Connect with us

NATO

Miniștrii Apărării din NATO se reunesc la Bruxelles pentru a pregăti summitul de la Londra. Jens Stoltenberg: Toți aliații trebuie să aibă sisteme de telecomunicații fiabile în timp de pace, criză și conflict, inclusiv pentru 5G

Published

on

© NATO

Miniștrii Apărării din țările membre ale NATO se reunesc joi și vineri la Bruxelles pentru a pregăti summitul șefilor de stat și de guvern din NATO, care avea loc în perioada 3-4 decembrie, la Londra, pentru a marca 70 de ani de la înființarea Alianței Nord-Atlantice.

Într-o conferință de presă în care a prefațat mizele reuniunii, secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, a afirmat miercuri că temele de pe agendă vor viza ”misiunile și operațiunile aliate, consolidarea pregătirii forțelor noastre, progresul înregistrat în ce privește partajarea echilibrată a sarcinilor și reziliența sistemelor noastre de telecomunicații”.

”Vom discuta și situația din nord-estul Siriei”, a spus Stoltenberg, referindu-se apreciativ la diminuarea violențelor din această zonă în urma declarației comune semnate de Statele Unite și de Turcia.

Înaltul oficial aliat a pus accentul pe adaptarea și răspunsurile NATO în raport cu amenințările hibride, subiectul urmând să se regăsească pe agenda miniștrilor.

Infrastructura civilă este o responsabilitate națională. Dar, în conformitate cu articolul 3 din Tratatul nostru fondator, a fi rezilient face parte din angajamentul fiecărui aliat față de Alianță și unul față de celălalt. Acesta este motivul pentru care miniștrii apărării NATO vor fi de acord cu o actualizare a cerinței noastre de bază pentru telecomunicațiile civile. Cerința este ca toți aliații să aibă sisteme de telecomunicații fiabile în timp de pace, criză și conflict, inclusiv pentru 5G”, a mai declarat Stoltenberg.

Dimensiunea telecomunicațiilor și implementarea tehnologiilor 5G reprezintă o sursă de tensiune la nivel aliat, în contextul în care mai mulți aliați europeni sunt tentați să își dezvolte infrastructura 5G în parteneriat cu compania chineză Hauwei, gigant aflat sub restricții în Statele Unite. 

De altfel, SUA au semnat în ultimele luni două memorandumuri cu doi aliați importanți din est – România și Polonia – privind implementarea tehnologiei 5G. Memorandumurile vizează condițiile privind organizarea licitațiilor pentru edificarea infrastructurii 5G în țările menționate cu scopul unei ”evaluări riguroase” a furnizorilor. 

La nivelul NATO, fostul comandant suprem al forțelor aliate în Europa, generalul Curtis Scaparrotti, a avertizat Germania că o dezvoltare a tehnologiei 5G cu compania Hauwei ar putea prejudicia comunicațiile militare cu aliații.

Potrivit lui Jens Stoltenberg, cerința ca aliații NATO să aibă sisteme de telecomunicații fiabile necesită ca țările membre să aibă la dispoziție mai multe opțiuni : 1) opțiuni solide de restabilire a sistemelor în caz de perturbare a lor și de întrerupere; 2) acces prioritar pentru autoritățile naționale la rețelele de comunicații aflate în criză; 3) planuri minuțioase de gestionare a riscurilor și măsuri de atenuare; 3) schimbul de informații în timp util între guverne și cu sectorul privat.

”Mă aștept ca miniștrii să fie de acord să țină seama de aceste cerințe atunci când iau decizii naționale privind proiectarea, construirea și operarea rețelelor lor de telecomunicații”, a adăugat Jens Stoltenberg, precizând că aceste subiecte vor fi discutate și cu partenerii prezenți la reuniune, UE, Finlanda și Suedia.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

Jens Stoltenberg merge săptămâna viitoare la Paris pentru a discuta cu ”preşedintele Macron, pentru a-i înţelege mai bine mesajul şi motivele care se află în spatele criticilor” la adresa NATO

Published

on

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va întreprinde săptămâna viitoare o vizită la Paris, unde va avea o întrevedere cu președintele francez Emmanuel Macron, care a declanșat numeroase nemulțumiri prin afirmațiile sale la adresa NATO, potrivit cărora Alianța s-ar afla în ”moarte cerebrală”, a anunțat marți Stoltenberg, informează DPA și AFP, citat de Agerpres.

