Connect with us

INTERNAȚIONAL

Ministrul Bogdan Aurescu: Vladimir Putin, văzând că războiul nu se desfășoară așa cum a planificat, încearcă să amenințe cu arme nucleare. Este inadmisibil

Published

on

© Bogdan Aurescu/ Twitter

Amenințarea lui Vladimir Putin cu armele nucleare este una serioasă, iar președintele rus se folosește de ea pentru că invazia din Ucraina nu se desfășoară așa cum era plănuit, a transmis miercuri ministrul de externe Bogdan Aurescu,  potrivit Digi24.

Cu toate acestea, ministrul a afirmat că „nu ar trebui să existe un astfel de risc și nu cred că se pune problema folosirii armelor nucleare pentru că sunt arme de distrugere în masă”.

„Este o amenințare serioasă, cu siguranță. Toată lumea civilizată, după această amenințare cu folosirea forței nucleare, a condamnat-o, așa cum am făcut-o și noi. Eu personal nu cred că se pune problema folosirii armelor nucleare în secolul XXI. Dar iarăși cred că este inadmisibil ca în secolul XXI să ameninți cu folosirea armelor nucleare”, a subliniat Bogdan Aurescu. 

Mai mult, ministrul a precizat că „este clar” că președintele rus Vladimir Putin, văzând că războiul nu se desfășoară așa cum a planificat de la bun început,„ încearcă să folosească acest tip de amenințare care este una extrem de serioasă”.

„Cu siguranță ea trebuie condamnată în modul cel mai ferm, așa cum s-a și întâmplat. Din punctul meu de vedere, în mod normal, nu ar trebui să existe un astfel de risc și nu cred că se pune problema folosirii armelor nucleare pentru că sunt arme de distrugere în masă, care au caracter nediscriminatoriu și care produc efecte distructive nu numai asupra celui împotriva căruia sunt folosite, ci și asupra celuia care le folosește”, a punctat Bogdan Aurescu. 

Citiți și: Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție care cere Rusiei „să înceteze imediat” războiul din Ucraina. România salută documentul votat de 141 de țări

Președintele Vladimir Putin a ordonat duminică armatei ruse să pună în stare de alertă maximă forțele de descurajare nucleară.

Potrivit informațiilor publice, Moscova deține un stoc de circa 4.310 focoase nucleare, potrivit Hotnews.ro.

Ordinul președintelui Vladimir Putin de a pune în alertă maximă forțele de descurajare ale Rusiei, care includ arme nucleare, este o escaladare inacceptabilă, a declarat duminică ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, 

SUA

SUA încearcă să tempereze îngrijorările partenerilor europeni după recentele decizii ale lui Biden: Vom continua să vă furnizăm gaz natural lichefiat

Published

on

© U.S. Department of Energy/ Flickr ( DOE PHOTOGRAPHER, DONICA PAYNE )

 Decizia președintelui american Joe Biden de a întrerupe aprobările pentru noi proiecte de gaz natural lichefiat (GNL) nu va afecta livrările către Europa, a declarat pentru Politico un înalt oficial american din domeniul energiei.

”Nu are niciun impact asupra gazului natural lichefiat care este exportat în prezent”, a declarat adjunctul secretarului american pentru Energie, David Turk, într-un interviu acordat după o întâlnire la nivel înalt cu oficiali francezi în cartierul de afaceri La Défense din Paris.

”De asemenea, nu are niciun impact asupra niciunei construcții în curs de desfășurare pentru a exporta și mai mult GNL”, a adăugat Turk, vorbind de la etajul 27 al unui zgârie-nori în care guvernul francez deține mai multe birouri.

Mesajele de asigurare a oficialilor europeni îngrijorați vin la câteva luni după ce Biden a suspendat construcţia de noi terminale de export de gaz natural lichefiat – o mișcare surprinzătoare menită să calmeze îngrijorările alegătorilor preocupați de climă înainte de alegerile prezidențiale pe muchie de cuțit din noiembrie.

Decizia a zdruncinat industria europeană, având în vedere dependența sa tot mai mare de gazul naturral lichefiat american, în condițiile în care Uniunea Europeană face eforturi pentru a renunța la gazul rusesc în contextul războiului acerb al Moscovei în Ucraina.

Exporturile de gaz natural lichefiat din SUA către UE au crescut constant de la începutul războiului din Ucraina, iar în prezent reprezintă jumătate din livrările de GNL ale blocului – față de aproximativ un sfert înainte de război.

