Connect with us

ROMÂNIA

Ministrul Digitalizării așteaptă undă verde din partea Comisiei Europene privind ultima variantă tehnică a cloud-ului guvernamental pentru a putea trece la partea de achiziții

Published

on

© Bogdan Ivan/Facebook

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a vorbit, miercuri, despre stadiul de transformare digitală a administrației, evidențiind că ultimele detalii privind cloud-ul guvernamental au fost negociate săptămâna trecută cu Comisia Europeană, iar în următoarele două săptămâni este de așteptat ca instituția de la Bruxelles să transmită opiniile sale privind ultima variantă tehnică a platformei IT, relatează Agerpres.

„Cloud-ul guvernamental a ajuns după îndelungi negocieri cu foarte mulţi parteneri în stadiul în care avem un OUG pus în transparenţă. Săptămâna trecută am negociat ultimele detalii la Comisia Europeană, la Bruxelles. Aştept ca în maximum două săptămâni să primim feedback-ul pe ultima variantă tehnică a cloud-ului şi pe rolul fiecăruia dintre parteneri şi urmează să intrăm în linie dreaptă cu tot ce înseamnă achiziţii. Şi e un subiect închis, care va schimba total arhitectura statului român”, a afirmat ministrul, la evenimentul cu tema “Digitalizare şi bune practici în e-guvernare”, organizat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

Potrivit acestuia, în prezent se lucrează la acea unică aplicaţie a statului român care să interfaţeze serviciile pe care acesta le oferă astăzi.

„Avem sute de baze de date, de softuri, softuleţe în toată administraţia din România. Fiecare cum a putut şi-a făcut propriul soft ca să poată să funcţioneze. Suntem în situaţia în care, dacă nu vom crea o singură interfaţă a statului român în raport cu toţi beneficiarii – şi aici mă refer inclusiv la tot ce înseamnă acte de stare civilă, la tot ce înseamnă documente de identitate, acte de studii, reînnoirea lor, plăţi către stat, ne vom disipa în continuare. Lucrăm acum la acea unică aplicaţie a statului român care să interfaţeze serviciile pe care le oferă astăzi statul român. Şi din acest punct de vedere vreau să-i mulţumesc foarte mult, încă o dată, lui Adi (ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu – n. r.) că a reuşit şi a deschis mult mai devreme, împreună cu echipa sa, un apel de 524 de milioane de euro pentru digitalizarea a 30 de servicii publice importante”, a declarat Bogdan Ivan.

Ministrul a precizat că s-a ajuns în ultima etapă a procesului de evaluare și cartografiere a aceste servicii publice, împreună cu Banca Mondială, urmând să fie puse la dispoziția cetățenilor de anul viitor, prin intermediul mijloacelor digitale pe care le dețin.

„Acum suntem în faza finală a evaluării, a mapării acestor servicii publice împreună cu Banca Mondială, mapare făcută pe două principii foarte simple: o dată, numărul de beneficiari şi doi, nivelul tehnologic al actualelor baze de date care pot să fie upgradate în cel mai scurt timp. Şi din acest punct de vedere nu vom aduce bani în România în parteneriat cu MIPE doar pentru a bifa că am adus nişte bani în România şi am închis nişte proiecte, ci vom aduce aceşti bani ca să facem o schimbare reală în ceea ce înseamnă transformarea statului român. Aia ne interesează. Şi, din acest punct de vedere, suntem în fază finală şi urmează ca, începând cu anul viitor, să ieşim şi cu aceste aplicaţii în faţă şi oamenii, care până nu demult aveau doar o singură variantă de interacţiune cu statul român, la ghişeu, cu dosar cu şină, vor avea oportunitatea de a intra în interacţiune directă cu statul român, direct de pe telefon, direct de pe tabletă, direct de pe laptopul de acasă. Aşa că este o transformare uriaşă”, a subliniat acesta.

Pentru a arăta care sunt avantajele digitalizării administraţiei, Ivan a dat ca exemplu Estonia, care, după 20 de ani de la începerea acestui proces, a ajuns la economisirea anuală a 2% din PIB cu costurile aferente administraţiei publice centrale. Totuși, ministrul a precizat că România are în față provocarea digitalizării administrative în câțiva ani, față de câteva decenii cum au avut la dispoziție alte state.

„Şi ca să vedeţi ce înseamnă şi digitalizarea administraţiei, vă dau exemplul din Estonia. Ei, după 20 de ani de când au început acest proces extrem de important, au reuşit să ajungă anual la salvarea a 2% din PIB din costurile statului pentru administraţia publică centrală, au reuşit să salveze în total 800 de ani de muncă directă a funcţionarilor din statul estonian, care automat nu se mai face şi nu se mai plăteşte. Şi, cel mai important, folosind digitalizarea în administraţia publică, vei putea să oferi servicii 24 din 24, 7 zile din 7, iar acei oameni foarte bine pregătiţi vor putea să ofere consiliere directă oamenilor care au cazuri şi probleme mai speciale şi atunci toată lumea va fi mulţumită. Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Lăsăm în continuare şi varianta offline de interacţiune cu statul, dar suntem obligaţi să aducem această interacţiune direct pe telefon, pentru fiecare român. Iar provocarea adevărată e să ajungem ca în 3-4 ani să facem ceea ce au făcut alte state în 20 de ani. Estonia, Danemarca, Portugalia, Polonia au început acum 20 de ani această transformare. Noi începem acum şi mă bazez foarte mult pe parteneriatul cu dumneavoastră în această tranziţie”, a adăugat şeful de la Cercetare şi Digitalizare.

Bogdan Ivan a mai spus că transformarea modului de funcționare a administrației publice se poate face doar prin digitalizare, proces care la final contribuie și la mai buna colectare a veniturilor la buget. 

„România, că ne place sau nu să recunoaştem, încă funcţionează în mare parte pe aceeaşi arhitectură administrativă şi a fluxurilor interne ca şi în statul comunist. Toată schimbarea paradigmei administraţiei publice centrale, în special, şi locale, se poate face dincolo de reforme profunde, tot ce înseamnă aparatul de stat, reorganizarea, supleţea aparatului de stat, se poate face concret doar folosind digitalizarea. N-avem alte instrumente. De exemplu, la ANAF, într-un calcul foarte simplu, folosind RPA-uri (Robotic Process Automation – n. r.) poţi să ajungi să procesezi baze de date care sunt de acum 10-15 ani şi, cu acele RPA-uri, poţi ca în 4-5 săptămâni să le pui în funcţiune, şi acum vorbim de nişte simulări, nu vorbim de lucruri care sunt validate, pentru că nu au avut când să fie validate. Dar poţi să ajungi la o creştere a colectării cu minimum 1% din PIB doar folosind acele RPA-uri care îţi dau un anumit semnal atunci când la o companie găseşti o anormalitate în tot ce înseamnă facturi, TVA ş.a.m.d. Nu mai ai 1.000 de inspectori care se duc la 10.000 de companii în orb, ci se duc fix la cele 100 de companii la care softul a constatat că au anomalii. Aşa că vom trece într-o paradigmă în care şi veniturile la bugetul de stat vor fi mult mai mari”, a dat asigurări ministrul Digitalizării.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

ROMÂNIA

Proiectul-pilot DigiTEL Green: Stația electrică de la Mostiștea va fi digitalizată și modernizată cu 48 milioane de euro prin Fondul pentru Modernizare

Published

on

© Transelectrica/Facebook

Compania Națională de Transport al Energie Electrice Transelectrica SA a semnat marți, la sediul Ministerului Energiei, cel de-al zecelea contract de finanțare din Fondul pentru Modernizare, respectiv pentru implementarea „Proiectului-pilot DigiTEL Green – Retehnologizare stația 220/110/20kV Mostiștea”, cu o valoare nerambursabilă 48 milioane de euro. Contractul a fost semnat de către ministrul Energiei, Sebastian Burduja, și președintele directoratului CNTEE Transelectrica SA, Ștefăniță Munteanu, informează un comunicat remis caleaeuropeana.ro.

Proiectul de investiție propune o abordare tehnologică de actualitate și presupune transformarea stației în baza unui concept 100% digital și inovator cu impact redus asupra mediului. Valoarea totală a proiectului este de peste 57 de milioane de euro din care finanțarea nerambursabilă din fonduri europene este de 48 de milioane de euro, prin Fondul pentru Modernizare.

„Această finanțare susține proiectele de modernizare a sistemului energetic național promovate de Ministerul Energiei, una dintre prioritățile cheie pe care le-am enunțat încă de la preluare mandatului. Digitalizarea este o condiție esențială pentru o energie verde, care protejează mediul și promovează eficiența. Energia viitorului înseamnă tehnologii performante, pe care noi vom continua să le finanțăm în ritm accelerat. Fondul pentru Modernizare este garanția dezvoltării României și a trecerii într-o nouă paradigmă a tranziției energetice: decarbonizare, descentralizare, digitalizare. Vă reamintesc că obiectivele aderării României la «Declarația globală privind energia regenerabilă și eficiența energetică» sunt triplarea capacității mondiale de producție a energiei regenerabile și dublarea eficienței energetice până în 2030. Misiunea pe care mi-am asumat-o ca ministru al energiei nu este despre următoarele alegeri, ci despre următoarele generații”, a declarat ministrul Sebastian Burduja.

 „În contextul unei tranziții energetice accelerate, actualele mecanisme de finanțare europeană oferă un sprijin consistent în ceea ce privește investițiile care se vor realiza în următorii ani în energie, iar Transelectrica este pregătită să acceseze toate posibilitățile oferite. Odată cu semnarea contractului pentru Retehnologizarea Stației Mostiștea, avem 10 proiecte cu finanțare nerambursabilă din Fondul pentru Modernizare, în valoare totală de peste 470 de milioane de euro. Stația Mostiștea este al doilea proiect de retehnologizare a unei stații în concept digital, după Stația Alba Iulia, proiect care beneficiază de asemenea de finanțare din Fondul pentru Modernizare. Este evident angajamentul Companiei pentru investiții și pentru dezvoltarea durabilă a rețelei electrice de transport în sensul atingerii obiectivelor de economie curată. Odată cu semnarea acestui contract de finanțare, aliniat cu obiectivele strategice europene privind dezvoltarea durabilă, Transelectrica marchează un progres în ceea ce privește sustenabilitatea și inovația în sectorul energetic național. Este o dovadă clară că rămânem angajați în sprijinirea tuturor eforturilor de transformare a infrastructurii energetice pe întreg parcursul tranziției către o economie neutră din punct de vedere climatic”, a declarat Ștefăniță Munteanu, Președintele Directoratului Transelectrica.

Proiectul-pilot DigiTEL Green reprezintă un efort investițional în acord cu politicile și directivele europene din domeniul energiei, asumat de Transelectrica pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii energetice prin adoptarea unor soluțiilor tehnologice și echipamente de ultimă generație care să contribuie la reducerea amprentei ecologice. Inclusă în Planul de Dezvoltare a RET pentru perioada 2022-2031, investiția din portofoliul de proiecte al Transelectrica va contribui la reducerea impactului asupra mediului înconjurător și la tranziția către o infrastructură energetică sustenabilă și eficientă.

Prin adoptarea unor practici și tehnologii prietenoase cu mediul, retehnologizarea stației Mostiștea se va realiza prin integrarea unor tehnologii digitale avansate care vor optimiza operațiunile specifice și va asigura un consum propriu de energie în cadrul instalației din surse regenerabile, contribuind astfel la creșterea eficienței energetice prin implementarea conceptului nZEB (nearly Zero Energy Buildings). Proiectul investițional va avea un impact major asupra rețelei electrice de transport al energiei, beneficiile unei stații electrice de transformare care funcționează în concept 100% digital, așa cum va funcționa stația Mostiștea, contribuind la fiabilitatea și performanțele sistemului. Stația 220/110/20kV Mostiștea a fost pusă în funcțiune în anul 1974, iar până în prezent nu a trecut prin niciun proces de retehnologizare.

Continue Reading

ROMÂNIA

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, le mulțumește ”românilor din Spania pentru tot ce fac pentru țara lor, chiar și de la distanță”: România a ajuns mai cunoscută și mai apreciată în Spania datorită vouă

Published

on

© Senatul României/ Facebook

Țara noastră a ajuns mai cunoscută și mai apreciată în Spania datorită comunității de români din statul iberic, a subliniat președintele Senatului, Nicolae Ciucă, aflat în Spania într-o vizită la invitația omologului său, Pedro Rollan Ojeda.

”Comunitatea de români din Spania este una dintre cele mai mari și mai frumoase comunități ale noastre din lume. Fie că lucrează în construcții, servicii sau că și-au deschis propria afacere, ne reprezintă țara cu mândrie și, prin ei, România a ajuns mai cunoscută și mai apreciată în Spania. Din acest an, românii stabiliți aici pot deține dublă cetățenie. Este un demers pe care l-am inițiat ca prim-ministru, conștient fiind că, în Europa, Spania mai are asemenea acorduri doar cu Portugalia și Franța”, a amintit oficialul român într-un mesaj publicat pe Facebook.

Acesta le-a mulțumit ”românilor din Spania pentru tot ce fac pentru țara lor, chiar și de la distanță și i-am felicitat că, indiferent de locul unde au ales să trăiască, au rămas ROMÂNI”.

Citiți și: Nicolae Ciucă: Suntem mândri că Centrul Satelitar al Uniunii Europene din Spania este condus de un român, Sorin Ducaru

”Sunt unul dintre românii care a petrecut ceva timp în afara țării – la studii în SUA sau în misiuni militare pe alte continente. Știu foarte bine că dorul de țară nu dispare niciodată”, și-a exprimat compasiunea Nicolae Ciucă față de comunitatea de români din Spania.

Președintele Senatului este conștient că, ”pentru unii dintre românii din diaspora, decizia de a rămâne în afara țării este luată”, dar acest lucru nu înseamnă că factorii de decizie nu trebuie să facă tot ce e posibil ca, ”atunci când vin acasă, să găsească tot mai puțină birocrație, mai multe drumuri bune și o economie mai dezvoltată”.

”Îmi doresc ca, ori de câte ori se întorc în țară, să simtă că se întorc într-un loc care se schimbă în bine”, și-a arătat speranța Nicolae Ciucă.

Continue Reading

ROMÂNIA

Marcel Ciolacu subliniază importanța alegerilor europene din 9 iunie: Vreau să trăiesc într-o Românie și într-o Europă liberă. Aceste alegeri vor fi despre principii, pentru apărarea valorilor, a statului de drept

Published

on

© Guvernul României

Premierul Marcel Ciolacu a transmis, marți, în cadrul evenimentului “Living better with Europe”, de la Palatul Parlamentului, că dorește să trăiască într-o Românie și într-o Europă liberă.

„Eu vreau să trăiesc într-o Românie liberă, vreau să trăiesc într-o Europă liberă. Eu nu vreau ca contracandidaţii noştri să moară subit prin puşcării sau otrăviţi. Eu cred că nu vreau ca România să fie un vasal al Federaţiei Ruse”, a afirmat șeful Guvernului.

Subliniind importanța alegerilor din 9 iunie în întreaga Europă, el a arătat necesitatea dialogului între familiile europene importante pentru apărarea democrației. Ciolacu a menționat că guvernul său se străduiește să pună în aplicare valorile social-democrate în România și să reprezinte specificul țării în cadrul Uniunii Europene.

Premierul a menționat și provocările economice și sociale cu care se confruntă Europa, subliniind importanța găsirii celor mai bune soluții transpartinice pentru a apăra economia europeană și economiile naționale, dar și pentru a proteja societatea de extremism. El a evidențiat schimbările în filosofia politică europeană, subliniind că prioritățile s-au adaptat noilor cerințe.

„Am avut, aproape toată Europa am avut crize cu agricultori, cu transportatori, toate aceste lucruri sunt provocări, sunt consecințe ale acestor crize suprapuse. Prioritatea noastră este să discutăm și să găsim cele mai bune soluții, în primul și în primul rând de a apăra economia europeană și economiile noastre naționale. Sunt ferm convins că viitorul Parlament European, viitoarea Comisie Europeană, viitorul Consiliu European vor avea priorități adaptate noilor cerințe din statele pe care le reprezentăm. Toată filosofia de acum cinci ani de zile, când a fost construită actuala Comisie Europeană și actualul Parlament European, în mare majoritate, s-a modificat. Dacă ne uităm cu toții la piramida lui Maslow, vedem atât nevoile în ceea ce privește traiul, dar și nevoia de securitate. Acestea au devenit priorități și, culmea, amândouă au rădăcini social-democrate. Nu cred că în Europa în acest moment vreun partid va putea singur să facă 50%. Cred că dialogul va fi esențial după data de 9 iunie la nivel european. La noi în țară sunt discuții multe, fiindcă știți foarte bine că avem o coaliție făcută între cele două mari partide: Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal. Prioritatea noastră, indiferent din ce partid facem parte, este să apărăm România de extremism”, a subliniat Marcel Ciolacu.

De asemenea, Ciolacu a vorbit despre importanța apartenenței României la Uniunea Europeană și la NATO pentru siguranța și prosperitatea țării, menționând contribuția importantă a fondurilor europene la dezvoltarea României, dar și sprijinul din partea liderilor social-democrați din statele membre pentru aderarea la spațiul Schengen.

„România a beneficiat de 266 de miliarde de lei din fonduri europene. România nu se poate, nu s-ar fi putut dezvolta și nu s-ar putea dezvolta fără banii europeni. Românii, și am fost și în Spania, și în Italia, și în Germania, românii, mai ales că avem cea mai mare diasporă din Europa, nu pot să fie liberi și să se simtă siguranță decât în cadrul Uniunii Europene. Cu adevărat, chiar dacă noi știm lucrurile acestea, nu trebuie să avem nicio teamă sau nicio reținere să spunem foarte clar că locul României este în Uniunea Europeană și în NATO. Dacă în acest moment, România este una dintre cele mai sigure state din lume, este datorită apartenenţei la Uniunea Europeană şi la NATO. Acestea sunt adevărurile, acestea sunt lucrurile pe care cu greu le-am câştigat. Cu adevărat, de fiecare dată Partidul Social Democrat a reuşit să ducă România şi în Uniunea Europeană şi în NATO, mai nou, şi în spaţiul Schengen, chiar dacă numai cu piciorul drept, dar acest lucru se datorează şi prim-ministrului Pedro Sánchez şi cancelarului Olaf Scholz şi tuturor prietenilor europeni ai României. Şi sunt ferm convins că anul acesta vom reuşi să fim membri ai spaţiului Schengen cu drepturi depline, mai exact şi terestru”, a mai afirmat premierul României.

De asemenea, Marcel Ciolacu a evidențiat eforturile României în sprijinirea Republicii Moldova și a președintei Maia Sandu în cadrul drumului european al țării vecine. În plus, a subliniat importanța unui partid social-democrat puternic în Republica Moldova.

„Avem, noi ca români și nu numai noi, întreaga Europă mai avem o mare provocare. Este vorba de independența și sustenabilitatea Republicii Moldova. Sunt unul dintre susținătorii președintei Maia Sandu, chiar dacă nu face parte din familia noastră politică, este președintele care a reușit să țină drumul european în Republica Moldova. Acest lucru l-a reușit, în primul rând, cu ajutorul României. Sustenabilitatea economică a Republicii Moldova este datorită României, dar și a partenerilor europeni care au înțeles, în afară de Ucraina, care se află într-un conflict armat, și Republica Moldova se află într-un conflict, de această dată într-un război hibrid. Dar asta nu înseamnă că Republica Moldova nu are nevoie de social-democrație, asta nu înseamnă că Republica Moldova nu are nevoie de un partid de stânga puternic. De aceea mă bucur că îl văd pe colegul meu, președintele Partidului Social Democrat European din Republica Moldova, că este în acest moment în sală și cu certitudine, ținând cont de profilul Republicii Moldova, Republica Moldova are nevoie de un partid social-democrat de stânga puternic.”

În final, Marcel Ciolacu a subliniat că alegerile următoare vor fi despre principii, apărarea valorilor și a statului de drept, dar și despre economie, exprimându-și încrederea că Europa are nevoie în principal de social-democrație în acest moment.

„Prin ceea ce trece Europa acum, şi România este parte în această trecere, în acest moment, Europa are nevoie în principal de social-democrație. Toate provocările, toate urgențele cetățenilor pe care îi reprezentăm, toate au rădăcini social-democrate. De aceea, sunt ferm convins, cum și România are nevoie de un președinte social-democrat după 20 de ani, și Europa are nevoie de un președinte al Comisiei Europene social-democrat”, a încheiat șeful Guvernului.

Evenimentul ”Living Better with Europe”, desfășurat la Palatul Parlamentului,  sub egida PSD și a PES activists România, a găzduit figuri marcante din familia social-democrată europeană precum Iratxe García Pérez, președinta Grupului S&D din Parlamentul European, sau vicepreședinta acestui grup, Gabriele Bischoff.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

NATO6 hours ago

Kaja Kallas anunță că Estonia a neutralizat o “operațiune hibridă a serviciilor de securitate ale Rusiei” pe teritoriul acestei țări NATO și UE

INTERNAȚIONAL6 hours ago

MAE: Ambasadorul României la Moscova a depus flori la memorialul dedicat lui Navalnîi, România fiind alături de toți oamenii din Rusia care tânjesc după democrație și libertate

INTERNAȚIONAL6 hours ago

Denys Shmyhal consideră că nu este loc de ”oboseală” într-un ”război existențial” și este convins că Occidentul va continua să sprijine Ucraina: Nu poți fi obosit atunci când lupți pentru viitorul tău

ROMÂNIA7 hours ago

Proiectul-pilot DigiTEL Green: Stația electrică de la Mostiștea va fi digitalizată și modernizată cu 48 milioane de euro prin Fondul pentru Modernizare

ROMÂNIA8 hours ago

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, le mulțumește ”românilor din Spania pentru tot ce fac pentru țara lor, chiar și de la distanță”: România a ajuns mai cunoscută și mai apreciată în Spania datorită vouă

U.E.8 hours ago

Nouă tranșă de ajutor umanitar al UE în valoare de 83 milioane de euro pentru Ucraina și Republica Moldova

ENGLISH8 hours ago

Marcel Ciolacu underlines the importance of the European elections on 9 June: I want to live in a free Romania and a free Europe. These elections will be about principles, defending values, and the rule of law

COMISIA EUROPEANA8 hours ago

Grupul independent de experți privind viitorul politicii de coeziune propune zece recomandări pentru maximizarea eficacității și impactului politicii de coeziune astfel încât nimeni să nu rămână în urmă

U.E.8 hours ago

Noi norme adoptate la Bruxelles pentru a consolida drepturile consumatorilor în contextul tranziției ecologice

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI10 hours ago

”Living Better with Europe”. Chestorul PE Victor Negrescu: În cei 17 ani de apartenență la UE, România a înregistrat un sold pozitiv de 62 de miliarde de euro comparativ cu obligațiile financiare de țară membră

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI10 hours ago

”Living Better with Europe”. Chestorul PE Victor Negrescu: În cei 17 ani de apartenență la UE, România a înregistrat un sold pozitiv de 62 de miliarde de euro comparativ cu obligațiile financiare de țară membră

ROMÂNIA10 hours ago

Marcel Ciolacu subliniază importanța alegerilor europene din 9 iunie: Vreau să trăiesc într-o Românie și într-o Europă liberă. Aceste alegeri vor fi despre principii, pentru apărarea valorilor, a statului de drept

ROMÂNIA1 day ago

Interviu | Ambasadorul Italiei la București: Modelul nostru de cooperare economică de succes ar trebui să evolueze spre a treia fază, axată pe sectoarele inovatoare care servesc tranziția ecologică și digitală

ROMÂNIA4 days ago

Marcel Ciolacu: Componenta economică româno-italiană, extrem de solidă. Peste 20 miliarde de euro vor fi investite până în 2030 în infrastructura de transport

ROMÂNIA5 days ago

România și Italia trec într-o nouă etapă de dezvoltare a Parteneriatului Strategic Consolidat. Marcel Ciolacu și Giorgia Meloni au pus bazele unui plan de acțiune pentru întărirea relațiilor dintre cele două țări

ROMÂNIA6 days ago

Premierul Marcel Ciolacu îi îndeamnă pe românii din Italia să se întoarcă acasă pentru a contribui la dezvoltarea României, punând în aplicare experiența dobândită în străinătate

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Ciolacu vizitează Șantierul naval Constanța: Este nevoie de implicare și de mai multe fonduri direcționate pentru a susține în continuare industria românească

U.E.2 weeks ago

Charles Michel face apel la creșterea investițiilor în securitatea și apărarea europeană în cadrul Forumului Grupului BEI 2024

NATO2 weeks ago

Consilierii pentru securitate națională din țările NATO au demarat pregătirile pentru summitul aliat de la Washington: “O victorie a Rusiei ne-ar slăbi. Sprijinul pentru Ucraina nu este un act de caritate”

ROMÂNIA3 weeks ago

Klaus Iohannis, despre discuții cu cancelarul Austriei la Congresul PPE privind aderarea completă la Schengen: Este mult mai importantă soluţia decât discuţia într-un anumit moment

Trending