Connect with us

SUA

Ministrul german al Economiei, critici la adresa lui Donald Trump: Războiul comercial distruge creşterea economică. Cel mai mult au de suferit consumatorii

Published

on

Ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, a criticat dur deciziile SUA de a impune tarife vamale şi sancţiuni, apreciind că astfel de măsuri distrug locurile de muncă şi creşterea economiei iar Europa nu se va supune presiunilor Washingtonului privind Iranul, anunță Politico Europe.

Foto: BMWi Bund/ Twitter

Acest război comercial încetinește și distruge creșterea economică și creează noi incertitudini”, a afirmat Altmaier într-un interviu acordat duminică publicaţiei Bild am Sonntag, adăugând că ”trecutul ne-a arătat că, în timpul războaielor comerciale, cel mai mult au de suferit consumatorii deoarece tarifele mai ridicate duc la majorarea preţurilor”.

Pe data de 23 august urmează să intre în vigoare cea de-a doua serie de tarife suplimentare impuse Chinei, al căror cuantum cumulat se ridică la 50 de miliarde de dolari, acestea vizând o categorie largă de produse din cauciuc sintetic și polimeri halogenați.

În același timp, Trump a anunțat vineri că Statele Unite vor impune tarife suplimentare pentru importurile de oțel și aluminiu provenite din Turcia, decizie care vine pe fondul unor divergențe diplomatice declanșate de aresarea pastorului american, Andrew Brunson, care ar putea arunca Turcia, stat membru NATO, în brațele Rusiei, lucru tot mai evident, dacă luăm în calcul faptul că președintele turc, Recep Tayyip Erdogan a avut o convorbire telefonică cu omologul său rus, Vladimir Putin, despre ”cooperarea economică și comercială”, la scurt timp după ce moneda turcească s-a depreciat vineri, în urma anunțului privind tarifele americane, cu 16% față de dolar.

Citiți și: 

Președintele Recep Tayyip Erdogan: Parteneriatul Turcia-SUA este în pericol. Ne vom întoarce spre noi aliați, dacă Washington continuă ”să arate lipsă de respect”

Relația SUA-Turcia, tot mai tensionată. Recep Tayyip Erdogan, mesaj pentru Washington: Ruşine! Schimbaţi un partener strategic din NATO pe un pastor

Altmaier a lăudat acordul convenit în 26 iulie la Washington, în urma întâlnirii dintre şeful statului american, Donald Trump, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, apreciind că acesta va salva sute de mii de locuri de muncă în Europa.

”Acordul dintre UE şi SUA este doar primul pas. Obiectivul nostru este ca în comerţul mondial să existe tarife vamale mai scăzute, mai puţin protecţionism şi pieţe deschise”, a afirmat ministrul german al Economiei.

Citiți și: 

Bruxelles-ul pune în practică angajamentele asumate de Juncker în cadrul întâlnirii cu Donald Trump: UE majorează importurile de gaz natural lichefiat din SUA

Referindu-se la sancţiunile SUA asupra Iranului, Altmaier a criticat sancțiunile economice americane impuse Iranului, al căror recul a afectat companiile europene.

Citiți și:

Sancțiunile decise de Donald Trump împotriva Iranului afectează giganții auto germani: Compania Daimler AG renunță la extinderea activității sale în Iran

La nivelul UE a intrat în vigoare o lege de blocaj prin care se urmărește atenuarea impactului acestor sancțiuni asupra intereselor întreprinderilor din UE care desfășoară activități legitime în Iran.

Legea de blocare le permite operatorilor din UE să obțină despăgubiri pentru prejudiciile suferite – ca urmare a sancțiunilor extrateritoriale impuse de SUA – din partea persoanelor care au cauzat prejudiciile respective și anulează efectul în UE al hotărârilor judecătorești străine bazate pe acestea. De asemenea, legea de blocare interzice persoanelor din UE să se conformeze sancțiunilor respective, cu excepția situațiilor în care acest lucru este autorizat în mod excepțional de către Comisie, în cazul în care nerespectarea sancțiunilor afectează în mod grav interesele persoanelor în cauză sau interesele Uniunii. Autorizațiile vor fi acordate pe baza criteriilor convenite, care urmează să fie publicate, de asemenea, pe 7 august. Pentru a ajuta întreprinderile din UE să pună în aplicare legea de blocare actualizată, Comisia va publica, de asemenea, o notă de orientare menită să faciliteze înțelegerea actelor juridice relevante.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

INTERNAȚIONAL

Ambasadorul Statelor Unite în Germania, Richard Grenell, a demisionat din funcție

Published

on

© US State Department

Richard Grenell a demisionat din funcţia de ambasador al SUA în Germania, a anunţat marţi Joseph Giordono-Scholz, purtătorul de cuvânt al reprezentanţei diplomatice americane de la Berlin, transmite DPA, potrivit Agerpres.

Adjunctul lui Grenell, Robin Quinville, va asigura interimatul până când preşedintele american Donald Trump va numi un titular în postul de ambasador. Richard Grenell a deținut în ultima perioadă și funcția de director interimar al Serviciilor Naționale de Informații, poziție pe care a părăsit-o recent după ce John Ratcliffe a fost numit în această funcție. De asemenea, Grenell a deținut și poziția de emisar special al președintelui SUA pentru negocierile dintre Serbia și Kosovo.

Richard Grenell a fost criticat de multă vreme în Germania pentru comentariile sale acide şi devotamentul neclintit faţă de preşedintele Donald Trump, menţiona DPA în urmă cu o săptămână.

Recent, Grenell a acuzat guvernul german că nu îşi îndeplineşte partea sa de obligaţii în cadrul politicii NATO de descurajare nucleară. El a scris un articol de opinie pe pagina Ambasadei SUA în Germania, subliniind că “participarea Germaniei la postura de descurajare nucleară a NATO” asigură că vocea Berlinului contează în politica de planificare și descurajare a Alianței.

“Dacă Germania încearcă să fie o adevărată putere pentru pace, acum este momentul solidarității. Își va asuma Germania această responsabilitate sau se va așeza și se va bucura pur și simplu de beneficiile economice ale securității oferite de ceilalți aliați ai săi?”, a întrebat, retoric, Richard Grenell.

În 2018, la scurt timp după ce și-a preluat mandatul de ambasador, Grenell a provocat o criză diplomatică la Berlin după ce a avertizat companiile germane cu sancțiuni dacă nu pleacă din Iran în urma retragerii SUA din acordul nuclear, amintește Financial Times.

În ultimii ani, Grenell a avut dispute cu politicienii și oficialii germani cu privire la relațiile Germaniei cu China, în condițiile în care SUA au adoptat o poziție mai dură în raport cu China și au cerut aliaților europeni să facă același lucru, mai ales în ce privește dezvoltarea tehnologiei 5G.

Richard Grenell a criticat, de asemenea, Berlinul pentru că nu a sporit cheltuielile pentru apărare și pentru promovarea conductei Nord stream 2, care va spori dependența Europei de gazul rusesc

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Comitetul Pulitzer condamnă ”atacurile şi reprimarea unei prese libere şi independente” în timpul protestelor din SUA

Published

on

© Pulitzer Prizes/ Facebook

Comitetul Pulitzer și-a exprimat luni sprijinul față de jurnaliștii care au fost hărțuiți sau atacați de poliție în vreme ce acopereau din punct de vedere mediatic recentele proteste din Statele Unite, organizate în întreaga țară după uciderea lui George Loyd, un bărbat afro-american neînarmat, care a murit în custodia Poliției americane pe 26 mai, potrivit DPA, citat de Agerpres.

Reprezentanţi ai presei au fost ”împuşcaţi în mod intenţionat cu gloanţe de cauciuc, atacaţi cu gaze lacrimogene şi cu spray paralizant” de către Poliţie, potrivit unui raport întocmit de Comitetul Reporterilor pentru Libertatea Presei (RCFP) şi publicat duminică.

Comitetul Pulitzer condamnă ”atacurile şi reprimarea unei prese libere şi independente, care este esenţială pentru o democraţie informată”.

Acesta a solicitat autorităților americane să cerceteze aceste incidente și ”să îi pedepsească pe cei care se fac vinovați de comiterea oricăror abateri de comportament”.

”Este crucial ca jurnaliştii să se afle în siguranţă atunci când exersează această profesie de o importanţă crucială, apărată de Primul Amendament din Constituţie, pentru a documenta evenimente publice într-o perioadă marcată de o diviziune profundă şi de tensiuni publice”, precizează comunicatul difuzat de Comitetul Pulitzer.

Un reporter de la CNN, Omar Jimenez, a fost reţinut şi arestat în timp ce relata în direct pentru acest post de televiziune pe 29 mai de la un protest organizat în Minneapolis, în ciuda faptului că a prezentat în faţa poliţiştilor legitimaţia sa de jurnalist şi s-a oferit să părăsească acea zonă.

Potrivit The New York Times, un alt reporter, Kaitlin Rust, şi fotojurnalistul James Dobson au fost atacaţi cu spray paralizant de forţele de Poliţie în timpul unui protest ce avea loc în centrul oraşului Louisville vineri seară.

Îngrijorat s-a arătat și secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, care a accentuat că ”atunci când jurnaliştii sunt atacaţi, cele care sunt atacate sunt societăţile”, potrivit Digi24.

”Nicio democraţie nu poate funcţiona fără libertatea presei”, a insistat secretarul general al Naţiunilor Unite.

În ultimele zile în mai multe oraşe din SUA au avut loc demonstraţii, care au degenerat în incendieri şi alte acte de vandalism, în urma incidentului din Minneapolis din 25 mai, soldat cu moartea lui George Floyd, un bărbat afro-american care a decedat după ce un ofiţer de poliţie alb l-a apăsat cu genunchiul pe gât timp de aproape nouă minute.

Într-o scurtă alocuţiune, Donald Trump a anunţat luni seara desfăşurarea a ”mii de soldaţi bine înarmaţi” şi poliţişti la Washington, catalogând drept o ”ruşine” tulburările din ajun în capitala federală.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Donald Trump și Vladimir Putin au discutat despre invitarea Rusiei la summitul G7. Marea Britanie și Canada se opun acestei idei

Published

on

© en.kremlin.ru

Preşedinţii Vladimir Putin şi Donald Trump au discutat luni la telefon propunerea liderului american de a lărgi formatul G7, a anunţat un comunicat al Kremlinului, transmit AFP şi Reuters.

Într-o conversaţie telefonică care a avut loc la “iniţiativa părţii americane”, se arată în comunicat, preşedintele Trump l-a informat pe Vladimir Putin despre proiectul său de a invita Rusia şi alte ţări la următoarea reuniune a G7, amânată ca urmare a pandemiei noului coronavirus.

“A fost remarcată importanța consolidării dialogului ruso-american cu privire la stabilitatea strategică și la măsurile de consolidare a încrederii în sectorul militar”, mai notează Kremlinul.

A fost o conversaţie “constructivă şi substanţială”, conform sursei citate, relatează Agerpres.

Donald Trump a anunțat sâmbătă că va amâna summitul anual G7 după ce cancelarul german Angela Merkel nu a fost de acord cu o reuniune în persoană pe fondul îngrijorărilor legate de pandemia de coronavirus, context în care liderul de la Casa Albă a prezentat planurile sale de a invita alte patru state să participe, Australia, Coreea de Sud, India și Rusia. Liderul de la Casa Albă a calificat drept “depăşit” formatul G7 (Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi SUA).

Reacţionând luni la acest anunţ, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat presei că Rusia nu cunoaşte “detaliile acestei propuneri şi nici chiar dacă este vorba de o propunere oficială”.

În 2014, Rusia a fost exclusă din G8, după anexarea Peninsulei Crimeii, denunţată ca “ilegală” de occidentali, însă preşedintele Trump a declarat de mai multe ori că este favorabil reintegrării Rusiei în formatul iniţial.

Marea Britanie și Canada și-au manifestat luni opoziția privind o eventuală reprimire a Rusiei în acest format. Orice încercare a președintelui american Donald Trump de a readuce Rusia în cadrul G7 și extinderea formatului la G8 va fi respinsă prin veto de către Regatul Unit, a avertizat luni purtătorul de cuvânt al prim-ministrul britanic Boris Johnson.

Și prim-ministrul canadian Justin Trudeau a exclus, luni, orice participare a Rusiei la viitoarea reuniune a G7.

“Rusia a fost exclusă din G7 după invazia Crimeii în urmă cu câţiva ani şi a continuat să nu respecte şi să ignore standardele şi regulile internaţionale şi de aceea Rusia rămâne în afara G7 şi asta nu se va schimba ”, a declarat Trudeau în conferinţa de presă zilnică de la Ottawa.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending