Connect with us

NATO

Ministrul apărării a discutat cu reprezentanții diplomatici ai SUA și Marii Britanii despre sprijinul american și britanic pentru securitatea flancului estic al NATO

Published

on

© Ministerul Apărării Naționale

Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, l-a primit marți, la sediul Ministerului Apărării Naționale, pe David Muniz, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la București, context în care cei doi oficiali au discutat despre moduri de a aprofunda relația între SUA și România în domeniul securității și despre criza de securitate dintre Rusia și Ucraina. Totodată, tema situației de securitate de la Marea Neagră a fost discutată marți de ministrul Dîncu și cu ambasadorul Marii Britanii, Andrew Noble, fiind evocat sprijinul partenerului britanic pentru consolidarea posturii aliate în regiunea Mării Negre.

Agenda discuțiilor s-a focalizat asupra principalelor linii de efort pe linia relațiilor bilaterale pentru perioada următoare, în contextul implementării prevederilor Foii de parcurs dedicată cooperării în domeniul apărării pentru perioada 2020-2030, informează MApN într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro

De asemenea, în cadrul convorbirii, cei doi oficiali au abordat și provocările actuale ale mediului de securitate, cu accent asupra celor din zona Mării Negre, în condițiile recentelor evoluții din regiune.

Demnitarul român a subliniat soliditatea Parteneriatului Strategic şi importanţa acestuia în cadrul procesului de modernizare al Armatei României și a mulțumit partenerului american pentru nivelul foarte bun al colaborării în plan bilateral.

Totodată, ministrul român al apărării a transmis aprecieri pentru sprijinul SUA pe dimensiunea consolidării posturii NATO de descurajare și apărare pe flancul Estic și în regiunea Mării Negre, subliniind importanța acestei regiuni în ecuația asigurării securității flancului Estic al Alianței.

Într-o postare separată, Ambasada Statelor Unite arată că însărcinatul cu afaceri David Muniz a mulțumit pentru sprijinul continuu pe care România îl acordă forțelor americane din bazele militare de la Mihail Kogălniceanu, Deveselu și Câmpia Turzii.

Amintim că Statele Unite au investit 363 de milioane de dolari în bazele militare din România în ultimii 20 de ani, România fiind doilea cel mai mare beneficiar regional după Polonia.

Mai mult, discuțiile dintre Dîncu și Muniz privind sprijinul SUA pentru consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare pe flancul Estic și în regiunea Mării Negre au avut loc și pe fondul recentelor discuții dintre Statele Unite și Rusia de la Geneva privind arhitectura de securitate europeană, în cadrul cărora Moscova a urmărit să obțină așa numite “garanții de securitate” privind limitarea extinderii NATO și non-desfășurarea de trupe aliate în statele ce au aderat post-1997, inclusiv România. Astfel de cerințe ar presupune închiderea structurilor NATO de pe teritoriul României, retragerea forțelor americane și aliate din bazele militare de la Mihail Kogălniceanu, Deveselu și Câmpia Turzii sau sistarea misiunilor de poliție aeriană aliate la Marea Neagră, pretenții considerate nefondate de SUA, NATO și România.

Tot marți, ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, a primit, la sediul MApN, vizita ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, Andrew Noble.

Cei doi oficiali au avut o discuție amplă cu privire la provocările curente și viitoare ale mediului de securitate și modalitățile de adaptare la realitățile strategice actuale. Ministrul Dîncu s-a referit în principal la provocările de securitate regionale, reiterând îngrijorarea cu privire la consolidarea prezenţei militare a Rusiei în vecinătatea Alianţei. Totodată, a accentuat poziţia părţii române privind necesitatea întăririi posturii de descurajare şi apărare a NATO într-un mod coerent şi cuprinzător pe întreg flancul Estic, inclusiv la Marea Neagră.

Ministrul apărării naţionale a apreciat sprijinul partenerului britanic pentru consolidarea posturii aliate în regiunea Mării Negre, prin participarea la misiuni de poliţie aeriană întărită, prezența constantă a navelor militare în Marea Neagră, precum şi prin participarea la exerciţii militare sau în cadrul structurilor NATO de pe teritoriul României.

