Statele G7 vor continua să pună presiune economică și politică pe Rusia, în timp ce Ucraina va beneficia de sprijin pentru apărare și reconstrucție din partea acestora, au transmis, sâmbătă, într-o declarație, miniștri de externe ai celor mai puternice democrații ale planetei.
„Noi, miniștrii de externe ai G7 din Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit, Statele Unite ale Americii și Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, ne exprimăm ferm solidaritatea și sprijinul față de Ucraina, în timp ce aceasta se apără împotriva războiului de agresiune nejustificat, neprovocat și ilegal al Rusiei, un război la care Belarus este complice. Ne-am angajat să ajutăm Ucraina, o democrație și membră a ONU, să își susțină suveranitatea și integritatea teritorială, să se apere și să reziste la viitoarele atacuri sau coerciții, să își aleagă propriul viitor și să prospere. (…) Ne reafirmăm angajamentul de a sprijini Ucraina, inclusiv în ceea ce privește reconstrucția țării, și facem apel la toți partenerii să se alăture eforturilor noastre pentru a asigura sprijin pentru Ucraina în vederea satisfacerii nevoilor sale umanitare și financiare imediate și pentru ca Ucraina să își reconstruiască viitorul. Vom continua să acordăm asistență militară și de apărare Ucrainei atât timp cât va fi necesar”, au declarat miniștrii de externe din G7, reuniți pentru o întâlnire informală la Wangels, în landul Schleswig-Holstein din nordul Germaniei.
Citiți și
Ministrul ucrainean de externe solicită G7 să confiște activele rusești înghețate și să le folosească la reconstrucția țării sale: Rusia trebuie să plătească
Ministrul francez de externe: ”Unitate foarte puternică” a G7 pentru a sprijini Ucraina ”până la victorie”
UE va acorda Ucrainei încă 500 milioane de euro ajutor militar, suma totală alocată ajungând la 2 mld. de euro
„În calitate de G7, avem un rol central de jucat în prevenirea efectelor globale ale acestui război care ar putea arunca lumea într-o criză incontrolabilă: foamete, instabilitate, insecuritate energetică, eroziunea treptată a valorilor democratice prin dezinformare”, a declarat, la rândul său, șefa diplomației germane Annalena Baerbock, gazda reuniunii, pe Twitter.
Miniștrii au mai condamnat în „termenii cei mai fermi” atacurile în curs de desfășurare care ucid și rănesc civili și necombatanți, vizarea sistematică a infrastructurilor critice și afectarea extinsă a personalului și a unităților sanitare, precum și violența sexuală și de gen legată de conflict în Ucraina. Astfel, s-au angajat să ofere „sprijin pentru investigații, expertiză tehnică, finanțare și alte tipuri de asistență în vederea tragerii la răspundere a celor care sunt responsabili pentru atrocitățile și crimele comise”.
De asemenea, în prezența miniștrilor de externe ucrainean și moldovean, aceștia au subliniat sprijinul pentru suveranitatea, integritatea teritorială, și independența Ucrainei și a Republicii Moldova, care se confruntă cu tensiuni în Transnistria. În acest sens, reprezentanții statelor din G7 au precizat că nu vor „ recunoaște niciodată frontierele pe care Rusia a încercat să le modifice prin agresiune militară și ne vom menține angajamentul de a sprijini suveranitatea și integritatea teritorială a tuturor statelor”.
În același timp, și-au luat angajamentul de a sprijini Republica Moldova în eforturile de gestionare a refugiaților ucraineni și pentru implementarea programului său de reforme și dezvoltare.
Citiți și G7: Guvernarea R. Moldova este orientată spre europenizarea țării, asigură Nicu Popescu la participarea în premieră la reuniunea celor mai puternice democrații
Nu în ultimul rând, șefii diplomațiilor din G7 și-au reafirmat hotărârea de a spori în continuare presiunea economică și politică asupra Rusiei, „continuând să acționăm în mod unitar”. Acest lucru presupune „impunerea de noi măsuri restrictive coordonate asupra economiei și sistemului financiar al Rusiei; prin continuarea vizării elitelor rusești, inclusiv a actorilor economici, a instituțiilor guvernamentale centrale și a armatei, care îi permit președintelui Putin să-și ducă războiul, și prin izolarea Rusiei de economiile noastre, de sistemul financiar internațional și în cadrul instituțiilor globale”. Totodată sancțiunile vor fi extinse „pentru a include sectoare de care Rusia are o dependență specială”.
În context, China a fost avertizată să „nu acorde asistență Rusiei în războiul său de agresiune împotriva Ucrainei, să nu submineze sancțiunile impuse pentru atacul acesteia împotriva suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei, să nu justifice acțiunile Rusiei în Ucraina și să renunțe la manipularea informațiilor, la dezinformare și la alte mijloace de legitimare a războiului de agresiune împotriva Ucrainei”.
În cele din urmă, miniștrii de externe din G7 au afirmat că vor accelera eforturile de a reduce și de a pune capăt cât mai repede posibil dependenței de aprovizionarea cu energie din Rusia, bazându-se pe angajamentele G7 de a elimina treptat sau de a interzice importurile de cărbune și petrol rusesc. „Ne vom asigura că vom face acest lucru în timp util și în mod ordonat și în așa fel încât să oferim timp lumii să își asigure surse alternative de aprovizionare”, au precizat aceștia.