În total, SUA exportă aproximativ 14 miliarde de metri cubi de GNL pe zi, a declarat Turk. Și a rezervat deja până la 48 de miliarde de metri cubi pentru export în cadrul unor proiecte viitoare – aproximativ jumătate din producția sa internă de gaze naturale.

”Când indicăm aceste cifre, cred că există o oarecare siguranță că există rezervele necesare”, a spus Turk.

Deoarece aceste cifre sunt în creștere, a fost ”prudent” să analizăm ”implicațiile climatice și de mediu dacă autorizăm și mai mult”, a susținut oficialul american din domeniul energiei.

”Odată ce această analiză va fi actualizată, atunci vom reveni la examinarea cererilor pentru volume suplimentare, pe măsură ce acestea vin”, a continuat oficialul american.

Potrivit Administrației americană pentru informații energetice, UE a importat 7,1 miliarde de metri cubi pe zi din SUA în 2023, Franța fiind cel mai mare importator de gaz natural lichefiat din UE.

Continue Reading

NATO

Ucraina “are mâinile legate” dacă nu poate ataca Rusia cu armele aliaților, avertizează secretarul general NATO, cerând aliaților să ridice aceste restricții

Published

on

© NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a insistat luni că ţările occidentale trebuie să permită Ucrainei să folosească armele pe care i le oferă pentru ca Kievul să poată ataca teritoriul rus pentru a se apăra de agresiunea Moscovei, deoarece, în caz contrar, ţara invadată “are mâinile legate”.

“A sosit momentul să luăm în considerare ridicarea unora dintre restricţiile existente. Vedem că în zona Harkov linia frontului şi graniţa sunt aproape în acelaşi loc, ia Ucraina nu poate ataca ţinte militare pe teritoriul Rusiei”, a declarat Stoltenberg în discursul său la Adunarea Parlamentară a Alianţei, reunită la Sofia, citat de agenția EFE, potrivit Agerpres.

“Asta înseamnă că mâinile ucrainenilor sunt legate. Sunt atacaţi de pe teritoriul Rusiei şi nu pot răspunde, deoarece există restricţii cu privire la modul în care pot folosi armele”, a adăugat el.

Aflat la finalul celor zece ani de mandat în fruntea Alianței, Stoltenberg a precizat că atacarea unor ţinte militare legitime pe teritoriul agresorului face parte din autoapărare și a anunțat că agresiunea rusă împotriva Ucrainei va fi unul dintre cele trei subiecte principale pe care ţările NATO le vor discuta la summitul pe care îl vor organiza în iulie la Washington.

O reuniune în care este necesar să se demonstreze că Alianţa lucrează la politici de apărare şi la evitarea războiului, strategie pentru care este necesar să existe suficiente forţe, a apreciat Stoltenberg, conchide sursa citată.

Este pentru a doua oară în câteva zile când Jens Stoltenberg are o astfel de abordare.

În mod normal, secretarii generali ai NATO nu atacă sau critică politicile țările membre ale Alianței Nord-Atlantice. dar Jens Stoltenberg, al cărui mandat de zece ani se apropie de sfârșit, a făcut exact acest lucru.

Într-un interviu acordat publicației The Economist pe 24 mai, el a cerut aliaților NATO care furnizează arme Ucrainei să pună capăt interdicției de a le folosi pentru a lovi ținte militare din Rusia.

Ținta clară, deși nenominalizată, a lui Stoltenberg a fost politica menținută de președintele american Joe Biden de a controla ce poate și ce nu poate ataca Ucraina cu sisteme furnizate de americani, o abordare similară fiind îmbrățișată și de Germania cancelarului Olaf Scholz, deși țări precum Lituania și Marea Britanie susțin ca Ucraina să poată lovi teritoriul rusesc cu armele lor.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

China, Japonia și Coreea de Sud vor relua discuțiile privind un acord de liber schimb tripartit și vor continua eforturile de stabilitate în Peninsula Coreeană

Published

on

© Office of the President Republic of Korea

Liderii Coreei de Sud, Japoniei și Chinei și-au reafirmat angajamentul de a promova pacea și stabilitatea în Peninsula Coreeană în timpul summitului de luni de la Seul, la câteva ore după ce Nordul a anunțat un plan de lansare a unui satelit, convenind, totodată, să reia discuțiile privind un acord de liber schimb tripartit, potrivit declarației comune după cel de-al nouălea summit între cele trei state asiatice, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Președintele Yoon Suk Yeol, premierul japonez Fumio Kishida și premierul chinez Li Qiang au ajuns la acest acord după ce Nordul a notificat Japonia cu privire la planul său de a lansa o rachetă spațială care va transporta un satelit militar de spionaj cu puțin timp înainte de 4 iunie.

„Am reafirmat că menținerea păcii, stabilității și prosperității în Peninsula Coreeană și în Asia de Nord-Est servește intereselor noastre comune și reprezintă responsabilitatea noastră comună”, se arată într-o declarație comună a summitului trilateral.

„Am reiterat pozițiile privind pacea și stabilitatea regională, denuclearizarea Peninsulei Coreene și, respectiv, problema răpirilor. Suntem de acord să continuăm să depunem eforturi pozitive pentru soluționarea politică a problemei Peninsulei Coreene”, a adăugat declarația.

În timpul sesiunii, Yoon și Kishida au denunțat planul Nordului de lansare de sateliți ca fiind o încălcare a rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU care interzic utilizarea tehnologiei rachetelor balistice de către acesta. Pyongyang a declarat că va trimite în spațiu încă trei sateliți în acest an, după prima sa lansare din noiembrie.

„Comunitatea internațională trebuie să răspundă ferm”, a declarat Yoon în timpul unei conferințe de presă comune la fostul sediu prezidențial Cheong Wa Dae.

Kishida a făcut ecou preocupărilor sale, îndemnând Pyongyangul să își oprească activitățile.

“Dacă va continua, va fi o încălcare a rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU. Îndemnăm cu tărie Coreea de Nord să înceteze această activitate”, a declarat Kishida prin intermediul unui translator.

Li, din China, a cerut tuturor țărilor aferente să dea dovadă de reținere pentru a atenua tensiunile, evitând în același timp o mențiune directă a Coreei de Nord.

„China a lucrat în mod constant pentru a promova pacea și stabilitatea în Peninsula Coreeană și face presiuni pentru o rezolvare politică a problemei peninsulei. Părțile relevante ar trebui să dea dovadă de reținere și să împiedice înrăutățirea și complicarea situației”, a declarat Li în timpul briefing-ului.

„Coreea, Japonia și China ar trebui să gestioneze în mod corespunzător problemele și conflictele sensibile, să ia în considerare interesele principale și preocupările majore ale fiecăreia dintre ele și să practice un multilateralism autentic pentru a proteja împreună stabilitatea în regiunea Asiei de Nord-Est”, a declarat Li.

Sesiunea trilaterală a abordat modalitățile de promovare a cooperării în șase domenii specifice – economie și comerț, dezvoltare durabilă, probleme de sănătate, știință și tehnologie, gestionarea dezastrelor și a siguranței și schimburile interumane.

De asemenea, liderii au convenit să instituționalizeze cooperarea trilaterală prin organizarea periodică a summitului trilateral și a reuniunilor ministeriale.

Sesiunea de luni a fost prima reuniune trilaterală din decembrie 2019, după ce a fost suspendată pentru o perioadă prelungită din cauza COVID-19 și a disputelor istorice dintre vecinii asiatici.

După întâlnire, au participat la un summit de afaceri trilateral la Camera de Comerț și Industrie a Coreei, dialogând cu liderii din mediul de afaceri din cele trei națiuni.

În timpul summitului, liderii s-au angajat să colaboreze pentru a promova cooperarea în domeniul comerțului și al investițiilor, precum și al rezilienței lanțului de aprovizionare și al controalelor la export.

„Vom continua să lucrăm pentru a asigura condiții de concurență echitabile la nivel mondial pentru a promova un mediu comercial și investițional liber, deschis, echitabil, nediscriminatoriu, transparent, favorabil incluziunii și previzibil”, se arată în declarația comună.

Ei au convenit să reia discuțiile privind un acord de liber schimb (ALS) tripartit, care au fost suspendate în noiembrie 2019, după 16 runde de negocieri oficiale, după ce au început în 2012.

Liderii s-au angajat să asigure punerea în aplicare „transparentă, fără probleme și eficientă” a Parteneriatului economic regional cuprinzător. Acesta este un ALS între 15 țări din Asia-Pacific, care implică cele trei națiuni.

China este cel mai mare partener comercial al Coreei de Sud și al Japoniei și, împreună, reprezintă aproximativ 25% din produsul intern brut global și 20% din comerțul global.

În ciuda alinierilor și pozițiilor diferite în diverse probleme, cele trei națiuni au convenit să se coordoneze în ceea ce privește chestiunile regionale și internaționale dintr-o perspectivă mai largă.

„În calitate de țări importante, responsabile pentru pacea, stabilitatea și prosperitatea în Asia, ne reînnoim hotărârea de a ne angaja într-o comunicare strânsă nu numai în cadrul trilateral, ci și în cadrele multilaterale”, se arată în comunicat.

Anul acesta marchează un moment rar în care toți cei trei vecini din Asia de Nord-Est fac parte împreună din Consiliul de Securitate al ONU, China fiind membru permanent, iar Coreea de Sud și Japonia membri nepermanenți.

 

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
ALEGERI EUROPENE 202436 mins ago

Giorgia Meloni revendică un rol cheie în “construirea unei majorități diferite” de partide conservatoare și de extremă-dreapta în Parlamentul European

U.E.38 mins ago

Polonia dezvăluie detaliile ”Scutului Estic”, un program militar de 2,35 mld. de euro pentru întărirea frontierelor estice

SUA42 mins ago

SUA încearcă să tempereze îngrijorările partenerilor europeni după recentele decizii ale lui Biden: Vom continua să vă furnizăm gaz natural lichefiat

SĂNĂTATE2 hours ago

Săptămâna europeană de luptă împotriva cancerului. CE va lansa o nouă acțiune privind programele de screening, cu o finanțare de 30 mil. euro

EDUCAȚIE2 hours ago

Eurostat: România se află pe ultimul loc în UE când vine vorba de ponderea persoanelor cu vârsta între 25 şi 34 de ani cu studii superioare

U.E.2 hours ago

Frustrările la adresa Ungariei cresc în UE. Lituania și alte state membre critică dur blocarea deciziilor privind ajutorul militar pentru Ucraina

NATO3 hours ago

Ucraina “are mâinile legate” dacă nu poate ataca Rusia cu armele aliaților, avertizează secretarul general NATO, cerând aliaților să ridice aceste restricții

CONSILIUL UE3 hours ago

Actul privind industria cu zero emisii nete, una dintre pietrele de temelie ale unei noi politici industriale, a fost adoptat. Acesta va utiliza puterea pieței unice pentru a consolida poziția de lider a UE în domeniu

INTERNAȚIONAL3 hours ago

China, Japonia și Coreea de Sud vor relua discuțiile privind un acord de liber schimb tripartit și vor continua eforturile de stabilitate în Peninsula Coreeană

ROMÂNIA4 hours ago

În contextul alegerilor prezidențiale și referendumului de aderare la UE din R. Moldova, trebuie să sprijinim această țară pentru a combate ingerința Rusiei, subliniază Luminița Odobescu

INTERNAȚIONAL1 day ago

Zelenski face apel la Biden și la Xi să sprijine prin prezența lor summit-ul mondial pentru pace din Elveția

U.E.4 days ago

Îmi doresc o Europă puternică, prosperă, care protejează, răspunzând așteptărilor tinerei generații, subliniază Ursula von der Leyen în dezbaterea Eurovision

U.E.4 days ago

Candidatul Socialiștilor Europeni la șefia CE, Nicolas Schmit: Ceea ce mă interesează pe mine cel mai mult este să îmbunătățesc condițiile de viață ale tuturor cetățenilor europeni

REPUBLICA MOLDOVA4 days ago

R. Moldova are ca obiective principale obiective asigurarea păcii pe termen lung în regiune şi salvarea vieţilor prietenilor şi vecinilor ucraineni, subliniază premierul Dorin Recean

ROMÂNIA4 days ago

România își propune să fie unul dintre cei mai importanți actori ai procesului de reconstrucție a Ucrainei, având resursele și hotărârea pentru a ajuta această țară să renască, a subliniază premierul Marcel Ciolacu

INTERNAȚIONAL6 days ago

România și Turcia au înființat, la Ankara, Consiliul Cooperării Strategice la Nivel Înalt pentru a apropia cele două state “strategic, economic, militar, energetic și social”

INTERNAȚIONAL7 days ago

Gaza: Procurorul-șef al Curții Penale Internaționale solicită mandate de arestare împotriva lui Netanyahu și a ministrului israelian al apărării pentru crime de război și crime împotriva umanității

SUA1 week ago

Biden sprijină „protestele pașnice și non-violente” ale studenților față de criza umanitară din Gaza: „Știu că vă frânge inima. O frânge și pe a mea”

ROMÂNIA1 week ago

Ministerul Economiei și ROMCHIMICA își unesc forțele pentru tranziția energetică a industriei chimice. Ștefan-Radu Oprea: Menținerea competitivității economice este esențială în acest proces

ROMÂNIA1 week ago

Mai mulți copii palestinieni răniți vor fi tratați în spitalele din România, anunță ministrul Sănătății, Alexandru Rafila

Trending