Connect with us

ENERGIE

Ministrul Energiei, mesaj din Azerbaijan: România, partener solid pentru securitatea energetică regională

Published

on

© Sebastian Burduja - Facebook

În marja reuniunii ministeriale de la Baku dedicate Coridorului Sudic de Gaze, ministerul energiei, Sebastian Burduja, a avut o serie de întâlniri bilaterale privind implicarea României în proiectele energetice strategice ale regiunii, dar și pentru dezvoltarea sectorului la nivel național.

Ministrul Energiei a avut o serie de întrevederi cu oficiali, printre care: 

  • Erik Jacobs, reprezentant al Departamentului de Stat al SUA – despre parteneriatul nostru solid în domeniul energiei: dezvoltarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, reactoarele modulare mici (SMR), întărirea rețelelor de transport și extinderea producției din surse regenerabile, inclusiv energie geotermală.
  • Parviz Shahbazov, ministrul Energiei din Azerbaidjan – despre extinderea Coridorului Sudic de Gaze, proiectul Coridorului Verde și despre colaborarea dintre Romgaz și SOCAR în privința aprovizionării cu gaze și activității în România.
  • Alparslan Bayraktar, ministrul Energiei din Turcia – despre cooperarea în zona Mării Negre, în domeniul gazelor, energiei nucleare și regenerabile. Am prezentat stadiul proiectului Neptun Deep și potențialul investițiilor în solar și eolian.
  • Dorin Junghietu, ministrul Energiei din Republica Moldova – despre continuarea proiectelor de interconectare gaze și electricitate. România va fi mereu alături de frații noștri de peste Prut.
  • Reprezentanții BERD – pentru sprijin în investiții în energie verde, cu accent pe schema Contractelor pentru Diferență, susținută prin memorandum încă din 2023.
  • Conducerea SOCAR – pentru extinderea activității în România, în contextul unui parteneriat de succes pe piața noastră.
    România vine cu soluții, parteneriate și dialog, cu o diplomație energetică activă. Construim împreună un viitor energetic sigur, accesibil și sustenabil pentru regiune și Europa.

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

ENERGIE

Burduja, la inaugurarea parcului fotovoltaic de la Albina, unul dintre cele mai mari din România: Adăugăm încă 60 MW pentru producția energetică verde, locală și accesibilă

Published

on

© Sebastian Burduja/Facebook

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a participat joi la inaugurarea parcului fotovoltaic „Albina”, situat lângă Timișoara, un proiect care adaugă 60 MW putere instalată la capacitatea energetică a României. Este cel mai mare parc solar din județul Timiș și unul dintre cele mai mari din țară.

„Am ajuns astăzi la Albina, lângă Timișoara, pentru inaugurarea unuia dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din România și cel mai mare din județul Timiș. Adăugăm astfel încă 60 MW nou-nouți pentru producția energetică a României”, a scris Burduja pe Facebook. „Dacă Mintia va începe să producă energie la final de an, Albina deja produce energie — mai ales astăzi, într-o zi cu soare.”

Proiectul este dezvoltat de compania EDP și folosește tehnologie modernă pentru a furniza anual aproximativ 67 GWh de energie verde — suficient pentru alimentarea a aproape 40.000 de gospodării. „Energia care va fi produsă de acest parc fotovoltaic este verde, dar mai ales este produsă local și este accesibilă. Fiecare MWh generat aici înseamnă mai puțină dependență de importuri, un preț mai mic în piață și perspectiva pentru a atrage și mai mulți investitori în sectorul energetic românesc”, a subliniat ministrul.

Burduja a reiterat că investiția de la Albina, la fel ca cea de la Mintia, este integral privată, ceea ce „arată că România este atractivă pentru proiecte serioase”. În acest context, ministrul a subliniat că „nu avem o baghetă magică să reparăm lipsurile din ultimele decenii peste noapte” și a criticat populismul energetic: „Nu putem să scădem sau să creștem prețurile pe piața energiei după cum vrem. Și nici nu vom promite vreodată ‘energie gratis’ românilor, benzină la 1 leu sau alte bazaconii.”

El a explicat că rolul statului este de a atrage bani europeni și de a crea condiții pentru investiții: „Putem să atragem bani europeni și să îi punem la dispoziția investitorilor (…) și să asigurăm un cadru legislativ predictibil și corect.” În cei doi ani de mandat, Burduja spune că a atras 14 miliarde de euro pentru investiții în sectorul energetic – „mai mult decât oricând după 1989”.

În final, ministrul a evidențiat importanța parteneriatului cu mediul privat: „România are nevoie de astfel de exemple. Sunt un susținător necondiționat al parteneriatului cu mediul privat, al deschiderii statului către investitori, către cei care vor să construiască în țara noastră.”

Continue Reading

ENERGIE

Burduja: Mintia, cea mai mare și modernă centrală pe gaz din Europa, evaluată la peste 1.4 mld de euro, este finalizată în proporție de 75%

Published

on

© Ministerul Energiei

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat, joi, pe Facebook stadiul lucrărilor la centrala pe gaz de la Mintia, descrisă drept „cea mai mare și mai modernă centrală pe gaz din Europa”, cu o putere instalată de 1734 MW. Potrivit acestuia, proiectul – realizat cu tehnologie Siemens de ultimă generație și o investiție de peste 1,4 miliarde de euro – a ajuns deja la un stadiu de execuție de 75%.

„Am fost aici acum un an și jumătate, când șantierul era aproape la zero. Astăzi, proiectul este deja la 75% cu primul ciclu, iar la jumătatea anului viitor întreaga centrală cu ciclu combinat va fi gata”, a transmis Burduja, care a vizitat din nou șantierul pentru a evalua progresul lucrărilor.

Pe șantier lucrează aproape 500 de muncitori, iar în proiect sunt implicate peste 200 de firme românești. „Ritmul lucrărilor este excelent”, a adăugat ministrul, menționând multiple premiere tehnice și logistice, inclusiv transporturi agabaritice și montarea turbinelor Siemens.

Conform graficului actual, prima turbină de aproape 600 MW va fi finalizată în decembrie 2025, a doua în ianuarie-februarie 2026, iar întregul proiect va deveni operațional în iulie 2026.

Fiecare MW nou în sistem e șansa românilor și a companiilor românești de a plăti facturi mai mici. Energie sigură, producție în bandă. Și la Mintia vorbim de mulți, de foarte mulți megawați”, a explicat Burduja.

Ministrul a subliniat că centrala va folosi inclusiv gazul românesc din zăcământul Neptun Deep, contribuind astfel la securitatea energetică națională. De asemenea, Burduja a reamintit că proiectul a fost declarat de guvern ca fiind de importanță strategică națională încă din 2023.

„Suntem în grafic să avem în 2025 cel mai bun an pentru sectorul energetic românesc de după 1989, cu cele mai multe grupuri noi finalizate și conectate la sistemul energetic național”, a conchis ministrul, precizând că doar până la finalul lunii mai 2025 fuseseră deja puși în funcțiune 594 MW noi, cu obiectivul de a atinge 2000-2500 MW până la finalul anului.

Continue Reading

ENERGIE

Rețele Electrice România a investit 18 milioane de lei în modernizarea rețelei de distribuție din sectorul 1, București

Published

on

© European Union, 2021/Source: EC - Audiovisual Service

Rețele Electrice România, parte din grupul PPC în România, a finalizat recent lucrările de modernizare a infrastructurii de distribuție a energiei electrice pe mai multe străzi din sectorul 1, București, în urma unei investiții în valoare de peste 18 milioane lei.

Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, proiectul a fost realizat din fonduri proprii și îmbunătățește calitatea serviciului pentru aproximativ 2300 de clienți.

Intervențiile s-au desfășurat pe o perioadă de doi ani și au vizat infrastructura din zona Bd. Ion Mihalache, Șoseaua Nicolae Titulescu, Doctor Felix, str. Hagi Moscu Maria și str. Scărlătescu.

Lucrările au inclus modernizarea a 10 posturi de transformare, prin înlocuirea celulelor de medie tensiune, modernizarea tablourilor de joasă tensiune și integrarea echipamentelor de telecontrol – un pas important spre digitalizarea rețelei.

În plus, au fost modernizate 15,2 km de linii electrice subterane de medie tensiune și 19,8 km de linii electrice subterane de joasă tensiune.

„Acest proiectul reflectă angajamentul companiei față de comunitățile locale din care facem parte – comunități care, prin aceste modernizări, beneficiază nu doar de un serviciu mai performant, ci și de o infrastructură adaptată nevoilor viitorului. Este un pas important spre un sistem energetic mai eficient, mai inteligent și mai aproape de oameni”, a declarat Mihai Pește, Director General, Rețele Electrice România.

Prin această investiție, Rețele Electrice România contribuie la consolidarea rezilienței rețelei de distribuție, asigurând o alimentare mai sigură și mai stabilă pentru locuitorii din această parte a orașului.

Digitalizarea infrastructurii permite monitorizarea și intervenția rapidă asupra rețelei, reducând semnificativ timpul de întrerupere în cazul unor incidente și îmbunătățind calitatea serviciului oferit.

Rețele Electrice România anunță că va continua planul de investiții în 2025 pentru aria sa de responsabilitate, cu obiectivul de a construi o rețea de distribuție a energiei electrice modernă, digitalizată și pregătită să răspundă consumatorilor săi cu soluții adaptate la noile realități ale tranziției energetice.

Potrivit comunicatului, anul acesta Rețele Electrice România are în plan investiții în valoare de peste 730 milioane lei. De asemenea, vor fi demarate proiecte cu finanțare atrasă din programele POIM și Fondul pentru Modernizare în cele trei zone, Banat, Dobrogea si Muntenia Sud, care se vor finaliza în perioada 2026-2029 în valoare de 1.4 miliarde lei, din care aprox. 340 milioane lei vor fi suportate din fonduri proprii.

Până la finalul anului 2025, numărul total de contoare inteligente instalate de societatea Rețele Electrice România va ajunge la aproximativ 2 milioane, cel mai mare volum atins de vreun operator de distribuție de energie electrică din România.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
COMISIA EUROPEANA14 hours ago

Comisar european: Energia nucleară are un rol de jucat în construirea unui sistem energetic mai rezilient și mai curat

G715 hours ago

În preambulul summitului G7, Ucraina primește din partea Comisiei Europene o nouă tranșă de un miliard de euro, parte din contribuția UE la inițiativa G7

ENERGIE15 hours ago

Burduja, la inaugurarea parcului fotovoltaic de la Albina, unul dintre cele mai mari din România: Adăugăm încă 60 MW pentru producția energetică verde, locală și accesibilă

IRAN15 hours ago

Trump avertizează Iranul după ce Israel a atacat instalații nucleare iraniene: “Încheiați un acord înainte să nu mai rămână nimic”

INTERNAȚIONAL16 hours ago

Germania va acorda Ucrainei un nou ajutor militar în valoare de 9 mld. de euro. O parte a finanțării va acoperi producția de arme cu rază lungă de acțiune

U.E.16 hours ago

UE, îngrijorată de situația din Orientul Mijlociu după atacurile israeliene asupra Iranului: Suntem gata să sprijinim orice eforturi diplomatice de dezescaladare

BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ16 hours ago

China pledează pentru o colaborare consolidată cu Banca Centrală Europeană

ROMÂNIA17 hours ago

Cătălin Predoiu, la 35 de ani de la „Fenomenul Piața Universității”: Lupta pentru democrație și apartenență occidentală continuă

NATO17 hours ago

„O pace justă și durabilă trebuie să includă garanții de securitate adecvate pentru Ucraina”, afirmă aliații Kievului, care pledează pentru „o abordare 360° a securității euro-atlantice”

NATO18 hours ago

Fost șef al Comitetului Militar NATO, președintele ceh cere o “autonomie” europeană mai mare în NATO: Rolul SUA în securitatea Europei s-a modificat

INTERNAȚIONAL19 hours ago

Premierul Spaniei le cere scuze cetățenilor pentru scandalul de corupție din Partidul Socialist: Sunt „profund indignat”. Trebuie să existe toleranță zero față de corupție

INTERNAȚIONAL2 days ago

Zelenski, după trilaterala cu Maia Sandu și Nicușor Dan: Împreună cu România vom ajuta Moldova să reziste influenței distructive a Rusiei

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Sebastian Burduja i-a transmis comisarului european pentru Energie că închiderea centralelor pe cărbune în 2026 nu este fezabilă în lipsa unor alternative solide: Ar vulnerabiliza sistemul energetic național

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul interimar Cătălin Predoiu: Italia și România dau împreună voce unei Europe coerente, hotărâte și solidare

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Boloș anunță că trei jaloane suspendate din PNRR au termen de soluționare luna noiembrie: Negociem cu Comisia Europeană pentru a crește la 5,7 miliarde de euro valoarea cererii de plată patru

U.E.3 weeks ago

Slovacia nu acceptă „să primească lecții” din partea Germaniei. Fico: Poziția suverană se bazează pe interesele naționale. Nimeni nu ne poate amenința

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE3 weeks ago

Aderarea României la OCDE este un proces ”extrem de important”, subliniază ministrul Daniel David: Educația este domeniul fundamental într-o societate

NATO3 weeks ago

”Revizionismul agresiv al Rusiei amenință nu doar securitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, ci și securitatea noastră comună în Europa”, subliniază Friedrich Merz din Lituania

ROMÂNIA3 weeks ago

Boloș: Renegocierea PNRR va fi finalizată până la finalul lunii mai. Cererile de plată vor fi restructurate pentru a asigura absorbția fondurilor până în 2026

U.E.4 weeks ago

Von der Leyen: Bugetul actual al UE a fost proiectat pentru o lume care nu mai există. Următorul trebuie să fie flexibil, coerent, descentralizat și simplificat

Trending