Connect with us

ENERGIE

Ministrul Energiei, întâlnire cu delegaţia Ford România. Creșterea capacității de producție a energiei regenerabile, printre subiectele dezbătute

Published

on

© Virgil Popescu - Facebook

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a avut ieri o întâlnire de lucru cu delegaţia companiei Ford România, condusă de președintele Josephine Payne, în cadrul căreia au fost trecute în revistă evoluția Planului Național de Redresare și Reziliență, în ceea ce privește soluțiile de dezvoltare a tehnologiilor cu impact pozitiv asupra mediului, eficiente energetic și neutre climatic.

„Am discutat și despre modalitatea prin care aceste soluții influențează pozitiv investițiile în România. Totodată, am discutat și despre investițiile pe care le fac cei din industria auto pentru a-și monta pe acoperișurile halelor de producție panouri fotovoltaice, în vederea reducerii costurilor cu facturile la energie, dar și pentru creșterea capacității de producție a energiei regenerabile”, a transmis ministrul într-un mesaj postat pe pagina de Facebook. 

Reamintim că România a devenit cea de-a 20-a țară din Uniunea Europeană care a primit undă verde din partea Executivului European pentru planul său de redresare, un pas esențial care deschide calea pentru ca UE să plătească 14,24 miliarde de euro sub formă de granturi și 14,94 miliarde de euro sub formă de împrumuturi, contractate la aceeași dobândă (sub 1%) toate statele membre pe baza ratingului de creditare al Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR).

Tranzției verde îi revin cele mai multe fonduri, aproximatix 15,9 miliarde de euro, acest prim pilon fiind structurat pe șase componente cu finanțare distinctă:

1) Sistemul de management al apei (1,884 miliarde de euro);

2) Împădurim România şi protejăm biodiversitatea (1,372 miliarde de euro);

3) Managementul deşeurilor (1,2 miliarde de euro);

4) Transport sustenabil (7,6 miliarde de euro);

5) Fondul pentru Valul renovării (2,2 miliarde de euro);

6) Energie (1,614 miliarde de euro);

Citiți și: INFOGRAFIC PNRR: Cum arată traseul pe care România trebuie să-l parcurgă pentru a injecta 29,2 miliarde de euro în reforme și investiții: 41% din fonduri merg către tranziție verde și 21% către digitalizare

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

ENERGIE

Nicolae Ciucă: România se plasează pe harta energiei curate a lumii datorită sprijinului SUA și viziunii coerente a statului român în dezvoltarea programului nuclear civil

Published

on

© Guvernul României

România se plasează pe harta energiei curate a lumii datorită sprijinului constant și substanțial oferit de Statele Unite ale Americii și viziunii coerente a statului român pentru dezvoltarea programului național nuclear civil, a declarat sâmbătă premierul Nicolae Ciucă, într-un mesaj prin care s-a alăturat președintelui Klaus Iohannis în a saluta anunțul președintele american Joe Biden la summitul G7 de la Hiroshima privind finanțări suplimentare pentru construirea primului reactor modular de mici dimensiuni cu tehnologie americană în România. 

“Salut anunţul preşedintelui SUA, Joe Biden, făcut în cadrul Summit-ului G7, intr-un moment important pentru România și pentru eforturile noastre de a asigura energie accesibilă pentru cetățeni și economie, produsă în condiții prietenoase cu mediul. Statele Unite ale Americii şi parteneri multinaţionali publici şi privaţi din Statele Unite, Japonia, Republica Coreea şi Emiratele Arabe Unite vor finanța cu până la 275 milioane de dolari proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) din România, iar U.S. Export-Import Bank (EXIM) şi U.S. International Development Finance Corporation (DFC) au emis Scrisori de Interes în vederea sprijinului financiar potenţial de până la 3 miliarde de dolari, respectiv, 1 miliard de dolari, pentru dezvoltarea proiectului. Mulțumesc partenerilor din Statele Unite, Japonia, Republica Coreea şi Emiratele Arabe Unit pentru încrederea pe care o au în România! Am convingerea că vom dezvolta împreună acest proiect sigur, eficient și performant!”, a scris premierul pe pagina sa de Facebook.

Fiind a doua ţară după SUA care implementează tehnologia SMR a companiei americane NuScale, România va deveni un pol relevant la nivel internațional in ceea ce privește producerea energiei nucleare, a arătat el

Ciucă a subliniat că la nivelul Guvernului sunt încurajate aceste investiții.

“Criza energetică pe care am gestionat-o în cursul anului trecut a arătat, o dată în plus, că avem capacitatea să fim independenți energetic și să consolidăm profilul în acest sector, în acord cu viziunea europeană de protejare a mediului şi cu țintele de decarbonizare. Energia curată, sigură și accesibilă cetățenilor și economiilor noastre este abordarea responsabilă și viitorul acestui sector, iar acțiunile Guvernului României sunt circumscrise acestui obiectiv”, a conchis prim-ministrul.

Continue Reading

ENERGIE

“România Educată”: Istoria Comunismului în România devine disciplină obligatorie pentru liceu, anunță deputatul liberal Alexandru Muraru

Published

on

© Alexandru Muraru / Facebook

Istoria Comunismului în România devine disciplină obligatorie pentru liceu, potrivit proiectului Legii învăţământului “România Educată”, a anunțat deputatul PNL Alexandru Muraru, inițiator al acestei propuneri, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Muraru a afirmat, vineri, că a iniţiat acest demers în calitate de Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei.

”Am lansat această iniţiativă în cadrul Forumului Educaţiei de la Iaşi de anul trecut, atunci când am subliniat faptul că generaţiile de mâine trebuie educate în spiritual democraţiei, valorilor libertăţii şi combaterii formelor de falsificare a istoriei. Şi atunci, şi acum, m-am bucurat de sprijinul Ministerului Educaţiei, motiv pentru care mulţumesc public ministrului Ligia Deca pentru că a acceptat această propunere ce promovează adevărul istoric şi lecţiile trecutului. De asemenea, propunerea este susţinută de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, care va avea un rol instrumental în armonizarea materiei în programa şcolară”, a declarat deputatul liberal.

 

Potrivit proiectului de lege, programa şcolară, manualele, materialele didactice şi metodologiile specifice pentru disciplina „Istoria Comunismului în România” se elaborează de către Ministerul Educaţiei, în colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, în calitatea sa de centru guvernamental de expertiză şi investigaţie în domeniu, folosind şi expertiza altor instituţii precum Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, institutele Academiei Române care derulează programe de cercetare a comunismului în România şi Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului (Academia Civică). 

”Este important să pregătim nu doar oameni pentru piaţa muncii ci buni cetăţeni într-o democraţie puternică. După trei decenii de la prăbuşirea comunismului, generaţiile de mâine trebuie educate în spiritul democraţiei, valorilor libertăţii şi combaterii formelor de falsificare a istoriei. Avem această datorie în faţa unui context social în care mesajele de ură şi propaganda negaţionistă nasc nostalgii faţă de regimul comunist criminal şi ilegitim. Viitorii cetăţeni şi lideri trebuie să dobândească o formă de rezilienţă solidă, iar discipline ca aceasta, precum şi „Istoria Evreilor. Holocaustul” vor crea conştiinţa civică necesară pentru a respinge prejudecăţile istorice, propaganda distorsionărilor false, germenii discriminării şi nostalgiile regimurilor totalitare”, a explicat liberalul Alexandru Muraru.

Conform acestuia, tot mai mulţi cetăţeni români ”riscă să cadă victime naraţiunii antieuropene şi antidemocratice, fenomen exploatat pe valul emoţional al unui război dus la graniţa României în care democraţia se apără cu viaţa în faţa totalitarismului”. 

”Pentru clădirea unui viitor durabil, noile generaţii născute după 1989 trebuie să rememoreze adevărul istoric şi să înveţe lecţiile trecutului iar acest deziderat naţional nu poate fi îndeplinit decât prin investiţia în educaţie”, a mai adăugat deputatul PNL, Alexandru Muraru.

Continue Reading

ENERGIE

Marcel Ciolacu, primit de președintele Azerbaidjanului: Am propus să ajutăm Republica Moldova prin contractul de achiziție 1 miliard de metri cubi de gaze

Published

on

© Marcel Ciolacu/ Facebook

România are o șansă extraordinară de a deveni poarta către Uniunea Europeană pentru gazele și energia din Azerbaidjan, a afirmat luni, de la Baku, președintele Camerei Deputaților și liderul PSD, Marce Ciolacu.

Putem deveni un actor regional important în asigurarea securității energetice a Europei“, a scris Ciolacu, pe pagina sa de Facebook, după o întrevedere bilaterală cu președintele azer Ilham Aliyev.

Liderul PSD a precizat că a discutat cu liderul azer despre trei proiecte energetice majore.

Primul a vizat contractul de achiziție a 1 miliard de metri cubi de gaze, contract ce se va derula din aprilie, timp de un an de zile. Am propus ca, prin acest contract, să ajutăm și Republica Moldova, iar președintele Aliyev a susținut propunerea noastră“, a precizat Ciolacu.

Potrivit liderului social-democrat, al doilea proiect discutat cu Aliyev a vizat transportul de gaz lichefiat, respectiv parteneriatul dintre Romgaz și Socar privind construirea a două terminale la Marea Neagră, una de gaz natural lichefiat și o instalație de regazificare.

“Al treilea proiect vizează dezvoltarea infrastructurii cablului submarin de transport prin Marea Neagră necesar transportului energiei verzi, prin România, din Marea Caspică spre Europa. Urmează ca, astăzi, specialiștii Transgaz și Transelectrica (membri ai delegației noastre) să detalieze cu partea azeră discuțiile tehnice”, a mai explicat Ciolacu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor și liderul PSD, Marcel Ciolacu, se află luni şi marţi în vizită oficială în Republica Azerbaidjan, la invitaţia preşedintelui Adunării Naţionale a acestei ţări, Sahiba Gafarova.

În prima zi a vizitei, luni, Marcel Ciolacu a avut, la Baku, o întrevedere cu preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, după care va participa la ceremonia de depunere a unei coroane de flori la Monumentul Torţa Eternă.

Tot luni, preşedintele Camerei Deputaţilor va avea întâlniri cu Sahiba Gafarova, preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Azerbaidjan, cu Mikayil Jabbarov, preşedinte al Consiliului de Supraveghere al SOCAR, şi cu Rovshan Najaf, preşedintele SOCAR.

Ciolacu va vizita marţi terminalul „Sangachal” şi locul unde a fost forată prima sondă de petrol din lume. Va vizita, de asemenea, Centrul „Heydar Aliyev” şi „Azerkhalcha OJSC”. El va depune o coroană de flori la monumentul compozitorului George Enescu de la Baku.

Preşedintele Camerei Deputaţilor va fi însoţit de vicepremierul Kelemen Hunor, de Marian Neacşu, secretarul general al Guvernului României, Alfred Simonis, liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Alexandra Presură, secretar al Camerei Deputaţilor, precum şi de o delegaţie formată din membrii conducerii Transelectrica S.A. şi Transgaz.

Continue Reading

Facebook

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Șeful Pentagonului afirmă că “Indo-Pacificul este zona de interes numărul 1 a armatei SUA”: China reprezintă cea mai mare provocare

ROMÂNIA3 hours ago

SUA și România găzduiesc la Washington o reuniune a “Rețelei de puncte de contact pentru femei, pace și securitate”, un forum transregional al Agenției ONU pentru emanciparea femeilor

MEDIU22 hours ago

Ziua Mondială a Mediului. Klaus Iohannis: România a aderat recent la Coaliția de înaltă ambiție pentru a stopa poluarea cu plastic

NATO22 hours ago

Klaus Iohannis participă marți la summitul “București 9” din Slovacia: Pe agendă, consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare pe flancul estic

INTERNAȚIONAL23 hours ago

Dorin Recean: Suntem recunoscători României pentru susţinerea şi contribuţia la organizarea excelentă a summitului CPE Moldova

ROMÂNIA2 days ago

Klaus Iohannis, laureat cu Premiul Franz Werfel pentru drepturile omului. Suma de 10.000 de euro aferentă premiului, donată de șeful statului Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din București

ROMÂNIA2 days ago

Jean-Claude Juncker: Klaus Iohannis este unul dintre acei oameni de stat din Europa Centrală care vor avea un impact dincolo de timpul lor

ROMÂNIA2 days ago

Bogdan Aurescu, la ceremonia de învestire a lui Erdogan: România și Turcia au obiectivul transformării regiunii Mării Negre într-un spaţiu al păcii, stabilităţii şi creşterii economice

ROMÂNIA3 days ago

Klaus Iohannis, laureat cu Premiul Civic German la Düsseldorf: Românii sunt pro-europeni convinși. Aderarea la Schengen ar fi un semnal important pe fondul creșterii euroscepticismului în Europa

INTERNAȚIONAL3 days ago

România, reprezentată de Bogdan Aurescu la ceremonia de învestire a lui Erdogan: Suntem parteneri strategici și aliați apropiați în NATO

MAREA BRITANIE4 days ago

La prima vizită externă după încoronare, Charles al III-lea l-a citat în limba română pe Eminescu: Am ajuns să iubesc România, “țară de glorii, țară de dor”

INTERNAȚIONAL4 days ago

Antony Blinken avertizează, într-un discurs la Helsinki, că o încetare a focului în Ucraina ar reprezenta o “pace Potemkin” favorabilă Rusiei. SUA vor discuții ample despre securitatea europeană

NATO5 days ago

Klaus Iohannis, despre garanții de securitate pentru R. Moldova și Ucraina: Dacă nu reușim să ajutăm Ucraina și Moldova, înseamnă că am pierdut

NATO5 days ago

Stoltenberg, la Olso: Avem nevoie de un cadru care să asigure garanții pentru securitatea Ucrainei și pentru a întrerupe ciclul de agresiune al Rusiei

REPUBLICA MOLDOVA5 days ago

Klaus Iohannis: Summitul Comunității Politice Europene, o dovadă relevantă pentru aderarea R. Moldova la UE. România și celelalte state europene îi sunt alături

ROMÂNIA5 days ago

“Nu sunteți singuri!”: Klaus Iohannis face apel ca sprijinul UE pentru R. Moldova să aibă mai multă mai multă vizibilitate în rândul cetățenilor

ROMÂNIA6 days ago

Nicolae Ciucă va continua discuțiile cu sindicaliștii pentru rezolvarea grevei din Educație. Guvernul va aproba pe 1 iunie creșterile salariale pentru profesori

ROMÂNIA6 days ago

Ministrul Sănătății anunță finalizarea noii forme a Planului Naţional de Combatere a Cancerului

REPUBLICA MOLDOVA7 days ago

VIDEO Summitul CPE din R. Moldova: “Ne-am obișnuit să credem că suntem mici și că de noi nu depinde nimic, dar pe 1 iunie, Europa va veni la noi acasă”

NATO2 weeks ago

“Drumul către summitul de la Vilnius”: Jens Stoltenberg afirmă că aderarea Ucrainei la NATO “în mijlocul unui război nu este pe ordinea de zi”

Team2Share

Trending