Connect with us

CONSILIUL UE

Miniștrii de Externe din UE: Noi sancțiuni vor fi aplicate Rusiei începând cu 16 februarie

Published

on

Sursa foto: Ministerul Afacerilor Externe

Sursa foto: Ministerul Afacerilor Externe

Consiliul UE a hotărât cu unanimitate sancțiuni suplimentare pentru separatiștii din estul Ucrainei și susținătorii lor din Rusia. Acestea fac referire la inghețarea bunurilor și interdicție de călătorie pentru 19 persoane și 9 entități implicate în acțiuni împotriva integrității teritoriale a Ucrainei. România a fost reprezentată de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, care la sfârșitul reuniunii a declarat: “Aceste noi sancțiuni pot fi suspendate dacă situația se ameliorează”.

Deși discuțiile miniștrilor de externe s-au concentrat pe marginea situaţiei din Ucraina şi a perspectivelor de soluționare diplomatică a crizei, agenda reuniunii a inclus următoarele subiecte: situaţia din Irak şi Siria în contextul acţiunilor grupării ISIL, ultimele evoluţii din Siria şi Yemen şi combaterea terorismului. Au fost adoptate Concluzii al Consiliului privind Libia, Yemen, Boko Haram, Nigeria, Republica Centrafricană și Mali.

Miniștrii au adoptat decizia de extindere a listei de persoane și entități sancționate pentru subminarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei cu 19 persoane și 9 entități. Decizia va intra în vigoare la 16 februarie 2015, existând posibilitatea unei reveniri asupra ei dacă se înregistrează progrese în cadrul negocierilor în curs în această săptămână, respectiv în teren.

“Am discutat în cadrul Consiliului (Afaceri Externe) situaţia din Ucraina, inclusiv în contextul în care pe agenda Consiliului a fost şi aprobarea listei de persoane şi entităţi care urmează să extindă lista de persoane şi entităţi supuse sancţiunilor, este vorba despre 19 persoane şi 9 entităţi. Decizia a fost luată astăzi, urmând ca publicarea să aibă loc în timpul săptămânii”, a declarat, luni, la Bruxelles, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, citat de Mediafax.

Şeful diplomaţiei a precizat că miniştii de Externe, în urma discuţiilor, au hotărât “ca aplicarea deciziei să înceapă săptămâna viitoare în aşa fel încât să se dea o şansă suplimentară, să se creeze un context favorabil pentru negocierile care sunt în curs de desfăşurare”, cu referire în special întâlnirea de miercuri a liderilor Rusiei, Ucrainei, Germaniei şi Franţei în capitala belarusă Minsk.

“Am discutat în cadrul CAE posibilitatea ca în cazul în care se înregistrează evoluţii favorabile şi negocierile duc la rezultate palpabile, pe de o parte, şi, pe de altă parte, în teren, în estul Ucrainei, situaţia de securitate se ameliorează în urma deciziilor luate la nivel diplomatic atunci să existe chiar şi posibilitatea unei eventuale suspendări a aplicării acestor măsuri decise astăzi pe un interval ceva mai lung”, a afirmat Aurescu.

Concluziile reuniunii Consiliului Afaceri Externe

În cadrul discuţiilor pe marginea ultimelor evoluţii din Libia, miniştrii de externe au condamnat continuarea violenţelor soldate cu victime civile, inclusiv din rândul cetăţenilor UE, în contextul atacurilor recente asupra petrolierului Araevo şi a hotelului Corinthia din Tripoli. A fost exprimat sprijinul pentru eforturile Reprezentantului Special al SG ONU, Bernardino Leon, de soluţionare politică a crizei libiene. De asemenea, în contextul deteriorării situaţiei de securitate din Yemen, statele UE au subliniat necesitatea continuării paşnice a tranziției politice şi a reluării dialogului naţional, cu prezervarea integrităţii teritoriale a statului şi a stabilității regionale.

Ministrul Bogdan Aurescu a exprimat îngrijorarea profundă faţă de deteriorarea continuă a situaţiei din Libia şi a argumentat în favoarea unei implicări sporite a UE în procesul internaţional de stabilizare a ţării.

A mulțumit pentru solidaritatea arătată de statele membre și Înaltul Reprezentant Federica Mogherini în cazul decesului marinarului român de pe nava Araevo. A exprimat susținere pentru eforturile Reprezentantului Special al Secretarului General ONU, subliniind necesitatea încurajării, în Libia, a dialogului intern pentru reconciliere și formarea unui guvern de tranziție de unitate națională. A sugerat și o mai apropiată cooperare UE-NATO pe tema dosarului libian.

Miniştrii de externe ai UE au avut o discuţie amplă privind aspectele externe ale luptei contra terorismului. Au fost examinate modalităţi de consolidare a cooperării cu partenerii externi, de combatere a radicalizării şi a extremismului violent precum şi de abordare a factorilor favorizanţi şi a crizelor în desfăşurare. A fost agreată oportunitatea lansării de noi programe cu obiectivul consolidării capacităţilor în domeniu ale statelor partenere din regiunea Orientului Mijlociu şi nordului Africii.

Bogdan Aurescu a argumentat în favoarea asigurării unei coerenţe şi complementarităţi sporite între dimensiunile externă şi internă ale acţiunilor UE de combatere a terorismului, inclusiv prin eventuale reuniuni comune ale miniștrilor de interne cu miniștrii afacerilor externe.

A subliniat importanţa menţinerii, în centrul abordării UE, a valorilor şi libertăţilor fundamentale ale Uniunii şi a consolidării rezultatelor pozitive ale procesului de integrare europeană, mai ales în ceea ce priveşte libertatea de mişcare a cetăţenilor europeni.

Șeful diplomației române arătat că lupta împotriva terorismului necesită acţiunea unanimă şi coordonată a tuturor statelor şi instituţiilor UE, dar și coordonarea UE-NATO. A subliniat importanța găsirii de soluții pentru cauzele fenomenului terorist – problemele socio-economice din statele sursă a teroriștilor, dar și în statele europene unde sunt astfel de comunități, care suferă și de probleme de integrare și izolare.

Bogdan Aurescu a propus spre reflecție și utilitatea creării unei curți internaționale care să pedepsească crima de terorism internațional, evocând inițiativa interbelică în a cărei înființare a fost implicat juristul român Vespasian Pella.

 

 

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

CONSILIUL UE

Miniștrii comunicațiilor din UE sprijină ”o reglementare cuprinzătoare privind inteligența artificială, care să servească drept model la nivel global”

Published

on

© European Union, 2016

Miniștrii în domeniul comunicațiilor ai statelor membre UE și-au exprimat sprijinul pentru ”o reglementare cuprinzătoare privind inteligența artificială, care să servească drept model la nivel global”.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Uniunii Europene, aceștia au avut o primă dezbatere aprofundată cu privire la primul cadru juridic privind Inteligența Artificială.

”Avem în continuare o muncă substanțială de depus, deoarece dorim să ne asigurăm că legea privind Inteligența Artificială își va atinge dublul obiectiv de a garanta siguranța și respectarea drepturilor fundamentale și de a stimula dezvoltarea și adoptarea tehnologiei bazate pe inteligența artificială în toate sectoarele. Președinția slovenă va continua să lucreze intens la această propunere, pe care o consideră o prioritate de top în domeniul digital”, a transmis Boštjan Koritnik, ministrul sloven pentru administrație publică.

În timpul discuțiilor, miniștrii au subliniat beneficiile socio-economie pe care Inteligența Artificială pe poate avea într-o paletă largă de sectoare, dar au atras atenția, în egală măsură, asupra nevoii de a proteja viața privată și a garanta siguranța și securitatea, pentru a crea încrederea necesară în aceste noi tehnologii.

Miniștrii au pledat cu fermitate pentru continuarea eforturilor în vederea stabilirii unui cadru de reglementare centrat pe om, așa cum a propus Comisia, pentru a garanta securitatea juridică și coerența pentru dezvoltatori și utilizatori, luând, de asemenea, în calcul și riscurile, dar și faptul că Inteligența Artificială respectă valorile UE.

Așadar, noua legislație trebuie să fie pregătită pentru viitor și să încurajeze inovarea. Pentru a realiza acest lucru, dispozițiile sale ar trebui să fie suficient de flexibile pentru a se adapta la tehnologiile aflate în continuă evoluție.

Mai mulți miniștri au menționat importanța aplicării supravegherii eficace, în special a supravegherii umane. Structura de guvernanță ar trebui să fie ușoară, iar sarcina administrativă și financiară pentru operatori, în special pentru IMM-uri și întreprinderile nou înființate, ar trebui să fie redusă la minimum. Ar trebui oferit un sprijin special IMM-urilor pentru a se asigura că acestea pot respecta cu ușurință noile norme.

Miniștrii au salutat abordarea bazată pe riscuri, dar au subliniat că multe aspecte necesită discuții suplimentare, în special în ceea ce privește domeniul de aplicare a legii și definirea termenilor-cheie. Claritatea cu privire la aceste aspecte a fost considerată esențială pentru securitatea juridică și punerea în aplicare fără probleme a actului.

Comisia Europeană a propus la mijlocul lunii aprilie noi norme și măsuri menite să transforme Europa în polul mondial al unei inteligenței artificiale (IA) de încredere. Îmbinarea primului cadru juridic privind IA cu un nou plan coordonat cu statele membre va garanta siguranța și drepturile fundamentale ale cetățenilor și ale întreprinderilor, consolidând totodată adoptarea IA, precum și investițiile și inovarea în domeniul IA în întreaga UE.

Această abordare va fi completată de noile reglementări privind echipamentele tehnice, care, prin adaptarea normelor de siguranță, urmăresc să sporească încrederea utilizatorilor în noua generație versatilă de produse.

Continue Reading

CONSILIUL UE

Miniștrii sănătății ai statelor membre sprijină ferm consolidarea unei Uniuni reziliente în materie de sănătate

Published

on

© European Union - https://www.flickr.com/photos/eu2021si

În cadrul unei reuniuni informale desfășurate în Slovenia, miniștrii sănătății din UE au abordat problema construirii unei uniuni a sănătății reziliente. Aceștia au discutat subiecte importante pentru sistemele de sănătate europene și au luat act de situația actuală a pandemiei și a vaccinării, așa cum a fost prezentată de Comisia Europeană, potrivir comunicatului oficial al Consiliului UE.

„Conducerea dezbaterii privind construirea unei uniuni reziliente a sănătății este o prioritate a președinției slovene. Pandemia a arătat vulnerabilitatea sistemelor noastre de sănătate, iar miniștrii au convenit asupra necesității de a acționa acum și de a consolida cooperarea între statele membre, în special pentru a crește accesibilitatea medicamentelor și pentru a asigura livrarea acestora”, a declarat ministrul Janez Poklukar, adăugând că miniștrii au contribuit la pregătirea concluziilor Consiliului UE, care vor fi discutate în cadrul reuniunii Consiliului Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori (PESC) din decembrie.

Miniștrii au convenit asupra necesității de a îmbunătăți autonomia UE în domeniul medicamentelor, în special prin îmbunătățirea capacităților de producție de medicamente în cadrul UE. Pandemia a arătat că există un nivel ridicat de risc dacă suntem prea dependenți de piețele din afara UE.

Citiți și intervenția secretarului de stat român din Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, în cadrul reunuinii de ieri: România a pledat pentru un sistem farmaceutic european independent de importurile de medicamente din țări terțe

Tot ieri, 12 octombrie, membrii Comisiei pentru Sănătate din Parlamentul European (ENVI) au votat proiectul de raport privind Strategia Farmaceutică pentru Europa. Votul a fost unul pozitiv, urmând ca raportul să fie votat în cadrul sesiunii plenare din Parlamentul European din luna noiembrie.  

Citiți și: Eurodeputații solicită măsuri naționale și europene pentru a garanta pacienților UE acces echitabil la medicamente esențiale și inovatoare

Propunerile Președinției slovene privind necesitatea unei cooperări consolidate între țări, a creșterii investițiilor financiare în domeniul sănătății și a sprijinului pentru punerea în aplicare a unor soluții inovatoare pentru sisteme de sănătate rezistente au fost susținute de miniștri.

Dintre propunerile evidențiate, miniștrii au acordat cel mai mare sprijin metodelor de îmbunătățire a utilizării fondurilor UE pentru investiții în domeniul sănătății și de identificare a bunelor practici ale sistemelor de sănătate eficiente care ar putea fi introduse în alte state membre.

Statele membre au confirmat eforturile depuse de Președinția slovenă pentru a înregistra progrese în ceea ce privește trio-ul legislativ și ar dori să vadă documentele adoptate de Parlamentul European cât mai curând posibil.

Propunerea HERA a făcut, de asemenea, obiectul unei discuții, statele membre fiind de acord că ar trebui să existe un organism capabil să răspundă la toate amenințările la adresa sănătății.

În cadrul sesiunii finale, miniștrii au discutat, de asemenea, despre situația actuală a pandemiei, despre realizările cooperării și despre măsurile comune viitoare pentru o toamnă sigură.

Comisarul european pentru sănătate a prezentat situația din Europa în ceea ce privește acoperirea vaccinală și obiectivele comune care trebuie stabilite în lumina solidarității europene pentru a se ajunge la o acoperire vaccinală globală.

Reuniunea s-a desfășurat în format hibrid, miniștrii sănătății din Cehia, Germania, Franța și Suedia întâlnindu-se la Brdo pri Kranju, iar ceilalți miniștri fiind conectați prin intermediul unei legături web.

Pe lângă comisarul european, la reuniune a participat și directorul regional al OMS pentru Europa, Hans P. Kluge, în timp ce directorii Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), Emer Cooke, și al Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), Andrea Ammon, au participat de la distanță.

Continue Reading

CONSILIUL UE

Reuniunea miniștrilor sănătății din UE: România a pledat pentru un sistem farmaceutic european independent de importurile de medicamente din țări terțe

Published

on

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a participat în cadrul reuniunii informale a miniștrilor sănătății din UE, organizată de președinția slovenă a Consiliului. Cu acest prilej, oficialul român a reiterat importanța realizării unui sistem farmaceutic european, care să nu depindă de importurile de medicamente din țări terțe.

„În viitor, un sistem farmaceutic european care să nu depindă de importurile de substanțe active sau medicamente din țări terțe ar garanta disponibilitatea medicamentelor în UE, inclusiv în situații de criză. Astfel, consolidarea și crearea de noi capacități de producție în UE este esențială pentru a asigura securitatea la nivel european”, a transmis secretarul de stat, Andrei Baciu, omologilor europeni.

De asemenea, Andrei Baciu a menționat în discursul său că România susține crearea de infrastructuri de cercetare capabile să dezvolte și să producă medicamente la nivelul UE:  „Criza prin care trecem subliniază în special necesitatea de a dezvolta un sector farmaceutic european capabil să se adapteze la o situație globală majoră, cum ar fi această pandemie, care perturbă lanțul normal de distribuție, printr-o creștere masivă a cererii, combinată cu dependența de aprovizionarea externă a UE”, se mai arată în intervenția sa, remisă CaleaEuropeană.

Pe agenda reuniunii miniștrilor s-a regăsit și subiectul privind activitatea noii Autorități europene pentru pregătire și răspuns în caz de urgență sanitară (HERA). Reamintim că această autoritatea este înființată în cadrul Comisiei Europene.

„Considerăm că înființarea HERA în cadrul Comisiei va permite o operaționalizare rapidă, având în vedere mobilizarea competențelor, instrumentelor și programelor existente ale Comisiei, și va asigura, de asemenea, flexibilitate în organizarea sa. Apreciem, de asemenea, că HERA va juca un rol esențial în asigurarea pregătirii pentru urgențele sanitare și în stabilirea infrastructurii pentru schimbul de informații”, a mai punctat Andrei Baciu.

Andrei Baciu a mai specificată că ar trebui clarificată poziția HERA în raport cu alte autorități ale UE, în special cu alte mecanisme existente de gestionare a crizelor, cum ar fi Centrul de coordonare a răspunsului în situații de urgență (ERCC): „În plus, este necesar să se clarifice și să se evalueze posibilele suprapuneri cu sarcinile care fac parte din mandatul Agenției Europene pentru Medicamente.

„România împărtășește interesul pentru clarificarea sarcinilor Consiliului de administrație al HERA și pentru implicarea necesară a statelor membre în procesul de luare a deciziilor, în special în ceea ce privește punerea în aplicare a sarcinilor HERA și finanțarea acestora. Prin urmare, susținem și încurajăm cooperarea între statele membre și cu Comisia pentru atingerea obiectivelor acestei noi autorități”, a conchis Andrei Baciu în intervenția sa.

Reuninea de o zi întreagă a avut patru teme mari de dezbatere: creșterea accesului la medicamente, răspunsul îmbunătățit la amenințările transfrontraliere la adresa sănătății, introducerea de soluții inovatoare pentru sisteme de sănătate reziliente și campania de vaccinare anti-COVID-19.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Corina Crețu1 hour ago

Eurodeputatul Corina Crețu face apel la ”o guvernare coerentă, îndreptată către cetățean”: ”România pierde zilnic 20 de milioane de euro, bani europeni”

SUA2 hours ago

UE dorește să întoarcă pagina în criza submarinelor. Josep Borrell: Nu o să fim masochişti. Să depăşim problemele şi să privim spre viitor

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 hours ago

Eurodeputatul Mircea Hava: Europa are nevoie, mai mult ca niciodată, să se poată baza pe propria industria farmaceutică

U.E.3 hours ago

Angela Merkel consideră că UE trebuie să-și rezolve problemele cu Polonia și Ungaria prin discuții, nu la tribunal: Trebuie să încercăm întotdeauna să găsim un compromis

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 hours ago

Eurodeputatul Vlad Nistor a discutat cu ambasadorul Tunisiei în România despre ”situația politică extrem de complicată de la Tunis”: Prelungirea acesteia va avea ”efecte nefaste asupra relației” cu UE

Eugen Tomac4 hours ago

Eugen Tomac lansează un concurs pentru tinerii din România și Republica Moldova, invitându-i să își exprime viziunea privind viitorul Europei

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 hours ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă a discutat la Chișinău cu președinta Maia Sandu despre criza energetică: Vom veni cu soluții atât la nivel de România, cât și la nivelul UE

Eugen Tomac4 hours ago

Eugen Tomac, întrevedere cu Maia Sandu la Chișinău: Este esențial ca România și UE să fie alături de românii basarabeni

NATO5 hours ago

NATO: Jens Stoltenberg a prelungit cu un an mandatul de secretar general adjunct al lui Mircea Geoană, până la 16 octombrie 2023

ROMÂNIA5 hours ago

UE și 31 de state, între care România și SUA, au adoptat o declarație comună prin care semnalează că ”fenomenul ransomware reprezintă o amenințare la adresa securității globale”

ROMÂNIA22 hours ago

Viitorul Spital Regional Brașov va avea 31 secții, 26 de săli de operație, 972 paturi și va fi inaugurat în 2028, arată concluziile studiului BERD

ROMÂNIA1 day ago

Octavian Oprea anunță că ADR lucrează la Sistemul național de interoperabilitate: Instituțiile publice nu vor mai solicita cetățeanului o informație pe care o altă instituție o deține

ROMÂNIA1 day ago

Florinel Chiș, director executiv ARMO: Cifra de afaceri din comerțul electronic din România se va situa în jurul a 6,9 mld. de euro în 2021

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII1 day ago

Guvernul a aprobat memorandumul privind contractarea unui împrumut de 300 de milioane de euro de la BEI pentru construirea Spitalului Regional Cluj

Cristian Bușoi2 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, solicită Comisiei Europene ca statele UE să poată folosi pentru plafonarea și subvenționarea prețurilor la energie fondurile neutilizate din exercițiul 2014-2020

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 days ago

Comisarul european pentru energie, interpelat de Marian-Jean Marinescu în Comisia ITRE din PE: Care va fi necesarul de energie în 2030 dacă prevederile pachetului ”Fit for 55%” rămân neschimbate

ROMÂNIA2 days ago

Asociația Română a Magazinelor Online organizează vineri a doua ediție a Zilei Naționale a Comerțului Electronic (LIVE, 15 octombrie, ora 10:15)

Dragoș Pîslaru3 days ago

Dragoș Pîslaru: Tinerii și copiii pot beneficia de investiții pentru viitorul lor în valoare de 40 miliarde de euro prin intermediul celor 25 de PNRR-uri

Dragoș Pîslaru4 days ago

Dragoș Pîslaru, apel către Autoritatea Europeană a Muncii: Muncitorii nu trebuie să mai fie supuși practicilor de sclavie modernă!

U.E.4 days ago

UE sfătuiește Ucraina să-și îmbunătățească eficiența energetică pentru a reduce dependența de importurile de gaze

Team2Share

Trending