Ministrul Apărării este în vizită oficială la Washington. Mihai Fifor va discuta cu Jim Mattis intensificarea cooperării bilaterale și în cadrul NATO pe dimensiunea apărării

Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, efectuează în perioada 21-27 septembrie o vizită oficială în SUA, în cadrul căreia va avea o întâlnire oficială la Pentagon, cu omologul american, secretarul apărării James Mattis și va reprezenta România la Forumul CEPA, un think-tank american cărui activitate este concentrată asupra studiului statelor şi societăţilor europene, informează MApN într-un comunicat remis CaleaEuropeana.ro.

Vizita ministrului Apărării a început de vineri, când Mihai Fifor a plecat la Washington și a precizat că această deplasare este „extrem de importantă pentru consolidarea relației bilaterale strategice cu SUA”. 

FOTO: Tech. Sgt. Brigitte Brantley, Office of the Secretary of Defense Public Affair

Conform sursei citate, ministrul Mihai Fifor este însoțit, în vizita oficială, de secretarul de stat și șeful Departamentului pentru armamente, Andrei Ignat, și de șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă.

Agenda de discuții de la Pentagon include subiecte referitoare la intensificarea cooperării pe dimensiunea apărării, atât în context bilateral, cât și în cadrul Alianței Nord-Atlantice.

În data de 24 septembrie, Mihai Fifor va participa la Forumul CEPA “Winning the 21st  Century -Allied Strengh and Solidarity”, în calitate de invitat special în cadrul panelului “Beyond 2%: Quantity and Quality in European Defense Investments”. Acest Forum este organizat de Centrul pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA), cu sediul în Washington D.C.

Citiți și 

Ministrul Apărării merge la Washington la un an de la precedenta vizită. România propune găzduirea unei prezențe americane permanente la Baza Mihail Kogălniceanu

Vicepremierul Ana Birchall și ministrul Apărării Mihai Fifor reprezintă România la Forumul CEPA de la Washington, conferință anuală de top dedicată relației transatlantice

Vizita include o întâlnire oficială cu guvernatorul Statului Alabama, Kay Ivey, în data de 27 septembrie, în cadrul căreia discuțiile vor fi axate pe cooperarea excelentă dintre Armata României şi Garda Naţională din Alabama.

De asemenea, ministrul apărării va avea o serie de întâlniri cu reprezentanți ai Congresului SUA, prilej cu care vor fi abordate aspecte prioritare de pe agenda apărării, cu accent pe modalitățile concrete de cooperare dintre cele două state.

 

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.