Connect with us

U.E.

Ministrul german al Economiei: UE ar trebui să acorde o amânare pe termen lung pentru Brexit dacă Marea Britanie organizează alegeri sau un al doilea referendum

Published

on

Dacă Marea Britanie decide să organizeze alegeri anticipate sau un al doilea referendum privind Brexit, statele membre ale UE ar trebui să acorde o prelungire mai lungă a procesului de retragere din Uniune, a declarat, luni, ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, pentru postul de radio Deutschlandfunk.

Întrebat dacă Uniunea Europeană ar putea acorda o amânare mai mare decât prelungirea de trei luni solicitată de premierul Boris Johnson sâmbătă, Altmaier a declarat: ”Dacă britanicii optează pentru una dintre opțiunile pe termen mai lung, adică nou alegeri sau un nou referendum, atunci pentru mine este de la sine înțeles că Uniunea Europeană ar trebui să țină cont de asta“.

De altfel, cancelarul german Angela Merkel a afirmat în multiple rânduri că, după Brexit, Marea Britanie va deveni un competitor pentru Uniunea Europeană.

Un aliat cheie al cancelarului Angela Merkel, Peter Altmaier a spus că din punctul său de vedere nu există nicio problemă cu o prelungire de ”câteva zile sau câteva săptămâni” pentru a evita un Brexit fără acord, scrie Politico Europe, în condițiile în care Guvernul britanic a lansat operațiunea ”Yellowhammer”, numele de cod dat pregătirilor instituționale la Londra pentru o retragere fără acord din UE.

Mai mult, ministrul german a asigurat că ”nu încape în discuție” ca o nouă prelungire a Brexit-ului să nu fie acordată de liderii europeni, în timp ce Comisia Europeană a confirmat că ”forma” neconvențională în care Boris Johnson a solicitat extinderea este ”irelevantă pentru UE”, scrie și The Guardian.

Premierul britanic Boris Johnson este așteptat să încerce să forțeze un vot săptămâna aceasta în Camera Comunelor privind acordul de retragere din UE, după ce parlamentarii britanici au votat sâmbătă, într-o sesiune extraordinară, să amâne votul pentru acordul Brexit până când legislația de implementare a acestuia va fi adoptată.

În context, Boris Johnson, obligat de legea adoptată de Camera Comunelor la 4 septembrie, a trimis scrisoarea în care solicită prelungirea termenului pentru Brexit dincolo de data de 31 octombrie 2019, cu trei luni, până la 31 ianuarie 2020.

Cu toate acestea, în premieră, scrisoarea de prelungire trimisă președintelui Consiliului European, Donald Tusk, nu a fost semnată de Boris Johnson și a fost însoțită de o a doua scrisoară. Al doilea document a fost semnat de premierul britanic, iar Johnson arată că săptămâna viitoare va face tot posibilul pentru aprobarea acordului care să permită ieșirea Marii Britanii din UE la 31 octombrie 2019.

Cele două scrisori sunt însoțite de o notă explicativă din partea ambasadorului britanic la UE, Sir Tim Barrow, în care diplomatul explică faptul că scrisoarea de prelungire este conformă cu legea Benn adoptată de Parlament la 4 septembrie.

Potrivit BBC, mesajul transmis prin acest gest politic este că primă prima scrisoare se conformează legii, așa cum a fost decisă de Parlament, iar cea de-a doua scrisoare, având de data aceasta semnătura lui Johnson, reprezintă punctul de vedere al acestuia.

Duminică, ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au luat notă de cele trei scrisori trimise de prim-ministrul britanic Boris Johnson și au decis să continue procedurile de ratificare a acordul privind Brexit negociat săptămâna trecută și aprobat de Consiliul European, au declarat surse europene pentru CaleaEuropeană.ro.

Totodată, sursele citate au precizat că ”decizia UE privind pașii următori se va lua după clarificarea situației în Parlamentul britanic”.

De altfel, în cazul în care acordul ar fi aprobat de Parlamentul de Londra, un vot de ratificare ar putea fi organizat la 24 octombrie și în Parlamentul European.

Acordul la care au ajuns UE și guvernul lui Boris Johnson, aprobat de Consiliul European joia fost modificat într-o proporție scăzută față de precedentele sale forme, însă noua înțelegere înlătură mecanismul de backstop (plasa de siguranță).

Acordul convenit între Londra şi Bruxelles prevede că Irlanda de Nord va fi de facto în interiorul vamal britanic, însă de jure va rămâne aliniată anumitor norme ale pieţei unice europene, pentru a se evita reapariţia unei frontiere între Irlanda şi Irlanda de Nord şi a menţine Acordul de pace din Vinerea Mare. Majoritatea celorlalte prevederi ale acordului – drepturile cetățenilor, angajamentele financiare ale Regatului Unit și perioada de tranziție – au rămas în termenii negociați anterior.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Dragoș Pîslaru

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru cere instituțiilor UE să îi protejeze pe muncitorii români din străinătate: Este timpul să recunoaștem valoarea vitală pe care acești oameni o au pentru economia europeană

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Lucrătorii transfrontalieri și sezonieri de pe piața muncii a Uniunii Europene au o situație vulnerabilă, iar Comisia Europeană și Autoritatea Europeană a Muncii trebuie să fie ferme în acțiunile și mesajele lor către statele membre privind condițiile de muncă pe care autoritățile naționale le oferă muncitorilor, a declarat marți eurodeputatul Dragoș Pîslaru (PLUS, Renew Europe).

Inițiator al dezbaterii care a avut loc marți în Comisia pentru muncă și afaceri sociale (EMPL) din Parlamentul European, Dragoș Pîslaru a cerut Comisiei Europene, reprezentată de comisarul Nicolas Schmit, și Consiliului UE, reprezentat de președinția croată, ca această situație să se schimbe rapid.

“Este o temă care mă preocupă destul de mult încă de la preluarea mandatului, soarta cetățenilor români plecați la muncă în alte țări din Uniunea Europeană. În calitate de coordonator al Renew al Comisiei EMPL, am inițiat această dezbatere încă din aprilie”, a scris Pîslaru, pe pagina sa de Facebook.

“Vorbim despre cetățenii cei mai afectați de dinamica UE, care suferă în timp ce vorbim din cauza crizei, dar și din pricina unei coordonări proaste între statele membre și a unei legislații imperfecte”, a atras atenția eurodeputatul român, în intervenția sa din Comisia EMPL.

Comisia pentru muncă și afaceri sociale din Parlamentul European a discutat marți situația generată de presupuse încălcări ale legislației UE privind timpul de muncă, sănătatea și siguranța lucrătorilor transfrontalieri, inclusiv a lucrătorilor din România care lucrează la fermele din Germania, într-o dezbatere cu președinția croată a Consiliului UE, cu comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit și cu directorul executiv interimar al Autorității Europene a Muncii.

În cadrul dezbaterii, Dragoș Pîslaru a subliniat că lucrătorii sezonieri și lucrătorii transfrontalieri au o situație vulnerabilă și a criticat faptul că acești lucrători primesc informații adesea parțiale și eronate, iar transportul oferit acestora către locul de muncă este realizat cu măsuri de protecție reduse.

“Ei au parte de o cazare necorespunzătoare, de ore de lucru prelungite ilegal și sunt uneori chiar victimele unor abuzuri din partea angajatorilor sau sunt concediați dacă au reclamații. Acest lucru se întâmpla și înainte de COVID-19, dar acum acest lucru se întâmplă mai mult și poate fi fatal”, a avertizat europarlamentarul român.

În privința acțiunilor pe care Comisia Europeană și Consiliul UE ar trebui să și le asume pentru a preveni astfel de situații, Dragoș Pîslaru a cerut deblocarea negocierilor privind coordonarea sistemelor de securitate socială la nivelul UE. 

Protecția muncii europene nu poate fi trecută cu vederea. În același timp, mobilitatea acestor persoane și a pieței interne a muncii trebuie protejate și restabilite. Este timpul să recunoaștem valoarea vitală pe care acești oameni o au pentru economia UE. Ei mențin vii și competitive atât de multe afaceri din Europa. Ei ajută Europa de Vest (…) Cred că este de datoria noastră să ne ocupăm și de îngrijirea lor, iar Renew Europe va propune în curând o nouă inițiativă în acest aspect. Sper că putem conta pe sprijinul celorlalte grupuri politice din efortul nostru de a ajuta lucrătorii transfrontalieri și sezonieri ai Europei“, a conchis Pîslaru.

În urma informațiilor tulburătoare despre situația precară cu care se pot confrunta sute de mii de lucrători transfrontalieri și sezonieri în UE, europarlamentarii au dezbatut marți cu Consiliul UE, cu Comisia Europeană și cu Autoritatea Europeană a Muncii despre “protejarea drepturilor de muncă, a sănătății și a siguranței acestor lucrători critici în timpul pandemiei”.

Lucrătorii din România și alte state membre est-europene asigură o forță de muncă vitală la fermele din Germania, Franța și alte state membre și asigură securitatea alimentară în toată Europa“, au transmis eurodeputații înaintea dezbaterii.

Deputații au examinat situația acestor lucrători pentru a determina dacă există măsuri de prevenire a COVID-19 și dacă sunt încălcate drepturile lor cu privire la timpul de lucru, orele suplimentare și plata, încălcându-se astfel legislația UE.

Continue Reading

U.E.

”Ziua Z” pentru turismul european. Italia pledează pentru o redeschidere coordonată a frontierelor în UE la 15 iunie

Published

on

© Luigi Di Maio/ Facebook

Italia pledează pentru o reluarea coordonată a deplasărilor pe teritoriul Uniunii Europene la 15 iunie, care ar putea deveni ”Ziua Z” pentru turismul european, a declarat luni seara ministrul italian de externe Luigi Di Maio, anunță AFP, citat de Agerpres.

Lucrăm pentru a putea reporni toţi odată pe 15 iunie în Europa. Pentru turism, 15 iunie este într-un fel Ziua Z europeană”, a subliniat ministrul în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune Rai 1. ”Germania aspiră să redeschidă (frontierele) pe 15 iunie (…), noi lucrăm la aceasta cu Austria şi cu alte ţări”, a adăugat Luigi Di Maio.

În ceea ce privește relansarea turismului italian, Luigi Di Maio a precizat că ”trebuie să salvăm ceea ce putem salva din (această) vară, pentru a-i ajuta pe oamenii noştri de afaceri”.

Teoretic, deplasările între regiunile Italiei se vor face fără restricţii începând cu 3 iunie, însă o decizie finală este aşteptată la sfârşitul săptămânii, pentru că executivul este îngrijorat de situaţia din Lombardia şi din Piemont, în nordul ţării, două regiuni ce totalizau luni două treimi dintre noile cazuri de contaminare.

Declarațiile sale vin în întâmpinarea apelului lansat de președintele Adunării Naționale a Franței, Richard Ferrand, și omologul său german, Wolfgang Schaeuble, președintele Budestagului, care au cerut redeschiderea cât mai rapidă a frotierelor din Europa, după câteva săptămâni de restricționare a circulației ca urmare a pandemiei de coronavirus.

Amintim că Executivul european a cerut statelor membre ale spațiului Schengen și statele asociate spațiului Schengen la începutul lunii mai să prelungească cu încă 30 de zile, până la 15 iunie, restricția temporară privind călătoriile neesențiale către UE. Cu toate acestea, unele țări membre ale Uniunii Europene au demarat deja acțiuni individuale de redeschidere a frontierelor, în pofida apelului Executivului european la măsuri coordonate. 

Să nu uităm că la 15 aprilie președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cooperare cu președintele Consiliului European, Charles Michel, au prezentat o foaie de parcurs europeană pentru ridicarea treptată, într-un mod coordonat, a măsurilor de izolare adoptate de statele membre în vederea limitării răspândirii viruslui SARS-CoV-2. În acest context, Comisa Europeană a stabilit prin foaia de parcurs trei principii-cheie: o abordare europeană, un calendar și măsuri de însoțire.

În ceea ce privește sectorul turistic, Executivul european a prezentat la mijlocul lunii mai pachetul de recomandări și linii directoare pentru a ajuta statele membre să ridice treptat restricțiile de călătorie și să permită firmelor din domeniul turismului să își reia activitatea, după luni de carantină, respectând, în același timp, măsurile necesare de sănătate.

Pachetul de recomandări urmărește să ajute sectorul turistic europeană să-și revină în urma pandemiei de coronavirus, sprijinind întrepinderile, asigurându-se, în același timp, că Europa continuă să fie principala destinată a turiștilor.

Pachetul Comisiei pentru turism și transport include:

– o strategie globală de redresare pentru anul 2020 și nu numai,

– o abordare comună pentru restabilirea liberei circulații și ridicarea restricțiilor la frontierele interne ale UE, într-un mod gradual și coordonat,

– un cadru care să asigure restabilirea treptată a transportului, garantând în același timp siguranța pasagerilor și a personalului,

– o recomandare care urmărește să facă din voucherele de călătorie o alternativă atractivă la rambursarea în numerar,

– criterii pentru reluarea treptată, în condiții de siguranță, a activităților turistice și pentru elaborarea de protocoale sanitare pentru unitățile de primire turistice cum ar fi hotelurile.

Continue Reading

U.E.

Comisarul european Mariya Gabriel a inaugurat un nou grup consultativ privind microcreditele în vederea înzestrării cu aptitudini și competențe a angajaților din UE

Published

on

© European Union, 2015 - Source: EC - Audiovisual Service

Comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, a inaugurat, printr-un discurs virtual, la 26 mai, constituirea unui nou grup consultativ privind microcreditele, potrivit unui comunicat. Acesta este format din profesioniști cu experiență din rândul autorităților naționale, al instituțiilor de învățământ superior și al grupurilor de asigurare a calității din statele membre.

„Dorim să reflectăm asupra modului în care adoptarea unor module de învățare scurte și flexibile, care să conducă la microcredite, ar duce la inovare în domeniul social, economic și pedagogic. Scopul nostru este să le permitem oamenilor să dobândească, în orice etapă a carierei, cunoștințe, aptitudini și competențe în toate domeniile”, a declarat comisarul european.

Microcertificatele sunt unități de învățare mai mici, dezvoltate ca răspuns la evoluția nevoilor profesionale și societale. Acestea se eliberează după încheierea cursurilor sau a modulelor scurte în urma unei evaluări corespunzătoare a competențelor dobândite.

Alte două reuniuni online ale grupului sunt programate pentru 30 iunie și 16 septembrie, înainte de a se înainta un raport final privind caracteristicile comune ale unei abordări europene privind microcalificările și o foaie de parcurs pentru noi acțiuni la toate nivelurile.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending