Connect with us

INTERNAȚIONAL

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, la preluarea mandatului: ”Este o întoarcere acasă. Diplomaţia română are nevoie de un suflu nou”

Published

on

© Administrația Prezidențială

Noul ministru de Externe, Bogdan Aurescu, a preluat, marţi, mandatul de la predecesorul său, Ramona Mănescu, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la sediul MAE și în care a descris venirea sa în fruntea ministerului ca pe o “întoarcere acasă”.

Această instituţie este a dumneavoastră şi nu doar a dumneavoastră, ci a statului român. Am astăzi plăcerea de a mă întoarce la Ministerul Afacerilor Externe, pentru mine fiind o întoarcere acasă. Aici este locul unde am crescut, unde m-am format profesional şi unde am cunoscut oameni deosebiţi. (…) Nu au fost puţine dăţi când am petrecut aici mai mult timp decât am petrecut acasă cu familia“, a declarat ministrul, la ceremonia la care au fost prezenți și preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Ludovic Orban, informează Agerpres.

Acesta a pus accentul pe nevoia unui “suflu nou”.

“Diplomaţia română are nevoie de un suflu nou, de performanţă, de rigoare, de bună pregătire, dar şi de bună-credinţă. Are nevoie de spirit inovativ, de proiecte inteligente şi acţiuni orientate spre rezultat aşa încât profilul României şi influenţa sa pe plan internaţional să crească în beneficiul cetăţenilor români”, a punctat Aurescu.

El a evidenţiat nevoia unei reforme şi reconstrucţii în Ministerul de Externe. “Nu vă voi cere ca ministru ceea ce îmi voi cere mie însumi, dar mie însumi îmi cer foarte multe. (…) Venirea în funcţia de ministru nu este şi nu poate fi un prilej de bucurie personală, ci de muncă asiduă”, a arătat ministrul de Externe.

Citiți și Klaus Iohannis, la preluarea mandatului de șef al diplomației române de către Bogdan Aurescu: ”Îmi doresc o colaborare foarte bună cu singurul scop de a-i servi pe români și România”

Eliberat luni din postul de consilier prezidențial pentru politică externă, pe care îl ocupa de la 6 mai 2016, Bogdan Aurescu își preia marți mandatul de ministru de Externe în prezența președintelui Klaus Iohannis.

De numele lui Bogdan Aurescu se leagă câteva rezultate de politică externă esențiale pentru România contemporană. În perioada 2004-2009 a fost Agentul României pentru Curtea Internațională de Justiție, coordonând activitatea echipei care a reprezentat România în procesul cu Ucraina de la Curtea Internațională de Justiție privind Delimitarea Maritimă în Marea Neagră, finalizat la data de 3 februarie 2009 cu un câștig de 79,34% din suprafața în dispută, adică 9700 km² de platou continental și zonă economică exclusivă care au revenit României. De atunci este cunoscut în spațiul public drept “eroul de la Haga”.

În perioada 2010-2011 a fost negociator-șef pentru România al Acordului româno-american privind apărarea antirachetă. Implicarea României va avea loc începând cu Faza a II-a a programului EPAA. Aceasta presupune găzduirea pe teritoriul românesc, la Deveselu, județul Olt, de interceptori tereștri, respectiv rachete de interceptare SM3-IB (Standard Missile 3, tip Block IB), sistem ce a devenit operațional la finele anul 2015.

După alegerile prezidențiale din 2014, Bogdan Aurescu a fost numit ministru al Afacerilor Externe, după ce între iunie 2012 și 24 noiembrie 2014 deținuse funcția de secretar de stat pentru Afaceri Strategice. Aurescu are gradul diplomatic de ambasador.

În timpul mandatului său de ministru s-a remarcat prin promovarea unui rol activ al României în angrenajul european și euro-atlantic, propunând înființarea la nivelul Politicii Europene de Vecinătate a unor ”security trusts” – platforme de dialog cu state partenere și asumându-și, alături de Spania, inițiativa înființării unei Curți Internaționale pentru Combaterea Terorismului.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

SUA

Donald Trump, către potențialii săi alegători la cel mai mare miting anti-avort din SUA: Vor să mă înlăture pentru că eu lupt pentru voi, iar noi luptăm pentru cei care nu au voce şi noi vom câştiga

Published

on

© Donald Trump/ Facebook

Donald Trump a devenit primul președinte american care a participat la cel mai mare miting anual anti-avort din America, „Marșul pentru viață”, adresându-se miilor de susținători ai măsurilor anti-avort, relatează Agerpres.

„Suntem aici dintr-un motiv foarte simplu: să apărăm dreptul fiecărui copil născut și nenăscut de a-și îndeplini potențialul dat de Dumnezeu”, le-a spus președintele american mulțimilor adunate în apropierea clădirii Capitoliului. „Fiecare copil este un dar preţios şi sacru de la Dumnezeu”, a adăugat Trump.

Demonstrația anuală a avut loc pentru prima dată în 1974 – la un an după ce Curtea Supremă a Statelor Unite a legalizat avortul în cazul Roe v Wade.

Până acum, niciun președinte nu a participat la marșul care se desfășoară la doar pași de la Casa Albă, deși președinții republicani anteriori, inclusiv George W. Bush și Ronald Reagan, s-au adresat protestatarilor de la distanță.

Potrivit BBC, apariția lui Donald Trump la cea de-a 47- a ediție a „Marșului pentru viață” martie i-a încântat pe cei ieșiți în stradă, care au scandat „încă patru ani” și „te iubim”.

Alegătorii care susțin limitarea avortului constituie o circumscripție-cheie pentru Donald Trump, care le solicită din nou sprijinul la urne în alegerile din 2020.

De altfel, participarea șefului de la Casa Albă la marșul de protest a avut loc în același timp în care în Senat se desfășura procesul pentru destituirea sa.

în timp ce Senatul a început dezbaterile de fond în procesul pentru destituirea sa.

„Ei vor să mă înlăture pentru că eu lupt pentru voi, iar noi luptăm pentru cei care nu au voce şi noi vom câştiga, pentru că noi ştim cum să câştigăm”, a mai declarat Trump în faţa mulţimii adunate, potrivit Agerpres. 

De la asumarea fotoliului prezidențial, administrația americană a lucrat constant pentru reglementarea sau restricționarea avortului. Participarea la marș a avut loc la întoarcerea lui Donald Trump de la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveția.

În timpul mandatului său, Trump a numit judecători anti-avort și s-a opus avorturilor în cazul unor sarcini mai avansate, iar administrația sa a făcut eforturi pentru a separa fondurile federale de serviciile medicale în cazul întreruperilor de sarcină. 

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Premierul Boris Johnson a semnat acordul de retragere a Marii Britanii din UE: ”Această semnătură anunță un nou capitol în istoria națiunii noastre”

Published

on

© Boris Johnson/ Facebook

Premierul britanic Boris Johnson a semnat, vineri seară, în numele țării sale, Acordul de Retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, prevăzută pentru 31 ianuarie, atunci când Marea Britanie va deveni primul stat membru din istorie care părăsește UE.

Johnson, considerat un artizan politic al Brexit-ului, a marcat momentul semnării Acordului printr-o serie de postări pe Facebook și pe Twitter, salutând “un nou capitol din istoria” ţării sale.

Am semnat astăzi Acordul de Retragere pentru ca Regatul Unit să părăsească UE la 31 ianuarie, onorând mandatul democratic al poporului britanic. Această semnătură anunță un nou capitol în istoria națiunii noastre”, a scris Johnson.

Semnarea acordului de către Boris Johnson vine după ce tot vineri, în cursul dimineții, președintele Consiliului European, Charles Michel, și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au semnat, în prezența negociatorului-șef Michel Barnier, acordul privind Brexit, pentru a permite ratificarea acestuia de către Parlamentul European.

După trei ani de criză politică în Regatul Unit, dar și în negocierile cu UE, după referendumul din 2016, Brexitul trebuie acum să fie ratificat de Parlamentul European, miercurea viitoare, pe 28 ianuarie, înainte de a putea intra oficial în vigoare pe 31 ianuarie, la miezul nopții. La 1 februarie 2020, Marea Britanie va deveni primul stat membru care se retrage din UE.

Semnarea acestui acord, negociat în forma sa finală în luna octombrie de premierul Boris Johnson cu Comisia Europeană, a fost posibilă după ce Regina Elisabeta a II-a şi-a dat joi consimţământul pentru textul care reglementează modalităţile separării după 47 de ani de apartenenţă a Marii Britanii la UE.

Textul a fost anterior adoptat definitiv miercuri seara de către Parlamentul britanic, după o procedură complexă.

Parlamentul European va fi ultima instituție care se va pronunţa cu privire la acord. Eurodeputaţii membri ai Comisiei pentru afaceri constituţionale au recomandat joi seara cu o foarte largă majoritate de 23 de voturi aprobarea textului în sesiune plenară la 29 ianuarie. Reprezentanții permanenți ai statelor membre ale UE îl vor aproba a doua zi în scris, iar aceasta va fi ultima etapă a procedurii.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

UE și alte 16 state membre ale OMC, acord pentru înființarea unui organism pentru soluționarea litigiilor comerciale paralel Organului de Apel blocat de SUA

Published

on

© International Trade Department of the EU/Twitter

Uniunea Europeană și miniștrii din 16 state membre ale Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) au convenit, vineri, la Davos, să dezvolte un aranjament instituțional paralel care să le permită să analizeze apelurile de soluționare a litigiilor în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), fără participarea Statelor Unite, potrivit unui comunicat de presă

UE discută de ceva vreme înființarea unei noi instanțe de soluționare a litigiilor fără SUA. Susținătorii planului consideră că președintele SUA, Donald Trump, nu le-a lăsat de ales, deoarece administrația a blocat numirea judecătorilor în Organul de Apel al OMC, în 2017, lipsind statele de un forum în care să-și rezolve disputele comerciale. 

Potrivit comisarului european pentru comerț, Phil Hogan, această declarație atestă importanța ridicată pe care UE și membrii OMC o acordă păstrării unui proces de soluționare a litigiilor în două etape în chestiunile comerciale ale OMC.

„Acordul de arbitraj stabilit între mai multe părți va garanta că membrii OMC participanți vor continua să aibă acces la un sistem de soluționare a litigiilor obligatoriu, imparțial și de înaltă calitate”, a explicat comisarul european, care a subliniat că „aceasta rămâne o măsură de urgență necesară din cauza paraliziei Organului de Apel al OMC”.

Acordul provizoriu multipartit se va baza pe articolul 25 din Înțelegerea OMC privind soluționarea litigiilor (DSU). Acesta va asigura că membrii OMC participanți (Australia, Brazilia, Canada, China, Chile, Columbia, Costa Rica, Uniunea Europeană, Guatemala, Republica Coreea, Mexic, Noua Zeelandă, Norvegia, Panama, Singapore, Elveția și Uruguay) vor avea parte de un proces eficient  de soluționare a litigiilor în potențialele litigii comerciale dintre aceștia.

Acordul este o măsură de urgență și se va aplica numai până când Organul de Apel al OMC devine din nou operațional. UE consideră că un organ de apel independent și imparțial, care oferă garanțiile necesare privind hotărârile de cea mai înaltă calitate, trebuie să fie în continuare una dintre caracteristicile esențiale ale sistemului de soluționare a litigiilor OMC.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending