Connect with us

SUA

Ministrul de externe german propune un “New Deal” în relațiile cu SUA: “America s-a întors, iar Germania este de partea voastră”

Published

on

© Auswärtiges Amt/ Twitter

Germania doreşte ca în timpul preşedinţiei lui Joe Biden să aşeze pe noi baze relaţiile cu SUA, ajunse la un nivel minim în timpul preşedinției lui Donald Trump, şi aceste relaţii îmbunătăţite să deschidă uşa de pildă pentru posibile sancţiuni comune împotriva Chinei şi Rusiei pentru drepturile omului sau alte încălcări, a declarat marţi ministrul de externe german Heiko Maas, potrivit agenţiilor DPA şi Reuters, informează Agerpres.

În primul său discurs major despre relaţiile transatlantice după ce Biden a preluat funcția de președinte al SUA, Heiko Maas a oferit Statelor Unit un “New Deal”, care să includă o luptă comună pentru democraţie, creşterea responsabilităţii Germaniei în soluţionarea conflictelor din Europa şi din jurul acesteia, precum şi o strategie comună faţă de China şi Rusia.

Propunerea unui “new deal” transatlantic a fost formulată inițial de Heiko Maas într-un editorial comun cu omologul său francez Jean-Yves Le Drian, semnat pentru New York Times la scurt timp după ce a fost anunțată victoria lui Joe Biden în fața lui Donald Trump.

“America s-a întors – a spus președintele Joe Biden acum după săptămâni la München. Iar Germania este de partea voastră, răspundem noi astăzi”, a spus șeful diplomației germane, vorbind la un eveniment online organizat de US Brookings Institution.

”Sper că vom reuşi să revenim la o poziţie comună transatlantică asupra sancţiunilor ţintite, ceea ce nu a fost posibil în ultimii patru ani”, a continuat ministrul de externe german.

Pe de altă parte, Heiko Maas a susţinut ideea creşterii bugetului militar al Germaniei, un punct major de tensiune cu fostul preşedinte Trump, care a mers până la a anunța retragerea parțială a militarilor americani staționați în Germania, decizie blocată de noul președinte până când Pentagonul va conduce o evaluare și o revizuire a posturii globale a forțelor SUA.

Ministrul german s-a pronunţat de asemenea în favoarea unor negocieri comerciale sectoriale şi a cooperării în problema schimbărilor climatice, aceasta din urmă fiind una din principalele teme de campanie ale lui Biden înaintea alegerilor de anul trecut, iar odată ajuns la Casa Albă el a readus SUA în acordul de la Paris privind schimbările climatice din care Trump hotărâse retragerea.

Discursul lui Maas vine după ce Joe Biden și Angela Merkel au utilizat scena virtuală comună a ediției speciale a Conferinței de Securitate de la München pentru a împărtăși viziuni similare. Urmând discursului inaugural al lui Joe Biden, Angela Merkel a pledat pentru o agendă comună transatlantică privind Rusia și China.

Heiko Maas s-a numărat printre cei mai fervenți critici ai lui Donald Trump. La Conferința de Securitate de la München de anul trecut, ministrul german de externe a afirmat că o nouă ordine mondială este în curs de dezvoltare, plasând responsabilitatea acesteia pe umerii administrației de la Casa Albă conduse de Donald Trump, care a decis că epoca omniprezentului polițist global american s-a încheiat. Mai mult, după anunțarea victoriei lui Joe Biden la alegerile din 3 noiembrie anul trecut, Maas i-a cerut lui Donald Trump să nu mai “toarne gaz pe foc”, amintindu-i acestuia că “pierzătorii decenți sunt mai importanți pentru funcționarea unei democrații decât câștigătorii strălucitori”.

În perioada cât a fost la Casa Albă, Donald Trump a exercitat asupra Germaniei presiuni intense în special pentru a-şi creşte bugetul apărării conform angajamentelor în cadrul NATO şi pentru a renunţa la proiectul gazoductului Nord Stream 2, văzut la Washington drept un instrument de accentuare a dependenţei Germaniei faţă de gazele ruseşti. Politicile comerciale şi retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul au fost alte puncte majore de divergenţă între Berlin şi Washington în timpul preşedinţiei lui Trump.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

Antony Blinken și Zbigniew Rau au discutat despre forța parteneriatului SUA – Polonia în cadrul NATO și al comunității transatlantice

Published

on

© NATO

Secretarul de stat Antony Blinken a avut vineri o convorbire telefonică cu ministrul polonez de externe Zbigniew Rau, context în care a subliniat “forța parteneriatului nostru polono-american cu NATO și cu comunitatea transatlantică în abordarea provocărilor regionale și globale”, informează Departamentul de Stat într-un comunicat.

Blinken și Rau au discutat, de asemenea, despre cooperarea SUA – Polonia pentru a aborda amenințarea pe care o reprezintă conducta Nord Stream 2 pentru securitatea energetică europeană.

Secretarul de stat a subliniat importanța apărării valorilor noastre democratice, inclusiv a libertății presei și a respectării drepturilor civile, în contextul în care Polonia urmează să preia președinția OSCE în 2022.

Convorbirea telefonică a urmat summitului NATO de la Bruxelles, unde președintele american a avut întrevederi cu liderii statelor baltice și a purtat discuții cu președinții Poloniei și României. De asemenea, ea a avut loc după ce, în ajunul unor summit-uri cruciale – G7, NATO și Uniunea Europeană – Statele Unite -, miniștrii de externe ai României și Poloniei au evocat “identitatea atlantică” a Inițiativei celor Trei Mări, pledând pentru consolidarea amprentei economice a SUA pentru a împiedica influența actorilor care nu împărtășesc valorile democratice.

Joe Biden și liderii Estoniei, Letoniei și Lituaniei au convenit consolidarea prezenței aliate pe flancul estic al NATO, în timp ce liderul de la Casa Albă a transmis aprecieri cu privire cooperarea din cadrul Formatului București 9, concept care reunește statele aliate de pe flancul estic și este promovat de România și Polonia.

Întâlnirile au avut loc pe fondul criticilor pe care ministrul de externe al Poloniei le-a lansat anterior, acesta arătându-și nemulțumirea că liderul de la Casa Albă nu se va întâlni în Europa cu aliații de pe flancul estic înainte de a participa la prima întâlnire cu președintele rus Vladimir Putin, la Geneva. De asemenea, Zbigniew Rau şi-a mai exprimat regretul pentru faptul că Washingtonul a renunţat la sancţiunile împotriva companiei care construieşte conducta Nord Stream 2 care urmează să transporte gaz natural din Rusia în Germania.

Pentru Blinken, convorbirea cu ministrul de externe polonez vine înaintea unui turneu european care va cuprinde escale la Berlin, Paris și Roma.

Amintim, totodată, că secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a avut în luna februarie prima sa convorbire telefonică cu omologul polonez, Zbigniew Rau, aceasta reprezentând și întâia discuție dintre noul șef al diplomației americane și un ministru de externe aliat de pe flancul estic al NATO.

Relațiile dintre Washington și Varșovia au cunoscut o dinamică aprofundată și pe parcursul precedentei administrații conduse de Donald Trump. SUA şi Polonia au semnat la 15 august anul trecut, la Varşovia, un acord de cooperare militară care va permite creşterea numărului soldaţilor americani în Polonia, în cadrul planului Pentagonului de redistribuire a trupelor în Europa după retragerea a circa 12.000 de militari din Germania. Cu toate acestea, noua administrație condusă de Joe Biden a ordonat o nouă revizuire a posturii militare globale a SUA sub conducerea secretarului apărării Lloyd Austin, iar procesul de retragere parțială din Germania a fost suspendat.

De asemenea, în planul cooperării politico-diplomatice cu SUA, președintele polonez Andrzej Duda a fost primit de trei ori de fostul președinte Donald Trump la Casa Albă, în timp ce Donald Trump a efectuat o vizită în Polonia, în 2017. În plan militar, Polonia a primit acceptul din partea SUA să achiziționeze avioane de ultimă generație F-35. Și în plan energetic și politic relațiile au avansat, Polonia fiind aprovizionată cu gaz natural lichefiat american și fiind inclusă, în 2019, în programul Visa Waiver.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Antony Blinken va efectua săptămâna viitoare un turneu în Europa de Vest. Acesta se va întâlni cu Angela Merkel și Emmanuel Macron pentru a consolida relațiile SUA cu Germania și Franța

Published

on

© US Department of State/ Flickr

Secretarul de stat american, Antony Blinken, începe săptămâna viitoare un turneu în Europa, având programate întâlniri cu mai mulți oficiali, între care cancelarul german, Angela Merkel, și președintele francez, Emmanuel Macron, și cel italian, Sergio Mattarella. 

Astfel, oficialul european își începe călătoria în Europa pe 22 iunie cu un popas în Germania, pentru a participa la o conferință privind Libia, ce va găzduită de ministrul german de Externe german Heiko Maas la Berlin, este precizat într-un comunicat al Departamentului de Stat american.

Cu acest prilej, Antony Blinken va avea o întâlnire cu cancelarul german, Angela Merkel, ”pentru a sublinia importanța relației dintre SUA și Germania în abordarea provocărilor și priorităților comune”, potrivit Agerpres

În egală măsură, secretarul de stat american va discuta cu omologul german despre ”angajamentul nostru comun pentru a combate antisemitismul și denaturarea Holocaustului și de a găsi noi modalități inovatoare pentru a îmbunătăți educația privind Holocaustul”. 

Blinken va merge apoi în Franţa, unde urmează să se întâlnească cu preşedintele Emmanuel Macron şi cu ministrul de Externe Jean-Yves Le Drian pe 25 iunie la Paris.

De acolo, Blinken va pleca în Italia unde va conduce, alături de ministrul de Externe italian Luigi Di Maio, o reuniune a coaliţiei internaţionale de combatere a organizaţiei Statul Islamic ce se va desfăşura la Roma. Se aşteaptă ca discuţii despre Siria să aibă loc în marja reuniunii.

După discuţii bilaterale cu ministrul Di Maio şi cu preşedintele italian Sergio Mattarella, Blinken intenţionează să meargă la Vatican pentru a se întâlni cu reprezentanţi de rang înalt ai Bisericii Catolice.

Vizita secretarului de stat american vine la o săptămână distanță de la prima călătorie externă a președintelui american, Joe Biden, în urma căreia SUA și UE au reînnoit parteneriatul transatlantic.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Antony Blinken, convorbire telefonică cu ministrul de externe israelian despre securitatea Israelului și relațiile cu palestinienii

Published

on

© US Department of State/ Flickr

Secretarul de stat american Antony Blinken şi ministrul de externe israelian Yair Lapid au avut joi o convorbire telefonică, ce s-a axat pe securitatea Israelului, relaţiile cu palestinienii şi dosarul iranian, informează Agerpres

Potrivit comunicatului oficial, secretarul de stat a discutat despre angajamentul SUA față de securitatea Israelului, despre importanța relației bilaterale SUA-Israel și despre necesitatea de a îmbunătăți relațiile israeliano-palestiniene într-o manieră concretă.

Blinken şi Lapid, care este şi premier prin alternanţă, au abordat de asemenea oportunităţile şi provocările actuale pentru Israel şi regiune.

Secretarul Blinken și ministrul de externe Lapid au subliniat parteneriatul puternic dintre Statele Unite și Israel și sprijinul neclintit al Americii pentru securitatea Israelului.

Aceasta este a doua convorbire telefonică în patru zile între cei doi oficiali, iar administraţia de la Washington a decis să stabilească rapid relaţii cu noul guvern israelian, care a preluat mandatul duminica trecută.

Citiți și: SUA doresc „să reconstruiască relația” cu palestinienii, clădită pe convingerea că „palestinienii şi israelienii merită în egală măsură securitate, libertate şi demnitate.

În perioada 10-21 mai, 260 de palestinieni au fost ucişi  în urma raidurilor israeliene în Gaza, între care combatanţi, potrivit autorităţilor locale. Violențele din luna mai din din Gaza și Israel sunt cele mai grave din 2014 încoace.

Acestea au survenit după săptămâni de tensiuni israeliano-palestiniene în creștere în Ierusalimul de Est, care au culminat cu ciocniri în zona locului sfânt venerat atât de musulmani, cât și de evrei. Hamas – grupul militant islamist care controlează Gaza – a început să lanseze rachete după ce a avertizat Israelul să se retragă din zona respectivă, ceea ce a declanșat lovituri aeriene represive.

Confruntările s-au extins în Cisiordania, soldate cu cel puțin 11 palestinieni uciși și sute de răniți. Forțele israeliene au folosit gaze lacrimogene, gloanțe de cauciuc și focuri reale, în timp ce palestinienii au aruncat bombe cu benzină.

 

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
U.E.13 hours ago

Papa Francisc face primul pas în direcția canonizării „Venerabilului” Robert Schuman, unul dintre părinții fondatori ai UE

ROMÂNIA17 hours ago

Ministrul Energiei, noutăți cu privire la gazul din Marea Neagră: Romgaz și ExxonMobil au semnat un Acord de Exclusivitate pe o perioadă de 4 luni

Alin Mituța18 hours ago

Alin Mituța, la plenara inaugurală a Conferinței privind Viitorul Europei: E o șansă enormă pe care noi, românii, o avem pentru a face o Europă a viitorului care să arate așa cum ne-am dori

RUSIA19 hours ago

Angela Merkel și Emmanuel Macron îndeamnă țările UE să își coordoneze politica de redeschidere a frontierelor pentru a se proteja de noile variante COVID-19

NATO21 hours ago

NATO: Mircea Geoană a primit vizita delegației Senatului României. Președinta Anca Dragu l-a asigurat de susținerea sa în promovarea României ca partener strategic

COMISIA EUROPEANA22 hours ago

Plenara inaugurală a CoFoE. Dubravka Šuica, vicepreședinte al CE: Pentru prima dată, voi, cetățenii, aveți această Conferință pe picior de egalitate cu reprezentanții aleși

NATO23 hours ago

Antony Blinken și Zbigniew Rau au discutat despre forța parteneriatului SUA – Polonia în cadrul NATO și al comunității transatlantice

COMISIA EUROPEANA23 hours ago

Plenara inaugurală a Conferinței privind Viitorul Europei. Guy Verhofstadt, copreședinte al comitetului executiv: Instituțiile UE și parlamentele naționale vor dezbate și defini în premieră o nouă viziune pentru viitorul Europei

NATO23 hours ago

Emmanuel Macron, la Berlin: Autonomia europeană în materie de apărare și apartenența la NATO pot merge mână in mână

Dragoș Pîslaru24 hours ago

Dragoș Pîslaru, întâlnire cu ministrul francez al sportului, Roxana Mărăcineanu: Sportul are puterea de a uni, de a reduce diferențele și de a promova incluziunea

Alin Mituța18 hours ago

Alin Mituța, la plenara inaugurală a Conferinței privind Viitorul Europei: E o șansă enormă pe care noi, românii, o avem pentru a face o Europă a viitorului care să arate așa cum ne-am dori

COMISIA EUROPEANA22 hours ago

Plenara inaugurală a CoFoE. Dubravka Šuica, vicepreședinte al CE: Pentru prima dată, voi, cetățenii, aveți această Conferință pe picior de egalitate cu reprezentanții aleși

ROMÂNIA3 days ago

Klaus Iohannis: Estonia este un campion al digitalizării și e-guvernării de la care avem foarte mult de învățat

INTERNAȚIONAL4 days ago

Summitul SUA-Rusia: Joe Biden și Vladimir Putin au convenit să înceapă consultări privind securitatea cibernetică și ca ambasadorii celor două țări să revină la post

Daniel Buda4 days ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE, cere Comisiei Europene să pună capăt diferențelor ”impardonabile” de plăți directe între fermierii din Estul Europei și cei din Vest

S&D5 days ago

With Courage. For Europe: Partidul Socialiștilor Europeni organizează pe 26 iunie o nouă conferință la nivel înalt dedicată viitorului Europei

NATO6 days ago

Klaus Iohannis anunță că România și-a îndeplinit obiectivele la Summitul NATO: Prin deciziile luate, securitatea României și a cetățenilor săi este mai bine asigurată

NATO6 days ago

Începe summitul NATO: Ce decizii majore vor lua astăzi Joe Biden, Klaus Iohannis și ceilalți 28 de lideri aliați la un summit crucial pentru viitorul Alianței și securitatea celor 30 de națiuni aliate

Marian-Jean Marinescu1 week ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Certificatul UE COVID-19, un prim pas către o înțelegere în comun a politicii de sănătate

MAREA BRITANIE1 week ago

Pacta sunt servanda. Ursula von der Leyen și Charles Michel îi cer lui Boris Johnson să respecte protocolul privind Irlanda de Nord: Vom folosi toate instrumentele pentru a proteja integritatea pieței unice

Team2Share

Trending