Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, l-a primit astăzi, 20 noiembrie, la sediul MApN pe ambasadorul Poloniei în România, Paweł Soloch, discuțiile fiind concentrate pe viitoarea Reuniune a miniștrilor apărării în format „București 9”, care va avea loc la finalul lunii, la Varșovia.
„Având în vedere dinamica situației de securitate, cât și complexitatea acțiunilor hibride în creștere, provenite direct sau prin intermediari din Federația Rusă, discuțiile din cadrul Inițiativei București 9 devin tot mai relevante pentru coordonarea statelor de pe Flancul Estic”, a transmis într-un mesaj înaltul reprezentant guvernamental.
Angel Tîlvăr a reiterat continuarea sprijinului pentru Ucraina, în contextul situației de securitate de la Marea Neagră: „Este, de asemenea, necesară identificarea și adoptarea unor forme de răspuns coordonat la nivel aliat cu privire la situațiile generate de pătrunderile neautorizate ale dronelor Federației Ruse în spațiul aerian al NATO.”
Formatul București 9 (B9) este o inițiativă lansată de Președintele României, Klaus Iohannis, și de Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianței: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ungaria.
Primul Summit B9 a fost organizat la București, în noiembrie 2015.