Jens Stoltenberg a luat apărarea NATO, susţinând că, în pofida divergenţelor, aliaţii ”au fost întotdeauna capabili să se unească în jurul obiectivului principal de a se proteja şi apăra unul pe altul”. Este ”responsabilitatea tuturor aliaţilor” de a se asigura că acest lucru va rămâne neschimbat, a adăugat Stoltenberg.

”Mă voi deplasa la Paris săptămâna viitoare pentru a discuta cu preşedintele Macron, pentru a-i înţelege mai bine mesajul şi motivele care se află în spatele criticilor” sale, a spus Stoltenberg în timpul unei conferinţe de presă la Bruxelles. ”Atunci când avem divergenţe, cel mai bine este să vorbim despre ele”, a punctat secretarul general al Alianței.

Stoltenberg a respins și criticile privind lipsa de consultare politică asupra problemelor strategice. ”NATO discută tot timpul problemele de importanță strategică. O facem la fiecare reuniune. Însă noi suntem o alianță formată din 29 de țări și avem uneori dezacorduri cu privire la abordarea care adoptată”, a completat Stoltenberg.

Reproşurile formulate de Franţa vor fi discutate miercuri de miniştrii de externe ai ţărilor din NATO în cadrul reuniunii lor pregătitoare pentru summitul de la Londra din 3 şi 4 decembrie, a precizat Stoltenberg, unde România va fi reprezentantă de ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.

Ambasadorul Statelor Unite la NATO, Kay Bailey Hutchison, a respins marți criticile caustice ale lui Emmanuel Macron față de Alianța Nord-Atlantică și i-a avertizat pe liderii UE care consideră că ar putea gestiona amenințările la adresa securității fără NATO.

”Cred că NATO este absolut esențială dacă evaluăm riscurile cu care ne confruntăm”, a spus ambasadoarea americană, punctând că ”gândul că una din țările aliate sau un grup de țări aliate” ar putea face față riscurilor enorme pe cont propriu ”nu este unul rațional”.

Reacția ambasadorului american la NATO vine după ce și Germania, prin ministrul german al Apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, s-a distanțat de criticile recente ale lui Emmanuel Macron cu privire la NATO, precizând că în timp ce președintele francez vrea să înlocuiască alianța militară, Germania dorește să întărească NATO.

Președintele francez, Emmanuel Macron, a declarat într-un interviu acordat săptămânarului The Economist la 21 octombrie că septuagenara Alianță se se află ”în moarte cerebrală”, explicându-și poziția prin dezangajarea Statelor Unite și comportamentul Turciei.

Afirmațiile liderului francez a provocat un val de nemulțumiri și dezaprobare din partea mai multor lideri, inclusiv cei europeni.

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a calificat drept ”inacceptabile” declarațiile omologului francez, Emmanuel Macron.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a criticat comentariile critice ale președintelui francez Emmanuel Macron la adresa NATO, pe care le-a calificat ”periculoase”.

Eu cred că dubiile preşedintelui Macron despre angajamentul NATO faţă de apărarea colectivă îi pot face pe ceilalţi aliaţi să se întreba dacă nu cumva însăşi Franţa este cea care este îngrijorată de respectarea angajamentelor sale. Sper că noi încă putem conta pe Franţa în îndeplinirea obligaţiilor sale”, a afirmat şeful executivului polonez.

”Franţa alocă sub 2% din PIB pentru apărare. Cred că merită să ne întrebăm de ce anumite aspecte ale NATO nu arată aşa cum ne dorim. Şi nu este vorba despre lipsa de angajament a SUA faţă de alianţă, ci mai degrabă despre lipsa de reciprocitate din partea unor aliaţi europeni”, a continuat Morawiecki.

Cancelarul german Angela Merkel și-a arătat opoziția față de afirmaţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron privind NATO, considerând că acesta a folosit ”termeni radicali” când a susţinut că “suntem pe punctul de a asista la moartea cerebrală a NATO”.

La rândul său, secretarul general al NATO a respins declaraţiile lui Macron. Jens Stoltenberg a accentuat că NATO rămâne ”puternică”, iar SUA şi Europa ”lucrează împreună mai mult decât am făcut-o de decenii”.

Secretarul de stat american Mike Pompeo, aflat în capitala Germaniei la 8 noiembrie pentru comemorarea a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, a calificat drept simplă ”agitație” afirmațiile liderului francez.

Și președintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a avut o reacție în acest sens.

“În pofida tuturor vârtejurilor din ultimele săptămâni, apreciez că NATO s-a dovedit a fi remarcabilă ca ecran protector al libertăţii“, a declarat von der Leyen într-un discurs rostit tot la Berlin.

“Istoria Europei nu poate fi povestită fără cea a NATO“, a adăugat fostul ministru german al apărării, insistând că este vorba de “cea mai puternică alianţă militară din lume“.

De cealaltă parte, Moscova a salutat declaraţiile ”sincere” și ”cuvintele de aur” despre NATO făcute de preşedintele francez Emmanuel Macron.

Șefii de stat și de guvern din cele 29 de țări membre ale NATO se întrunesc, în perioada 3-4 decembrie, la Londra, în cadrul unei reuniuni la nivel înalt prilejuite de aniversarea a 70 de ani de la înființarea Alianței Nord-Atlantice.

Continue Reading

NATO

Statele Unite avertizează după ”criticile caustice” ale lui Emmanuel Macron la adresa NATO: ”Gândul că un grup de țări ar putea face față riscurilor pe cont propriu nu este rațional”

Published

on

© US Mission to NATO

Ambasadorul Statelor Unite la NATO, Kay Bailey Hutchison, a respins marți criticile caustice ale lui Emmanuel Macron față de Alianța Nord-Atlantică și i-a avertizat pe liderii UE care consideră că ar putea gestiona amenințările la adresa securității fără NATO.

“Aș dori să încep abordarea problemelor cu președintele Macron și să precizez că nu suntem de acord cu evaluarea președintelui Macron în ceea ce privește NATO”, a declarat Hutchison, în cadrul unei conferințe de presă, marți, înainte de o reuniune a miniștrilor afacerilor externe ale NATO, citată de Politico Europe.

“Și cred că NATO este absolut esențială dacă evaluăm riscurile cu care ne confruntăm”, a spus ambasadoarea americană, punctând că ”gândul că una din țările aliate sau un grup de țări aliate” ar putea face față riscurilor enorme pe cont propriu ”nu este unul rațional”.

Precizările lui Hutchinson vin după ce și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat, în conferința de presă tradițională înaintea unei reuniuni aliate, că ”NATO rămâne singurul garant al securității europene și transatlantice”.

Într-un interviu pentru The Economistpublicat la 6 noiembrie, Macron a afirmat că ”asistăm la moartea cerebrală a NATO” și a spus la îndoială ”eficacitatea” Articolul 5 din Tratatul NATO, clauza care prevede apărarea colectivă a tuturor membrilor Alianței, explicându-şi opinia prin dezangajarea SUA şi comportamentul Turciei. După ce a afirmat că ”suntem pe punctul de a asista la moartea cerebrală a NATO”, președintele francez Emmanuel Macron a vorbit pe un ton sumbru și cu privire la viitorul Uniunii Europene, declarându-se îngrijorat de “fragilitatea extraordinară a Europei”, care “va dispărea dacă ea nu se va considera ca o putere în această lume”. Mai mult, Franța a reluat săptămâna trecută, prin vocea ministrului Apărării Florence Parly, teza construirii unui ”pilon european” în cadrul Alianței Nord-Atlantice și a precizat că Franța va cere lansarea unui proces de reflecție privind viitorul NATO la summitul de la Londra, apărând în egală măsură afirmațiile președintelui francez.

Rusia a salutat declaraţiile ”sincere” și ”cuvintele de aur” despre NATO făcute de preşedintele francez Emmanuel Macronîn timp ce lideri precum cancelarul german Angela Merkel, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, secretarul de Stat al SUA Mike Pompeo, președintele ales al Comisiei Europene Ursula von der Leyen sau premierul polonez Mateusz Morawiecki au criticat poziția radicală a președintelui francez și au reacționat în sprijinul NATO.

În ce privește SUA, șeful diplomației americane a calificat drept ”agitație” afirmațiile lui Emmanuel Macron despre NATO, precizând că vorbim despre ”cea mai importantă alianță din istorie”. În schimb, Pompeo a avertizat că NATO trebuie să “crească” şi să se schimbe, în caz contrar riscând să devină “depăşită”.

Nu în cele din urmă, aflat săptămâna trecută la Washington, secretarul general al NATO a respins temerile legate de viitorul NATO, precizând că Alianța implementează cea mai mare consolidare a apărării colective de la încheierea Războiului Rece.

Continue Reading

NATO

Bogdan Aurescu, prima vizită externă de la revenirea în fruntea MAE: Șeful diplomației române participă miercuri la reuniunea miniștrilor de externe din țările NATO

Published

on

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, va participa miercuri la reuniunea miniștrilor de Externe din țările NATO, care va avea loc la Bruxelles, în pregătirea Reuniunii şefilor de stat şi de guvern aliaţi de la Londra, din 3-4 decembrie. Aceasta este prima vizită externă a șefului diplomației române după revenirea în fruntea MAE.

Conform unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, în cadrul discuţiilor va fi analizat stadiul implementării măsurilor decise în vederea adaptării Alianţei la contextul actual de securitate, atât în ceea ce priveşte consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare, cât şi în domeniul proiectării stabilităţii.

De asemenea, schimbul de opinii ministerial va aborda evoluţiile de interes de la nivel global şi implicaţiile acestora pentru Alianţa Nord-Atlantică, precizează sursa citată.

În marja participării la reuniunea ministerială de externe a NATO, şeful diplomaţiei române va avea o serie de întrevederi bilaterale cu omologi din state aliate şi partenere. 

De altfel, imediat după preluarea mandatului, Bogdan Aurescu a avut o convorbire telefonică cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, prilej cu care șeful diplomației române l-a asigurat pe înaltul oficial NATO de întreg sprijinul președintelui Klaus Iohannis, al Guvernului României, al prim-ministrului Ludovic Orban și al său personal pentru îndeplinirea obiectivelor Alianței, precum și de continuitatea politicilor și angajamentelor țării noastre în cadrul NATO.

Jens Stoltenberg: NATO rămâne singurul garant al securității europene și transatlantice

Potrivit declarațiilor făcute de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în prefațarea reuniunii, miniștrii de Externe sunt așteptați să recunoască spațiul drept al cincilea domeniu operațional, alături de domeniile aerian, terestru, maritim și cibernetic.

Miniștrii aliați vor discuta despre rolul NATO în lupta împotriva terorismului și despre eforturile aliate pentru contracararea amenințărilor hibride, abordarea față de Rusia, implicațiile ascensiunii Chinei, securitatea energetică și viitorul controlului armamentului. 

”NATO rămâne singurul garant al securității europene și transatlantice și este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să menținem și să ne consolidăm unitatea”, a spus Stoltenberg, pe fondul declarațiilor recente ale președintelui francez privind ”moartea cerebrală” a Alianței și solicitările Franței de a construi un pilon european în cadrul NATO.

Șefii de stat și de guvern din cele 29 de țări membre ale NATO se întrunesc, în perioada 3-4 decembrie, la Londra, în cadrul unei reuniuni la nivel înalt prilejuite de aniversarea a 70 de ani de la înființarea Alianței Nord-Atlantice

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending