Ministrul de externe ungar: Aderarea Ucrainei la UE ar „aduce războiul în Uniunea Europeană”

Aderarea Ucrainei la UE ar „aduce războiul în Uniunea Europeană”, a declarat pe 8 noiembrie ministrul de externe al Ungariei, Péter Szijjártó, potrivit MTI, preluat de Agerpres.

Potrivit lui Szijjártó, „nimeni nu poate dori” ca războiul să vină în UE, sugerând că Ucraina ar putea fi acceptată doar după ce se va ajunge la pace în țară.

De asemenea, Szijjártó consideră că Ucraina nu a îndeplinit toate condițiile stabilite pentru aderarea la UE. El a evidențiat în mod special chestiunile legate de drepturile minorităților ca fiind „în mod flagrant” problematice.

Deși Ungaria consideră că pașii în vederea începerii negocierilor de aderare a Ucrainei sunt oportuni, țara insistă asupra continuării dezbaterilor.

De asemenea, ministrul ungar a afirmat că, din cauza războiului în curs de desfășurare, în Ucraina „nu există libertate a presei, libertate de exprimare, nu există alegeri”.

La 7 noiembrie, Balázs Orbán, directorul politic al prim-ministrului ungar Viktor Orbán, a comunicat că guvernul amenință să se opună prin veto la începerea negocierilor privind aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, în special din cauza „încălcării drepturilor minorității maghiare”.

Ca răspuns la amenințările Ungariei, ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba a declarat că țara sa ” înaintează în special chestiunea minorităților naționale tocmai din perspectiva ungară” și a îndemnat la „abordarea problemelor pe măsură ce acestea apar”.

Ulterior, vicepremierul pentru Integrare Europeană și Euro-Atlantică, Olga Stefanishyna, a transmis că Ucraina a pus la dispoziția Ungariei o foaie de parcurs detaliată privind soluționarea litigiilor legate de minoritățile naționale.

La 8 noiembrie, Comisia Europeană a recomandat începerea negocierilor de aderare pentru Ucraina și Republica Moldova. Președinta CE, Ursula von der Leyen, a declarat că Ucraina a finalizat „peste 90%” din pașii necesari trasați de Comisia Europeană în 2022, lăudând în special reformele judiciare și eforturile de combatere a corupției. Bruxelles-ul se așteaptă ca Ucraina și Republica Moldova să finalizeze lucrările privind reformele până în martie 2024.

Consiliul European este așteptat să decidă la jumătatea lunii decembrie dacă va începe negocierile de aderare cu Ucraina. Această decizie trebuie să fie luată în unanimitate de toate statele membre ale UE.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare