România este pregătită să înceapă cât mai curând posibil negocierile de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a transmis ministrul de externe, Bogdan Aurescu, cu ocazia celebrării a 60 de ani de la semnarea Convenției pentru crearea OCDE.
”Creată pentru a sprijini reconstrucția postbelică, OCDE este astăzi un formator de opinie la nivel global și furnizează politici mai bune pentru o viață mai bună. România acordă importanță cooperării cu OCDE și suntem pregătiți să începem cât mai curând posibil negocierile de aderare”, a precizat Aurescu într-un mesaj publicat pe Twitter.
18 țări europene, alături de Canada și SUA, au semnat la 14 decembrie 1960 Convenția pentru crearea Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care a luat ființă pe structura Organizaţiei pentru Cooperare Economică Europeană (OCEE), înfiinţată în 1948, având rolul de a administra ajutorul american și canadian în cadrul Planului marshal pentru reconstrucția Europei, profund afectată de Al Doilea Război Mondial.
OCDE este un for interguvernamental care are ca obiect de activitate identificarea, diseminarea şi evaluarea aplicării politicilor publice optime pentru asigurarea creşterii economice, prosperității şi dezvoltării sustenabile în rândul statelor membre, precum şi la nivel global.
Potrivit MAE, activitatea sa se axează pe patru direcții prioritare și anume:
1) (re)stabilirea încrederii în piaţă prin eficientizarea şi nivelarea mecanismelor care o fac să funcţioneze,
(2) îmbunătăţirea şi consolidarea politicilor fiscale naţionale,
(3) promovarea inovaţiei în economie şi
(4) valorificarea capitalului uman prin capacitarea forţei de muncă.
OCDE cuprinde 37 de membri, 24 dintre aceștia fiind țări europene, țări dezvoltate care dețin peste 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe.
Pentru România, aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) reprezint un obiectiv major al politicii sale externe. Țara noastră și-a depus oficial candidatura cu ocazia exercițiilor anterioare de extindere, respectiv în aprilie 2004 şi noiembrie 2012 şi a reînnoit-o în 2016 şi 2017.
Pentru a adera la OCDE, România trebuie să indeplinească cele patru criterii tehnice generale menționate în Raportul Noboru, stabilite în 2004, care au trecut printr-un proces de revizuire în 2017. Acestea sunt:
– Apartenenţa la un set comun de valori şi principii (like-mindedness): principiile democraţiei şi ale economiei de piaţă, performanţă economică, buna guvernanţă şi statul de drept, drepturile omului, participare activă la organizaţiile internaţionale şi regionale relevante, asistenţa pentru dezvoltare, respectarea acquis-ului OCDE.
– Statutul de jucător semnificativ (significant player): contribuţia efectivă la procesul de peer learning din OCDE şi capacitatea de a influenţa pozitiv deciziile structurilor organizaţiei.
– Beneficiul reciproc (mutual benefit): aderarea la OCDE trebuie să conducă la efecte pozitive atât asupra candidatului, cât şi asupra organizaţiei.
– Considerente globale (global considerations): reflectă relevanţa candidatului pentru aspiraţia organizaţiei de a dezvolta politici globale şi include principiul diversităţii geografice.
Recent, țara noastră a primit asigurări din partea partenerilor săi strategici, printre care Statele Unite și Franța, că va beneficia de sprijin pentru aderarea la OCDE.