De asemenea, întrevederea a reprezentat o bună oportunitate pentru abordarea aspectelor privind cooperarea practică, din perspectiva continuării proiectelor bilaterale avute în vedere pentru anul în curs. Totodată, schimbul de opinii a inclus și alte subiecte de pe agenda aliată, în perspectiva Summit-ului NATO de la Madrid, din luna iunie.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

Grupul de luptă al NATO condus de Franța în România va avea “centrul de greutate” la Cincu: Vom fi aici pentru o perioadă de 4-5 ani

Published

on

© Daniel Petrescu/ Facebook

Colonelul Vincent Minguet, comandantul grupului tactic al prezenţei avansate al NATO din România, a declarat, marţi, că grupul de luptă aliat din ţara noastră este deja activ la Constanţa, urmând ca în iunie centrul de greutate să fie mutat la Cincu.

“Suntem activi în prezent. Începem să creştem capacitatea. Mare parte a batalionului este în Constanţa, la Kogălniceanu, ne vom muta la Cincu, vom păstra trupe şi la Kogălniceanu, dar aş spune că centrul de greutate va fi la Cincu. Vom face asta în iunie”, a spus colonelul Vincent Minguet, într-o conferinţă la Ambasada Franţei în România, citat de Agerpres.

El a precizat că Cincu a fost ales deoarece este în centrul ţării, dar şi pentru că există spaţiu, deoarece componenţa batalionului va fi de aproximativ 1.000 de militari.

“Cincu este un centru naţional de antrenament. Pentru noi Cincu este cel mai bun loc pentru exerciţii”, a afirmat colonelul Vincent Minguet.

El a indicat şi faptul că în prezent există militari din Franţa şi Belgia, urmând ca în vară să se alăture şi Olanda.

“Securitatea nu este o problemă pentru România, dar ne uităm peste graniţă, misiunea este să apărăm şi să descurajăm. (…) Ne antrenăm împreună cu România, în acest moment avem o companie la Cincu, oameni în Predeal, lângă Braşov, un pluton în Miercurea Ciuc, vom merge la Smârdan, să ne antrenam cu trupele americane şi române, în Craiova, în toată România au loc antrenamente cu trupele române. (…) Pasul următor este crearea unui batalion permanent, mai puternic, cu mai multe arme grele, pentru a preveni orice agresiuni sau orice destabilizare în România. Cred ca vom fi aici pentru o perioadă de 4-5 ani“, a afirmat colonelul Vincent Minguet.

Urmăriți și VIDEO & FOTO Soldații francezi și belgieni din cadrul Forței de Răspuns NATO s-au antrenat cu militarii români lângă Craiova

După summitul din 25 februarie, când a declanșat planurile de apărare ale Alianței, inclusiv pentru România, NATO a activat, pentru prima dată în istorie, Forța sa de Reacție Rapidă prin trimiterea în România a unui detașament de 500 de militari din partea Franței, țara care asigură comanda militară a “vârfului de lance” a acestei forțe care întrunește până la 40.000 de soldați, și care va conduce și grupul de luptă al NATO în România.

Drept răspuns la acțiunile Rusiei, NATO a decis, la summitul extraordinar de la Bruxelles din 24 martie, să înființeze patru grupuri de luptă multinaționale suplimentare în Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia.

Astfel, pe lângă cei 500 de militari francezi sosiți în România, Belgia a mobilizat 300 de soldați în țara noastră, Portugalia a trimis 222 de militari, iar Olanda va trimite aproximativ 200 de militari.

De asemenea, SUA au dislocat în România un batalion Stryker de 1.000 de soldați, care au venit în completarea celor peste 900 de militari americani care se află deja în România, americanii dublându-și astfel prezența militară pe teritoriul țării noastre.

România este statul membru NATO de pe flancul estic care beneficiază de a treia cea mai mare prezență militară aliată pe teritoriul său în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, peste 3.000 de militari care provin din SUA, Franța, Belgia și Portugalia, în timp ce recent Marea Britanie a dislocat 150 de militari și patru avioane de luptă pentru conducerea misiunii de poliție aeriană întărită a Alianței.

În total, NATO dispune de 40.000 de soldați sub comanda sa directă, la care se adaugă 100.000 de militari americani, 130 de avioane de luptă aliate plasate la alertă maximă și 140 de nave de luptă.

Continue Reading

NATO

Finlanda și Suedia au depus oficial cererile de aderare la NATO, o schimbare majoră a arhitecturii de securitate în Europa după invazia Rusiei în Ucraina

Published

on

Finlanda și Suedia au depus miercuri, la sediul NATO de la Bruxelles, cererea oficială de aderare la Alianța Nord-Atlantică, o decizie care pună capăt deceniilor, în cazul finlandezilor, și celor două secole, în cazul suedezilor, de neutralitate și nealiniere militară, o hotărâre istorică stimulată de invazia Rusiei în Ucraina și care pune în mișcare un proces de aderare care se așteaptă să se deruleze rapid după soluționarea obiecțiilor Turciei. 

© NATO

Suedia și Finlanda au fost ambele neutre în timpul Războiului Rece, iar decizia lor de a adera la NATO este una dintre cele mai semnificative schimbări în arhitectura de securitate a Europei din ultimele decenii, reflectând o transformare radicală a opiniei publice din regiunea nordică după invazia din 24 februarie declanșată de Rusia împotriva Ucrainei.

“Acesta este un moment istoric, pe care trebuie să îl fructificăm”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în cadrul unei scurte ceremonii în care ambasadorii suedez și finlandez la alianță au înmânat scrisorile de candidatură, fiecare într-un dosar alb cu steagul național în relief, după cum relatează Reuters.

“Salut călduros cererile Finlandei și Suediei de a adera la NATO. Sunteți cei mai apropiați parteneri ai noștri, iar aderarea voastră la NATO va spori securitatea noastră comună”, a declarat Stoltenberg.

 

Alianța consideră că aderarea Finlandei și a Suediei va consolida enorm Marea Baltică.

Finlanda și Suedia au semnat marți cererile de aderare la Alianța Nord-Atlantică, în timp ce președintele finlandez Sauli Niinistö s-a aflat la Stockholm pentru întrevederi cu premierul suedez Magdalena Andersson, alături de care va fi primit joi, la Casa Albă, de președintele american Joe Biden.

Cererile de aderare ale celor două state nordice la NATO reprezintă un moment de cotitură pentru securitatea europeană, Finlanda punând capăt unei perioade cunoscute drept “finlandizare”, în care Helsinki și-a menținut neutralitatea și suveranitatea în timp ce s-a învecinat cu colosul sovietic și apoi cu o Rusie care a devenit agresivă, iar Suedia a încheiat două secole de neutralitate și nealiniere în materie de securitate și politică militară.

Discuțiile privind aderarea celor două state la NATO au început deja, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, avertizând că încă nu poate oferi un aviz pozitiv acestor demersuri, și cu NATOSUAFinlanda și Suedia anunțând că vor purta discuții cu Ankara, și cu Germania dispusă să ratifice cât mai curând o aderare a celor două țări nordice.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a dat asigurări că aliații vor căuta soluții pentru  a oferi garanții de securitate Finlandei și Suediei pe parcursul procesului de aderare la Alianță și a cerut aliaților să se ridice la importanța acestui moment istoric, într-o aluzie la refuzul Turciei de a accepta aderarea celor două țări nordice. Referitor la această situație, președintele Finlandei s-a arătat încrezător că obiecțiile Turciei vor fi depășite.

O aderare a Finlandei la NATO, țară ce are o frontiera terestră de 1.340 de kilometri cu Rusia, ar dubla granița comună dintre Alianța Nord-Atlantică și Federația Rusă. De asemenea, accederea Finlandei și Suediei în NATO ar însemna că toate țările riverane la Marea Baltică, cu excepția Rusiei, ar fi state aliate, la fel și în cazul Consiliului Arctic, organismul care reunește țările învecinate cu cel de-al patrulea ocean al lumii.

NATO are în prezent 30 de state membre, dintre care 21 fac parte şi din Uniunea Europeană. Ţările membre ale UE care nu au aderat la Alianţa Nord-Atlantică sunt Austria, Cipru, Finlanda, Irlanda, Malta şi Suedia. Finlanda și Suedia sunt state partenere ale NATO și participă cu regularitate la reuniunile Alianței Nord-Atlantice la nivelul miniștrilor de externe și ai apărării, precum și la summit-urile șefilor de stat și de guvern. Semnarea unui protocol de aderare între Alianță și cele două țări nordice ar trebui ratificat de parlamentele tuturor celorlalte 30 de state NATO pentru ca Finlanda și Suedia să devină membri cu drepturi depline și să beneficieze de principiul apărării colective – articolul 5 din Tratatul de la Washington.

Continue Reading

NATO

Parlamentul Finlandei a votat pentru aderarea la NATO. Liderii Finlandei și Suediei, așteptați joi la Casa Albă de președintele SUA Joe Biden

Published

on

© President of Finland Official Website

Parlamentul de la Helsinki a votat marţi, cu o majoritate de peste 95%, în favoarea aderării Finlandei la NATO, ceea ce permite trimiterea candidaturii oficiale a ţării nordice la sediul Alianţei Nord-Atlantice, transmit AFP şi DPA, potrivit Agerpres.

La capătul unei şedinţe parlamentare de două zile, proiectul de aderare a fost adoptat cu 188 de voturi pentru, opt voturi contra şi nicio abţinere, iar acum decizia finală stă în semnătura președintelui Sauli Niinistö, care trebuie acum să semneze cererea de aderare înainte ca documentul să poată fi predat, împreună cu o solicitarea similară din partea Suediei, la cartierul general al NATO de la Bruxelles.

Președintele Finlandei, Sauli Niinistö, a confirmat duminică că țara sa va solicita aderarea la alianța militară NATO, într-o schimbare politică istorică provocată de invazia Rusiei în Ucraina și întărind astfel declarația politică semnată joia trecută împreună cu premierul Sanna Marin, alături de care a afirmat că țara sa trebuie să depună “fără întârziere cererea de aderare” la Alianța Nord-Atlantică.

De altfel, Niinistö efectuează marți și miercuri o vizită oficială în Suedia, țară care a semnat în aceeași zi cererea de aderare la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord. Ulterior, joi, președintele Finlandei și premierul suedez Magdalena Andersson vor fi primiți la Casa Albă de președintele american Joe Biden.

Cererile de aderare ale celor două state nordice la NATO reprezintă un moment de cotitură pentru securitatea europeană, Finlanda punând capăt unei perioade cunoscute drept “finlandizare”, în care Helsinki și-a menținut neutralitatea și suveranitatea în timp ce s-a învecinat cu colosul sovietic și apoi cu o Rusie care a devenit agresivă.

În același timp, prin decizia de a aplica pentru apartenența la NATO, Suedia a inversat peste două secole de neutralitate și nealiniere în materie de politică de securitate și apărare.

Discuțiile privind aderarea celor două state la NATO au început deja, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, avertizând că încă nu poate oferi un aviz pozitiv acestor demersuri, și cu NATOSUAFinlanda și Suedia anunțând că vor purta discuții cu Ankara, și cu Germania dispusă să ratifice cât mai curând o aderare a celor două țări nordice.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a dat asigurări că aliații vor căuta soluții pentru  a oferi garanții de securitate Finlandei și Suediei pe parcursul procesului de aderare la Alianță și a cerut aliaților să se ridice la importanța acestui moment istoric, într-o aluzie la refuzul Turciei de a accepta aderarea celor două țări nordice. Referitor la această situație, președintele Finlandei s-a arătat încrezător că obiecțiile Turciei vor fi depășite.

O aderare a Finlandei la NATO, țară ce are o frontiera terestră de 1.340 de kilometri cu Rusia, ar dubla granița comună dintre Alianța Nord-Atlantică și Federația Rusă. De asemenea, accederea Finlandei și Suediei în NATO ar însemna că toate țările riverane la Marea Baltică, cu excepția Rusiei, ar fi state aliate, la fel și în cazul Consiliului Arctic, organismul care reunește țările învecinate cu cel de-al patrulea ocean al lumii.

NATO are în prezent 30 de state membre, dintre care 21 fac parte şi din Uniunea Europeană. Ţările membre ale UE care nu au aderat la Alianţa Nord-Atlantică sunt Austria, Cipru, Finlanda, Irlanda, Malta şi Suedia. Finlanda și Suedia sunt state partenere ale NATO și participă cu regularitate la reuniunile Alianței Nord-Atlantice la nivelul miniștrilor de externe și ai apărării, precum și la summit-urile șefilor de stat și de guvern. Semnarea unui protocol de aderare între Alianță și cele două țări nordice ar trebui ratificat de parlamentele tuturor celorlalte 30 de state NATO pentru ca Finlanda și Suedia să devină membri cu drepturi depline și să beneficieze de principiul apărării colective – articolul 5 din Tratatul de la Washington.

Continue Reading

Facebook

U.E.18 mins ago

Înainte de a se adresa Parlamentului European, Maia Sandu s-a întâlnit cu premierul Belgiei: R. Moldova are nevoie de sprijinul tuturor statelor UE pentru a avansa pe calea integrării europene

SUA33 mins ago

Departamentul de Stat al SUA înființează o unitate pentru cercetarea și documentarea ”atrocităților comise de Rusia în Ucraina”: Dovezile vor fi puse la dispoziția publicului larg pentru a contracara dezinformarea rusă

ENERGIE1 hour ago

Nicolae Ciucă anunță că legea offshore trece astăzi de Parlament: În luna iunie vom avea prima moleculă de gaz din Marea Neagră. În cinci ani vom deveni independenți energetic

CONSILIUL DE SECURITATE1 hour ago

Bogdan Aurescu, invitat de Antony Blinken la două evenimente ale CS ONU privind securitatea alimentară pe fondul războiului din Ucraina

ROMÂNIA1 hour ago

Ministrul de Interne, la Washington: România a fost, este şi va rămâne un partener ”de nădejde” al SUA. Relaţia bilaterală este ”foarte puternică și a evoluat foarte mult în ultimele decenii”

ENERGIE1 hour ago

Klaus Iohannis: Este încurajatoare creșterea economică a României din primul trimestru al anului, peste așteptări în raport cu prognozele

U.E.2 hours ago

Macron: Livrările de arme și echipamente umanitare din Franța către Ucraina vor crește în intensitate în zilele și săptămânile următoare

CONSILIUL UE2 hours ago

Josep Borrell pledează pentru creșterea investițiilor în domeniul apărării: A cheltui împreună este cel mai bun mod de a cheltui mai bine

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Volodimir Zelenski anunță că a avut o discuție „lungă și semnificativă” cu Emmanuel Macron: Am pus problema alimentării cu combustibil a Ucrainei

NATO3 hours ago

Grupul de luptă al NATO condus de Franța în România va avea “centrul de greutate” la Cincu: Vom fi aici pentru o perioadă de 4-5 ani

NATO3 hours ago

Finlanda și Suedia au depus oficial cererile de aderare la NATO, o schimbare majoră a arhitecturii de securitate în Europa după invazia Rusiei în Ucraina

U.E.1 day ago

Viktor Orban, în debutul celui de-al cincilea mandat de premier: Deceniul care vine va fi unul al pericolelor, insecurității și războiului

ROMÂNIA2 days ago

Premierul Nicolae Ciucă a prezidat reuniunea Comitetului de monitorizare a PNRR: Timpul și ritmul în care acționăm sunt decisive pentru ca reformele și investițiile să se concretizeze cât mai repede

NATO3 days ago

Stoltenberg: Vom căuta modalități de a oferi garanții de securitate Finlandei și Suediei pe parcursul procesului de aderare la NATO

NATO3 days ago

Stoltenberg: Am discutat cu ministrul de externe turc și mă aștept să dăm curs rapid cererii de aderare a Finlandei și Suediei. Intenția Turciei nu este de a bloca aderarea la NATO

INTERNAȚIONAL3 days ago

Mai mult ajutor militar din partea SUA este în drum spre Ucraina, a anunțat șeful diplomației ucrainene după întâlnirea cu Antony Blinken

NATO3 days ago

Secretarul general adjunct al NATO: Finlanda și Suedia sunt cei mai apropiați parteneri ai NATO. Vom găsi condițiile pentru un consens dacă decid să solicite aderarea

CONSILIUL EUROPEAN5 days ago

De la Hiroshima, primul oraș din istorie bombardat nuclear, șeful Consiliului European denunță “referirile rușinoase ale Rusiei la utilizarea armelor nucleare”

ROMÂNIA6 days ago

Klaus Iohannis: Inflația și prețurile la energie au o singură cauză, războiul lui Putin împotriva Ucrainei. Vinovat este Putin

MAREA BRITANIE1 week ago

Într-un moment de cotitură pentru monarhia britanică, prințul Charles a deschis o nouă sesiune a Parlamentului britanic în locul reginei Elisabeta a II-a

Team2Share

Trending