Ministrul economiei, Virgil Popescu, îndeamnă companiile din România să investească în creșterea eficienței energetice a școlilor pentru reducerea poluării

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a îndemnat companiile din România să investească în creșterea eficienței energetice a școlilor pentru reducerea poluării, urmând exemplul de bune practici al OMV Petrom care s-a implicat în proiecte de reabilitare a unităților școlare, relatează Agerpres. 

„Este nevoie să gândim o Românie eficientă, să ne gândim că risipa de energie poate duce la creşterea poluării, este nevoie să ne gândim la educaţia tinerilor, la educaţia oamenilor, că trebuie să avem o eficienţă energetică sporită, chiar şi acolo unde trăim viaţa de zi cu zi”, a spus oficialul guvernamental, marți, în cadrul conferinței online România Eficientă – A renovation wave across Europe.

Ministrul a felicitat compania OMV Petrom pentru iniţiativa de a se implica în proiecte de reabilitare a şcolilor și a invitat alte companii să urmeze acest exemplu de bune practici. 

„E nevoie să dăm exemplu celor mici că şcolile pot fi reabilitate. Invit cât mai multe companii să se alăture acestei iniţiative, o companie să-şi aleagă o şcoală din România şi s-o ajute să devină mult mai eficientă din punct de vedere energetic”, a mai spus ministrul economiei.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare