Connect with us

NEWS

Ministrul german de Interne “nu vede nicio posibilitate” ca România și Bulgaria să intre în Spațiul Schengen

Published

on

Oficiali germani și-au arătat joi reticența cu privire la posibilitatea ca România și Bulgaria să adere în viitorul apropiat la spațiile Schengen și Euro, poziții care survin la doar o zi dinstanță de discursul privind Starea Uniunii, susținut de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în care acesta făcea apel la extinderea zonelor amintite mai sus spre Europa de Est, menționând cele două state.

FOTO: Bundesregierung

Ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, a precizat că nu vede pentru România și Bulgaria ” nicio posibilitate să intre în spațiul Schengen”. “Sincer vorbind, mai au un drum lung de parcurs”, a punctat responsabilul german. ‘Decizia nu va fi luată astăzi’, a mai spus Thomas de Maiziere legat de acest subiect, la sosirea la Reuniunea Consiliului UE pentru justiție și afaceri interne, notează portalul italian lumsanews.it, citat de Agerpres. 

Afirmații rezervate din partea responsabililor germani au fost făcute și cu privire la aderarea României și Bulgariei la Zona Euro. Ministrul german de finanțe, Wolfgang Schaueble, a salutat inițiativa lui Juncker aflată “pe linia de bază a conceptelor noastre de politică europeană”, dar a amintit că pentru ca alte țări să se poată alătura zonei euro “este necesar să îndeplinească toate criteriile”, iar o adoptare “prematură” a monedei comune poate genera multe probleme, dând ca exemplu cazul Greciei, lucru punctat și de ministrul austriac de Externe, Sebastian Kurz, care venea să întărească spusele cancelarului austriac, Christian Kern, cei doi impunând criterii pentru extinderea Spațiului Schengen și a Zonei Euro.

Este evident că statele care intră în Zona Euro “trebuie să fie capabile să gestioneze o monedă stabilă și puternică, asupra căreia nu vor putea să intervină cu devalorizări”, a explicat oficialul german.

El a menționat de asemenea că Germania dorește “o Europă puternică”, și că “este bun că cineva pune presiune și viteză”, referire tot la intervenția lui Juncker, dar a atras în același timp atenția că “trebuie să facem bine acest lucru”.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a făcut un apel în cadrul discursului său privind Starea Uniunii Europene pentru aderarea României și a Bulgariei la spațiul de liberă circulație Schengen.

”Cine nu este dispus să facă compromisuri, nu este dispus să accepte democrația. Trebuie să deschidem ușa spațiului Schengen pentru români și pentru bulgari. Și Croația trebuie să beneficieze de acest lucru, după ce va îndeplini criteriile”, a spus liderul Comisiei Europene în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg.

Poziționarea oficialilor germani vine și în contextul în care astăzi, la București, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu anunța că “avem în vedere ca în perioada următoare să avem întâlniri și vizite importante atât în Olanda, în Germania, cât și în Franța. Am avut întâlniri cu omoloaga mea din Franța, aici la București, avem programată pentru luna octombrie o întâlnire cu ministrul pentru Afaceri Europene din Germania, iar de asemenea Olanda este pe agendă pentru a fi prezenți acolo și a da toate informațiile necesare, cu un nou dosar precis în care avem argumentele politice și tehnice pentru aderarea la spațiul Schengen”, a afirmat Negrescu.

Finalizarea procesului de aderare la Spațiul Schengen este supusă deciziei unanime a statelor membre, la nivelul Consiliului Uniunii Europene, amintește MAE pe site-ul său, care notează că în prezent România aplică majoritatea dispozițiilor acquisului Schengen și acționează, astfel, ca un membru de facto cu o contribuție semnificativă la însăși securitatea Spațiului Schengen, gestionând peste 2000 de km de frontieră externă a Uniunii Europene.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

INTERNAȚIONAL

Volodimir Zelenski evocă Revoluția Garoafelor pentru a cere sprijinul Portugaliei în fața ”invaziei brutale a Rusiei, care a provocat la fel de mult rău ca invazia nazistă”

Published

on

© Administrația Prezidențială ucraineană

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, le-a solicitat parlamentarilor portughezi să îi sprijine țara cu armament greu precum ”tancuri Leopard, transportatoare blindate de trupe și rachete anti-navă Harpoon” pentru ”a proteja libertatea și civilizația Europei” de ”invazia brutală a Rusiei, care provocat poporului nostru la fel de mult rău ca invazia nazistă de acum 80 de ani”.

”Când ne adresăm națiunilor lumii libere pentru ajutor, spunem lucruri simple și clare. Avem nevoie de arme pentru a ne proteja de invazia brutală a Rusiei, care a adus poporului nostru la fel de mult rău ca invazia nazistă de acum 80 de ani. Tancuri Leopard, transportoare blindate de trupe, rachete anti-navă Harpoon – le aveți și puteți contribui la protejarea libertății și civilizației Europei cu ele. Prin urmare, fac apel la statul dumneavoastră să ne ofere acest ajutor”, a solicitat președintele ucrainean în Parlamentul Portugaliei.

În contextul în care se apropie data de 25 aprilie, moment al debutului schimbării regimului în Portugalia, Volodimir Zelenski a amintit de Revoluția Garoafelor, care a eliberat țara din Peninsula Iberică de dictatură.

”Ucraina a fost și rămâne principalul pilon al proceselor democratice din regiunea noastră. Cele două revoluții din 2004 și 2014, care au pus capăt dictaturii din Ucraina, au apărat, de fapt, democrația nu numai pentru națiunea noastră, ci și pentru toate națiunile din regiunea noastră care doresc să își aleagă liber viitorul, fără nicio constrângere – internă sau externă. Iar poporul dumneavoastră, care va sărbători în curând aniversarea Revoluției Garoafelor, care v-a eliberat de dictatură, înțelege clar sentimentele noastre. Înțelege exact sentimentele tuturor celorlalte națiuni din regiunea noastră care caută libertatea”, a subliniat președintele ucrainean, evocând evenimentul din 1974.

Acesta a atras atenția că Rusia nu se va opri la Ucraina, unde a adus ”moarte și dictatură”, ci se va îndrepta spre ”Moldova, Polonia, Georgia, statele baltice, Kazahstan și în toate celelalte țări pe care le poate atinge”, dacă țara sa cade.

”Rusia poate fi oprită. Crimele în masă, deportările și dictatura pot și oprite”, s-a arătat convins Zelenski.

Pentru a fi posibil acest lucru, liderul de la Kiev consideră că este nevoie de ”o presiune sporită a sancțiunilor împotriva Rusiei pentru că doar acestea pot forța Rusia să caute pacea, privând mașina militară rusă de resurse. Avem nevoie de o poziție de principiu a companiilor europene, astfel încât toate să părăsească piața rusă, deoarece taxele lor, accizele pe care le plătesc la bugetul rusesc susțin acest rău. De ce a început Rusia războiul? Capturarea Ucrainei este primul său pas spre a obține controlul asupra Europei de Est, pentru a distruge democrația în regiunea noastră”, a fost semnalul de alarmă tras de președintele ucrainean, evocând astfel o dublă abordare pentru a pune capăt ororilor provocate de Moscova în Ucraina, pe de o parte, măsuri punitive împotriva acesteia, pe de altă parte sprijinirea Kievului în fața invadatorului.

Într-o recentă discuție, liderii Statelor Unite, G7, NATO, României și Poloniei au ajuns la un consens cu privire la nevoie de a crește presiunea asupra Moscovei, cu precădere prin adoptarea de sancțiuni.

Anterior acestui moment, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a dat asigurări că următoarele sancțiuni ale Uniunii Europene care vor fi impuse Rusiei vor viza băncile, cu precădere Sberbank, care reprezintă 37% din sectorul bancar rus, dar și petrolul.

