Connect with us

CONSILIUL UE

Miniștrii de externe din statele membre UE au ajuns la un acord privind instituirea de sancțiuni împotriva unor oficiali din Belarus implicați în fraudarea alegerilor și reprimarea protestelor

Published

on

©eu2020.de/ Flickr

Miniștrii de externe din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au ajuns vineri la un acord cu privire la instituirea de sancțiuni împotriva unui număr de oficiali apropiați liderului Belarusului Aleksandr Lukașenko, a anunțat Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, la finalul unei reuniuni informale în format Gymnich, desfășurate la Berlin, sub auspiciile președinției germane a Consiliului Uniunii Europene.

Măsurile or viza persoane de la ”nivel politic înalt”, care au fost implicate în fraudarea scrutinului electoral din data de 9 august și în reprimarea violente a protestelor care au urmat acestor alegeri în cadrul cărora Aleksandr Lukașenko, aflat la conducere de mai bine de un sfert de secol, a obținut 80% din voturi, potrivit datelor oficiale, informează DPA și EFE, citate de Agerpres.

Înaltul Reprezentant al UE a mai spus că nu poate momentan furniza numărul persoanelor sancționate sau numele acestora, având în vedere că ”statele membre încă prezintă nume”, așadar lista ar putea crește în zilele următoare.

La rândul său, ministrul german de externe, Heiko Maas, gazda reuniunii informale a miniștrilor de externe din cele 27 de state membre UE, a menționat că ”dacă Lukaşenko sporeşte presiunea asupra opoziţiei şi manifestaţiilor paşnice, noi va trebui să creştem presiunea asupra lui”. 

Acesta a apreciat pozitiv o ofertă de mediere anunțată vineri de Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și a reafirmat că ”rămâne deschisă” calea dialogului.

Amintim că președintele în exercițiu al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), prim-ministrul albanez Edi Rama, a denunțat vineri, la Viena, situația ”profund alarmantă” din Belarus și a îndemnat regimul de la Minsk să accepte propunerea de mediere lansată de OSCE.

”Mai mult de 100 de jurnalişti au fost încarceraţi, deportaţi sau au făcut obiectul unor violenţe. Este profund alarmant, la fel cum sunt pierderile de vieţi omeneşti şi informaţiile despre dispariţii de persoane. Tabloul este cel puţin urât. Este un coşmar potenţial pentru Belarus şi pentru poporul său”, a mai spus Edi Rama, a cărui ţară deţine preşedinţia anuală în exerciţiu a OSCE, organizaţie din care face parte şi Belarus.

Edi Rama a reamintit propunerea de mediere adresată la 17 august preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, valabilă încă. ”Noi putem juca un rol şi ajuta la dialog. Vă rugăm, daţi o şansă acestei oferte”, a spus Rama, în prezenţa delegaţilor celor 57 de state membre ale OSCE.

În ultimele două săptămâni, zeci de mii de demonstranţi au ieşit pe străzile din Minsk şi din alte oraşe din Belarus pentru a protesta împotriva realegerii controversate a lui Lukaşenko în funcţia de preşedinte la scrutinul prezidenţial din 9 august.

Opoziţia belarusă este convinsă că votul a fost fraudat, în timp ce liderul de la Minsk invocă rezultatele oficiale ale scrutinului, ce îi acordă peste 80% din sufragii, iar candidatei opoziţiei Svetlana Tihanovskaia, care s-a refugiat în Lituania, doar 10%.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

CONSILIUL UE

Cel mai mare sprijin din istoria R. Moldova, adoptat: Țările UE au dat undă verde finală mecanismului de 1,9 miliarde de euro pentru reforme privind aderarea la UE

Published

on

© European Union 2025

Consiliul Uniunii Europene, instituția decizională care reprezintă guvernele statelor membre, a dat marți undă verde finală înființării Mecanismului pentru reformă și creștere economică pentru Republica Moldova, un nou instrument de 1,9 miliarde de euro de sprijinire a reformelor legate de aderarea la UE și a creșterii economice în această țară.

Pachetul de 1,9 miliarde de euro oferit prin acest mecanism reprezintă cel mai mare pachet de sprijin financiar al UE de la independența Republicii Moldova și “se adaugă celorlalte forme de sprijin substanțial acordat țării de către Uniunea Europeană”, se arată într-un comunicat al Consiliului remis CaleaEuropeană.ro.

Mecanismul va stimula economia Moldovei și va aduce țara mai aproape de aderarea la UE prin accelerarea reformelor, arată sursa citată.

De asemenea, conform instituției, pachetul va ajuta Moldova să facă față provocărilor care decurg din războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și din încercările continue ale Rusiei de a destabiliza țara.

“Astăzi îi ajutăm pe moldoveni să avanseze cu reforme socio-economice esențiale, să își relanseze economia și să accelereze aderarea țării la UE. Noul instrument va consolida, de asemenea, reziliența Moldovei prin atenuarea impactului războiului de agresiune nedrept al Rusiei împotriva Ucrainei”, a declarat Adam Szłapka, ministrul pentru afaceri europene al Poloniei, țara ce asigură președinția rotativă a Consiliului.

Această facilitate este pilonul financiar al Planului de creștere pentru Moldova, prezentat de Comisie în octombrie 2024. Aceasta va sprijini Moldova în perioada 2025-2027 și se așteaptă să furnizeze până la 385 de milioane de euro sub formă de granturi și 1,5 miliarde de euro sub formă de împrumuturi. Aceste împrumuturi vor fi foarte concesive, cu termene lungi de rambursare și rate ale dobânzii avantajoase.

Plățile vor fi supuse unor condiții stricte în ceea ce privește realizarea reformelor stabilite în Agenda de reformă convenită.

Aprobarea din partea Consiliului UE vine după ce săptămâna trecută acest mecanism a fost votat în plenul Parlamentului European.

Continue Reading

CONSILIUL UE

Înaltul Reprezentant al UE se îndoiește de intenția Rusiei de a face pace în Ucraina: Condițiile prezentate ridică un mare semn de întrebare

Published

on

© European Union 2025

Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kalals, salută discuțiile dintre SUA și Ucraina de la Jeddah, din Arabia Saudită, și rezultatele acestora, ridicând semne de întrebare cu privire la dorința Rusiei de a face pace.

”Trebuie să vedem cu adevărat că mingea este în terenul Rusiei și ce fel de condiții prezintă, ceea ce reprezintă un mare semn de întrebare dacă doresc pacea”, a menționat Kallas înainte de reuniunea miniștrilor de externe din UE.

Aceasta a anunțat pe masa discuțiilor se mai află și situația din Orientul Mijlociu, cea din Gaza, precum și dosarul sirian și recentele evoluții din această țară măcinată de conflict.

”Salutăm planul arab de reconstrucție, planul de reconstrucție din Gaza și încercăm să ajutăm cât de mult putem. În ceea ce privește Siria, izbucnirea violenței este foarte îngrijorătoare și arată că speranța în Siria este cu adevărat amenințată. Acest lucru arată că trebuie să facem mai mult pentru a arăta cu adevărat că Siria merge în direcția cea bună. Trebuie să colaborăm cu partenerii noștri regionali atunci când vine vorba de Siria”, a mai descris oficialul european.

În pofida tensiunilor recente dintre președintele american Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, Kievul a fost de acord cu o încetare a focului de 30 de zile mediată de SUA dacă Moscova pune capăt atacurilor sale, arată Deutsche Welle

Doar că președintele Rusiei a prezentat o serie de avertismente privind acceptarea propunerii înaintate de SUA și Ucraina menite să deschidă calea încetării războiului declanșat de Kremlin.

Consilierul pentru securitate națională al lui Donald Trump, Mike Waltz, a declarat că SUA manifestă ”un optimism precaut” cu privire la reușita unui acord de încetare a focului, deși președintele american Donald Trump a apreciat că discuțiile Washingtonului cu Putin au fost ”foarte bune și productive”.

Citiți și: Secretarul de stat american și ministrul rus de externe au discutat telefonic despre ”pașii următori” în negocierile care vizează pacea în Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin va trebui, ”mai devreme sau mai târziu, să vină la masa” negocierilor, a declarat sâmbătă premierul britanic Keir Starmer după videoconferința organizată la Londra, la care au participat aproximativ 25 de lideri aliați ai Ucrainei.

Dacă Putin vrea cu adevărat pace, este foarte simplu: el trebuie să înceteze atacurile sale barbare contra Ucrainei și să accepte un armistițiu”, a adăugat Starmer, detaliind detaliile discutate de oficiali. 

Aceștia au subliniat nevoie unor acorduri de monitorizare puternice, în eventualitatea în care Rusia va fi de acord cu armistițiul.

În cazul în care Putin refuză o încetare a focului necondiționată, liderii occidentali au convenit să intensifice eforturile de consolidare a poziției Ucrainei prin accelerarea sprijinului militar pentru această țară, prin înăsprirea sancțiunilor contra Moscovei și prin prospectarea căilor legale ”pentru a ne asigura că Rusia plătește pentru daunele pe care le-a produs” Kievului, aluzie la activele rusești înghețate.

În contextul în care planurile ”coaliției de voință” pentru un acord de pace în Ucraina trec la “faza operațională”, șefii militari din aproximativ 30 de aliați ai Kievului vor organiza joi, la Londra, o nouă “reuniune de planificare operațională” pentru a stabili modul în care vor trimite trupe de menținere a păcii într-o Ucraină postbelică.

Continue Reading

CONSILIUL UE

Statele UE dau undă verde celei de-a treia plăți de 3,5 miliarde de euro din cadrul Facilității pentru Ucraina, ridicând valoarea totală a sumei livrate până acum către Kiev la 20 miliarde de euro

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Ucraina urmează să primească aproximativ 3,5 miliarde de euro, după ce Consiliul UE a aprobat o a treia plată de granturi și împrumuturi nerambursabile pentru Ucraina în cadrul Facilității pentru Ucraina. Obiectivul principal al Facilității este de a sprijini stabilitatea macrofinanciară a Ucrainei și recuperarea, reconstrucția și modernizarea acesteia.

Cu această a treia plată, Ucraina va primi aproape 20 de miliarde de euro în cadrul Facilității pentru Ucraina, de la intrarea sa în vigoare acum un an, informează un comunicat al Consiliului UE.

Consiliul UE a concluzionat astăzi că Ucraina a îndeplinit condițiile necesare prevăzute în Planul Ucraina pentru a primi o a treia plată din cadrul Facilității Ucraina.

Ucraina a demonstrat cu succes că a pus în aplicare 13 măsuri diferite. Acestea includ, printre altele, adoptarea de reforme pentru a crește utilizarea energiei regenerabile; creșterea autonomiei autorității de reglementare în domeniul energiei; simplificarea procedurilor de trecere a frontierelor în conformitate cu standardele UE; adoptarea unei strategii pentru agricultură și dezvoltare rurală (inclusiv îndepărtarea minelor de teren din zonele agricole); și continuarea activității de întocmire a listei materiilor prime strategice și critice.

Citiți și: UE este la Kiev la trei ani de la debutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei: Nu este în joc doar destinul Ucrainei, ci și destinul Europei; Un nou ajutor de 3,5 miliarde de euro pentru Kiev

Planul pentru Ucraina stabilește intențiile Ucrainei în ceea ce privește redresarea, reconstrucția și modernizarea țării și reformele pe care își propune să le întreprindă în următorii patru ani ca parte a procesului său de aderare la UE.

În mai 2024, Consiliul a concluzionat că Planul pentru Ucraina îndeplinește condițiile prealabile pentru ca Ucraina să primească sprijin în valoare de până la 50 de miliarde de euro în cadrul Mecanismului pentru Ucraina, iar în august Consiliul a dat undă verde primei plăți periodice.

Mecanismul pentru Ucraina, care a intrat în vigoare la 1 martie 2024, prevede o finanțare stabilă de până la 50 de miliarde euro sub formă de granturi și de împrumuturi pentru a sprijini redresarea, reconstrucția și modernizarea Ucrainei în perioada 2024-2027.

Din acest cuantum, până la 32 de miliarde euro sunt alocate cu titlu indicativ pentru sprijinirea reformelor și a investițiilor prevăzute în Planul pentru Ucraina, aceasta însemnând că plățile vor fi condiționate de realizarea indicatorilor identificați.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
ROMÂNIA24 minutes ago

România și Bulgaria își consolidează cooperarea în Schengen pentru a garanta mobilitatea ”în siguranță” a cetățenilor 

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI28 minutes ago

Eurodeputatul Dan Motreanu solicită Comisiei Europene explicații privind adoptarea unei strategii a UE pentru fuziunea nucleară

ROMÂNIA30 minutes ago

ICI București, prezent la Cybersecurity Forum pentru a promova securitatea cibernetică și dezvoltarea de soluții pentru protejarea infrastructurii critice și a datelor

INTERNAȚIONAL59 minutes ago

Premierul Canadei anunță un acord cu Australia pentru întărirea securității în Arctica: Prioritățile SUA, altădată strâns aliniate cu ale noastre, încep să se schimbe

ROMÂNIA1 hour ago

MIPE și Camera de Comerț și Industrie Franceză în România vor organiza grupuri de lucru tematice pentru accelerarea absorbției fondurilor europene

ROMÂNIA1 hour ago

Bolojan și Ciolacu s-au pus de acord privind poziția României la Consiliul European axat pe competitivitate, simplificare, apărare și Ucraina

U.E.2 hours ago

De la Berlin, Macron salută “votul istoric” al Bundestagului privind investițiile în apărare: “O veste bună pentru Germania și o veste bună pentru Europa”

PARLAMENTUL EUROPEAN2 hours ago

Gabriela Firea a organizat în Parlamentul European o dezbatere privind egalitatea de gen la nivelul UE: Nu vrem să lăsăm generațiilor viitoare un sistem injust

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Macron, Scholz și Starmer salută “progresul lui Trump către o încetare a focului”, dar cer ca Ucraina să fie la masa discuțiilor: Ucraina poate conta pe Europa. Nu vom dezamăgi Kievul

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE2 hours ago

”România, pe drumul cel bun către OCDE. Obiectivul aderării în 2026 poate fi atins”, subliniază secretarul de stat Luca Niculescu

INTERNAȚIONAL2 days ago

OCDE anticipează o încetinire a creșterii economice globale în contextul tensiunilor tarifare: Este esențial să se mențină piețele deschise și un sistem comercial internațional bazat pe norme

CONSILIUL UE2 days ago

Înaltul Reprezentant al UE se îndoiește de intenția Rusiei de a face pace în Ucraina: Condițiile prezentate ridică un mare semn de întrebare

MAREA BRITANIE4 days ago

Planurile “coaliției de voință” pentru un acord de pace în Ucraina trec la “faza operațională”, anunță Starmer: Putin și Rusia să lase “armele să tacă în Ucraina”

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Marcel Ciolacu: Livrarea primelor automobile complet electrice fabricate de Ford Otosan este o realizare ce subliniază puterea unui parteneriat solid

INTERNAȚIONAL5 days ago

Zelenski denunță manipularea Rusiei privind un armistițiu: Lui Putin îi este teamă să îi spună direct lui Trump că dorește să continue acest război

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI7 days ago

Extremismul și populismul nu aduc bani și nu construiesc spitale, subliniază vicepreședintele PE Victor Negrescu, prezentând eforturile depuse pentru a aduce mai multe fonduri UE în România

COMUNICATE DE PRESĂ1 week ago

Președintele Consiliului Județean Cluj, după sosirea celor 34 de microbuze electrice achiziționate cu fonduri de redresare: Facilitează accesul tinerilor la școală, asigurându-le dreptul la educație

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII2 weeks ago

Vicepreședintele BEI, Thomas Östros, subliniază importanța parteneriatelor pentru a răspunde nevoii universale de acces echitabil la servicii medicale: Provocările în acest domeniu nu cunosc granițe

CONSILIUL EUROPEAN2 weeks ago

Ilie Bolojan: Semnarea acordului SUA-Ucraina privind mineralele, o “bază bună” pentru dialog transatlantic aprofundat către o soluție de pace

NATO2 weeks ago

Nu putem vorbi de securitate la Marea Neagră fără Turcia, afirmă Ilie Bolojan într-un semnal al susținerii României pentru rolul Turciei în securitatea europeană

Trending