Connect with us

ROMÂNIA

Ministrul Finațelor, Florin Cîțu: Vom contracta un împrumut de 250 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții pentru Spitalul de Urgență Iași

Published

on

© Florin Cîțu/ Facebook

Guvernul României a aprobat în ședința de joi un memorandum privind contractarea unui împrumut de 250 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții, pentru Spitalul Regional de Urgență Iași, a anunțat ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, la finalul ședinței de Guvern, informează Agerpres.

”A fost aprobat un memorandum prin care se contractează de la BEI un împrumut de 250 milioane euro pentru susţinerea obiectivului de investiţii Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi. Valoarea totală a investiţiei este de 500 milioane euro. Proiectul este susţinut jumătate din fondurile europene, jumătate din bani de la buget. Acest împrumut are rolul de a susţine investiţiile până luăm banii din fonduri europene, ca să nu mai întârziem să începem construirea acestui obiectiv. Implementarea proiectului va fi asigurată de Ministerul Sănătăţii”, a spus Cîţu.

Amintim că la 19 martie 2020, Ministerul Lucrărilor Publice a anunțat că a fost aprobat, de către Comisia Europeană, proiectul pentru Spitalul Regional de la Iaşi.

Contractul de finanțare pentru Spitalul Regional Iași a fost semnat, pe 31 decembrie 2019, de ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Ion Ștefan, și ministrul sănătății, Victor Costache. Ulterior, pe 5 februarie 2020, Autoritatea de Management pentru POR 2014-2020 a transmis proiectul Comisiei Europene în vederea aprobării acestui proiect major, ținând cont de faptul că investiția depășește 50 milioane euro (47 milioane reprezintă contribuția FEDR, iar diferența este asigurată de la bugetul Ministerului Sănătății).

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

ROMÂNIA

Ministrul economiei susține digitalizarea masivă a procesului de absorbție a fondurilor europene

Published

on

© Virgil Popescu/ Facebook

Ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri, Virgil Popescu, susține „digitalizarea masivă” a procesului de absorbție a fondurilor europene pentru a evita pericolul de a rata aducerea în țară a zecilor de miliarde de euro pentru redresarea și dezvoltarea României, potrivit unui interviu acordat Agerpres. 

Întrebat care este cel mai mare pericol pentru economia României în următoarea perioadă, ministrul economiei a subliniat riscul lipsei de organizare la nivel administrativ pus pe seama gradului scăzut de digitalizare a procesului de absorbție a fondurilor europene:

„Sunt foarte mulţi bani europeni care vor veni în perioada următoare de la Uniunea Europeană, vorbim de 80 de miliarde, încă 4 miliarde prin programul SURE şi încă 6 miliarde prin Programul de Modernizare. Deci, vorbim de 90 de miliarde de euro. Pericolul pe care îl văd eu cel mai mare este să nu ne putem organiza, astfel încât să avem capacitatea administrativă să absorbim aceşti bani”, a atras atenția Virgil Popescu. 

În acest sens, ministrul economiei a precizat că Guvernul trebuie să-și asume obiectivul digitalizării tuturor ministerelor din subordine pentru facilitarea procesului de absorbție a banilor europeni în următorii 4-7 ani, oferind exemplul unui program pilot desfășurat chiar la nivelul Ministerului Economiei:

„Am pornit la nivelul ministerului un program-pilot prin care vrem să digitalizăm totul şi am digitalizat acordarea granturilor pentru IMM-uri. Cred că un program de genul acesta trebuie extins pentru absolut toate fondurile europene. În momentul în care reuşim să finalizăm o digitalizare de acest gen nu vor mai fi probleme cu absorbţia fondurilor europene, pentru că, dacă nu vom reuşi să aducem aceşti bani în perioada în care ni s-a spus că îi putem accesa, iar, pe Planul de Rezilienţă vorbim de 2024, deci un termen şi mai scurt, e clar că economia va avea de suferit. Este un challenge pe care trebuie să ni-l asumăm. Deci, asta vreau: digitalizare la nivelul ministerului şi sunt convins că se va face şi în alte ministere şi vor fi toate funcţionale la nivelul Guvernului”, a precizat Virgil Popescu. 

Continue Reading

ROMÂNIA

CNAIR ar putea încheia un protocol de cooperare cu compania omoloagă din Spania, în perspectiva celebrării, în 2021, a 140 de ani de relaţii diplomatice între România și Spania

Published

on

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România (CNAIR) şi Compania Publică de Infrastructură de Transport Terestru (SEITT) din Spania ar putea încheia un protocol de cooperare în perspectiva celebrării, în 2021, a 140 de ani de relaţii diplomatice între cele două ţări.

Conform unui comunicat al Ambasadei României în Spania, ambasadorul României la Madrid, Gabriela Dancău, a avut joi o întrevedere cu directorul general al Companiei Publice de Infrastructură de Transport Terestru (SEITT), Julián López Milla.

Discuțiile s-au concentrat pe importanța dezvoltării infrastructurii pentru creșterea economică a celor două țări. A fost subliniată experiența semnificativă a Spaniei în atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea rețelei de infrastructură rutieră și feroviară, precum și succesele în implementarea marilor proiecte din aceste domenii.

Ambasadorul român a prezentat modul în care funcţionează compania publică românească care gestionează proiectele de construcţie de autostrăzi (CNAIR) şi a transmis părţii spaniole interesul conducerii CNAIR pentru stabilirea unui mecanism de schimb de bune practici între CNAIR şi SEITT în ceea ce priveşte cadrul normativ aferent implementării proiectelor complexe de infrastructură, precum şi managementul propriu-zis al acestor proiecte.

În acest context, Julián López Milla și-a exprimat deschiderea față de inițierea unor discuții tehnice cu reprezentanții CNAIR, care să se finalizeze cu semnarea unui protocol de cooperare între cele două părți în perspectiva celebrării, în 2021, a 140 de ani de relații diplomatice între România și Spania.

Continue Reading

ROMÂNIA

Eurostat: România, țara din Uniunea Europeană care investește cel mai puțin în cercetare

Published

on

© European Union, 2020

Potrivit datelor eurostat, publicate astăzi, 27 noiembrie, România este statul membru al Uniunii Europene care investește cel mai puțin în cercetate. Procentul nostru din PIB pentru cheltuielile de cercetare și dezvoltare înregistrează sub 1%, mai puțin decât Malta și Cipru.

© Eurostat

În 2019, cele 27 de state membre UE au cheltuit peste 306 miliarde de euro cu cercetarea şi dezvoltarea. Faţă de alte economii importante, procentul din PIB alocat de UE este mai scăzut decât în Coreea de Sud (4,52% în 2018), Japonia (3,28% în 2018) şi SUA (2,82% în 2018), dar este la acelaşi nivel cu China (2,06% în 2018), mai ridicat decât în Marea Britanie (1,76%) şi mult mai ridicat decât în Rusia (1,03%) şi Turcia (1,03% în 2018), relatează Agerpres.

Continue Reading

Facebook

Europe Talks 2020 – Survey

COMISIA EUROPEANA11 mins ago

Comisia Europeană convoacă pe 30 noiembrie primul Forum Schengen pentru consolidarea guvernanței spațiului de liberă circulație

PARLAMENTUL EUROPEAN14 mins ago

Parlamentul European pledează pentru sancțiuni dure împotriva Turciei cu privire la acțiunile ilegale pe care le desfășoară în Cipru

CONSILIUL UE19 mins ago

Ministrul de finanțe al Germaniei cere Uniunii Europene o decizie rapidă privind introducerea monedei euro digitale

ROMÂNIA43 mins ago

Ministrul economiei susține digitalizarea masivă a procesului de absorbție a fondurilor europene

ROMÂNIA50 mins ago

CNAIR ar putea încheia un protocol de cooperare cu compania omoloagă din Spania, în perspectiva celebrării, în 2021, a 140 de ani de relaţii diplomatice între România și Spania

MAREA BRITANIE1 hour ago

Brexit: Uniunea Europeană și Regatul Unit reiau negocierile în format fizic la Londra, în încercarea de a depăși aceleași ”divergențe fundamentale”

ROMÂNIA2 hours ago

Eurostat: România, țara din Uniunea Europeană care investește cel mai puțin în cercetare

ROMÂNIA2 hours ago

Adrian Teban, primarul orașului Cugir, a fost ales președinte al Asociației Orașelor din România

Dragoș Pîslaru2 hours ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru vrea să convingă guvernele din UE să sprijine generațiile viitoare în planurile naționale de redresare și reziliență

EDITORIALE3 hours ago

Op-ed | Înaltul Reprezentant al UE Josep Borrell, la 25 de ani la lansarea cooperării euro-mediteraneene: Putem fi mai puternici numai dacă rămânem împreună

ROMÂNIA22 hours ago

Premierul Ludovic Orban: În următoarea perioadă, România va beneficia de finanțări extrem de importante de la nivel european

EVENIMENTE2 days ago

Coaliția “Votez pentru Sănătate” organizează dezbaterea “De ce avem nevoie de un parteneriat strategic pentru sănătate?” (LIVE, 26 noiembrie, ora 11:00)

Dacian Cioloș2 days ago

Dacian Cioloș: Europa este ținută ostatică de două țări, iar Bruxelles-ul trebuie să arate că știe să ia decizii ferme pentru a apăra libertatea și democrația

U.E.5 days ago

Președinția Germaniei la Consiliul UE patronează proiectul fotografic ”Faces of Europe”, un tablou despre toleranță și conviețuirea în pace

Marian-Jean Marinescu5 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Bugetul politicii de transport nu a fost mărit de Parlamentul European, ceea ce este în detrimentul țărilor din Est

ROMÂNIA5 days ago

Președintele Klaus Iohannis: Voi sprijini solicitările pentru fonduri europene pentru a începe reconstrucția Institutului Clinic Fundeni

Marian-Jean Marinescu6 days ago

Marian-Jean Marinescu: Parlamentul European cere o foaie de parcurs privind trecerea de la motoare cu combustie la cele bazate pe resurse nepoluante pentru a proteja producătorii și consumatorii

Gheorghe Falcă6 days ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Administrațiile locale trebuie să acorde prioritate studiilor pentru reabilitarea termică a clădirilor pentru a primi rapid finanțare europeană

ROMÂNIA6 days ago

MFE a organizat prima dezbatere publică privind reforma sistemului de sănătate, care poate atrage investiții de 6 mld. euro

ROMÂNIA7 days ago

Premierul Ludovic Orban: Comisia Europeană a aprobat acordul România-SUA, care permite construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă cu parteneri strategici din Statele Unite și UE

Advertisement
Advertisement

Trending