Connect with us

ONU

Ministrul Bogdan Aurescu a pledat pentru protecția mediului înconjurător la reuniunea Alianței pentru Multilateralism de la New York

Published

on

© Ministerul Afacerilor Externe

Șeful diplomației române, Bogdan Aurescu, a subliniat, joi, la reuniunea ministerială a Alianţei pentru Multilateralism, importanţa protecţiei mediului înconjurător, mai ales în contextul efectelor pandemiei de COVID-19, afirmând că “schimbările climatice, degradarea mediului înconjurător şi a biodiversităţii trebuie gestionate ca provocări interdependente”.

Reuniunea ministerială a Alianţei pentru Multilateralism, desfăşurată în marja săptămânii la nivel înalt a celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, este o iniţiativă franco-germană formalizată în 2019 şi a fost găzduită de ministrul pentru Europa şi al afacerilor externe al Franţei, Jean-Yves Le Drian, şi ministrul federal al afacerilor externe al Germaniei, Heiko Maas, informează Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Conform sursei citate, reuniunea a prilejuit abordarea unor teme şi provocări de actualitate la nivel global, precum răspunsul internaţional faţă de pandemia de COVID-19, drepturile omului şi egalitatea de gen, acţiunea pentru combaterea schimbărilor climatice, a consecinţelor sale şi pentru prevenirea degradării biodiversităţii.

Ministrul Bogdan Aurescu s-a referit la importanţa protecţiei mediului înconjurător, mai ales în contextul efectelor corelate pandemiei de COVID-19, menţionând că este necesară o cooperare crescută la nivel multilateral pentru “redresarea mai eficientă şi mai bine orientată către principiile economiei verzi”.

Şeful diplomaţiei române a subliniat că schimbările climatice, degradarea mediului înconjurător şi a biodiversităţii trebuie gestionate ca provocări interdependente.

Aurescu a precizat că în România aproximativ 23% din teritoriul naţional reprezintă arii naturale protejate, care fac parte din reţeaua europeană “Natura 2000”.

De asemenea, şeful diplomaţiei române a subliniat importanţa utilizării instrumentelor dreptului internaţional pentru a combate efectele provocărilor globale, inclusiv schimbările climatice. El s-a referit la problema creşterii nivelului mărilor şi oceanelor ca efect direct al schimbărilor climatice, menţionând modul în care Comisia de Drept Internaţional a ONU abordează această problemă.

Totodată, ministrul afacerilor externe a făcut apel la realizarea de progrese semnificative cu ocazia Conferinţei ONU privind Schimbările Climatice (COP 26) care se va desfăşura în luna noiembrie la Glasgow.

La eveniment au luat parte peste 40 de miniştri şi secretari de stat şi alţi demnitari din întreaga lume, reprezentanţi ai statelor şi organizaţiilor care susţin sistemul multilateral.

Alianţa pentru Multilateralism reprezintă o platformă informală menită să atragă şi să genereze formate de cooperare flexibile în jurul unor teme de interes pentru susţinerea şi promovarea unei ordini internaţionale multilaterale, bazate pe dreptul internaţional. Alianţa a fost iniţiată de miniştrii afacerilor externe ai Franţei şi Germaniei, în 2019.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

CONSILIUL UE

În cadrul COP26, UE va face apel la toate țările implicate în Acordul de la Paris să prezinte obiective naționale ambițioase în vederea combaterii schimbărilor climatice

Published

on

© European Union, 2018/ Source: EC - Audiovisual Service

Consiliul UE a aprobat miercuri concluziile care stabilesc poziția Uniunii Europene în vederea Conferinței ONU privind schimbările climatice (COP26), care va avea loc în perioada 31 octombrie – 12 noiembrie 2021 la Glasgow, informează comunicatul oficial. 

Concluziile accentuează faptul că trebuie să se intensifice extrem de grabnic răspunsul mondial în contextul urgenței climatice și subliniază necesitatea unei tranziții climatice juste și echitabile în întreaga lume.

„În prezent, lumea nu este pe cale de a menține încălzirea globală sub 1,5 grade. Sunt necesare mult mai multe eforturi colective pentru a menține temperatura planetei noastre în limite sigure. În cadrul COP26, UE va solicita tuturor părților la Acordul de la Paris să propună obiective naționale ambițioase de reducere a emisiilor, iar țărilor dezvoltate să sporească finanțarea internațională a combaterii schimbărilor climatice. Având în vedere concluziile adoptate astăzi, UE are nu numai voința, ci și un mandat puternic de a conduce discuțiile în direcția cea bună, în direcția protejării planetei spre beneficiul tuturor și situându-se de partea celor care sunt cei mai vulnerabili la schimbările climatice”, a transmis Andrej Vizjak, ministrul sloven al mediului. 

Mai mult, concluziile invită toate părțile să prezinte contribuții ambițioase stabilite la nivel național (CSN) și să recunoască necesitatea de a intensifica eforturile de adaptare în mod colectiv.

Concluziile reamintesc că UE și statele sale membre sunt cei mai mari contribuitori mondiali la finanțarea combaterii schimbărilor climatice și că își confirmă încă o dată angajamentul continuu de a intensifica mobilizarea finanțării pe plan internațional a acțiunilor climatice. Ele invită alte țări dezvoltate să își majoreze contribuțiile ca parte a obiectivului colectiv al țărilor dezvoltate de a mobiliza în comun 100 de miliarde USD pe an până în 2020 și apoi până în 2025.

Concluziile stabilesc poziția UE în ceea ce privește cooperarea voluntară în temeiul articolului 6, care prevede norme pentru piețele internaționale ale carbonului, permițând țărilor să comercializeze reduceri ale emisiilor. De asemenea, ele stabilesc poziția UE în ceea ce privește calendarele comune pentru angajamentele de reducere a emisiilor incluse în CSN-ul fiecărei țări.

În vederea obținerii unui consens la Glasgow, Consiliul își exprimă preferința pentru un calendar comun de cinci ani pentru CSN ale tuturor părților, care să urmeze a fi pus în aplicare de UE începând cu 2031, numai în cazul în care toate părțile ar fi obligate să facă acest lucru și într-o manieră compatibilă cu legislația europeană privind clima.

Potrivit celui mai recent raport al Grupului interguvernamental de experți al ONU însărcinat cu evaluarea riscurilor asupra încălzirii globale din cauza efectelor activității umane (IPCC), catalogat drept ”Cod roșu pentru umanitate” arată că ultimii cinci ani au fost cei mai calzi din ultimii 170, iar omenirea va asista în curând la ”evenimente meteo extreme fără precedent în istorie”.

Citiți și: Ursula von der Leyen: Acoperirea deficitului de finanțare de către UE-SUA în domeniul climei va transmite un semnal puternic întregii lumi

Asumându-și rolul de lider în atingerea neutralității climatice, Uniunea European a adoptat un pachet de propuneri care să pregătească politicile UE în domeniul climei, al energiei, al exploatării terenurilor, al transporturilor și al impozitării, astfel încât, până în 2030, emisiile nete de gaze cu efect de seră ale Uniunii să scadă cu cel puțin 55 %, comparativ cu nivelurile din 1990.

Realizarea acestor reduceri ale emisiilor în următorul deceniu este esențială pentru ca Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050 și pentru a transpune în realitate angajamentele Pactului verde european.

Obiectivul COP26 este de a reuni țările pentru a accelera acțiunile în vederea atingerii obiectivelor Acordului de la Paris. Acordul de la Paris a fost adoptat în 2015 în cadrul Conferinței ONU privind schimbările climatice (COP21) și a intrat în vigoare la 4 noiembrie 2016. Până în prezent, acesta numără 197 de părți și stabilește două obiective principale. Primul obiectiv este acela de a limita creșterea temperaturii medii globale cu mult sub 2°C peste nivelurile preindustriale și de a continua eforturile de a o limita la 1,5°C. Al doilea obiectiv este adaptarea la efectele inevitabile ale schimbărilor climatice, asigurând în același timp corelarea fluxurilor de finanțare cu dezvoltarea rezilientă la schimbările climatice.

Principalele obiective ale COP26 sunt de a încuraja părțile să prezinte CSN-uri ambițioase care stabilesc obiectivele lor de reducere a emisiilor pentru 2030, să discute măsuri de adaptare, să crească finanțarea combaterii schimbărilor climatice și să finalizeze cadrul de reglementare de la Paris (normele detaliate pentru punerea în practică a Acordului de la Paris).

Printre altele, părțile trebuie să convină asupra detaliilor așa-numitului articol 6, care prevede norme pentru piețele internaționale ale carbonului, permițând părților să comercializeze reduceri ale emisiilor. În plus, părțile vor încerca să stabilească un calendar comun pentru CSN-urile lor. Discuțiile la nivel mondial se axează pe stabilirea unui calendar comun pe cinci ani sau pe zece ani.

Continue Reading

MEDIU

Papa Francisc: COP26 trebuie să ofere de urgență răspunsuri eficace privind criza ecologică fără precedent și să dea o speranță concretă generațiilor viitoare

Published

on

© European Union 2014 / Source - EP

Papa Francisc s-a întâlnit luni, la Vatican, cu clerici și oameni de știință din întreaga lume, pentru a adopta o poziție comună în favoarea protecției mediului înconjurător, înaintea Conferinței ONU privind schimbările climatice, programată între 1 și 12 noiembrie la Glasgow, în Scoția, informează  Vatican News.

„COP26 de la Glasgow trebuie, de urgenţă, să ofere răspunsuri eficace crizei ecologice fără precedent şi crizei valorilor pe care o trăim şi să ofere totodată o speranţă concretă generaţiilor viitoare”, a transmis Papa. 

Reuniunea de o zi a avut ca temă: „Credință și știință: înaintea COP26”, fiind o inițiativă a Vaticanului, născută la propunerea ambasadelor Marii Britanii și Italiei. Aceasta s-a dezvoltat prin intermediul unor întâlniri virtuale lunare, în cadrul cărora liderii religioși și oamenii de știință au putut să-și împărtășească preocupările și dorințele pentru o mai mare responsabilitate față de planetă.

În discursul său adresat participanților la întâlnire, Papa Francisc și-a exprimat recunoștința pentru prezența lor, care arată „dorința de a aprofunda dialogul cu experții științifici”. 

Mai mult, Papa a făcut apel  la  respectul pentru creație, pentru aproapele nostru, pentru noi înșine, “pentru a intra într-un dialog reciproc în vederea protejării naturii, a apărării celor săraci și a construirii unor rețele de respect și fraternitate”.

Papa Francisc denunţă frecvent comportamentele care au efecte nocive asupra mediului, rădăcinile conflictelor: aviditate, indiferenţă, ignoranţă, teamă, nedreptate, nesiguranţă şi violenţă.

„Abuzurile noastre, războaiele pe care le ducem împotriva climei, îi afectează pe cei mai nevoiaşi dintre noi”, a mai spus acesta, făcând apel la „un pelerinaj spre o economie curată, decarbonizată şi care utilizează într-o proporţie mai mare energiile regenerabile”. 

În context, secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, i-a încurajat pe tineri să mențină presiunea asupra guvernelor lor, cărora să le „dea exemplu” și să le ”ceară socoteală” în legătură cu acțiunile pe care le întreprind în lupta împotriva schimbărilor climatice. 

Potrivit celui mai recent raport al Grupului interguvernamental de experți al ONU însărcinat cu evaluarea riscurilor asupra încălzirii globale din cauza efectelor activității umane (IPCC), catalogat drept ”Cod roșu pentru umanitate” arată că ultimii cinci ani au fost cei mai calzi din ultimii 170, iar omenirea va asista în curând la ”evenimente meteo extreme fără precedent în istorie”.

Continue Reading

ONU

Secretarul general al ONU îndeamnă tânăra generație să mențină presiunea asupra guvernelor în combaterea schimbărilor climatice: Tinerii trebuie să-și facă auzite vocile

Published

on

© World Economic Forum/ Flickr

Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, i-a încurajat pe tineri să mențină presiunea asupra guvernelor lor, cărora să le ”dea exemplu” și să le ”ceară socoteală” în legătură cu acțiunile pe care le întreprind în lupta împotriva schimbărilor climatice, anunță AFP, citat de Agerpres.

”Tinerii au reprezentat avangarda în a propune soluţii pozitive, a cere dreptate în privinţa climei şi a cere socoteală conducătorilor. Avem nevoie ca tinerii de pretutindeni să continue să-şi facă auzite vocile”, a declarat Antonio Guterres, într-un mesaj video difuzat în faţa a 400 de tineri din toată lumea, reuniţi la Milano.

”Solidaritatea şi cererile voastre de a trece la acţiune sunt un exemplu. Liderii naţionali trebuie să vă urmeze exemplul şi să se asigure că reuşesc să realizeze ambiţia şi rezultatele de care avem nevoie la COP26 şi mai departe”, a subliniat Guterres.

Cei 400 de tineri între 15 şi 29 de ani, reuniţi la Milano din aproape 200 de ţări, urmau să prezinte joi miniştrilor participanţi o viziune comună asupra urgenţelor climatice şi acţiunilor pe care le consideră prioritare.

Îndemnul secretarului general la ONU la adresa tinerei generații vine după cea de-a 76-a reuniune a Adunării Generale a Națiunilor Unite în cadrul căreia mai mulți lideri au atras atenția asupra credințelor distructive ale omenirii potrivit cărora ”altcineva va curăța mizeria pe care noi o facem, pentru că așa a fost întotdeauna.”, dar și asupra ”actelor de război împotriva mediului înconjurător”.

Potrivit celui mai recent raport al Grupului interguvernamental de experți al ONU însărcinat cu evaluarea riscurilor asupra încălzirii globale din cauza efectelor activității umane (IPCC), catalogat drept ”Cod roșu pentru umanitate” arată că ultimii cinci ani au fost cei mai calzi din ultimii 170, iar omenirea va asista în curând la ”evenimente meteo extreme fără precedent în istorie”.

Nivelurile de gaze cu efect de seră din atmosferă sunt suficient de ridicate pentru a garanta perturbarea climei timp de decenii, dacă nu chiar de secole, avertizează oamenii de știință în prima parte a raportului IPCC. 

Raportul IPCC, considerat cel mai puternic avertisment lansat vreodată cu privire la rolul comportamentului uman în raport cu încălzirea globală, a fost publicat cu doar trei luni înainte de Conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice din 2021, cunoscută și sub numele de COP26, care se va desfășura între 1 și 12 noiembrie în orașul Glasgow. 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
INTERNAȚIONAL2 hours ago

Ziua ONU | UE, hotărâtă să sprijine în continuare ONU pentru o lume mai sigură, mai stabilă și mai prosperă 

Gheorghe Falcă4 hours ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Europa susține proiectele verzi de transport, iar Aradul se dezvoltă în această direcție

U.E.5 hours ago

Mateusz Morawiecki: Voi face totul pentru ca fondurile europene cuvenite Poloniei să nu fie ”blocate”

Corina Crețu5 hours ago

Corina Crețu, apel la conducerea țării să aloce educației 6% din PIB: Pandemia a accentuat decalajul educațional în UE

PARLAMENTUL EUROPEAN6 hours ago

Turcia | Parlamentul European reacționează în cazul ambasadorilor expulzați: UE nu se va lăsa intimidată

U.E.6 hours ago

Viktor Orban, discurs în fața a mii de simpatizanți: Lupt pentru o Europă care sprijină familia formată dintr-un bărbat și o femeie

PARLAMENTUL EUROPEAN7 hours ago

Tinerii europeni au militat pentru o Europă federală în cea de-a doua sesiune plenară a Conferinței privind Viitorul Europei

ROMÂNIA8 hours ago

MIPE: România mai are de îndeplinit 16 condiții favorizante pentru a putea atrage fonduri europene în perioada 2021-2027

INTERNAȚIONAL23 hours ago

De astăzi, cetățenii Croației pot călători în SUA fără viză. Cel mai nou stat UE devine cel de-al 40-lea membru al Programului Visa Waiver

INTERNAȚIONAL24 hours ago

Turcia: Ambasadorii ai 10 țări, printre care SUA și Germania, vor fi declarați ”persona non grata” de conducerea de la Ankara

NATO2 days ago

NATO: România, între cele 17 aliate fondatoare ale primului fond de inovare din istoria Alianței Nord-Atlantice

CONSILIUL EUROPEAN2 days ago

Klaus Iohannis, poziție tranșantă la Bruxelles: România va dezvolta centralele pe energie nucleară și rețeaua de gaze naturale. Am insistat ca acestea să fie finanțabile prin bani europeni

POLITICĂ3 days ago

Klaus Iohannis îl desemnează pe ministrul apărării Nicolae Ciucă drept candidat la funcția de prim-ministru

Marian-Jean Marinescu3 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu speră ca ”viitorul apropiat să ne arate că Dunărea va contribui la Green Deal și la dezvoltarea economică a tuturor” statelor străbătute de acest fluviu

Cristian Bușoi3 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie și energie din PE, atrage atenția Comisiei Europene: Companiile din România și din întrega UE au nevoie de sprijin pentru captarea metanului

Cristian Bușoi3 days ago

Eurodeputatul Cristian Bușoi, intervenție în Parlamentul European: COP26, un moment în care să arătăm că ”Green Deal nu este doar o strategie de mediu, ci și o strategie trigger pentru o UE modernă”

Cristian Bușoi4 days ago

Criza energetică: Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru energie, cere din Parlamentul European adoptarea, cât mai repede, a ”taxonomiei pentru gazele naturale și energia nucleară”

NATO4 days ago

Klaus Iohannis l-a primit pe șeful Pentagonului: SUA sunt hotărâte să își mențină angajamentul ferm în regiunea Mării Negre și salută contribuţia majoră a României în cadrul NATO

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Ursula von der Leyen: UE va veni la COP26 cu cel mai înalt nivel de ambiție privind accelerarea tranziției climatice. O facem pentru toate generațiile viitoare!

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Criza energetică: Ursula von der Leyen anunță că va prezenta la începutul lui 2022 o strategie pentru dialog internațional privind domeniul energiei: UE trebuie să-și diversifice furnizorii

Team2Share

Trending