Ministrul Educației, Ligia Deca, aflată în SUA în cadrul unei vizite oficiale, a fost invitată să prezinte consultanților și echipei globale a Băncii Mondiale evoluția politicilor educaționale din România în ultimii zece ani.
Ea a fost însoțită de prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA).
Evenimentul a fost găzduit de Luis Benveniste, director global al Sectorului Educație, și Halsey Rogers, economist principal în Sectorul Educație din cadrul Băncii Mondiale.
”Am avut ocazia să prezint evoluția politicilor educaționale din România, precum și o parte dintre reformele prevăzute în noile legi ale educației: introducerea rutei complete de învățământ dual, promovarea educației timpurii și extinderea învățământului obligatoriu, introducerea masteratului didactic cu 80% practică, creșterea istorică a bugetului educației”, a precizat oficialul român într-un mesaj publicat pe Facebook.
De asemenea, aceasta a subliniat ” importanța rezultatelor proiectelor Băncii Mondiale în țara noastră”.
”Unul dintre acestea, ROSE, a generat exemple globale de bună practică. Datorită schemei de granturi pentru licee, în rândul școlilor beneficiare, rata medie de abandon a scăzut de la 6.5% (2014) la aproximativ 0.5 % (2023), iar rata medie de promovarea la bacalaureat a crescut de la 49.6% (2015) la 69% (2023)”, a continuat Ligia Deca.
Într-un comunicat al ministerului de resort, ea și-a exprimat convingerea că ”Banca Mondială este un partener valoros pentru educația din România. Experiența acumulată de echipa Băncii în țara noastră este un atu în parteneriatul viitor, axat pe implementarea cu succes a celor două legi ale educației intrate în vigoare anul trecut. Este important ca viitoarele programe de cooperare să construiască pe parteneriatul solid existent, răspunzând provocărilor actuale, în complementaritate cu prioritățile și fondurile europene”.
”România devine un exemplu de succes pentru alte țări din lume în ceea ce privește educația, fapt confirmat prin organizarea acestui eveniment de dialog global, la sediul central al Băncii Mondiale din Washington D.C.”, a conchis ministrul Educației.





