CHINA
Ministrul chinez de externe consideră că poziționarea tridimensională a UE față de China este contradictorie: ”Suntem parteneri, nu competitori”
Published
4 years agoon
By
Teodora Ion
Beijingul a intensificat criticile la adresa politicii Uniunii Europene în ceea ce privește China, în care aceasta din urmă este descrisă ca fiind o superputere asiatică, dar și un partener, un competitor și un rival sistemic.
”Poziția Uniunii Europene față de China este contradictorie și se autoanulează”, a menționat vineri ministrul chinez de externe Wang Xi în cadrul unei întrevederi cu omologul său maltez, Evarist Bartolo, potrivit Politico Europe.
”China și Europa sunt parteneri, nu competitori”, a precizat oficialul chinez care a completat că cele două ”nu au nici conflicte izvorâte din interese, nici dispute istorice”.
China a respins de-a lungul timpului strategia tri-direcțională a Uniunii Europene față de Beijing, dar ultimele sale comentarii reprezintă o critică mai fermă la adresa poziționării Bruxelles-ului.
UE a recurs încă din 2019 la o abordare balansată, care include sancțiuni pentru a amenda derapajele cu privire la drepturile omului și un control mai strict al subvențiilor străine, sporind în egală măsură cooperarea în domenii precum combaterea schimbărilor climatice și stimulând legăturile economice.
În ultima vreme însă, Uniunea a adoptat o poziție mai dură.
Relațiile dintre cele două părți au căpătat noi valențe tensionate după ce Uniunea Europeană a decis în luna martie măsuri restrictive împotriva a 11 persoane și patru entități responsabile pentru încălcări grave ale drepturilor omului și de abuzuri grave împotriva acestora în diferite țări din întreaga lume, printre încălcările vizate în prezent numărându-se și detențiile arbitrare ale uigurilor din Xinjiang în China.
Beijingul a răspuns imediat la sancțiunile UE, incluzând pe lista sa de sancțiuni cinci membri ai Parlamentului European, Subcomisia pentru drepturile omului din Parlamentul European, dar și Comitetul politic și de securitate al UE (COPS), fapt ce a atras critici din partea Parlamentului European și avertismente că Legislativul European nu va lua în considerare nicio discuție privind ratificarea acordului UE-China, atât timp cât sancțiunile rămân în vigoare.
De altfel, Comisia Europeană anunțase deja cu două săptămâni înainte de acest moment că a suspendat ratificarea acordului economic între UE şi China asupra investiţiilor, motivând că mediul politic ”nu este propice”. Un avertisment în acestă direcție a venit și din partea cancelarului german, Angela Merkel, care a cerut Chinei să facă progrese în ceea ce privește drepturile lucrătorilor pentru ca UE să dea undă verde acestui tratat.
Europarlamentarii au solicitat, de asemenea, ca UE să-și intensifice coordonarea cu SUA atunci când vine vorba de relațiile cu China, în contextul în care, anterior, Josep Borrell atrăgea atenția asupra unei “lumi multipolare cu mișcări tectonice” între SUA, UE, China și Rusia, ecou al declarațiilor președintelui american, Joe Biden, din luna februarie, când acesta din urmă atenționa că rivalitatea între SUA și China va lua forma unei ”competiții extreme”, asigurând totodată că vrea să evite ”un conflict” între primele două puteri mondiale.
Acesta a promis atunci că se va opune avansului autoritarismului, ”în special ambițiilor crescânde ale Chinei”. În egală măsură, Joe Biden a invitat Europa să acționeze la unison cu Statele Unite, atenționând că va fi ”o concurență dură” cu China și a dat asigurări că aceasta nu va deveni cea mai puternică țară din lume cât timp este el în funcție.
Mărturie că SUA, sub administrația Biden, și Uniunea Europeană și-au dat mâna pentru a arăta că ”democrațiile sunt cele mai potrivite pentru a proteja cetățenii, a promova demnitatea și a genera prosperitate“ stă prima reuniune la nivel înalt a dialogului dintre cele două privind China, organizată la finalul lunii mai, moment succedat de reînnoirea parteneriatului transatlantic în fața competiției cu China și Rusia, cu prilejul primului summit UE-SUA, desfășurat la Bruxelles pe 15 iunie.
Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

You may like
UE, îngrijorată de situația din Orientul Mijlociu după atacurile israeliene asupra Iranului: Suntem gata să sprijinim orice eforturi diplomatice de dezescaladare
China pledează pentru o colaborare consolidată cu Banca Centrală Europeană
Fost șef al Comitetului Militar NATO, președintele ceh cere o “autonomie” europeană mai mare în NATO: Rolul SUA în securitatea Europei s-a modificat
IMM-urile și administrațiile publice din UE au la dispoziție peste 145 milioane de euro pentru întărirea securității cibernetice
Comisia Europeană a demarat discuțiile cu părțile interesate în vederea elaborării unui pachet privind mobilitatea militară, fundamental pentru securitatea UE
Statele membre acordă echivalența UE pentru anumite importuri de semințe din Ucraina și Republica Moldova
CHINA
SUA și China extind armistițiul în războiul comercial printr-un acord-cadru privind exporturile de pământuri rare și semiconductori
Published
2 days agoon
June 11, 2025
Statele Unite și China au convenit să prelungească armistițiul în războiul comercial, după două zile de negocieri intense la Londra, încheiate cu un „acord-cadru” privind restricțiile la exporturile de pământuri rare și semiconductori, relatează The Guardian.
Negocierile, desfășurate într-un context de tensiuni economice în creștere, s-au încheiat aproape de miezul nopții, ora Regatului Unit, după peste 20 de ore de discuții. Echipa americană a fost condusă de secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, secretarul pentru comerț, Howard Lutnick, și reprezentantul pentru comerț, Jamieson Greer. De cealaltă parte, delegația chineză a fost condusă de vicepremierul He Lifeng, un negociator experimentat, care a participat și la discuțiile anterioare de la Geneva.
„Am ajuns la un cadru pentru implementarea consensului de la Geneva și a discuției dintre cei doi președinți”, a declarat Lutnick. „Ideea este să ne întoarcem și să vorbim cu președintele Trump pentru a obține aprobarea lui. Ei vor face același lucru cu președintele Xi. Dacă vom primi aprobarea ambelor părți, vom implementa acest cadru.”
Oficialii americani au precizat că înțelegerea acoperă aspecte esențiale legate de mineralele critice și de magneții permanenți, indispensabili în industrii precum cea auto, electronică și de apărare. Restricțiile impuse de China asupra acestor exporturi amenințau deja să oprească producția auto în această vară, de ambele părți ale Atlanticului.
„Am ajuns la un cadru care dă substanță acordului de la Geneva”, a spus Lutnick, precizând că acordul va duce și la ridicarea unor restricții impuse recent de SUA asupra exporturilor proprii.
„De asemenea, au fost luate o serie de măsuri de către Statele Unite atunci când aceste pământuri rare nu mai veneau, a explicat Lutnick. Vă puteți aștepta ca acele măsuri să fie eliminate, așa cum a spus președintele Trump, într-un mod echilibrat.”
De partea chineză, vice-ministrul comerțului Li Chenggang a confirmat că s-a ajuns la un cadru comercial ce va fi prezentat liderilor celor două țări pentru aprobare. „Comunicarea noastră a fost foarte profesionistă, rațională, profundă și sinceră”, a declarat Li.
Disputa comercială mai amplă, declanșată în aprilie de decizia fostului președinte Donald Trump de a impune tarife de trei cifre asupra importurilor din China — reduse ulterior la un nivel de bază de 30% — rămâne nerezolvată. Totuși, armistițiul temporar oferă un răgaz în escaladarea conflictului.
În luna mai, exporturile Chinei către SUA au înregistrat o scădere de 35% față de anul anterior, iar tensiunile reciproce au dus la impunerea de noi restricții de ambele părți, în ciuda unui acord preliminar convenit luna trecută la Geneva.
Acordul-cadru actual, susțin oficialii, este un pas concret spre restabilirea unui echilibru comercial și ar putea deschide calea pentru rezolvarea unor tensiuni economice majore între cele două superputeri.
BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ
De la Beijing, șefa BCE avertizează că este necesar să se acționeze pentru a se „evita o escaladare a tensiunilor reciproc dăunătoare”
Published
2 days agoon
June 11, 2025By
Andreea Radu
Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a afirmat, miercuri, la Beijing, că „politicile comerciale coercitive nu reușesc să rezolve dezechilibrele” și că este necesar să se acționeze pentru a se „evita o escaladare a tensiunilor reciproc dăunătoare” la nivel global, transmite EFE, potrivit Agerpres.
Lagarde, care se află la Beijing pentru o întâlnire la Banca Populară a Chinei (banca centrală), conform anunțului făcut marți după-amiază pe X, a rostit un discurs în care a evidențiat faptul că, „în ultimii ani, au apărut tensiuni comerciale și un peisaj geopolitic complex ce complică din ce în ce mai mult cooperarea”.
„De-a lungul istoriei, ajustările unilaterale pentru a rezolva fricțiunile globale s-au dovedit adesea insuficiente”, a subliniat ea, potrivit comunicatului oficial.
Aceasta a adăugat că, de asemenea, ele „pot avea consecințe imprevizibile sau costisitoare” și pot fi „în mod special problematice atunci când politicile comerciale sunt folosite ca substitut pentru a aborda cauzele fundamentale”.
Lagarde a subliniat că „din ce în ce mai multe fricțiuni apar între regiuni ale căror interese geopolitice pot să nu fie pe deplin aliniate” dar că, în același timp, „regiunile sunt integrate economic mai profund ca niciodată”.
„Rezultatul este că, deși stimulentele de a coopera se reduc, costurile de a nu o face se amplifică”, a spus ea.
În opinia economistei franceze, toate lumea trebuie să acționeze pentru a „menține cooperarea” în pofida fragmentării, în contextul în care globalizarea „s-a dezvoltat într-o lume în care nu toate națiunile sunt unite prin aceleași garanții de securitate”.
„Unele țări care aveau venituri mici au experimentat progrese notabile, și niciuna mai mult decât China. Economiile avansate au beneficiat, de asemenea, dar într-un mod inegal. Deși unele industrii au experimentat presiuni din partea unei competiții mai mari, consumatorii s-au bucurat de prețuri mai mici. Iar pentru companiile capabile să urce în lanțul valoric, recompensele au fost substanțiale, în special în Europa”, a susținut președinta Băncii Centrale Europene.
Cu toate acestea, acum „am fost martorii impunerii unor niveluri tarifare inimaginabile cu doar câțiva ani în urmă”, a mai afirmat Lagarde.
Pentru Lagarde, excedentele și deficitele „nu sunt în mod intrinsec problematice, mai ales atunci când ele reflectă factori structurali precum avantajul comparativ sau tendințele demografice”, însă „dezechilibrele devin mai controversate dacă nu se rezolvă în timp și se creează percepția că se bazează pe decizii politice”.
De aceea, „puține țări sunt dispuse să continue să depindă de altele”, ceea ce nu implică că trebuie „să se renunțe la beneficiile mai ample ale comerțului”, a evidențiat economista franceză.
„Politicile comerciale coercitive nu sunt o soluție durabilă. Protecționismul abordează dezechilibrele, dar nu o face rezolvând cauzele lor profunde, ci erodând temeliile prosperității globale”, a estimat ea.
CHINA
Donald Trump și Xi Jinping au avut o discuție telefonică ”foarte pozitivă”, în contextul tensiunilor comerciale. Președintele american l-a invitat pe omologul chinez în SUA
Published
1 week agoon
June 6, 2025By
Teodora Ion
Președintele american Donald Trump a avut joi o discuție telefonică cu omologul chinez Xi Jinping pe fondul tensiunilor comerciale dintre cele două țări – iar în timpul convorbirii, Trump a declarat că Xi l-a invitat să viziteze China, informează ABC News.
Într-o postare pe rețelele de socializare, Trump a declarat că au discutat despre ”unele dintre complexitățile acordului nostru comercial recent încheiat și convenit”. Apelul a durat aproximativ o oră și jumătate, iar liderii au vorbit exclusiv despre comerț.
Trump a adăugat că ”a condus la o concluzie foarte pozitivă pentru ambele țări”. El a declarat că echipele de negociere americană și chineză ”se vor întâlni în scurt timp într-o locație care urmează să fie stabilită”.
Președintele american a declarat că Xi l-a invitat să viziteze China, în vreme ce Trump i-a întors favorul liderului chinez, invitându-l, la rândul său, în SUA.
„Deci, eu voi merge acolo cu prima doamnă la un moment dat, iar el va veni aici, sperăm, cu prima doamnă a Chinei”, a declarat ulterior Trump reporterilor în Biroul Oval.
Convorbirea a avut loc la cererea lui Trump, a relatat agenția chineză de știri de stat Xinhua.
A fost prima discuție confirmată între cei doi lideri de la întoarcerea lui Trump la Casa Albă. Trump a făcut aluzie la o convorbire anterioară cu Xi, dar nici el și nici Casa Albă nu au confirmat vreodată dacă aceasta a avut loc de la preluarea mandatului în ianuarie.
Conversația lor este o evoluție semnificativă în contextul unui blocaj comercial între SUA și China, cele mai mari două economii ale lumii.
China a fost una dintre principalele ținte ale eforturilor lui Trump de a aplica tarife vamale unilaterale mari, în scopul declarat de a recalibra relațiile comerciale ale Americii cu restul lumii, informează CNBC.
În aprilie, Trump a majorat tarifele generale pentru importurile din China până la 145%, chiar dacă a redus temporar taxele la 10% pentru majoritatea celorlalte țări. Drept represalii, Beijingul a majorat tarifele la 125% pentru mărfurile americane.
Tarifele au condus efectiv la un embargo comercial. Dar acest blocaj a părut să se schimbe la mijlocul lunii mai, după discuțiile de la Geneva, pe care ambele părți le-au descris ca fiind reușite și productive.
În urma acestui acord, SUA au redus de la peste 145% la 30% tarifele pentru bunurile chinezești care ajung în SUA. China și-a redus taxa pe bunurile americane de la 125% la 10%.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Germania va acorda Ucrainei un nou ajutor militar în valoare de 9 mld. de euro. O parte a finanțării va acoperi producția de arme cu rază lungă de acțiune

UE, îngrijorată de situația din Orientul Mijlociu după atacurile israeliene asupra Iranului: Suntem gata să sprijinim orice eforturi diplomatice de dezescaladare

China pledează pentru o colaborare consolidată cu Banca Centrală Europeană

Cătălin Predoiu, la 35 de ani de la „Fenomenul Piața Universității”: Lupta pentru democrație și apartenență occidentală continuă

„O pace justă și durabilă trebuie să includă garanții de securitate adecvate pentru Ucraina”, afirmă aliații Kievului, care pledează pentru „o abordare 360° a securității euro-atlantice”

Fost șef al Comitetului Militar NATO, președintele ceh cere o “autonomie” europeană mai mare în NATO: Rolul SUA în securitatea Europei s-a modificat

Mark Rutte, apel la aliații NATO să colaboreze pentru a reduce tensiunile în Orientul Mijlociu

35 de ani de la Mineriada din 1990. Nicușor Dan subliniază că “justiția are datoria de a face lumină”: Lipsește un verdict care ar închide atâtea traume și suferințe

Occidentul face apel la ”reținere” și ”întoarcere la diplomație” după atacurile israeliene asupra Iranului: ”Îndemnăm toate părțile să reducă tensiunile de urgență”

40 de ani de la semnarea Acordului Schengen, cel mai mare spațiu de liberă circulație din lume. Ce angajamente își asumă Consiliul UE

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Premierul Spaniei le cere scuze cetățenilor pentru scandalul de corupție din Partidul Socialist: Sunt „profund indignat”. Trebuie să existe toleranță zero față de corupție

Zelenski, după trilaterala cu Maia Sandu și Nicușor Dan: Împreună cu România vom ajuta Moldova să reziste influenței distructive a Rusiei

Sebastian Burduja i-a transmis comisarului european pentru Energie că închiderea centralelor pe cărbune în 2026 nu este fezabilă în lipsa unor alternative solide: Ar vulnerabiliza sistemul energetic național

Premierul interimar Cătălin Predoiu: Italia și România dau împreună voce unei Europe coerente, hotărâte și solidare

Marcel Boloș anunță că trei jaloane suspendate din PNRR au termen de soluționare luna noiembrie: Negociem cu Comisia Europeană pentru a crește la 5,7 miliarde de euro valoarea cererii de plată patru

Slovacia nu acceptă „să primească lecții” din partea Germaniei. Fico: Poziția suverană se bazează pe interesele naționale. Nimeni nu ne poate amenința

Aderarea României la OCDE este un proces ”extrem de important”, subliniază ministrul Daniel David: Educația este domeniul fundamental într-o societate

”Revizionismul agresiv al Rusiei amenință nu doar securitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, ci și securitatea noastră comună în Europa”, subliniază Friedrich Merz din Lituania

Boloș: Renegocierea PNRR va fi finalizată până la finalul lunii mai. Cererile de plată vor fi restructurate pentru a asigura absorbția fondurilor până în 2026

Von der Leyen: Bugetul actual al UE a fost proiectat pentru o lume care nu mai există. Următorul trebuie să fie flexibil, coerent, descentralizat și simplificat
Trending
- EDITORIALE1 week ago
“Noi suntem Oceanul” – Ambasadorul Nicolas Warnery: Franța găzduiește Conferința ONU care ar putea lansa un pact global pentru salvarea Oceanelor
- BUSINESS1 week ago
eMAG anunță afaceri în creștere cu 12% și investiții record de peste 1,2 miliarde de lei pentru anul următor în tehnologie, logistică și antreprenoriat
- ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE1 week ago
Miniștrii OCDE ai finanțelor, economiei, afacerilor externe și comerțului au stabilit direcțiile către o prosperitate durabilă și încluzivă în 2025
- ROMÂNIA1 week ago
Șase organizații îi solicită lui Nicușor Dan numirea unui consilier prezidențial dedicat transformării digitale și crearea unui Consiliu Prezidențial pentru Transformare Digitală
- ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE1 week ago
Hurezeanu, la reuniunea OCDE de la Paris: România își aliniază investițiile și finanțările cu obiectivele de sustenabilitate