Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, bilanț al activității de europarlamentar

Victor Negrescu, actual ministru al Afacerilor Europene, și-a prezentat bilanțul activității de europarlamentar în cei trei ani de mandat, subliniind principalele realizări și arătând că munca în folosul cetățenilor europeni și, implicit, a românilor, este temeinic realizată și de la Bruxelles.

FOTO: The Parliament Magazine/ Facebook

Conform raportului de activitate prezentat de ministru, Victor Negrescu este „primul român care a cucerit premiul ‘Europarlamentarul Anului’ la categoria agenda digitală și internet”, atrăgând 2.8 milioane de euro pentru proiecte pilot ce vizează dezvoltarea sectorului digital. 

Totodată, fostul europarlamentar a organizat zeci de conferințe și dezbateri la Bruxelles și București în domeniul Agendei Digitale și IT&C.

Victor Negrescu a reprezentat vocea tinerilor în Parlamentul European prin coordonarea rețelei europarlamentarilor S&D sub 40 de ani, apartenența în grupul de conducere al rețelei EU 40 și organizarea evenimentelor „Young Parliament Members European Forum” și „Young Social and Economic European Forum”.

Sursă: Facebook.com/Victor Negrescu

Ministrul a exemplificat care sunt principalele măsuri luate pentru atragerea banilor europeni și folosirea lor în beneficiul românilor:

  • proiecte pilot în valoare de peste 9.3 milioane de euro
  • lansarea portalului www.granturieuropene.ro pentru facilitarea accesării a peste 35 de milioane de euro.
  • mobilizarea a peste 38 de milioane de euro pentru sprijinirea a 11.300 de muncitori europeni disponibilizați.
  • suplimentarea în PE a suplimentării bugetului UE cu fosnduri de sprijin pentru locuri de muncă pentru tineri și IMM-uri
  • europarlamentarul român cu cele mai multe proiect finanțate la nivel european.

Fervent  apărător al drepturilor românilor, Victor Negrescu a depus petiția „România cere Schengen”  în PE, petiție care a adunat 40.000 de semnături, a obținut sprijin pentru România în Scehngen din partea Comisiei Europene, Irlandei, Cehiei, Letoniei, Ungariei, Lituaniei, Slovaciei și președintelui Parlamentului European. Acesta a susținut drepturile românilor în contextul Brexit-ului și s condamnat atacurile xenofobe și discriminarea la adresa românilor.

În timpul celor 3 ani de mandat, Victor Negrescu a fost raportor pentru 34 de propuneri legislative, a avut 1061 de intervenții în plan, 191 de interpelări adresate Comisiei Europene, a inițat 197 de moțiuni și a depus 732 de amendamente la rapoarte.

Sursă: Facebook.com/Victor Negrescu

Victor Negrescu a fost ales, în anul 2015, vicepreședintele Partidului Social Democrat și a fost membru în Comisia pentru Bugete a Parlamentului European. Europarlamentarul a făcut parte și din Comisia Juridică și cea de Afaceri Constituționale a PE, precum și din Comisia pentru industrie, cercetare și energie. Acesta a fost ales, în septembrie 2014, în board-ul EU40, rețeaua eurodeputaților sub 40 de ani din Parlamentul European. Totodată, Victor Negrescu a coordonat activitatea grupului S&D40, format din europarlamentarii social-democrați sub 40 de ani din actuala legislatură. Eurodeputatul este și președintele PES Activists Romania, organizație ce reunește peste 7000 de membri. În anul 2015, Victor Negrescu a câștigat premiul Europarlamentarul Anului la categoria ”Agendă Digitală”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.