Într-un interviu acordat publicației germane Bild am Sonntag, citat de Reuters, aceasta a subliniat că ”ne uităm în continuare la sectorul bancar, în special la Sberbank, care reprezintă 37% din sectorul bancar rus. Şi, desigur, există problemele legate de energie”.

Preşedinta Comisiei Europene a mai spus că UE lucrează la ”mecanisme inteligente”, astfel încât şi petrolul să poată fi inclus în următoarele sancţiuni.

”Ceea ce nu ar trebui să se întâmple este ca Putin să obţină preţuri chiar mai mari pe alte pieţe pentru aprovizionarea care altfel ar merge către UE. Principala prioritate este reducerea veniturilor lui Putin”, a precizat aceasta. 

Statele membre UE au dat undă verde celui de-al cincilea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei, care include, printre altele, o interdicție asupra cărbunelui rusesc, dar nu și asupra petrolului sau gazului din Rusia, tocmai pentru că nu există încă un acord între țările membre UE. 

Statele Unite au sancționat deja Rusia din acest punct de vedere, interzicând importurile de petrol, gaze și cărbune din Rusia. Într-o poziție similară, Regatul Unit și-a fixat drept țintă finalul anului pentru a renunța la importurile de petrol rusesc.

Continue Reading

NEWS

Papa Francisc face apel la ”reconciliere și înțelegere” pentru a stinge ”războaiele, conflictele și disputele”

Published

on

©️ w2.vatican.va

Papa Francisc a lansat luni un apel la adresa creștinilor ”să pună întotdeauna accentul pe cuvântul reconciliere” în faţa disputelor şi a războaielor, cu prilejul rugăciunii Regina Coeli din a doua zi de Paşte, pe care a pronunţat-o de la fereastra Palatului Pontifical.

”Fie ca harul Domnului cel Înviat să aducă mângâiere și speranță tuturor celor care suferă: nimeni să nu fie abandonat! Fie ca conflictele, războaiele și disputele să lase loc înțelegerii și reconcilierii. Subliniați mereu acest cuvânt: reconciliere, pentru că Isus – prin pătimirea și moartea sa pe Calvar și prin învierea Sa – ne-a împăcat pe toți cu Tatăl, cu Dumnezeu și între noi. Reconciliere!”, a subliniat Suveranul Pontif, potrivit Vatican News.

Cu această rugăciune s-a încheiat ritualul din Săptămâna Luminii, în care încetarea războiului a fost principalul mesaj al Papei Francisc.

În tradiționalul său mesaj de Paști, Suveranul Pontif a îndemnat la oprirea armelor, ascultând ”strigătul de pace al oamenilor”, învingând astfel ”întunericul războiului din inima Europei”.

”Privirilor noastre nu le vine să creadă, în acest Paște în vremuri de război. Prea mult sânge am văzut, prea multă violență. Și ochii noștri s-au umplut de frică și angoasă, în timp ce atâția frați și surori au trebuit să se închidă pe dinăuntru ca să se apere de bombe”, a subliniat Suveranul Pontif în tradiționalul mesaj ”Urbi et Orbi”, rostit în fața credincioșilor care, după doi ani de pandemie, s-au adunat în Piața Sfântul Petru din Roma în duminica Paștelui Catolic.

”Asupra acestei teribile nopți de suferință și de moarte să răsară cât de curând o nouă auroră de speranță! Să se aleagă pacea. Să se înceteze a arăta mușchii în timp ce lumea suferă. Vă rog, să nu ne obișnuim cu războiul, să ne angajăm cu toții în a cere cu voce tare pacea, de la balcoane și pe străzi! Pace! Cine poartă răspunderea națiunilor să asculte strigătul de pace al oamenilor. Să asculte întrebarea tulburătoare pusă de oamenii de știință în urmă cu aproape șaptezeci de ani: Vom pune capăt neamului omenesc sau umanitatea va ști să renunțe la război?”, a mai spus Suveranul Pontif.

Acesta a transmis că poartă în inima sa ”toate victimele ucrainene numeroase, milioanele de refugiați și de evacuați interni, familiile despărțite, bătrânii rămași singuri, viețile frânte și orașele rase la pământ. Am în ochi privirea copiilor rămași orfani și care fug de război. Văzându-i, nu putem să nu percepem strigătul lor de durere, împreună cu strigătul atâtor alți copii care suferă în toată lumea: al celor care mor de foame sau din lipsă de cure, al celor care sunt victime ale abuzurilor și violențelor și al celor cărora le-a fost negat dreptul de a se naște”, a completat Papa Francisc.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Papa Francisc face apel la cei care ”poartă răspunderea națiunilor” să asculte ”strigătul de pace” pentru Ucraina ”martirizată”

Published

on

©️ w2.vatican.va

Papa Francisc a îndemnat duminică, în tradiționalul său mesaj de Paști, la oprirea armelor, ascultând ”strigătul de pace al oamenilor”, învingând astfel ”întunericul războiului din inima Europei”.

”Privirilor noastre nu le vine să creadă, în acest Paște în vremuri de război. Prea mult sânge am văzut, prea multă violență. Și ochii noștri s-au umplut de frică și angoasă, în timp ce atâția frați și surori au trebuit să se închidă pe dinăuntru ca să se apere de bombe”, a subliniat Suveranul Pontif în tradiționalul mesaj ”Urbi et Orbi”, rostit în fața credincioșilor care, după doi ani de pandemie, s-au adunat în Piața Sfântul Petru din Roma în duminica Paștelui Catolic.

Papa Francis a condamnat ”injusta agresiune armată” din partea Rusiei împotriva Ucrainei ”martirizate”, ”atât de greu încercată de violența și de distrugerea războiului crunt și fără sens în care a fost târâtă”, potrivit Vatican News

”Asupra acestei teribile nopți de suferință și de moarte să răsară cât de curând o nouă auroră de speranță! Să se aleagă pacea. Să se înceteze a arăta mușchii în timp ce lumea suferă. Vă rog, să nu ne obișnuim cu războiul, să ne angajăm cu toții în a cere cu voce tare pacea, de la balcoane și pe străzi! Pace! Cine poartă răspunderea națiunilor să asculte strigătul de pace al oamenilor. Să asculte întrebarea tulburătoare pusă de oamenii de știință în urmă cu aproape șaptezeci de ani: Vom pune capăt neamului omenesc sau umanitatea va ști să renunțe la război?”, a mai spus Suveranul Pontif.

Acesta a transmis că poartă în inima sa ”toate victimele ucrainene numeroase, milioanele de refugiați și de evacuați interni, familiile despărțite, bătrânii rămași singuri, viețile frânte și orașele rase la pământ. Am în ochi privirea copiilor rămași orfani și care fug de război. Văzându-i, nu putem să nu percepem strigătul lor de durere, împreună cu strigătul atâtor alți copii care suferă în toată lumea: al celor care mor de foame sau din lipsă de cure, al celor care sunt victime ale abuzurilor și violențelor și al celor cărora le-a fost negat dreptul de a se naște”, a completat Papa Francisc.

În pofida suferinței ”războiului”,  nu lipsesc ”semnele încurajatoare, precum ușile deschise ale atâtor familii și comunități care, în toată Europa, primesc migranții și refugiații”.

”Aceste numeroase gesturi de caritate să devină o binecuvântare pentru societățile noastre, uneori degradate de atâta egoism și individualism, și să contribuie la a le face primitoare pentru toți”, a mai spus Suveranul Pontif.

Continue Reading

Facebook

COMISIA EUROPEANA5 mins ago

CE prezintă REPowerEU, un plan cuprinzător pentru reducerea rapidă a dependenței de combustibilii fosili din Rusia și pentru accelerarea tranziției ecologice

COMISIA EUROPEANA29 mins ago

Ca răspuns la prețurile ridicate și volatile la energie, Comisia Europeană prezintă măsuri de urgență pe termen scurt și opțiuni pentru îmbunătățiri pe termen lung

SUA2 hours ago

Premierul Greciei, discurs istoric în Congresul SUA: Nu vom accepta încălcarea suveranității și a drepturilor noastre teritoriale. Ultimul lucru de care are NATO nevoie este o altă sursă de instabilitate pe aripa de sud-est a Alianței

U.E.2 hours ago

Andrzej Duda a discutat cu omologul ungar despre cel de-al șaselea pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei: Ungaria nu are nivelul de securitate energetică pe care Polonia a reușit să îl asigure

ROMÂNIA3 hours ago

Marcel Ciolacu, după adoptarea legii offshore: România a intrat în linie dreaptă pentru independență energetică

U.E.3 hours ago

Înainte de a se adresa Parlamentului European, Maia Sandu s-a întâlnit cu premierul Belgiei: R. Moldova are nevoie de sprijinul tuturor statelor UE pentru a avansa pe calea integrării europene

SUA4 hours ago

Departamentul de Stat al SUA înființează o unitate pentru cercetarea și documentarea ”atrocităților comise de Rusia în Ucraina”: Dovezile vor fi puse la dispoziția publicului larg pentru a contracara dezinformarea rusă

ENERGIE4 hours ago

Nicolae Ciucă anunță că legea offshore trece astăzi de Parlament: În luna iunie vom avea prima moleculă de gaz din Marea Neagră. În cinci ani vom deveni independenți energetic

CONSILIUL DE SECURITATE4 hours ago

Bogdan Aurescu, invitat de Antony Blinken la două evenimente ale CS ONU privind securitatea alimentară pe fondul războiului din Ucraina

ROMÂNIA4 hours ago

Ministrul de Interne, la Washington: România a fost, este şi va rămâne un partener ”de nădejde” al SUA. Relaţia bilaterală este ”foarte puternică și a evoluat foarte mult în ultimele decenii”

SUA2 hours ago

Premierul Greciei, discurs istoric în Congresul SUA: Nu vom accepta încălcarea suveranității și a drepturilor noastre teritoriale. Ultimul lucru de care are NATO nevoie este o altă sursă de instabilitate pe aripa de sud-est a Alianței

NATO6 hours ago

Finlanda și Suedia au depus oficial cererile de aderare la NATO, o schimbare majoră a arhitecturii de securitate în Europa după invazia Rusiei în Ucraina

U.E.1 day ago

Viktor Orban, în debutul celui de-al cincilea mandat de premier: Deceniul care vine va fi unul al pericolelor, insecurității și războiului

ROMÂNIA2 days ago

Premierul Nicolae Ciucă a prezidat reuniunea Comitetului de monitorizare a PNRR: Timpul și ritmul în care acționăm sunt decisive pentru ca reformele și investițiile să se concretizeze cât mai repede

NATO3 days ago

Stoltenberg: Vom căuta modalități de a oferi garanții de securitate Finlandei și Suediei pe parcursul procesului de aderare la NATO

NATO3 days ago

Stoltenberg: Am discutat cu ministrul de externe turc și mă aștept să dăm curs rapid cererii de aderare a Finlandei și Suediei. Intenția Turciei nu este de a bloca aderarea la NATO

INTERNAȚIONAL3 days ago

Mai mult ajutor militar din partea SUA este în drum spre Ucraina, a anunțat șeful diplomației ucrainene după întâlnirea cu Antony Blinken

NATO3 days ago

Secretarul general adjunct al NATO: Finlanda și Suedia sunt cei mai apropiați parteneri ai NATO. Vom găsi condițiile pentru un consens dacă decid să solicite aderarea

CONSILIUL EUROPEAN5 days ago

De la Hiroshima, primul oraș din istorie bombardat nuclear, șeful Consiliului European denunță “referirile rușinoase ale Rusiei la utilizarea armelor nucleare”

ROMÂNIA6 days ago

Klaus Iohannis: Inflația și prețurile la energie au o singură cauză, războiul lui Putin împotriva Ucrainei. Vinovat este Putin

Team2Share

Trending