Connect with us

ROMÂNIA

Ministrul Energiei și președintele companiei Solar Impulse au discutat despre abordarea mai inovativă a tehnologiilor curate care pot aduce profit României

Published

on

© Ministerul Energiei

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a avut luni, 15 mai, o întâlnire de lucru cu Bertrand Piccard, președintele Fundației Solar Impulse, Ambasador ONU pentru mediu și consilier special al Comisiei Europene, în cadrul căreia au discutat despreabordarea mai inovativă a tehnologiilor curate care pot aduce profit României.

 

„Am avut astăzi o întâlnire de lucru cu unul dintre marii exploratori ai aviației, Bertrand Piccard, președintele Fundației Solar Impulse, Ambasador ONU pentru mediu și consilier special al Comisiei Europene. Acesta a făcut istorie navigând în jurul lumii fără escală într-un balon, precum și la manșa avionului Solar Impulse alimentat cu energie solară. Scopul său fost acela de a demonstra modul în care tehnologiile curate pot realiza imposibilul, lucru pe care l-a și reușit stabilind două recorduri mondiale. Am parcurs împreună analiza sectorului energetic românesc și am avut un schimb de idei excelente privind o abordare mai inovativă a tehnologiilor curate care ne protejează mediul și care pot fi de asemenea foarte profitabile. Scopul nostru este să prioritizăm cât mai multe soluții pentru România și să avansăm toate implementările necesare energiei curate și eficiente”, a transmis Virgil Popescu, pe Facebook.

Energia nucleară a fost una din temele principale pe care ministrul le-a adus în discuție, prezentând „toate oportunitățile și instrumentele pe care le avem în sfârșit la îndemână pentru a ne îndeplini toate țintele”. Cu acest prilej, Virgil Popescu a transmis că „decarbonare fără energie nucleară nu se poate”.

La întâlnire au mai participat secretarul de Stat în ministerul Energiei, Dan Drăgan, și o delegație din partea Ambasadei Elveției în România.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

ROMÂNIA

Într-o eră marcată de o transformare digitală rapidă, misiunea ICI București este să dezvolte soluții inteligente care să răspundă nevoilor societății moderne, subliniază directorul general al institutului

Published

on

© ICI București

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București a punctat Ziua Mondială a Telecomunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale prin workshopul ”Comunicații pentru Viitor: Inovație și Cercetare în Era Digitală” desfășurat vineri, 17 mai 2024, la Palatul Parlamentului.

”Într-o eră marcată de o transformare digitală rapidă, rolul nostru, ca institut de cercetare-dezvoltare, este esențial. Misiunea noastră este să inovăm, să explorăm noi orizonturi și să contribuim activ la dezvoltarea unor tehnologii care să modeleze viitorul comunicațiilor. Suntem aici pentru a dezvolta soluții inteligente care să răspundă nevoilor societății moderne și pentru a sprijini colaborarea între cercetători, industrie și instituții guvernamentale” a susținut Adrian-Victor Vevera, director general ICI București, în deschiderea evenimentului.

Potrivit unui comunicat al institutului, în cadrul workshopului, au fost dezbătute tendințe actuale și viitoare în domeniul comunicațiilor, precum și perspective asupra direcției în care se îndreaptă cercetarea și inovația în telecomunicații.

Cele două paneluri ”Tranziția către Radioul Digital și Impactul 5G Broadcasting în România” și ”Viitorul Comunicațiilor 5G și Impactul asupra Societății: De la Automatizare la Interacțiune Umană” au analizat aspecte esențiale ale evoluției domeniului media în țara noastră, dezvoltările recente în tehnologia 5G și modul în care acestea influențează sectoarele cheie ale economiei și viața cotidiană.

Evenimentul a oferit o platformă pentru schimbul de idei și perspective între participanți și vorbitori, ICI București încurajând colaborarea în domeniul comunicațiilor și pregătind terenul pentru un viitor mai conectat, mai eficient și mai incluziv.

Continue Reading

ROMÂNIA

Ministerul Economiei și ROMCHIMICA își unesc forțele pentru tranziția energetică a industriei chimice. Ștefan-Radu Oprea: Menținerea competitivității economice este esențială în acest proces

Published

on

© Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea, a semnat o scrisoare de intenție cu Asociația Română a Industriei Chimice (ROMCHIMICA), în scopul colaborării pentru traziția energetică în industria chimică.

Potrivit unor mențiuni publicate de oficialul român pe pagina de Facebook, semnarea a avut loc în cadrul conferinței la nivel înalt „Calea de traziție a industriei chimice din România către economia verde”, eveniment la care au fost prezenți și directorul general al Consiliului european al industriei chimice – CEFIC, Marco Mensink, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Mioara Roman, precum și șeful Cancelariei Prim-ministrului, Mihai Alexandru Ghigiu.

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a profitat de moment pentru a transmite mesajul nevoii de acțiune imediată la nivel european.

Conform unui comunicat al ministerului, prin intermediul acestui document, cele două părți își afirmă dorința de a identifica modalități de colaborare cu scopul realizării unor proiecte și investiții care să conducă la neutralitatea climatică, creșterea competitivității, dezvoltarea economiei circulare și cercetarea în domeniul industriei chimice cu părțile interesate din România, cu sprijinul activ al Guvernului României.

Ministerul precizează că România a făcut un pas semnificativ spre un viitor mai verde în cursul anului trecut, prin adoptarea Strategiei pe termen lung pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră – „România Neutră în 2050”.

Această strategie ambițioasă, adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 1215/29.11.2023, plasează țara noastră printre liderii europeni în lupta împotriva schimbărilor climatice.

”Competitivitatea economică este esențială în procesul de tranziție energetică și, astfel, trebuie să avem în vedere faptul ca sunt necesare măsuri adecvate pentru a evita eventuale creșteri ale costurilor de producție, concomitent cu impactarea forței de muncă calificată. Tranziția energetică se face, dar cu menținerea competitivității economice. În special pentru sectoare cu emisii mari, cum ar fi industria chimică, industria cimentului sau siderurgia, costurile de reducere a emisiilor vor trebui făcute într-o manieră care să permită menținerea competitivității pe piața internațională”, a precizat ministrul Ștefan-Radu Oprea.

Industria chimică din România are o contribuție importantă la economia națională, fiind formată din 2.350 de companii, cu o cifră de afaceri de 9,7 miliarde euro și 22.000 de angajați.

”Potențialul de creștere este unul semnificativ, iar printr-o colaborare strânsă între autorități și mediul privat putem identifica și atrage potențiali parteneri industriali precum și reprezentanți ai mediului academic, astfel încât să reușim să creăm un ecosistem industrial, sustenabil și rezilient în industria chimică”, a concluzionat ministrul Ștefan-Radu Oprea.

Continue Reading

NATO

România și Olanda au organizat, la Haga, Conferința “NATO Cyber Defence Pledge”, Odobescu subliniind creșterea rolului securității cibernetice în apărarea NATO

Published

on

© MAE

Ministrul afacerilor externe, Luminiţa Odobescu, a evidenţiat vineri necesitatea creşterii rolului securităţii cibernetice în cadrul posturii generale de descurajare şi apărare a NATO, la Haga, unde a participat la Conferinţa “NATO Cyber Defence Pledge”.

Potrivit unui comunicat MAE, şefa diplomaţiei române a subliniat importanţa asigurării securităţii cibernetice, esenţială pentru securitatea naţională şi pentru apărarea colectivă.

Luminiţa Odobescu a pledat pentru o abordare unitară şi coordonată la nivelul NATO şi al partenerilor pentru a preveni şi a răspunde ferm atacurilor şi activităţilor cibernetice ostile. Acestea cresc în frecvenţă, intensitate şi sofisticare, după cum o demonstrează războiul din Ucraina şi presiunea în creştere resimţită de către statele din zona Mării Negre. Astfel, este necesară o bună pregătire în combaterea tuturor ameninţărilor din domeniul cibernetic.

Conferinţa a marcat încheierea unui nou ciclu de evaluare a progresului aliaţilor în asigurarea rezilienţei cibernetice proprii, precum şi a rezilienţei Alianţei în ansamblul său. Evenimentul are loc cu o periodicitate anuală. La ediţia din acest an au participat pentru prima dată şi state partenere ale NATO, în calitate de invitaţi în cadrul anumitor sesiuni.

Agenda de discuţii din acest an a vizat teme de o relevanţă deosebită atât în contextul conflictului din Ucraina, cât şi din perspectiva riscurilor şi oportunităţilor generate de noile tehnologii la adresa rezilienţei cibernetice a infrastructurilor critice. Securitatea cibernetică portuară şi impactul inteligenţei artificiale asupra protecţiei infrastructurilor critice şi securităţii cibernetice au fost printre subiectele principale de discuţie.

Conferinţa “NATO Cyber Defence Pledge”, care a avut loc joi şi vineri, a fost co-organizată de către România împreună cu Regatul Ţărilor de Jos.

În deschiderea evenimentului au participat, alături de ministrul Odobescu, ministrul apărării din Regatul Ţărilor de Jos, Kajsa Ollongren, şi secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, iar la lucrări au luat parte peste 150 de delegaţi din 50 de ţări aliate şi partenere ale NATO.

Co-organizarea şi participarea României la conferinţa “NATO Cyber Defence Pledge 2024” este în linie cu obiectivele aprobate de către Preşedintele României, precum şi la nivelul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, de intensificare a implicării României la nivelul NATO în domeniul apărării cibernetice.

Potrivit MAE, calitatea de co-organizator al conferinţei a sporit vizibilitatea eforturilor întreprinse de ţara noastră ca stat aliat NATO, punând totodată în valoare contribuţia şi expertiza pe care România o aduce deja la NATO în domeniul apărării cibernetice.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
CONSILIUL EUROPEAN29 mins ago

Charles Michel cere politicienilor din Georgia să profite de ”fereastra de oportunitate” deschisă de vetoul președintei Zurabişvili asupra legii privind ”influența străină”: Mențineți țara pe ”direcția europeană”

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Președinta Georgiei se opune printr-un veto mai mult simbolic legii “agenților străini” și îi cere lui Macron să vină la Tbilisi pentru a scoate Caucazul de sub influența rusă

REPUBLICA MOLDOVA3 hours ago

Maia Sandu a primit, la Leipzig, premiul inaugural Robert Blum pentru democrație pentru “angajamentul său de neclintit față de democrație și cooperarea europeană”

COMISIA EUROPEANA19 hours ago

Comisia Europeană salută decizia țărilor membre de a interzice activitățile de difuzare în UE a patru noi canale mass-media asociate Rusiei: Măsurile ar trebui menținute până când vor înceta să mai dezinformeze

U.E.20 hours ago

”Scutul estic”. Polonia anunță o investiție de peste 2 miliarde de euro pentru întărirea frontierei sale estice: ”Va fi un element de descurajare”

REPUBLICA MOLDOVA21 hours ago

Cel de-al optulea Consiliu de asociere UE-R. Moldova ce va avea loc în 21 mai se va axa pe procesul de aderare a acestei țări la Uniunea Europeană și pe reformele pe care trebuie să le implementeze Chișinăul

U.E.23 hours ago

Cel puțin opt țări din UE susțin o repatriere a refugiaților sirieni, anunță Ciprul: Stabilitatea în această ţară nu a fost restabilită integral, dar trebuie să creăm condițiile care permit revenirea tuturor persoanelor în Siria

ROMÂNIA1 day ago

Într-o eră marcată de o transformare digitală rapidă, misiunea ICI București este să dezvolte soluții inteligente care să răspundă nevoilor societății moderne, subliniază directorul general al institutului

ROMÂNIA1 day ago

Ministerul Economiei și ROMCHIMICA își unesc forțele pentru tranziția energetică a industriei chimice. Ștefan-Radu Oprea: Menținerea competitivității economice este esențială în acest proces

NATO1 day ago

România și Olanda au organizat, la Haga, Conferința “NATO Cyber Defence Pledge”, Odobescu subliniind creșterea rolului securității cibernetice în apărarea NATO

ROMÂNIA1 day ago

Ministerul Economiei și ROMCHIMICA își unesc forțele pentru tranziția energetică a industriei chimice. Ștefan-Radu Oprea: Menținerea competitivității economice este esențială în acest proces

ROMÂNIA2 days ago

Mai mulți copii palestinieni răniți vor fi tratați în spitalele din România, anunță ministrul Sănătății, Alexandru Rafila

INTERNAȚIONAL4 days ago

Președinta Georgiei consideră că noua lege privind ”influența străină” întoarce țara ”în trecut” și își arată intenția de a o respinge

ROMÂNIA4 days ago

Premierul Marcel Ciolacu: Transformarea Portului Constanța în principalul hub logistic la Marea Neagră are relevanță sporită în contextul lansării procesului de reconstrucție a Ucrainei

ROMÂNIA6 days ago

Lansarea Strategiei Naționale împotriva Traficului de Persoane pentru 2024-2028. Marcel Ciolacu: Blamarea traficanților nu este suficientă. Avem o strategie sinergică care ne va ajuta să combatem fenomenul

INTERNAȚIONAL1 week ago

Klaus Iohannis a fost distins în SUA cu premiul Distinguished International Leadership “ca o recunoaştere a rolului de lider al României, în ultimii 20 de ani, ca membru NATO şi partener SUA”

ROMÂNIA2 weeks ago

Nicolae Ciucă afirmă că România trece printr-o situație „deosebit de complicată”, fiind necesară adaptarea strategiilor de țară și ralierea la temele europene

NATO2 weeks ago

Iohannis și Biden au decis “să continue dialogul” privind candidatura liderului român la șefia NATO: Nu se rupe Alianța cu doi candidați. Alianța este puternică

COMISIA EUROPEANA3 weeks ago

La Maastricht, Ursula von der Leyen și-a apărat mandatul în fața contracandidaților la șefia Comisiei Europene, criticându-i pe “reprezentanții lui Putin care încearcă să distrugă UE”

NATO3 weeks ago

Stoltenberg a discutat cu Zelenski la Kiev: Ucraina se află pe o „cale ireversibilă” către NATO, iar sprijinul va continua

Trending