Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Ministrul Finanțelor, după o discuție cu Paolo Gentiloni: Mesajul din partea Comisiei Europene este unul de susținere, de solidaritate și unitate la nivel european

Published

on

© European Union, 2022

Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, a declarat luni că discuţiile avute cu comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, au fost legate de situaţia provocatoare în care sunt puse statele europene ca urmare a conflictului din Ucraina şi de măsurile de răspuns la nivel statal şi al Uniunii Europene pentru a gestiona afluxul de refugiaţi, dar şi de măsurile economice ce trebuie luate în contextul în care există şocuri pe lanţurile de aprovizionare, potrivit Agerpres.

„Practic, mesajul care se transmite din partea Comisiei este un mesaj de susţinere, de solidaritate şi de unitate la nivel european, chiar rezultate foarte bune în această colaborare legată de situaţia provocatoare în care suntem puşi, situaţie complicată, nu numai România, ci toate statele europene, creată de conflictul din Ucraina, măsurile de răspuns la nivel statal, dar şi al Uniunii Europene, astfel încât statele membre să poată face faţă afluxului de refugiaţi, gestionării acestui aflux, integrării refugiaţilor atât pe piaţa muncii, cât şi în zona de educaţie, măsurile economice pe care statele membre trebuie să le ia şi pot să le ia în contextul în care există şocuri pe lanţurile de aprovizionare, mai ales în zona de combustibili, energie şi alimente”, a spus Câciu, la finalul întâlnirii cu comisarul european.

El a mai menţionat că discuţiile au vizat şi modul în care statele membre rămân angajate în planurile naţionale de redresare şi rezilienţă şi a fost trecut în revistă modul în care PNRR-ul din România este în grafic.

„Ministerul Finanţelor şi-a îndeplinit aceste ţinte, dar şi Guvernul până pe 31 martie are îndeplinite ţintele legate şi de trimestrul I 2022. Am spus în discuţia noastră că, dincolo de situaţia complicată generată şi de inflaţie şi de conflictul din Ucraina şi de şocurile pe lanţul de aprovizionare, România rămâne angajată în reformele pe care şi le-a asumat, pentru că aici nu este vorba numai de modul în care o ţara sau un stat membru rămâne angajat într-un plan, ci de modul în care Uniunea Europeană la finalul acestui mecanism de redresare şi rezilienţă va fi mai puternică”, a precizat ministrul Finanţelor.

Adrian Câciu a mai afirmat că discuţiile au abordat şi orientările cu care Comisia va veni în scurt timp, legate de investiţiile în apărare şi în domeniul energiei, şi “modul în care înţelegem să fim parte a construcţiei europene şi să protejăm economia şi cetăţenii cât mai rapid de efectele negative ale puseului inflaţionist, dar şi de încetinirea economiei care se resimte la nivel european”.

Comisarul european responsabil pentru economie, Paolo Gentiloni, efectuează o vizită la Bucureşti în perioada 28 – 29 martie pentru a discuta despre perspectivele economice, precum și despre situația din România la o lună de la începerea agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei. 

COMISIA EUROPEANA

În prezența a cinci lideri europeni, Ursula von der Leyen și El-Sisi au convenit un parteneriat strategic UE – Egipt. UE va investi 7,4 miliarde de euro, inclusiv pentru gestionarea migrației

Published

on

© European Union, 2024 - Source: EC

Însoțită de o cohortă de lideri europeni, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a convenit duminică, la Cairo, cu președintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi un parteneriat strategic cuprinzător între Uniunea Europeană și Egipt care vizează relațiile politice, creșterea economică, investițiile, securitatea și migrația și care cuprinde și o finanțare și investiții de 7,4 miliarde de euro din partea UE.

În contextul alegerilor paneuropene din iunie, von der Leyen a fost însoțită la Cairo de liderii Italiei, Greciei, Belgiei, Austriei și Ciprului pentru a semna acest acord, inclusiv din perspectiva migrației, notează Politico Europe, precizând că aceste este cel mai recent dintr-o serie de acorduri menite să ajute țările de la periferia Europei să își consolideze economiile și să gestioneze fluxurile de imigranți.

Potrivit unei declarații comune difuzate de Comisia Europeană, Republica Arabă Egipt și Uniunea Europeană “au convenit de comun acord să își ridice relația la nivelul unui parteneriat strategic și cuprinzător (…) cu scopul de a aprofunda stabilitatea, pacea și prosperitatea lor comună”.

“Vizita de astăzi și reprezentarea puternică a liderilor europeni reflectă forța legăturilor noastre bilaterale. Iar ziua de astăzi marchează o etapă istorică prin semnarea declarației noastre comune pentru un parteneriat strategic și cuprinzător. Este un parteneriat bazat pe șase piloni principali; șase domenii de interes reciproc pentru Europa și Egipt. Și am plăcerea de a anunța că acesta va fi susținut de un nou pachet financiar și de investiții de 7,4 miliarde de euro pentru următorii patru ani“, a spus von der Leyen, într-o conferință comună de presă cu președintele egiptean, la care au participat și cancelarul austriac Karl Nehammer, prim-ministrul belgian Alenxader De Croo, președintele cipriot Nikos Christodoulidis, prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis și prim-ministrul italian Giorgia Meloni.

 

Potrivit unui document al UE consultat de Politico Europe, banii europeni pentru Egipt urmează să fie plătiți în tranșe între 2024 și 2027 și vor fi împărțiți în granturi și împrumuturi. Un grant de aproximativ 200 de milioane de euro este destinat migrației, în timp ce alte fonduri sunt orientate către investiții, proiecte bilaterale și asistență macro-financiară.

Fondurile vor contribui la consolidarea forțelor de securitate ale Egiptului și la susținerea economiei egiptene, care a fost afectată de o inflație galopantă și de un șomaj paralizant.

Atacurile cu rachete ale rebelilor Houthi din Yemen împotriva navelor comerciale au perturbat, de asemenea, comerțul prin Marea Roșie, afectând și mai mult comerțul în Egipt.

După ce a încheiat acorduri similare cu Turcia, Tunisia, Mauritania și acum cu Egiptul, se așteaptă ca UE să semneze un alt acord cu Marocul.

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2024

Macron, “extrem de furios” după ce comisarul european din partea Franței a atacat-o pe Ursula von der Leyen: O lipsă gravă de simț politic

Published

on

© European Union, 2023

Președintele francez Emmanuel Macron “s-a înfuriat” de poziția comisarului european din partea țării sale, Thierry Breton, care a lansat un atac politic fără precedent la adresa președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ca urmare a nominalizării acesteia drept candidat al Partidului Popular European pentru un nou mandat în fruntea executivului european.

Breton, comisarul european pentru piața internă, a pus în mod public sub semnul întrebării sprijinul mediocru pe care von der Leyen l-a primit din partea PPE la Congresul de la București. 

Congresul Partidului Popular European, reunit la București, a desemnat-o joia trecută pe actuala președintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, drept candidatul cap de listă al PPE pentru funcția de președintă a Comisiei pentru mandatul 2024-2029 ca urmare a alegerilor europene din 6-9 iunie. von der Leyen, unicul candidat în cadrul Congresului, a fost aleasă cu 400 de voturi pentru și 89 împotrivă. Au votat, în total, 499 de delegați din 801 cu drept de vot, zece voturi fiind invalidate. 

PPE însuși pare să nu creadă în propriul candidat“, a postat comisarul francez pe rețelele de socializare săptămâna trecută.

Un oficial francez, căruia i s-a acordat anonimatul pentru a discuta despre dinamica internă sensibilă, a declarat pentru Politico Europe că postarea lui Breton a fost “o adevărată greșeală”, susținând că a trădat “o lipsă gravă de simț politic” și l-a făcut pe Macron “extrem de furios”.

Breton – un susținător al lui Macron – a stârnit furie pe scară largă în cadrul partidului centrist al președintelui, Renaissance, au declarat pentru Politico doi oficiali de rang înalt ai partidului, unul dintre ei acuzându-l pe comisar că “a dat muniție pentru PPE”.

De asemenea, și poziția lui Breton a agitat apele și în interiorul Comisiei Europene. Luni, biroul secretarului general al Comisiei Europene, Ilze Juhansone, a distribuit un e-mail pentru a le reaminti comisarilor să nu submineze instituția care îi angajează.

“Permiteți-mi să vă reamintesc tuturor că … membrii Comisiei trebuie să se comporte cu integritate și discreție … și că nu trebuie să acționeze sau să se exprime, prin orice mijloc, într-un mod care să afecteze în mod negativ percepția publică a independenței lor”, se arată în e-mail, obținut de Politico Europe.

Ursula von der Leyen a fost numită de liderii europeni în iulie 2019 la șefia Comisiei Europene și confirmată apoi de Parlamentul European cu o majoritate fragilă după ce în campania pentru alegerile europene din 2019 candidatul PPE pentru funcția de președinte al executivului european a fost Manfred Weber. Candidatura actualului președinte al popularilor europeni a fost respinsă atunci de președintele francez Emmanuel Macron.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Ramona Chiriac, actuala șefă a Reprezentanței CE, va deschide listele comune PNL-PSD la alegerile europene

Published

on

© European Union, 2021/Source: EC - Audiovisual Service

Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, va deschide listele comune PNL-PSD la alegerile pentru Parlamentul European, de pe 9 iunie, a anunțat purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Lucian Romaşcanu, transmite Agerpres.

De asemenea, Reprezentanța Comisiei Europene a emis miercuri o informare de presă pentru a transmite că Ramona Chiriac a comunicat deja decizia de a candida la alegerile pentru Parlamentul European către forurile ierarhice superioare și serviciile relevante ale Comisiei Europene. 

„Ca orice cetățean european, funcționarii și agenții temporari ai Comisiei Europene au dreptul de a candida în alegeri”, transmite Reprezentanța CE.

În același timp, ținând cont de prevederile Regulamentului de stabilire a Statutului funcționarilor și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Comunității Economice Europene și ai Comunității Europene a Energiei Atomice, dar și de procedurile interne ale Comisiei Europene, Ramona Chiriac a solicitat suspendarea din activitate prin aprobarea de concediu fără plată din motive personale cu caracter imperios, conform prevederilor articolului 17 ale sus-numitului regulament.

Continuitatea activității va fi asigurată de Mara Roman, șefa adjunctă a Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
NATO5 mins ago

Klaus Iohannis a aprobat tranzitarea teritoriului României a unor echipamente donate de Finlanda Ucrainei și instruirea a 50 de militari ucraineni

CONSILIUL UE15 hours ago

Fondul de asistență pentru Ucraina: Consiliul UE alocă 5 miliarde de euro în cadrul Instrumentului european pentru pace pentru a sprijini militar Kievul

ROMÂNIA16 hours ago

Reactoarele modulare mici sunt promisiunea pentru rezolvarea trilemei energetice, subliniază Sebastian Burduja: Înseamnă energie sigură, curată, la un preț corect

ROMÂNIA16 hours ago

Nicolae Ciucă: Președinta Senatului polonez m-a asigurat că Varșovia ne sprijină necondiționat în procesul de aderare deplină la Spațiul Schengen și la OCDE

REPUBLICA MOLDOVA17 hours ago

“Uniți pentru Moldova europeană”: Maia Sandu a lansat pagina oficială a campaniei “pentru.md” privind referendumul de aderare la UE

CONSILIUL UE18 hours ago

UE are un nou regulament care va consolida supravegherea piețelor angro de energie, asigurând astfel o concurență deschisă și echitabilă

PPE18 hours ago

Pachetul Pharma: Grupul PPE susține stimularea producției de medicamente în UE și obligativitatea sprijinului pentru accesul la acestea

CONSILIUL UE18 hours ago

UE, un nou pas către autonomie strategică: Consiliul a adoptat regulamentul privind materiile prime critice

ROMÂNIA18 hours ago

Luminița Odobescu: Nu este nevoie să comentez rezultatele alegerilor prezidenţiale din Rusia. Ştim cu toţii că aceste alegeri nu au fost nici corecte, nici democratice, nici libere

U.E.19 hours ago

UE deschide negocierile pentru aprofundarea relațiilor cu Elveția, al patrulea cel mai mare partener comercial al blocului

ROMÂNIA18 hours ago

Luminița Odobescu: Nu este nevoie să comentez rezultatele alegerilor prezidenţiale din Rusia. Ştim cu toţii că aceste alegeri nu au fost nici corecte, nici democratice, nici libere

SUA20 hours ago

Invocând Declarația Universală a Dreptului Omului, Antony Blinken anunță ”o foaie de parcurs democratic cu recomandări pentru a-i ajuta pe oameni să devină mai rezilienți” în fața dezinformării

NATO5 days ago

Raport NATO: 78% dintre români susțin creșterea sau menținerea bugetului apărării. România nu a cheltuit, în 2023, cei 2,5% din PIB alocați apărării

NATO5 days ago

Raport NATO: La 20 de ani de la aderare, 82% dintre români ar vota ca România să rămână membru NATO. Peste 80% susțin ca America și Europa să lucreze împreună pentru securitatea euro-atlantică

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI5 days ago

Într-o rezoluție a cărei negociere a fost coordonată de Traian Băsescu, PE solicită Rusiei să returneze României tezaurul național, iar subiectul să fie inclus pe agenda diplomatică UE-Rusia

COMITETUL EUROPEAN AL REGIUNILOR6 days ago

Borboly Csaba, Hargita Megye Tanácsának elnöke, támogatja egy jogsértési eljárás bevezetését azon uniós országok ellen, amelyek nem veszik komolyan a nagyragadozók által az állatállományban vagy a termesztett növényekben okozott károk megtérítését

U.E.6 days ago

Premierul Franței consideră că o victorie a Rusiei în Ucraina ar fi ”un cataclism” pentru francezi. Adunarea Națională a votat în favoarea acordului de securitate dintre Paris și Kiev

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE7 days ago

Marcel Ciolacu: Vreau ca 2026 să fie anul aderării noastre la OCDE. Este unul dintre principalele proiecte de țară pentru România

NATO7 days ago

Klaus Iohannis asigură că nu intenționează să își scurteze mandatul prezidențial în contextul speculațiilor candidaturii sale la vârful NATO sau UE

COMISIA EUROPEANA7 days ago

Comisia Europeană va recomanda începerea negocierilor de aderare la UE cu Bosnia și Herțegovina, după ce a constatat că țara ”poate îndeplini criteriile de aderare”, anunță Ursula von der Leyen

Trending