de circa 5 km sud de localitatea Reni, unde, de asemenea, au fost găsite resturile unei drone.

În urma cercetărilor realizate la fața locului a fost stabilit că ambele drone au avut la bord încărcături explozive, care s-au distrus la impactul cu solul.

Ambele locații se află în afara ariilor locuite, nefiind afectate elemente de infrastructură de pe teritoriul național. Echipa de investigatori a ridicat probe de la cele două locații.

Amintim că România depune eforturi pentru a-și spori capabilitățile de apărare a spațiului aerian. O dovadă a acestui fapt este că țara noastră se află în proces de achiziționare a două sisteme de radar Sentinel de la SUA pentru detecția timpurie a dronelor cu care Rusia atacă Ucraina în apropierea graniței.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
NATO1 hour ago

MSC 2025 | Olaf Scholz prezice că Germania va excepta investițiile militare de la “frâna datoriei” din Constituție: “Un război în mijlocul Europei este o urgență”

POLITICĂ2 hours ago

Cătălin Predoiu, reacție la criticile lui Vance de la München: România trebuie să explice mai bine anularea alegerilor. Diplomația noastră va găsi cele mai bune mijloace

INTERNAȚIONAL2 hours ago

MSC 2025 | “A venit vremea creării forțelor armate ale Europei”, afirmă Zelenski: Unii pot fi frustrați de Bruxelles, dar alternativa este Moscova, care va diviza Europa

U.E.4 hours ago

MSC 2025 | Scholz răspunde diatribelor lui Vance: Apărarea libertății și democrației împotriva fascismului este fundamentul relației transatlantice. “Niciodată fascismul” este misiunea istorică a Germaniei

INTERNAȚIONAL6 hours ago

MSC 2025 | Macron anunță accelerarea procesului către o Europă mai suverană, care va ajuta Ucraina în negocierile de pace dacă Trump îl convinge pe Putin

EDITORIALE19 hours ago

“Vin americanii!”. De ce discursul lui J.D. Vance la München nu este vânt în pânzele anti-occidentalilor din România

COMISIA EUROPEANA20 hours ago

MSC 2025 | Ursula von der Leyen propune activarea clauzei de exceptare pentru ca statele UE să majoreze investițiile militare: Este momentul să mutăm munții

COMISIA EUROPEANA21 hours ago

MSC 2025 | De la München, Ursula von der Leyen îl avertizează pe Trump că “o Ucraină eșuată ar slăbi și Europa și SUA”

INTERNAȚIONAL21 hours ago

MSC 2025 | “Nu vreau să rămân în istorie drept cel care l-a ajutat pe Putin să îmi ocupe țara”, îi transmite Zelenski lui Trump, având alături senatori republicani și democrați

ROMÂNIA21 hours ago

Ilie Bolojan, după discursul lui Vance la München: România rămâne un aliat de încredere pentru o UE coezivă, un NATO puternic și un parteneriat transatlantic solid

ROMÂNIA2 days ago

Ilie Bolojan asigură că România este o “țară puternic ancorată pe drumul său european” în primul mesaj de la Cotroceni: Vom avea alegeri corecte și transparente

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 days ago

Eurodeputatul Virgil Popescu pledează pentru o piață unică a energiei pentru o Europă competitivă: Este vital să creștem producția de energie la nivelul UE

POLITICĂ3 days ago

Klaus Iohannis și-a încheiat mandatul de președinte: “Să aveți grijă de România. Dumnezeu să binecuvânteze România”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Înainte de împlinirea a 48 de ani de la cutremurul din 1977, Gabriela Firea solicită fonduri europene suplimentare și prevenție reală pentru a proteja românii de consecințele unui viitor cutremur major

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, pledează pentru ”dialog și soluții pragmatice” care să contribuie la reconstruirea colaborării între UE și Regatul Unit: Putem asigura un viitor comun mai bun

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Eurodeputatul Virgil Popescu subliniază importanța de a finaliza interconectarea rețelelor de energie electrică pentru o consolidare uniformă a competitivității în UE

POLITICĂ2 weeks ago

Candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, validată de PSD: Avem nevoie să ne apărăm și să ne respectăm condiția de țară a UE, a NATO, a parteneriatului strategic cu Statele Unite

ROMÂNIA2 weeks ago

Guvernul a adoptat Bugetul pentru 2025. Ministrul Tánczos Barna: Prin acest buget, punem bazele unei noi viziuni prin care rezolvăm probleme structurale și consolidăm creșterea economică cu ajutorul fondurilor UE

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Belgiei, discurs la Universitatea Harvard din SUA: Rusia a intervenit în alegerile din România, denunțăm asta!

U.E.2 weeks ago

Giganții europeni mută în cursa tehnologică globală: Vodafone a efectuat primul apel video în spațiu din lume dintr-o zonă fără acoperire, folosind un smartphone și sateliți comerciali

Trending