Ministrul Apărării Ionuț Moșteanu a primit vineri, 26 septembrie, vizita reprezentanților companiei italiene Fincantieri, la sediul MApN, potrivit unui comunicat.
Discuțiile au vizat programele de înzestrare și modernizare ale Forțelor Navale Române și modalitățile prin care acestea pot beneficia de investițiile efectuate de compania Fincanteri în România, în șantierele navale de la Tulcea și Brăila.
De asemenea, au fost punctate și aspecte ale participării țării noastre la Instrumentul „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE), care pune accentul pe implicarea majoră a industriei europene de apărare, inclusiv în parteneriat cu terțe state, precum Ucraina, în dezvoltarea, fabricarea și integrarea echipamentelor militare, cu minimum 65% componente realizate pe teritoriul Uniunii Europene.

România va beneficia de 16,68 miliarde de euro din SAFE, a doua cea mai mare alocare pentru achiziții militare și creșterea capacității de apărare în UE. În acest scop, va exista o planificare pe cinci ani pentru achiziția de tehnică militară, România va dezvolta fabrici de tehnică militară și va beneficia de integrarea în lanțurile de producție europene.
În domeniul infrastructurii, programul SAFE va permite României finanțarea capetelor de autostrăzi din nord-est: A7 (Pașcani–Suceava–Siret) și A8 (Pașcani–Iași–Ungheni), cu rol strategic atât pentru civili, cât și pentru transporturi militare.
Achizițiile vor fi finanțate prin credite cu dobânzi reduse, cu o perioadă de grație de 10 ani și rambursare pe 40 de ani. Sunt condiții avantajoase pentru împrumuturi, pe care România nu le-ar putea obține pe cont propriu.




