CONSILIUL UE
Miniștrii Muncii din UE au căzut de acord asupra propunerii de directivă privind instituirea salariului minim european, anunță Marius Budăi
Published
3 years agoon
By
Teodora Ion
Miniștrii Muncii din Uniunea Europeană s-au pus de acord, joi, în cadrul reuniunii Consiliului EPSCO, asupra unui salariu minim adecvat unui trai decent, al 6-lea principiu al Pilonului european al drepturilor sociale, a anunțat ministrul Muncii, Marius Budăi.
”Astăzi, în cadrul lucrărilor Consiliului EPSCO, miniștrii Muncii din Uniunea Europeană s-au pus de acord asupra propunerii de Directivă privind instituirea salariului minim european. Personal cred că unul din rolurile noastre principale este acela de a lupta împotriva sărăciei în muncă. Atunci când vorbim de dezvoltare incluzivă la nivelul Uniunii Europene este clar că avem nevoie de un astfel de instrument. Oamenii sunt întotdeauna pe primul loc”, a precizat acesta într-un mesaj publicat pe Facebook.
Citiți și:
Comisia Europeană propune reguli pentru ca toți angajații din UE să fie protejați prin salarii minime adecvate unui trai decent
De altfel, Comisia Europeană a salutat printr-un comunicat angajamentul ferm al statelor membre de a face Europa echitabilă, favorabilă incluziunii și plină de oportunități.
Prin angajamentele lor naționale, statele membre sprijină eforturile comune de atingere a celor trei obiective principale ale UE înscrise în Planul de acțiune privind Pilonul european al drepturilor sociale.
”În cadrul Summitului social de la Porto, toți liderii și partenerii UE au convenit că a sosit momentul să se realizeze o Europă socială puternică. Comisia a stabilit trei obiective ambițioase, dar realiste, pentru a menține un nivel ridicat al ocupării forței de muncă, pentru a integra învățarea pe tot parcursul vieții în economia noastră socială de piață și pentru a reduce sărăcia, inclusiv sărăcia infantilă. Angajamentele asumate astăzi de statele membre demonstrează angajamentul acestora de a îndeplini aceste obiective. Acum începe munca grea”, a transmis comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit.
Trei obiective sociale ale UE până în 2030
Planul de acțiune privind Pilonul european al drepturilor sociale stabilește ambiția UE pentru o Europă socială puternică, axată pe locuri de muncă, competențe și incluziune socială, și include trei obiective sociale la nivelul UE care trebuie atinse până în 2030:
- Cel puțin 78% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani ar trebui să aibă un loc de muncă;
- Cel puțin 60 % din toți adulții ar trebui să participe la cursuri de formare profesională în fiecare an;
- Numărul persoanelor expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială ar trebui să fie redus cu cel puțin 15 milioane, inclusiv cu cel puțin 5 milioane de copii, față de 2019.
Toate statele membre se angajează să atingă obiective naționale
În planul de acțiune, Comisia a invitat Consiliul European să aprobe cele trei obiective principale ale UE și a invitat statele membre să își definească obiectivele naționale, ca o contribuție la acest efort comun. Toate statele membre au înaintat acum propuneri pentru obiectivele lor naționale, pe care le-au prezentat în cadrul Consiliului EPSCO de joi. Obiectivele naționale vor contribui la ambiția comună de a atinge obiectivele principale ale UE până în 2030 în domeniul ocupării forței de muncă, al competențelor și al reducerii sărăciei.
Împreună, angajamentele asumate de statele membre pun UE pe calea fermă de atingere sau chiar depășire a obiectivelor principale:
- În ceea ce privește ocuparea forței de muncă, obiectivele naționale luate împreună depășesc obiectivul principal al UE;
- În ceea ce privește formarea profesională și învățare pe tot parcursul vieții, obiectivele propuse până în prezent de statele membre sunt aproape de obiectivul stabilit de Comisie;
- În ceea ce privește reducerea numărului de persoane expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială, obiectivele naționale, luate împreună, depășesc obiectivul UE.
Acest rezultat pozitiv vine în pofida contextului determinat de invazia nejustificată a Rusiei în Ucraina și de consecințele sociale și economice ale acesteia și urmează consultărilor intense ale statelor membre la diferite niveluri din toamna anului 2021.
Pilonului european al drepturilor sociale a fost proclamat în comun de Parlamentul European, de Consiliu în numele tuturor statelor membre și de Comisia Europeană la Goteborg în noiembrie 2017 și este fundamentat pe 20 de principii ce constituie cadrul de orientare pentru construirea unei Europe sociale puternice, echitabile, incluzive și bogate în oportunități.
Acesta este structurat în trei capitole: I. egalitatea de șanse și de acces pe piața forței de muncă, II. condiții de muncă echitabile; III. protecția și incluziunea socială.
Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

You may like
BCE: UE face tot mai mult comerț cu regimuri autoritare, în ciuda angajamentelor pentru o politică comercială bazată pe valori democratice
Este oficial: Bulgaria va deveni al 21-lea stat membru al zonei euro, a decis Consiliul UE. Sofia va introduce moneda unică la 1 ianuarie 2026
Parlamentul European sprijină flexibilitatea reumplerii stocurilor de gaze pentru a reduce prețurile
Ministrul irlandez de finanțe, Paschal Donohoe, a fost reales președinte al Eurogrupului pentru un al treilea mandat
SUA propun UE un acord care ar menține un tarif de bază de 10% pentru toate produsele europene, cu anumite excepții. Aprobarea finală depinde de decizia lui Trump
România și alte 17 țări din UE cer revizuirea directivei anti-defrișări: „Cerințele impuse agricultorilor și silvicultorilor sunt imposibil de pus în practică”
CONSILIUL UE
Consiliul UE solicită României să ia măsuri și să le prezinte până pe 15 octombrie 2025 pentru reducerea și încheierii deficitului excesiv până în 2030
Published
13 hours agoon
July 8, 2025
Consiliul Uniunii Europene a decis marți revizuirea traiectoriei corective a cheltuielilor nete ale României, în cadrul procedurii de deficit excesiv (EDP), din cauza lipsei unor acțiuni eficiente în respectarea recomandărilor anterioare.
Măsura adoptată la nivelul reuniunii Consiliului Afaceri Economice și Monetare vine în urma constatării, la 20 iunie 2025, că autoritățile române nu au implementat măsurile necesare pentru corectarea dezechilibrelor bugetare, în ciuda angajamentelor asumate încă din 2020, când a fost deschisă procedura.
Potrivit noii recomandări, România trebuie să ia măsuri eficiente și să prezinte până cel târziu la 15 octombrie 2025 măsuri concrete și eficace pentru reducerea deficitului.
În plus, Bucureștiul trebuie să urmeze o traiectorie strictă de limitare a creșterii cheltuielilor publice, exprimată prin plafonarea ritmului nominal de creștere a cheltuielilor nete după cum urmează: 2,8% în 2025, 2,6% în 2026, 4,6% în 2027, 4,4% în 2028, 4,2% în 2029, 4,0% în 2030.
Obiectivul stabilit de Consiliu este ca România să pună capăt procedurii de deficit excesiv cel târziu în anul 2030, cu condiția implementării acestei traiectorii bugetare corective.
Recomandarea Consiliului confirmă o solicitare anterioară a Comisiei Europene, publicată pe 24 iunie. Atunci, Comisia Europeană a publicat o recomandare pentru Consiliul Uniunii Europene conform căreia, pentru a ieși din procedura de deficit excesiv, România trebuie să se asigure că ritmul de creștere a cheltuielilor nu depășește 2,8% în 2025 și 2,6% în 2026. Recomandarea executivului de la Bruxelles către Consiliul UE stabilea data limită de 15 octombrie pentru ca Bucureștiul să adopte acțiuni efective și să prezinte măsurile necesare pentru a asigura corectarea la timp a dezechilibrelor.
Procedura de deficit excesiv este un instrument prevăzut de Pactul de Stabilitate și Creștere, care urmărește să asigure faptul că statele membre își mențin finanțele publice în limite sustenabile. Potrivit regulilor europene, deficitul bugetar al unui stat membru nu trebuie să depășească 3% din PIB, iar datoria publică trebuie să se mențină sub 60% din PIB sau să urmeze o traiectorie clar descrescătoare.
România se află sub această procedură încă din anul 2020, iar evaluările recente ale Comisiei Europene și ale Consiliului arată că nu a existat progres suficient în atingerea țintelor convenite, ceea ce a determinat adoptarea unei noi traiectorii de ajustare fiscală, mai detaliate și mai stricte.
Tot marți, Consiliul Uniunii Europene a adoptat o serie de recomandări-cheie pentru România, care vizează reforme urgente în domeniul bugetar, parte a ciclului de coordonare a politicilor sub Semestrul European, subliniind necesitatea unor acțiuni decisive în 2025 și 2026 pentru consolidarea stabilității macroeconomice și a competitivității, cu accent pe reducerea deficitului, înăsprirea politicii bugetare, consolidarea cheltuielilor în apărare, accelerarea reformelor și absorbției fondurilor europene și o reformă administrativă axată pe simplificare.
Reprezentat la reuniunea de la Luxemburg a miniștrilor europeni de finanțate de ministrul Alexandru Nazare, Bucureștiul a prezentat “amploarea măsurilor asumate de noul Guvern al României și determinarea țării noastre de a reveni la disciplina fiscal-bugetară cerută de contextul european și de interesele naționale ale României pe termen lung”, conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor. Primul pachet de măsuri, asumat prin angajarea răspunderii de către cabinetul Bolojan în Parlament, prevede, printre altele, o majorare a TVA de la 1 august 2025. la o cotă generală de 21% (de la 19%) și una redusă de 11% pentru anumite categorii și o creștere a impozitului pe dividende de la 10 la 16% începând cu 1 ianuarie 2026. Premierul a precizat că al doilea pachet de măsuri se va axa pe reducerea semnificativă a cheltuielilor statului.
CONSILIUL UE
Consiliul UE solicită României “înăsprirea politicii bugetare” pentru reducerea deficitului, consolidarea cheltuielilor în apărare și accelerarea reformelor și absorbției fondurilor UE
Published
14 hours agoon
July 8, 2025
Consiliul Uniunii Europene a adoptat marți o serie de recomandări-cheie pentru România, care vizează reforme urgente în domeniul bugetar, parte a ciclului de coordonare a politicilor sub Semestrul European, subliniind necesitatea unor acțiuni decisive în 2025 și 2026 pentru consolidarea stabilității macroeconomice și a competitivității, cu accent pe reducerea deficitului, înăsprirea politicii bugetare, consolidarea cheltuielilor în apărare, accelerarea reformelor și absorbției fondurilor europene și o reformă administrativă axată pe simplificare.
Concluziile adoptate de miniștrii europeni de finanțe în formatul Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) sunt parte a recomandărilor cuprinse în poziția Comisiei Europene privind Semestrul European, din 4 iunie 2025. Atunci, Comisia Europeană a constatat că România nu a luat măsuri suficiente pentru reducerea deficitului bugetar excesiv și riscă măsuri disciplinare dure, inclusiv suspendarea fondurilor europene. Ulterior, Comisia Europeană a publicat o recomandare pentru Consiliul Uniunii Europene conform căreia, pentru a ieși din procedura de deficit excesiv, România trebuie să se asigure că ritmul de creștere a cheltuielilor nu depășește 2,8% în 2025 și 2,6% în 2026. Recomandarea executivului de la Bruxelles către Consiliul UE, care la rândul său va trebui să recomande României să ia măsuri, a stabilit data limită de 15 octombrie pentru ca Bucureștiul să adopte acțiuni efective și să prezinte măsurile necesare pentru a asigura corectarea la timp a dezechilibrelor.
Reprezentat la reuniunea de la Luxemburg a miniștrilor europeni de finanțate de ministrul Alexandru Nazare, Bucureștiul a prezentat “amploarea măsurilor asumate de noul Guvern al României și determinarea țării noastre de a reveni la disciplina fiscal-bugetară cerută de contextul european și de interesele naționale ale României pe termen lung”, conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor. Primul pachet de măsuri, asumat prin angajarea răspunderii de către cabinetul Bolojan în Parlament, prevede, printre altele, o majorare a TVA de la 1 august 2025 la o cotă generală de 21% (de la 19%) și una redusă de 11% pentru anumite categorii și o creștere a impozitului pe dividende de la 10 la 16% începând cu 1 ianuarie 2026. Premierul Ilie a precizat că al doilea pachet de măsuri se va axa pe reducerea semnificativă a cheltuielilor statului.
Recomandările Consiliului privind România constată că țara “se confruntă cu dezechilibre macroeconomice excesive“, iar “vulnerabilitățile s-au accentuat pe măsură ce s-a adâncit dublul deficit bugetar și de cont curent al României“, iar competitivitatea costurilor s-a deteriorat în 2024. Totodată, se arată în document, “soliditatea mixului de finanțare externă, bazat pe un volum considerabil de investiții străine directe nete și de fonduri UE care în trecut limitaseră creșterea datoriei externe, a fost fragilizată în 2024“.
Consolidarea apărării și responsabilitate fiscală sporită
În contextul noii realități de securitate din Europa, Consiliul cere României să „consolideze cheltuielile totale pentru apărare și securitate și gradul de pregătire în aceste domenii, asigurând în același timp sustenabilitatea datoriei”.
Recomandarea este legată direct de concluziile Consiliului European din 6 martie 2025, care solicită statelor membre să investească mai mult în securitate fără a pune în pericol echilibrele bugetare.
De altfel, tot marți, Consiliul UE a activat clauza de flexibilizare a normelor fiscale UE pentru ca 15 state să crească investițiile în apărare, permițându-le acestora să excepteze până la 1,5% din PIB pe calculul deficitului bugetar.
Deși România, aflată în procedură de deficit bugetar excesiv și în miezul unor pachete fiscale pentru redresarea finanțelor țării, nu se regăsește între cele 15 state care au solicitat activarea clauzei de scutire, la finalul lunii aprilie, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a decis că România va accesa creditul facilitat de UE pentru apărare prin programul SAFE, cu rambursare pe 40 de ani și 10 ani perioadă de grație, și că un grup de lucru coordonat de Cancelaria premierului va pregăti proiectele eligibile.
Totodată, în spectrul recomandărilor din Semestrul European, România trebuie „să înăsprească într‑o măsură considerabilă politica bugetară pentru a se asigura că nivelul cheltuielilor nete nu se abate de la traiectoria corectivă prevăzută în cadrul procedurii aplicabile deficitelor excesive și pentru a consolida poziția externă”, arată Consiliul.
Cu alte cuvinte, țara noastră este somată să își respecte angajamentele privind reducerea deficitului bugetar excesiv.
Accelerarea reformelor și absorbției fondurilor europene
Consiliul UE atrage atenția că implementarea planului național de redresare și reziliență (PNRR) este în întârziere și cere României „să urgenteze implementarea planului de redresare și reziliență, inclusiv a capitolului privind REPowerEU”.
În paralel, autoritățile de la București trebuie „să accelereze punerea în aplicare a programelor politicii de coeziune, fructificând, în măsura posibilului, oportunitățile oferite de evaluarea la jumătatea perioadei”.
Totodată, România este îndemnată „să utilizeze în mod optim instrumentele UE, inclusiv oportunitățile oferite de programul InvestEU și de platforma „Tehnologii strategice pentru Europa”, pentru a îmbunătăți competitivitatea”.
Reforma administrației și infrastructura: prioritizare, simplificare, consultare
Un alt punct major vizează calitatea guvernării. Consiliul solicită „ameliorarea calității și eficacității administrației publice și previzibilitatea procesului decizional”, cu accent pe consultarea părților interesate, evaluări de impact și simplificarea procedurilor.
Totodată, România este chemată „să pregătească mai bine proiectele mari de infrastructură, să le acorde prioritatea cuvenită și să accelereze punerea lor în aplicare, să se asigure că proiectele de investiții publice mature sunt implementate în timp util și să promoveze investițiile private pentru a stimula dezvoltarea economică durabilă.”
Tranziția verde: regenerabile, eficiență, eliminarea subvențiilor pentru combustibili fosili
Pentru a reduce dependența de combustibilii fosili, România trebuie „să accelereze implementarea energiei din surse regenerabile, îmbunătățirea capacității rețelei de energie electrică, consolidarea conexiunilor transfrontaliere de energie electrică” și „promovarea reformelor în materie de reglementare care reduc riscurile asociate investițiilor în proiectele de energie curată”.
De asemenea, se cere „eliminarea treptată a subvențiilor pentru combustibilii fosili în sectorul încălzirii” și investiții sporite „în eficiența energetică, în infrastructura de mediu și în inovare, ținând seama de disparitățile regionale, cum ar fi impactul asupra regiunilor carbonifere.” Măsurile de sprijin de urgență în domeniul energiei trebuie „eliminate treptat, iar economiile astfel realizate să fie folosite pentru reducerea deficitului public.”
Piața muncii: mai multe femei și tineri, competențe adaptate economiei
Consiliul UE cere României „să consolideze participarea femeilor și a tinerilor pe piața forței de muncă”, prin politici active, creșterea accesului la educație timpurie și „ameliorarea în rândul lucrătorilor a competențelor de bază și a competențelor care sunt relevante pentru piața forței de muncă”.
De asemenea, este recomandată „îmbunătățirea implicării părților interesate și utilizarea optimă a informațiilor privind competențele în politicile în materie de educație și competențe”.
Incluziune socială: protecție socială mai eficientă și servicii de bază pentru grupurile vulnerabile
Pentru combaterea excluziunii sociale, România trebuie „să reducă riscurile de sărăcie și de excluziune socială prin extinderea protecției sociale și îmbunătățirea eficacității acesteia”. Recomandările vizează „acces mai bun la servicii esențiale și de facilitare de calitate, cu accent pe serviciile sociale, de sănătate, educaționale și de ocupare a forței de muncă integrate”, în special pentru romi și alte grupuri defavorizate.
Consiliul subliniază că aceste măsuri trebuie implementate „menținând în același timp sustenabilitatea finanțelor publice”.
Aceste recomandări ale Consiliului UE fac parte din procesul anual de coordonare a politicilor economice și bugetare în cadrul semestrului european, fiind adresate fiecărui stat membru pe baza evaluărilor Comisiei Europene. România se află în continuare sub procedura de deficit excesiv, iar calendarul reformelor din PNRR a fost amânat de mai multe ori.
CONSILIUL UE
Este oficial: Bulgaria va deveni al 21-lea stat membru al zonei euro, a decis Consiliul UE. Sofia va introduce moneda unică la 1 ianuarie 2026
Published
14 hours agoon
July 8, 2025
Bulgaria va deveni la 1 ianuarie 2026 cel de-al 21 stat membre al zonei euro, urmând să introducă moneda unică la începutul anului viitor după ce Consiliul Uniunii Europene a adoptat marți ultimele trei acte juridice necesare în acest sens.
Se finalizează astfel procesul prin care Bulgaria va deveni cel de al 21-lea membru al zonei euro și va beneficia de utilizarea monedei comune a UE, euro, începând de anul viitor, se arată într-un comunicat al Consiliului UE remis CaleaEuropeană.ro.
“Începând de astăzi, Bulgaria devine cel de-al 21-lea membru al zonei euro. Aceasta marchează punctul culminant al unui proces minuțios de aderare a Bulgariei, care a cuprins o analiză riguroasă și o pregătire intensă. Felicit călduros Bulgaria și poporul bulgar pentru această realizare extraordinară”, a declarat Stephanie Lose, ministrul pentru afaceri economice din Danemarca, țară ce asigură președinția Consiliului UE.
Decizia Consiliului a fost pavată de o recomandare din partea Comisiei Europene, adoptată luna trecută.
Unul dintre cele trei acte juridice stabilește rata de conversie între euro și leva bulgară la 1,95583 leva pentru 1 euro. Aceasta corespunde ratei centrale actuale a levului în cadrul mecanismului ratei de schimb (ERM II).
În aceeași zi, deputații europeni au dat un aviz majoritar favorabil propunerii Bulgariei de a adopta moneda euro și de a adera la zona euro la 1 ianuarie 2026.
Cu 531 de voturi pentru, 69 împotrivă și 79 de abțineri, Parlamentul a adoptat un raport care confirmă că Bulgaria îndeplinește criteriile pentru adoptarea monedei euro la 1 ianuarie 2026.
Cea mai recentă țară care a aderat a fost Croația, în 2023.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Premierul Ilie Bolojan, convorbire cu omologul ucrainean: România susține parcursul european și euro-atlantic al Kievului, subliniind importanța protejării drepturilor minorității române din Ucraina

Într-un discurs la Westminster, Macron face apel la reducerea dependenței europenilor de SUA și China: Franța și Regatul Unit au sarcina de a „apăra ordinea internațională”

Comisia Europeană susține pachetul fiscal al guvernului Bolojan: Reprezintă “un pas important și pozitiv”, cu condiția să fie pus “rapid în aplicare”

Nicușor Dan s-a întâlnit cu noii ambasadori din Germania, Ungaria, India, Cipru și Peru; Președintele dorește extinderea cooperării în domeniul apărării cu Germania

Netanyahu l-a nominalizat pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace: Este pe deplin meritat și ar trebui să-l primești

Suedia va cumpăra muniție de peste 500 milioane de dolari de la Rheinmetall și Nammo pentru a-și consolida capacitatea de apărare

Parchetul European demarează o anchetă împotriva Frontului Național din Franța și aliaților săi de extremă dreaptă de la Bruxelles ca urmare a suspiciunilor de înfăptuire a unor ilegalități financiare

Consiliul UE solicită României să ia măsuri și să le prezinte până pe 15 octombrie 2025 pentru reducerea și încheierii deficitului excesiv până în 2030

Ucraina își arată recunoștința față de SUA pentru tot sprijinul oferit, dar subliniază că are nevoie de „stabilitate, continuitate și predictibilitate” în privința furnizării de arme

Directorul general al ICI București: Dezvoltăm soluții care pun tehnologia în slujba demnității, autonomiei și bunăstării fiecărui cetățean, indiferent de vârstă

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

UE nu dorește să se decupleze de China, dar își va apăra întotdeauna interesele, subliniază Ursula von der Leyen, prezentându-le eurodeputaților trei priorități pentru o relație bazată pe predictibilitate și fiabilitate

Prelungirea PNRR presupune un proces decizional complet inițiat de CE și nu este fezabilă din perspectiva timpului, afirmă noul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene

Bogdan Ivan anunță că a transmis oficial Comisiei Europene proiectul pentru construirea unei giga-fabrici de inteligență artificială în România: Devenim un hub regional al tehnologiilor emergente

Luca Niculescu anunță lansarea unei campanii prin care le explică românilor „într-un limbaj clar, prietenos și interesant” aderarea României la OCDE: „Va însemna că vom juca în prima ligă a economiilor mondiale”

Predoiu: Legăturile economice și comerciale româno-germane au ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 20 de ani

UE nu susține o schimbare de regim în Iran și insistă asupra unei soluții diplomatice: Securitatea durabilă nu se construiește prin acțiune militară

Premierul Spaniei le cere scuze cetățenilor pentru scandalul de corupție din Partidul Socialist: Sunt „profund indignat”. Trebuie să existe toleranță zero față de corupție

Zelenski, după trilaterala cu Maia Sandu și Nicușor Dan: Împreună cu România vom ajuta Moldova să reziste influenței distructive a Rusiei

Sebastian Burduja i-a transmis comisarului european pentru Energie că închiderea centralelor pe cărbune în 2026 nu este fezabilă în lipsa unor alternative solide: Ar vulnerabiliza sistemul energetic național

Premierul interimar Cătălin Predoiu: Italia și România dau împreună voce unei Europe coerente, hotărâte și solidare
Trending
- ROMÂNIA1 week ago
INCAS și AEROSTAR colaborează pentru dezvoltarea proiectului IAR 835 – un nou prototip de avion din categoria General Aviation
- ROMÂNIA7 days ago
Vicepremierul Dragoș Anastasiu avertizează cu “scenariul Grecia 2010” dacă România nu adoptă rapid un pachet fiscal: “Suntem cu spatele la zid” din perspectiva timpului
- ROMÂNIA1 week ago
Atlantic Council Romania: Prestigiosul think tank american și-a inaugurat un birou la București, într-un punct de cotitură pentru relația transatlantică
- NATO1 week ago
România are prima femeie pilot de avioane de luptă F-16. Ea activează în cadrul escadrilei de la Câmpia Turzii
- ROMÂNIA7 days ago
“Susținem ideea că granița UE nu se mai oprește la granița României”, afirmă șefa diplomației române la lansarea președinției daneze a Consiliului UE