Ministrul Apărării a aprobat transportul prin Forțele Aeriene Române al unui detașament de pompieri pentru o misiune de stingere a incendiilor în Corsica

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a aprobat efectuarea unei misiuni de transport aerian pentru două aeronave – de tip C 130 Hercules şi C 27 J Spartan – din dotarea Forțelor Aeriene Române, marți, 15 august, care vor decola în jurul orei 8.00 cu destinația Bastia Poretta, insula Corsica, Franța, potrivit unui comunicat al MApN, remis caleaeuropeana.ro.

Aeronavele vor transporta 20 de pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență şi trei autospeciale (două microbuze şi un autoturism de teren), care vor executa o misiune de stingere a incendiilor de pădure în regiunea menționată.

Solicitarea de executare a misiunii a fost făcută de Departamentul pentru Situații de Urgență, în baza hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare