Connect with us

INTERNAȚIONAL

Ministrul german al Apărării consideră că Ucraina nu ar trebui să cedeze toate teritoriile sale ocupate de Rusia

Published

on

© European Union, 2023

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a afirmat, duminică, că Ucraina nu ar trebui să cedeze toate teritoriile sale ocupate de Rusia în cadrul acordului de pace propus de Donald Trump, care își dorește o încheiere rapidă a conflictului dintre cele două țări, notează AFP, preluat de Agerpres.

„Ucraina știe de mult timp că un armistițiu sau un acord de pace durabil și credibil ar putea implica concesii teritoriale. Dar acestea cu siguranță nu vor merge atât de departe cum o fac în prezent sau cel puțin nu atât de departe ca în ultima propunere a președintelui american”, a declarat Boris Pistorius într-un interviu acordat postului de televiziune ARD.

Statele Unite nu au dezvăluit detalii despre acest proiect de acord, dar au sugerat înghețarea liniei frontului și acceptarea controlului rusesc asupra Peninsulei Crimeea în schimbul păcii.

Boris Pistorius a salutat întâlnirea de la Roma dintre Donald Trump și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, desfășurată cu o zi înainte, cu prilejul funeraliilor Papei Francisc.

„În același timp, aproape că putem spune că lucrurile evoluează zilnic”, s-a grăbit el să adauge. „Semnalele sunt foarte contradictorii: uneori foarte amicale, alteori foarte ostile (…). Aș spune că, în cele din urmă, acțiunile vorbesc de la sine”, a subliniat ministrul german al apărării. 

Președintele american Donald Trump i-a cerut duminică omologului său rus, Vladimir Putin, „să înceteze să mai tragă” și să încheie un acord privind Ucraina, în timp ce a sugerat că președintele ucrainean Volodimir Zelenski este dispus să renunțe la recuperarea Peninsulei Crimeea ocupată de Rusia, lucru în contradicție totală cu ceea ce susține liderul de la Kiev.

Sâmbătă, după ce a avut o întâlnire simbolică în interiorul Bazilicii Sfântul Petru de la Vatican cu Zelenski, Trump a declarat că Putin l-ar putea păcăli după ultimele atacuri asupra Ucrainei, în timp ce Statele Unite încearcă să pună capăt războiului și să aducă Moscova și Kievul în fața unui armistițiu de încetare a focului și a unui acord de pace.

Andreea Radu este redactor CaleaEuropeană.ro. Absolventă a Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din Bucuresti, Andreea urmează un program de masterat în domeniul "Politicile egalității de șanse in context românesc și european".

INTERNAȚIONAL

Ucraina pune presiune pe Rusia: Zelenski nu se va întâlni la Istanbul cu altcineva decât Putin. Refuzul de a negocia, semnal că Moscova nu vrea să încheie războiul

Published

on

Dacă președintele rus Vladimir Putin refuză negocierile în Turcia, acesta va fi semnalul final că Rusia nu are intenția de a pune capăt războiului declanșat în Ucraina, a declarat marți șeful cabinetului președintelui Ucrainei, Andriy Yermak, în vreme ce Mihailo Podoliak, consilierul pentru politică externă al președintelui Ucrainei, a precizat că Volodimir Zelenski nu va accepta să se întâlnească joi în Turcia cu niciun alt reprezentant al Rusiei în afară de șeful statului rus.

“Ucraina este deschisă oricărui format de negocieri cu Rusia, însă încetarea focului trebuie să fie prima și cea mai importantă condiție”, a spus Andriy Yermak, în timpul participării sale online la Summitul democrației de la Copenhaga 2025.

Sesiunea a fost moderată de Anders Fogh Rasmussen, secretar general al NATO în perioada 2009-2014 și copreședinte al Grupului internațional de lucru pentru securitatea și integrarea euro-atlantică a Ucrainei.

“Am confirmat că președintele Zelenski este pregătit și va fi prezent în Turcia. Ieri, președintele Trump a făcut o declarație foarte puternică și clară că se așteaptă ca ambii lideri să fie prezenți în Turkiye. De asemenea, el ia în considerare o vizită acolo. Cred că dacă Vladimir Putin refuză să vină în Turcia, acesta va fi semnalul final că Rusia nu dorește să pună capăt acestui război – că Rusia nu dorește și nu este pregătită pentru nicio negociere”, a declarat șeful Biroului președintelui, potrivit unui comunicat al președinției de la Kiev.

La rândul său, Mihailo Podoliak a precizat că Zelenski nu se va întâlni cu nimeni altcineva din partea Rusiei decât cu Vladimir Putin.

“Nu, desigur, că nu (…) Nu acesta este formatul”, a afirmat Podoliak, întrebat despre posibilitatea ca președintele ucrainean să accepte să se întâlnească cu un lider rus de rang inferior, potrivit publicației ucrainene Kyiv Independent, scrie Agerpres.

“Noi înțelegem structura puterii în Rusia. Și este puțin probabil că persoane chiar și cu statut formal de miniștri să fie autorizate să ia anumite decizii. Numai Putin poate lua decizia cu privire la continuarea sau oprirea războiului”, a spus Podoliak.

Citiți și Trump ia în calcul o escală la Istanbul pentru potențiala întâlnire Zelenski-Putin. Europa, SUA și Ucraina se coordonează, iar Zelenski consideră “foarte ciudată” tăcerea Rusiei, care continuă atacurile

De altfel, președintele american Donald Trump, care efectuează în această săptămână în Orientul Mijlociu primul său turneu prezidențial, ia în calcul să facă o escală la Istanbul în cazul unei potențiale întâlniri între președinții Ucrainei și Rusiei, Volodimir Zelenski și Vladimir Putin, sub auspiciile președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, cu scopul unor negocieri directe ruso-ucrainene pentru un acord de pace după mai bine de trei ani de război.

Volodimir Zelenski i-a propus omologului său rus Vladimir Putin o întrevedere “în persoană”, joi, la Istanbul, o premieră de la declanșarea invaziei Ucrainei în februarie 2022. Kremlinul nu a răspuns ofertei, deși și-a exprimat disponibilitatea pentru negocieri “directe” ca răspuns la cererea de încetare a focului adresată de Kiev și aliații săi europeni.

Ucraina și liderii europeni au convenit sâmbătă asupra unei încetări necondiționate a focului pentru 30 de zile începând cu 12 mai, cu sprijinul președintelui american Donald Trump, amenințându-l pe președintele Vladimir Putin cu noi sancțiuni “masive” dacă nu se conformează.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

UE rămâne ferm angajată în sprijinirea parcursului Serbiei către aderare, afirmă președintele Consiliului European: „Mingea este acum în terenul dumneavoastră”

Published

on

© Aleksandar Vučić / Facebook

UE rămâne ferm angajată în sprijinirea parcursului Serbiei către aderare, ca stat stabil, pașnic și prosper, care a depășit moștenirea trecutului și a ales un viitor democratic și european, a transmis președintele Consiliului European, Antonio Costa, în cadrul unei conferințe de presă comune cu președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, potrivit comunicatului oficial.

„În decembrie, la începutul mandatului meu de președinte al Consiliului European, am transmis un semnal clar privind angajamentul meu personal și prioritatea pe care o acord extinderii Uniunii Europene către Balcanii de Vest. Astăzi, încep chiar aici, în Serbia, un turneu în toate cele șase state partenere din regiune”, a declarat Antonio Costa.

Referindu-se la procesul de aderare, președintele Consiliului European a subliniat că acesta se bazează pe încredere reciprocă, iar actualul context favorabil extinderii Uniunii Europene reprezintă o oportunitate majoră pentru Serbia.

 

Citiți și: Parlamentul European încurajează Kosovo și Serbia să avanseze în reformele lor privind aderarea la Uniunea Europeană

„M-am bucurat să aflu că integrarea în UE rămâne o prioritate pentru dumneavoastră și pentru noul guvern. Este esențial ca această orientare să se traducă rapid în acțiuni concrete și într-o accelerare a reformelor. După cum știți, procesul de aderare se bazează pe merit. Următorul pas pentru deschiderea Clusterului 3 este foarte clar și a fost deja agreat: consolidarea libertății presei, lupta împotriva corupției și reformarea legislației electorale. Este încurajator să aud, dragă Aleksandar, că faceți progrese în această direcție”, a adăugat Antonio Costa.

Totodată, Costa a precizat că reformele necesare nu reprezintă o simplă formalitate, ci aduc beneficii concrete pentru cetățenii sârbi, subliniind că alinierea deplină la Politica Externă și de Securitate Comună a UE, împreună cu soluționarea problemelor bilaterale și avansarea dialogului Belgrad–Priștina, sunt condiții esențiale în procesul de aderare.

„Desigur, nu putem ignora faptul că un pilon al politicii noastre externe și de securitate comune este condamnarea fermă a invaziei brutale a Rusiei în Ucraina și sprijinul pentru Ucraina în obținerea unei păci juste și durabile. Dragă Aleksandar, extinderea UE se bazează pe construirea încrederii. Știu că mulți oameni – nu doar în Serbia, ci în întreaga regiune – și-au pierdut încrederea în acest proces. Am venit astăzi aici pentru a vă asigura de angajamentul meu personal și de voința fermă a Uniunii Europene de a duce acest proces la bun sfârșit”, a punctat Antonio Costa.

În încheiere, președintele Consiliului European a afirmat cu convingere că viitorul Serbiei este în Uniunea Europeană.

„Mingea este acum în terenul dumneavoastră. Nu trebuie să pierdem timpul – viitorul nu așteaptă. Este momentul să deschidem Clusterul 3 și să continuăm, pas cu pas, drumul Serbiei către o aderare reușită la Uniunea Europeană”, a conchis Antonio Costa.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Președintele francez Emmanuel Macron va efectua o vizită de stat în Marea Britanie în luna iulie la invitație regelui Charles al III-lea

Published

on

© The Royal Family

Președintele francez Emmanuel Macron a fost invitat în Marea Britanie pentru o vizită de stat în luna iulie, a declarat Palatul Buckingham, care a precizat că liderul de la Elysee a acceptat invitația.

Regele Charles al III-lea și Regina Camilla îi vor găzdui pe președinte și pe soția sa, Brigitte Macron, la Castelul Windsor.

Vizita va avea loc între 8 iulie și 10 iulie.

 

Ultima vizită de stat a unui președinte francez în Regatul Unit a avut loc în martie 2008, când președintele Nicolas Sarkozy a fost oaspetele reginei Elisabeta a II-a la Windsor, subliniază BBC.

Palatul Buckingham a declarat că Macron a acceptat “o invitație din partea Majestății Sale Regele” pentru vizita din iulie.

Regele Charles al III-lea au efectuat o vizită de stat în Franța în septembrie 2023. Cu ocazia acelei vizite, Emmanuel Macron și regele Charles al III-lea au revigorat, la Versailles, “Antanta cordială franco-britanică”, subliniind că “în ciuda Brexit, vom continua să scriem împreună o parte din istoria Europei”.

Monarhii, președinții sau prim-miniștrii străini sunt invitați să îl viziteze pe Rege la sfatul Ministerului Afacerilor Externe și al Commonwealth-ului.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
INTERNAȚIONAL10 minutes ago

Ucraina pune presiune pe Rusia: Zelenski nu se va întâlni la Istanbul cu altcineva decât Putin. Refuzul de a negocia, semnal că Moscova nu vrea să încheie războiul

CONSILIUL EUROPEAN1 hour ago

UE rămâne ferm angajată în sprijinirea parcursului Serbiei către aderare, afirmă președintele Consiliului European: „Mingea este acum în terenul dumneavoastră”

PARLAMENTUL EUROPEAN2 hours ago

Parlamentul European solicită accelerarea procesului de aderare a R. Moldova la UE, anunță Siegfried Mureșan

MAREA BRITANIE2 hours ago

Președintele francez Emmanuel Macron va efectua o vizită de stat în Marea Britanie în luna iulie la invitație regelui Charles al III-lea

ROMÂNIA2 hours ago

BERD: Economia României va crește cu doar 1,6% în 2025. Relansarea în 2026 depinde de absorbția fondurilor europene

PARLAMENTUL EUROPEAN2 hours ago

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu: ”Orice asociere cu extremismul e o linie roșie care nu trebuie trecută”

POLITICĂ3 hours ago

Maia Sandu anunță că-l va vota pe Nicușor Dan: Nu-mi doresc ca România iasă din UE sau să devină un stat anti-european

PARLAMENTUL EUROPEAN3 hours ago

Mircea Abrudean a asigurat-o pe Roberta Metsola că România este „guvernată cu responsabilitate, chiar și în această perioadă complicată”: Angajamentul pentru parcursul european rămâne ferm

CONSILIUL UE3 hours ago

UE prelungește măsurile restrictive și regimul de sancțiuni care vizează persoanele sau entitățile răspunzătoare de atacuri cibernetice care amenință statele membre

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Donald Trump susține că ”UE este mai rea decât China”, în contextul negocierilor privind tarifele vamale

U.E.4 days ago

„Stare de urgență în gândire și acțiune”: Von der Leyen și noul cancelar german susțin mobilizarea rapidă privind competitivitatea UE, sprijinirea Ucrainei și gestionarea migrației

ROMÂNIA5 days ago

Marcel Boloș confirmă riscul de suspendare a fondurilor europene dacă reforma fiscală nu este implementată

ROMÂNIA5 days ago

Boloș: România pregătește cererea de plată nr. 4 din PNRR de 5.7 mld. de euro. La finalul lunii mai, vor fi încasate 1,3 mld. de euro din cererea de plată nr. 3

ROMÂNIA1 week ago

Marcel Ciolacu: Am ales ordinea, nu haosul. România are nevoie de un președinte cu majoritate parlamentară

ROMÂNIA1 week ago

Elena Lasconi: Am votat cu gândul și credința că sistemul poate fi resetat și că în sfârșit se va face dreptate pentru România

ROMÂNIA3 weeks ago

”Investiție importantă” cu sprijinul ajutorului de stat în domeniul materialelor de construcție. Antreprenorii români au deschis la Iernut ”cea mai mare fabrică de BCA din Europa”, anunță Marcel Ciolacu

NATO3 weeks ago

Spania anunță că va îndeplini obiectivul NATO de 2% din PIB pentru apărare în 2025 prin majorarea investițiilor în domeniu

ROMÂNIA4 weeks ago

PPC marchează extinderea la nivel regional prin conferința „Construind viitorul: Proiectarea, baza dezvoltării și calității vieții în Transilvania”, organizată în parteneriat cu BNR

ROMÂNIA1 month ago

Firmele americane vor prezenta administrației SUA că România este “un loc bun pentru investiții” și au ca obiectiv “promovarea investițiilor românești în SUA”, afirmă Bolojan în contextul noilor tarife comerciale americane

ROMÂNIA1 month ago

România a obținut excluderea componentei nucleare din contra-măsurile UE la tarifele SUA, anunță Bolojan: Avem un contract important pentru reactoarele 3 și 4

Trending