Miniștrii de externe ai României și Poloniei evocă “identitatea atlantică” a Inițiativei celor Trei Mări: Amprenta economică a SUA ar împiedica influența actorilor care nu împărtășesc valorile democratice

În ajunul unor summit-uri cruciale – G7, NATO și Uniunea Europeană – Statele Unite -, miniștrii de externe ai României și Poloniei susțin că “este timpul să facem un salt înainte în democrație și dezvoltare”, făcând o pledoarie pentru dezvoltarea Europei Centrale și de Est prin intermediul Inițiativei celor Trei Mări (3SI), care reunește 12 state regionale sub forma unui proiect ambițios de interconectivitate axat pe energie, transporturi și digitalizare.

“În ultimii cinci ani, 3SI a devenit un punct de reper important în lumea cooperării regionale. Prin conexiunile sale europene și americane, inițiativa este un adevărat catalizator al relației transatlantice“, afirmă Bogdan Aurescu și Zbigniew Rau, într-un articol comun de opinie semnat pentru platforma American Purpose, condusă de reputatul istoric și politolog Francis Fukuyama.

Aurescu și Rau arată că din fondul de redresare UE de 750 de miliarde de euro, 180 de miliarde de euro au fost alocate celor doisprezece state membre ale UE din Europa Centrală și de Est care cooperează în cadrul Inițiativei celor Trei Mări.

Cei doi miniștri de externe subliniază că în luna iulie, liderii politici și de afaceri din statele participante la 3SI vor organiza un alt summit anual, găzduit de Bulgaria, unde vor căuta soluții privind modul de a facilita revenirea la normalitatea post-pandemică și de a crea noi oportunități pentru securitatea și prosperitatea regiunii.

“Polonia și România cred cu tărie că redresarea ar trebui să fie un efort transatlantic, iar Inițiativa celor Trei Mări ar trebui să fie avangardistă“, opinează șefii celor două diplomații.

Bogdan Aurescu și Zbigniew Rau susțin că intenția țărilor 3SI este de a pune accentul pe sursele regenerabile, pe energia nucleară și pe alte soluții cu emisii reduse sau zero de carbon, pledând, de asemenea, în favoarea a două proiecte susținute de București și Varșovia – Rail2Sea și Via Carpathia.

“Două proiecte susținute de mult timp atât de România, cât și de Polonia, ar fi deosebit de bine poziționate pentru a reuși în acest dublu context digital și din ce în ce mai verde. Ambiția noastră este de a transforma calea ferată dintre porturile Gdansk și Constanța, cunoscută și sub numele de Rail-2-Sea, și ruta rutieră Via Carpathia, care contribuie la o mai mare conectivitate de-a lungul axei nord-sud, în embleme ale 3SI digitale și din ce în ce mai ecologice. Soluțiile prietenoase cu mediul înconjurător, împreună cu inovațiile de ultimă oră în sectorul telecomunicațiilor, ar fi semnele lor distinctive”, argumentează ei.

Ambii miniștri de externe insistă și asupra unei amprente economice americane strategică, concretă și foarte necesară în regiune, complementară dimensiunii militare și securitare a prezenței americane.

“Ar fi o contrapondere concretă la investițiile în infrastructura critică ale actorilor care nu împărtășesc valorile și interesele noastre democratice, împiedicând influența lor politică și economică în Europa Centrală și de Est“, arată Aurescu și Rau.

Astfel, ei se referă și la importanța civil-militară a celor două proiecte pentru a facilita inclusiv mobilitatea militară.

“Consolidarea conectivității dintre nordul și sudul flancului estic al NATO este esențială pentru consolidarea poziției de apărare și descurajare a Alianței. Acest lucru este cu atât mai important cu cât, la începutul acestui an, Federația Rusă a dovedit încă o dată că și-a transformat capacitatea de a desfășura rapid personal și echipamente militare într-un atu strategic, crescând tensiunea la granița Ucrainei și în întreaga regiune a Mării Negre. Mobilitatea sporită a trupelor ar fi capabilă să dezamorseze crizele și să adauge credibilitate apelurilor noastre la dezescaladare”, afirmă ei

Cei doi diplomați evocă “identitatea atlantică” a Inițiativei celor Trei Mări, bazată și pe sprijinul bipartizan din Congresul SUA și din cadrul noii administrații americane.

Miniștrii de externe al României și Poloniei mai consideră că o abordare mai echitabilă și mai echilibrată a dezvoltării infrastructurii energetice, de transport și digitale ar putea fi o formulă câștigătoare pentru redresarea europeană și transatlantică.

“Cooperarea transatlantică consolidată pe proiecte majore va avea un efect multiplicator important, contribuind atât la redresarea economică, cât și la reziliența de pe ambele maluri ale Atlanticului. În plus, investițiile în interconectivitatea din zona celor Trei Mări vor crește interesul și prezența investitorilor internaționali în regiune, facilitând astfel dezvoltarea economică ulterioară și, în același timp, un efect pozitiv asupra regiunilor învecinate”, au conchis Bogdan Aurescu și Zbigniew Rau.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare