Connect with us

INTERNAȚIONAL

Miniștrii Luminița Odobescu și Andrii Sybiha au agreat accelerarea negocierilor pentru ridicarea relației România – Ucraina la nivel de parteneriat strategic

Published

on

© MAE

Ministrul afacerilor externe, Luminiţa Odobescu, a avut miercuri consultări politico-diplomatice cu ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, aflat la Bucureşti în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului, șefii celor două diplomații agreând accelerarea procesului de ridicare a relației bilaterale la nivel de parteneriat strategic.

Conform unui comunicat al MAE remis CaleaEuropeană.ro, agenda discuțiilor s-a concentrat asupra evoluției și perspectivelor de dezvoltare ale relației bilaterale și a nevoii de consolidare a dialogului politico-diplomatic în contextul evoluțiilor recente din plan european și euro-atlantic.

Cei doi oficiali au avut un schimb de opinii consistent cu privire la evoluțiile războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă, evidențiind principalele provocări pe care Ucraina trebuie să le gestioneze în perioada următoare. De asemenea, au trecut în revistă consecințele negative ale războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă asupra securității la Marea Neagră, inclusiv asupra Republicii Moldova.

Ministrul afacerilor externe, Luminița Odobescu, a reconfirmat sprijinul politic și practic al României pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Astfel, a reiterat condamnarea fermă a războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă, care reprezintă un atac la adresa ordinii internaționale bazate pe reguli. A exprimat, în context, susținerea deplină a României pentru Formula de Pace a Ucrainei, ca unic format pentru asigurarea unei păci juste, durabile în Ucraina, bazată pe respectarea Cartei ONU și dreptului internațional. 

Cei doi demnitari au agreat accelerarea procesului de implementare a deciziilor asumate ca urmare a vizitei preşedintelui Ucrainei Volodimir Zelenski la Bucureşti (10 octombrie 2023) şi a primei şedinţe comune a guvernelor României şi Ucrainei (Kiev, 18 octombrie 2023), în vederea demarării procesului de ridicare a relaţiei bilaterale la nivel de parteneriat strategic.

Ministrul român al afacerilor externe a abordat și subiectul drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina, inclusiv dreptul la libertatea religioasă și la educație. A subliniat că respectarea și exercitarea dreptului la educație și la serviciul religios în limba maternă sunt chestiuni fundamentale. Dialogul a confirmat sprijinul autorităților ucrainene pentru a identifica împreună soluții constructive. S-a convenit continuarea unui dialog strâns și aplicat pe aceste subiecte, astfel încât să fie obținute rezultate concrete mutual benefice.

De asemenea, ministrul Luminița Odobescu a salutat evoluțiile recente din cadrul procesului de integrare europeană a Ucrainei, subliniind importanța continuarii implementării sustenabile a agendei de reforme. A reconfirmat în context întreaga disponibilitate a României de a oferi sprijin practic Ucrainei în procesul de negociere. 

Oficialul român a evidențiat contribuția României la dezvoltarea conectivității transfrontaliere cu Ucraina, atât pentru facilitarea tranzitului exporturilor de cereale ucrainene prin Culoarele Solidarității către piețele globale, cât și pentru viitorul proces de reconstrucție.

Ministrul ucrainean al afacerilor externe al Ucrainei, Andrii Sybiha a prezentat pe larg situația de pe front, evidențiind importanța deosebită a sprijinului internațional pentru forțele armate ucrainene. În context, a punctat principalele obiective de politică externă ale Ucrainei, inclusiv în vederea dezvoltării și implementării Formulei de Pace propuse de Președintele Ucrainei.

Ministrul Sybiha a reconfirmat angajamentul autorităților ucrainene pentru dezvoltarea relației politice bilaterale cu România, prin ridicarea relației la nivel de Parteneriat Strategic.

Demnitarul ucrainean a transmis mulţumiri României pentru sprijinul constant pentru Ucraina atât în plan bilateral, cât şi în ceea ce priveşte aderarea la UE și NATO, cât şi pentru donarea unui sistem Patriot.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

România a rămas fermă în fața ingerințelor străine și a redat vocea poporului, transmite ministrul de externe al Estoniei după anularea alegerilor prezidențiale

Published

on

© Magnus Tsahkna/ X

Estonia s-a alăturat sâmbătă aliaților din NATO și partenerilor din Uniunea Europeană care și-au manifestat solidaritatea cu România după după decizia Curții Constituționale a României de anulare a alegerilor prezidențiale deoarece “procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale”.

Românii sunt singurii care au dreptul să decidă pe cine aleg. Apreciez că România a rămas fermă în fața ingerințelor străine maligne și a redat vocea poporului. Încercările Rusiei de a se amesteca în democrații nu vor reuși. Sprijinul Estoniei pentru aliatul nostru România este ferm“, a afirmat șeful diplomației de la Tallinn, Margus Tsahkna.

Curtea Constituțională a României a anulat vineri, printr-o decizie în unanimitate a celor nouă judecători constituționali, întregul proces electoral privind alegerea președintelui RomânieiÎn motivarea care a stat la baza deciziei de anulare a alegerilor prezidențiale, CCR a arătat că “procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale”. Decizia CCR a venit ca urmare unor sesizări, inclusiv din partea Calea Europeană, după ce documentele desecretizate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării au identificat acțiuni nelegale în timpul procesului electoral.

Principalul partener al României, Statele Unite, și și alți parteneri precum Marea Britanie, Polonia, Franța și Lituania, și-au reafirmat încrederea în instituțiile și procesele democratice ale României, inclusiv în investigațiile privind influența străină malignă după decizia Curții Constituționale a României de anulare a alegerilor prezidențiale.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Marea Britanie rămâne un “aliat al României și are încredere în democrația sa” după interferența Rusiei în alegerile prezidențiale

Published

on

© MAE

Marea Britanie s-a alăturat sâmbătă aliaților din NATO care și-au manifestat solidaritatea cu România după după decizia Curții Constituționale a României de anulare a alegerilor prezidențiale deoarece “procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale”.

Sunt îngrijorat de rapoartele autorităților române privind interferența Rusiei în alegerile lor prezidențiale. Alegerile din România ar trebui să fie decise doar de poporul român, în mod liber și corect. Regatul Unit rămâne un aliat și un prieten hotărât al României și are încredere în democrația sa“, a reacționat, pe X, ministrul de externe britanic, David Lammy.

Curtea Constituțională a României a anulat vineri, printr-o decizie în unanimitate a celor nouă judecători constituționali, întregul proces electoral privind alegerea președintelui RomânieiÎn motivarea care a stat la baza deciziei de anulare a alegerilor prezidențiale, CCR a arătat că “procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale”. Decizia CCR a venit ca urmare unor sesizări, inclusiv din partea Calea Europeană, după ce documentele desecretizate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării au identificat acțiuni nelegale în timpul procesului electoral.

Principalul partener al României, Statele Unite, și alți parteneri precum Polonia, Franța și Lituania, și-au reafirmat încrederea în instituțiile și procesele democratice ale României, inclusiv în investigațiile privind influența străină malignă după decizia Curții Constituționale a României de anulare a alegerilor prezidențiale.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Ucraina și Italia doresc o coordonare mai strânsă la nivelul liderilor europeni pentru a spori furnizarea de sisteme de apărare aeriană către Kiev

Published

on

© Governo Italiano

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut o convorbire telefonică cu premierul Italiei, Giorgia Meloni, prilej cu care oferit detalii despre situația actuală de pe câmpul de luptă, se arată într-un comunicat oficial, remis CaleaEuropeana.ro.

Liderii au discutat despre continuarea sprijinului militar pentru Ucraina și despre accelerarea celui de-al zecelea pachet de asistență al Italiei.

Zelenski și Meloni au convenit să consolideze coordonarea la nivelul liderilor europeni pentru a aborda situația securității regionale și pentru a spori furnizarea de sisteme de apărare aeriană către Ucraina.

În februarie 2024, Kievul a semnat un acord bilateral de securitate pe zece ani cu Italia, după înțelegeri similare încheiate cu Marea Britanie, Franța, Germania, Danemarca și Olanda.

Acordul prezintă principalele componente ale angajamentelor de securitate ale Italiei, inclusiv asistența militară și financiară pe termen lung pe toată durata sa, și identifică domeniile prioritare pentru cooperarea bilaterală în materie de securitate între Ucraina și Italia în domeniul militar și non-militar, inclusiv în sectoarele politic, financiar, umanitar și al reformelor.

Documentul specifică faptul că Italia va continua să răspundă celor mai urgente nevoi ale Ucrainei pentru a-și consolida capabilitățile de securitate și va continua să contribuie la misiunea de asistență militară a UE prin desfășurarea de cursuri de formare pentru militari. Totodată, el stabilește un mecanism de răspuns de urgență 24 de ore din 24 în cazul unei noi agresiuni militare împotriva Ucrainei.

Acordul mai stipulează sumele concrete ale sprijinului financiar și pachetelor militare furnizate Ucrainei de către Italia de la începutul agresiunii rusești la scară largă, aceasta angajându-se să continue să ofere această asistență pe parcursul celor zece ani de valabilitate a înțelegerii.

În plus, documentul confirmă sprijinul Italiei pentru viitoarea aderare a Ucrainei la NATO, în special prin susținerea reformelor ucrainene și a compatibilității Forțelor de Securitate și Apărare ale Ucrainei cu Alianța.

Citiți și: Canada și Italia încheie acorduri de securitate pe 10 ani cu Ucraina în timpul vizitei premierilor Trudeau și Meloni la Kiev

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
COMISIA EUROPEANA1 second ago

Ursula von der Leyen, după discuția cu Klaus Iohannis: Comisia va lucra pentru ca platformele online să respecte normele UE privind alegerile din Europa

PARLAMENTUL EUROPEAN3 hours ago

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, prezintă cinci măsuri concrete pentru ca românii să-și recapete încrederea în instituțiile democratice

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

Klaus Iohannis și Ursula von der Leyen au convenit consolidarea securității social media în UE după alegerile din România

NATO7 hours ago

România a rămas fermă în fața ingerințelor străine și a redat vocea poporului, transmite ministrul de externe al Estoniei după anularea alegerilor prezidențiale

MAREA BRITANIE7 hours ago

Marea Britanie rămâne un “aliat al României și are încredere în democrația sa” după interferența Rusiei în alegerile prezidențiale

CONSILIUL EUROPEAN8 hours ago

Antonio Costa organizează primul summit al liderilor europeni. Situația din Ucraina, extinderea UE și relația transatlantică, subiecte pe agendă

INTERNAȚIONAL9 hours ago

Ucraina și Italia doresc o coordonare mai strânsă la nivelul liderilor europeni pentru a spori furnizarea de sisteme de apărare aeriană către Kiev

NATO9 hours ago

EXCLUSIV Daniel Fried, expert Atlantic Council: Interferența Rusiei vizează realizările democratice ale României după 1989. Decizia controversată a CCR, luată în contextul unor acuzații “credibile” de ingerință externă

ROMÂNIA DIGITALĂ10 hours ago

ICI București și Agerpres, în parteneriat cu Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, extind proiectul „Aplicație AI – Știrile Agerpres” la nivel regional

SUA11 hours ago

SUA, “alături de poporul român” și de “instituțiile democratice din România”: Voința democratică a poporului român trebuie să fie lipsită de influențe străine maligne

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 days ago

Din Parlamentul European, Virgil Popescu îi îndeamnă pe români să iasă la vot: Va fi decisiv pentru viitorul țării. Vrem să avem în continuare fonduri europene să ne dezvoltăm

INTERVIURI3 days ago

INTERVIU Ultimul supraviețuitor din București al Holocaustului este îngrijorat de ascensiunea extremei-drepte și îi îndeamnă pe români să voteze cu Elena Lasconi pentru a-și păstra libertatea

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII3 days ago

Marcel Ciolacu anunță o finanțare de 5 miliarde de euro de la BEI pentru finalizarea de autostrăzi, modernizarea magistralelor feroviare și construcția magistralei de metrou spre Otopeni

INTERVIURI4 days ago

INTERVIU Adrian Furtună, expert la CNCR: Din nevoia de apartenență, romii sunt atrași în cursa întinsă de extrema dreaptă. Mulți nu își cunosc istoria

POLITICĂ4 days ago

Klaus Iohannis: Vom avea alt președinte, alt parlament, alt guvern, dar România rămâne aici, cu mari așteptări de la elitele țării

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Reprezentanții TikTok, chestionați de eurodeputați români cu privire la respectarea prevederilor europene privind serviciile digitale în contextul alegerilor prezidențiale din România

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Plenul Parlamentului European va discuta riscurile dezinformării pe TikTok pentru integritatea alegerilor în Europa ca urmare a scrutinului din România

COMISIA EUROPEANA5 days ago

Comisia Europeană: Vicepreședinta Roxana Mînzatu a evocat “realizarea unei Europe Sociale mai puternice” la prima reuniune cu miniștrii muncii și protecției sociale din UE

POLITICĂ6 days ago

Marcel Ciolacu, după alegerile parlamentare: Am înţeles răspunderea pe care o avem faţă de România. Să dezvoltăm țara cu bani europeni și să protejăm valorile naționale

ROMÂNIA7 days ago

Klaus Iohannis: Ne aflăm în fața unei decizii existențiale, între democrație și izolaționism. Votăm pentru a rămâne o ţară a libertăţii sau a ne prăbuşi într-o izolare toxică şi într-un trecut întunecat

Trending