Ministrul de Interne, Marcel Vela, întâlnire cu ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman. Cei doi oficiali au discutat despre Parteneriatul Strategic, programul Visa Waiver, pandemia de COVID-19 și combaterea criminalității

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a avut marți o întrevedere cu ambasadorul Statelor Unite la București, Adrian Zuckerman, printre temele discutate aflându-se pandemia de coronavirus, combaterea criminalității, Parteneriatul Strategic și Programul Visa Waiver.

”Cei doi oficiali au discutat despre colaborarea dintre România şi SUA în contextul pandemiei cu noul tip de Coronavirus. În ceea ce priveşte aspectele din planul afacerilor interne, în timpul discuţiilor a fost evidenţiată cooperarea foarte bună dintre autorităţile române şi americane în domeniul securităţii, cu accent pe prevenirea şi combaterea criminalităţii, a migraţiei şi a traficului de persoane”, anunță Ministerul Afacerilor Interne printr-o postare pe pagina oficială de Facebook.

Totodată, a fost subliniată necesitatea intensificării relaţiilor dintre cele două state în conformitate cu direcţiile principale stabilite prin Declaraţia Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI, în condiţiile în care dezvoltarea Parteneriatului Strategic cu SUA reprezintă un obiectiv prioritar al Guvernului de la Bucureşti.

”O temă importantă aflată pe agenda discuţiilor a fost includerea României în Programul Visa Waiver (VWP), ocazie cu care ministrul Ion Marcel Vela a reafirmat determinarea autorităţilor române de a continua eforturile pentru includerea ţării noastre în VWP”, anunță sursa citată.

În semn de apreciere, ministrul român i-a oferit ambasadorului Statelor Unite ale Americii ”Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare