Connect with us

ROMÂNIA

Ministrul apărării, întâlnire cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la București. Angel Tîlvăr a subliniat importanța Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică

Published

on

© MApN

Ministrul apărării, Angel Tîlvăr, a avut joi o întâlnire la sediul MApN cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la București, David Muniz, cu care a discutat despre importanța Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică.

Potrivit unui comunicat al instituției, Principalele teme de pe agenda de discuții au constat în detalierea priorităților de cooperare bilaterală în domeniul apărării și discutarea provocărilor actuale de securitate din regiunea Mării Negre, în contextul recentelor evoluții din regiune și în concordanță cu prioritățile strategice ale SUA subliniate în Strategia Națională de Securitate și Strategia Națională de Apărare recent publicate de guvernul american.

Pe parcursul întâlnirii, demnitarul român a reliefat soliditatea Parteneriatului Strategic bilateral şi importanţa acestuia în cadrul procesului de modernizare a Armatei României.

De asemenea, a mulțumit partenerului american pentru nivelul foarte bun al colaborării la nivel operațional, instruirea în comun contribuind la creșterea interoperabilității între forțele armate ale celor două țări.

Ministrul Tîlvăr a subliniat importanța Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică și a transmis aprecieri față de angajamentul SUA pentru securitatea regiunii, prin creșterea prezenței militare în România și prin sprijinirea deciziilor la nivel aliat pentru consolidarea posturii de apărare și descurajare în mod unitar pe întregul flanc estic aliat.

Întâlnirea dintre cei doi oficiali are loc la scurtă vreme după ce a fost semnat contractul de achiziție de către Ministerul Apărării Naționale din România a 32 de avioane F-16 de la Guvernul Regatului Norvegiei.

Contractul se derulează cu sprijinul Guvernului Statelor Unite ale Americii, în acest sens, Guvernul României a transmis scrisoarea de tip „Letter of request” adresată Guvernului SUA pentru care se anticipează primirea unui răspuns până la sfârșitul anului.

 

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

ROMÂNIA

Sebastian Burduja: Suntem cu un pas mai aproape de crearea unui cadru legal pentru producerea de energie eoliană offshore în țărmul românesc al Mării Negre

Published

on

© Ministerul Energiei

Suntem cu un pas mai aproape de crearea unui cadru legal coerent și previzibil pentru producerea de energie eoliană offshore în țărmul românesc al Mării Negre, a anunțat ministrul Sebastian Burduja, după adoptarea la 27 februarie, de către Senatul României, în calitate de primă cameră sesizată, a Legii privind energia eoliană offshore, proiect vital în direcția promovării energiei regenerabile în țara noastră, informează Ministerul Energiei.

Datele Băncii Mondiale ne arată că România are un potențial eolian offshore de 76 GW putere instalată, fiind un mediu propice dezvoltării acestui tip de energie regenerabilă. Prin intermediul acestui proiect, România face progrese în realizarea dezideratelor de tranziție și decarbonizare a sistemului energetic, precum și în consolidarea statutului de lider regional în domeniul energiei.

„Suntem cu un pas mai aproape de crearea unui cadru legal coerent și previzibil pentru producerea de energie  eoliană offshore în țărmul românesc al Mării Negre, un obiectiv principal pe care mi l-am asumat încă din prima zi la Ministerul Energiei. Prin producerea de energie eoliană offshore vom crește independența sistemului energetic și vom asigura o energie mai verde în casele românilor. Conform calendarului legii adoptate astăzi de Senatul României, în anul 2032 vom putea avea în Sistemul Energetici Național primul megawatt de energie eoliană produsă în Marea Neagră. Energia eoliană offshore ne oferă, de asemenea, șansa de a consolida industria românească, prin producerea autohtonă de hidrogen verde și produse cu valoare adăugată bazate pe amoniac verde. Le mulțumesc senatorilor pentru dezbaterea cu celeritate a acestui proiect, precum și colegilor mei din Ministerul Energiei care gestionează subiectul Legii energiei eoliene offshore. Sper ca până la 1 aprilie să vedem legea în Monitorul Oficial”, a declarat ministrul Sebastian Burduja.

Potrivit Ministerului Energiei, adoptarea unui cadru legislativ pentru demararea exploatării resurselor eoliene offshore ale României este un demers important în asigurarea independenței și rezilienței energetice a României, fiind, totodată, și o asumare a țării noastre în Planul Național de Redresare și Reziliență. În data de 21 decembrie 2023, Guvernul a aprobat proiectul de lege, iar marți, 27 februarie 2024, Senatul a fost prima cameră a Parlamentului care adoptă Legea energiei eoliene offshore. În săptămânile următoare, proiectul de lege va fi supus dezbaterii și votului în Camera Deputaților, cameră decizională, fiind apoi transmis spre promulgare Președintelui României.

Conform legii adoptate de Senat, pentru operaționalizarea investițiilor în energia eoliană offshore, Ministerul Energiei va demara, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a legii, un studiu de specialitate în baza căruia va fi pregătită procedura de concesiune și activitățile de explorare, construcție a centralelor electrice eoliene offshore și exploatare a acestora. Printre altele, studiul va determina perimetrele maritime pe care Ministerul Energiei le va concesiona, ținând cont de: potențialul eolian al acestora, posibilitățile de evacuare a energiei electrice eoliene offshore, precum și de restricțiile impuse de Planul de amenajare a spațiului maritim, inclusiv cele în materie de protejare a biodiversității și mediului înconjurător. În baza studiului, până la data de 30 iunie 2025, Guvernul va aproba perimetrele eoliene offshore și actele subsecvente de punere în aplicare a legii, urmând apoi ca Ministerul Energiei să inițieze o procedură competitivă de atribuire a contractelor de concesiune.

Proiectul de lege aprobat ieri s-a aflat în dezbaterea Senatului de la începutul lunii februarie, obținând avizul a șase comisii permanente (trimis pentru aviz la Comisia pentru administraţie publică. Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Comisia pentru ape, păduri, pescuit şi fond cinegetic, Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, Comisia pentru comunicaţii, tehnologia informaţiei și inteligență artificială, Comisia pentru transporturi şi infrastructură, precum și raport comun de admitere din parte a trei comisii raportoare: Comisia economică, industrii şi servicii, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, Comisia pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale.

Continue Reading

BUSINESS

Președintele ARICE: Este necesar să identificăm noi oportunități de afaceri, care să ducă la o creștere a exporturilor românești pe piața turcă

Published

on

© Rareș Burlacu - Facebook

Președintele Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior, Rareș Burlacu, a avut o întâlnire cu ambasadorul Turciei la Bucureşti, Özgür Kıvan, și Ufuk Tandoğan, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România, prilej cu care oficialul român a subliniat importanța identificării unor noi oportunități de afaceri, care să ducă la o creștere a exporturilor românești pe piața turcă. 

„Am accentuat, în timpul discuției, că este necesar să identificăm noi oportunități de afaceri, care să ducă la o creștere a exporturilor românești pe piața turcă, pentru a reduce și mai mult deficitul comercial, aflat oricum în scădere față de anul 2022. Potențialul de intensificare a colaborării există în domenii cum ar fi energie, transporturi, agricultură, IMM-uri, dar și în domeniul industrial, domnul ambasador anunțând un fapt îmbucurător și anume că România reprezintă prima destinaţie externă a investiţiilor turce în domenii industriale”, a transmis președintele ARICE într-un mesaj postat pe pagina de Facebook. 

De asemenea, Rareș Burlacu a reamintit mai multe rezultate importante ale relației economice româno-turce: „Turcia este cea mai mare țară de export din afara Uniunii Europene pentru companiile românești. La capitolul investiții, cele peste 18 mii de companii cu capital turcesc ridică cifra investițiilor la aproximativ 8-9 miliarde de euro, poziționând Turcia în primii 5 investitori din țara noastră. Schimburile comerciale dintre cele două țări depășesc 10 miliarde de euro doar anul trecut. Cifre impresionante.”

Continue Reading

ROMÂNIA

Prin promovarea inovării la nivelul practicilor de audit, Curtea de Conturi se alătură eforturilor administrative de implementare a reformelor necesare aderării României la OCDE

Published

on

© Curtea de Conturi a României - Facebook

O delegație a Curții de Conturi a României condusă de președintele Mihai Busuioc a participat, în perioada 26-27 februarie, la Paris, la seminariile comune Intosai Development Initiative – IDI – OECD dedicate președinților instituțiilor supreme de audit privind auditul si managementul finanțelor publice.

„Prin promovarea inovării la nivelul practicilor de audit, Curtea de Conturi se alătură eforturilor administrative de implementare a reformelor necesare aderării României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică”, informează Curtea de Conturi a României într-un mesaj postat pe pagina de Facebook. 

Formatul dezbaterilor încurajează schimbul de expertiză între profesioniștii din domeniul auditului public cu accent pe identificarea celor mai eficiente și inovative practici de audit. În cadrul atelierelor de lucru, Curtea de Conturi a României a împărtășit din experiențele dobândite în formarea personalului responsabil de auditul performanței, în urma colaborărilor desfășurate cu experții Oficiului pentru Responsabilitate Guvernamentală a SUA și cei ai Curții de Audit a Țărilor de Jos.

A fost subliniată importanța conferită auditului performanței prin constituirea unui departament dedicat la nivelul Curții, precum și creșterea ponderii acestor tipuri de audituri pentru a consolida impactul activității și a răspunde așteptărilor societății.

OCDE este un for interguvernamental care are ca obiect de activitate identificarea, diseminarea şi evaluarea aplicării politicilor publice optime pentru asigurarea creşterii economice, prosperității şi dezvoltării sustenabile în rândul statelor membre, precum și la nivel global.

OCDE este continuatoarea fostei Organizații Europene pentru Cooperare Economică (OECE), fondată în 1948 pentru a pune în aplicare Planul Marshall, finanțat de SUA pentru reconstrucția continentului european după cel de-al doilea Război Mondial. Convenția care a consfințit transformarea OECE în OCDE a fost semnată la 14 decembrie 1960 la Paris și a intrat în vigoare la 30 septembrie 1961.

Cei 38 de membri ai OCDE sunt state dezvoltate, deţinând cca. 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe. Sediul organizației se află la Paris, Franța (https://www.oecd.org/about/).

România a devenit stat candidat la OCDE în ianuarie 2022, primind Foaia de Parcurs în iunie 2022. Acest document stabilește termenii, condițiile și procesul de desfășurare a aderării la Organizație.

Țara noastră a depus în decembrie 2022 Memorandum-ul Inițial, care face o autoevaluare a legislației, politicilor și practicilor interne, raportat la instrumentele legislative OCDE.

În prezent, România se află în etapa tehnică a procesului, care constă din transmiterea de informații suplimentare, organizarea de misiuni tematice și susținerea de prezentări în cele 26 de Comitetele sectoriale OCDE.

Citiți și: Luca Niculescu explică ”procesul foarte tehnic” de aderare a României la OCDE: Cele 26 de comitete ale OCDE trimit misiuni de evaluare care acoperă practic toate domeniile vieții publice

Comitetul național pentru aderarea României la OCDE este constituit din ministerele, autoritățile și instituțiile publice cu atribuții în cadrul procesului de aderare și este condus de prim-ministru. Comitetul național stabilește liniile de acțiune în vederea îndeplinirii condițiilor prevăzute în Foaia de Parcurs a României la OCDE, agreează deciziile pentru alinierea legislației, politicilor și practicilor României la cele ale Organizației și formulează propuneri pentru soluționarea blocajelor care ar putea să întârzie procesul de aderare.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

ROMÂNIA18 mins ago

Sebastian Burduja: Suntem cu un pas mai aproape de crearea unui cadru legal pentru producerea de energie eoliană offshore în țărmul românesc al Mării Negre

PARLAMENTUL EUROPEAN39 mins ago

PE a adoptat o lege pentru a reface 20% din suprafața terestră și maritimă a UE până în 2030 și toate ecosistemele degradate până în 2050

U.E.40 mins ago

Ministrul francez de Interne: Rusia este astăzi principalul inamic al Franței în războiul informațional

PARLAMENTUL EUROPEAN1 hour ago

Anul alegerilor. Parlamentul European a adoptat noi norme de transparență pentru publicitatea politică menite să combată dezinformarea și ingerințele străine

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

Comisia Europeană prezintă noi inițiative de stimulare a poziției de lider industrial a UE în domeniul materialelor avansate, o tehnologie-cheie relevantă pentru dubla tranziție verde și digitală

BUSINESS2 hours ago

Președintele ARICE: Este necesar să identificăm noi oportunități de afaceri, care să ducă la o creștere a exporturilor românești pe piața turcă

ROMÂNIA2 hours ago

Prin promovarea inovării la nivelul practicilor de audit, Curtea de Conturi se alătură eforturilor administrative de implementare a reformelor necesare aderării României la OCDE

Marian-Jean Marinescu2 hours ago

Marian-Jean Marinescu este al doilea cel mai influent europarlamentar în ceea ce privește politicile de transport

NATO6 hours ago

SUA, NATO și UE se distanțează de afirmațiile lui Macron și resping ideea de a trimite trupe aliate în Ucraina: Nu există astfel de planuri

ROMÂNIA19 hours ago

Nicolae Ciucă: PNRR este instrumentul prin care România trebuie să reuşească o adevărată ofensivă verde

ROMÂNIA23 hours ago

Marcel Ciolacu, la AmCham CEO Business Forum: Dorim ca SUA să devină partenerul principal non-UE al României. În contextul provocărilor de securitate atât de mari, nu mai avem ” timp de proiecte mici”

NATO4 days ago

La doi ani de la invazia Rusiei în Ucraina, Jens Stoltenberg afirmă clar că țara asediată „va adera la NATO”: „Nu este o chestiune de dacă, ci de când”

U.E.5 days ago

Bruxelles-ul va debloca fonduri europene de 137 miliarde de euro pentru Polonia în contextul reformelor privind statul de drept

ROMÂNIA7 days ago

Coaliția de guvernare a decis comasarea alegerilor locale cu cele europene pentru 9 iunie. Românii vor mai vota pentru prezidențiale în septembrie și pentru parlamentare în decembrie

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

”Living Better with Europe”. Chestorul PE Victor Negrescu: În cei 17 ani de apartenență la UE, România a înregistrat un sold pozitiv de 62 de miliarde de euro comparativ cu obligațiile financiare de țară membră

ROMÂNIA1 week ago

Marcel Ciolacu subliniază importanța alegerilor europene din 9 iunie: Vreau să trăiesc într-o Românie și într-o Europă liberă. Aceste alegeri vor fi despre principii, pentru apărarea valorilor, a statului de drept

ROMÂNIA1 week ago

Interviu | Ambasadorul Italiei la București: Modelul nostru de cooperare economică de succes ar trebui să evolueze spre a treia fază, axată pe sectoarele inovatoare care servesc tranziția ecologică și digitală

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Ciolacu: Componenta economică româno-italiană, extrem de solidă. Peste 20 miliarde de euro vor fi investite până în 2030 în infrastructura de transport

ROMÂNIA2 weeks ago

România și Italia trec într-o nouă etapă de dezvoltare a Parteneriatului Strategic Consolidat. Marcel Ciolacu și Giorgia Meloni au pus bazele unui plan de acțiune pentru întărirea relațiilor dintre cele două țări

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Marcel Ciolacu îi îndeamnă pe românii din Italia să se întoarcă acasă pentru a contribui la dezvoltarea României, punând în aplicare experiența dobândită în străinătate

Trending