Connect with us

ROMÂNIA

Ministrul justiției, Ana Birchall, înaintea ședinței Comisiei MCV: Propun un calendar de măsuri prin care să garantăm ireversibilitatea progreselor din justiție. Ridicarea MCV, un obiectiv de țară

Published

on

© Calea Europeană

Ministrul justiţiei, Ana Birchall, a declarat, luni, că va propune instituțiilor care fac parte din Comisia MCV un calendar de măsuri pentru îndeplinirea punctuală a recomandărilor Comisiei Europene, care să fie convenit în baza analizelor și măsurilor întreprinse de fiecare instituție în parte, relatează Agerpres

Ana Birchall a convocat Comisia MCV în ședință de urgență la sediul Ministerului Justiției imediat după publicarea raportului negativ al Comisiei Europene care constata îndeplinirea doar a două recomandări din cele formulate în 2017, cea privind activitatea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate – ANABI, instituţie aflată în subordinea Ministerului Justiţiei, şi cea referitor la implementarea de către ANI a sistemului informativ PREVENT,  raportul fiind foarte critic în ceea ce priveşte cele opt recomandări formulate cu ocazia documentului precedent din noiembrie 2018. 

Citiți și Ministrul Justiției Ana Birchall anunță măsuri după cel mai dur raport MCV din ultimii 10 ani: ”Voi convoca de urgență Comisia MCV. Ne-a trecut glonțul pe la ureche”

Potrivit ministrului justiției, ridicarea MCV este un obiectiv de țară și reprezintă o responsabilitate comună a instituțiilor statului de a se asigura că progresele din domeniul justiției sunt ireversibile. 

,,O să propun o dată pe trimestru. Mi-aş dori ca fiecare instituţie, pe lângă analiza proprie, să vină cu un set de măsuri şi cu un calendar. Cred că până la urmă e responsabilitatea noastră, a tuturor, să ne facem nu numai analiza, dar să venim cu măsuri concrete astfel încât să garantăm ireversibilitatea progreselor realizate în sistemul judiciar. Cred eu că astăzi o să fie un moment extrem, extrem de important, alături de alte decizii care se vor lua. Eu o să propun să avem un calendar de măsuri, pentru că până la urmă ridicarea MCV este un obiectiv de ţară”, a declarat Birchall la sediul ministerului.

Potrivit declarațiilor făcute odată cu lansarea invitației instituțiilor relevante pentru a se reuni de urgență în vederea conceperii unui ,,plan de acțiune  cu termene strânse pentru implementarea recomandărilor”, ședința de astăzi a Comisiei MCV ar trebui să fie ,,cea mai extinsă şi reprezentativă reuniune de până acum”.

,,Deşi urmează un an electoral intens, sunt de părere că interesul României este mai presus decât cel electoral şi că împreună, cu toţii, la aceeaşi masă, putem şi trebuie să stabilim ce avem de făcut”, afirma Birchall în urmă cu două săptămâni. 

 

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

NATO

Raport: SUA au investit 363 de milioane de dolari în bazele militare din România în ultimii 20 de ani. România, al doilea cel mai mare beneficiar regional după Polonia

Published

on

© NATO/ Flickr

Statele Unite au realizat investiții de 363 de milioane de dolari în extinderea și modernizarea bazelor militare din România, în perioada cuprinsă între anii fiscali 2000 și 2019, relevă într-un raport dat publicității de grupul american de reflecție Quincy Institute for Responsible Statecraft, informează Ambasada României în Statele Unite, printr-o postare pe Facebook.

La aceste finanțări se adaugă 152 de milioane de dolari pe care Forțele Aeriene ale SUA le vor investi în 15 lucrări de modernizare a infrastructurii Bazei Aeriene 71 de la Câmpia Turzii din România. Dintre acestea, 130,5 de milioane de dolari au fost cuprinse în bugetul Departamentului Apărării pentru anul în curs, reprezentând cea mai mare investiție militară americană în Europa pentru anul 2021.

Investiția de modernizare, asumată în bugetul Pentagonului, va presupune că noua pistă a bazei va permite aterizarea și decolarea avioanelor cargo de mare tonaj precum C-5 Galaxy sau C-17 Globemaster, operate de aviația americană. În paralel, Ministerul Apărării Naționale din România investește 1,37 de miliarde de lei în realizarea infrastructurii zonei operaționale a bazei aeriene de la Câmpia Turzii.

Baza de la Câmpia Turzii a găzduit la începutul anului acestui an, dar și în ani anteriori, aparate MQ-9 Reaper, un tip de aeronavă fără pilot capabilă să efectueze misiuni de zbor comandate de la distanță sau autonome. Prezența militară americană la Câmpia Turzii întărește poziționarea SUA în România, fiind a treia bază din România în care forțele americane operează, după Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu și dupa Baza de la Deveselu unde este găzduită facilitatea antirachetă a NATO.

De altfel, în aceste două decenii, SUA au investit fonduri în șase obiective militare, între acestea regăsindu-se bazele aeriene de la Câmpia Turzii și Mihail Kogălniceanu, baza de la Deveselu și poligoanele Cincu și Smârdan.

Actualmente, lucrările de infrastructură sunt finanțate prin intermediul Inițiativei de Descurajare Europeană (European Deterrence Initiative), un program lansat de administrația Obama în iunie 2014, ca răspuns la anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia în scopu reasigurării aliaților, îndeosebi cei est-europeni.

Din informațiile publicate de grupul de reflecție reiese că, pe flancul estic al NATO, România a fost al doilea cel mai mare beneficiar al investițiilor militare americane, după Polonia.

În același interval, 2000-2009, SUA au investit 395,4 milioane de dolari în Polonia și 363 de milioane în România, statele cu cea mai mare concentrație de interes strategic în regiune din partea americanilor.

În schimb, investițiile militare americane în celelalte state de pe flancul estic al NATO sunt de peste trei-patru ori mai mici decât în România și Polonia. Astfel, în perioada 2000-2009, Statele Unite au investit 118,7 milioane de dolari în Slovacia, 80,2 milioane de dolari în Bulgaria, 60,8 milioane de dolari în Estonia, 55,4 milioane de dolari în Ungaria 14,7 milioane de dolari în Letonia.

Nu figurează investiții militare americane în următoarele țări din regiune: Cehia și Lituania.

Amintim că în luna noiembrie a anului Comitetul Executiv Româno-American a desfășurat o serie de reuniuni la nivelul Departamentului pentru politica de apărare, planificare și relații intrenaționale (DPAPRI) pentru partea română, respectiv de Comandamentul forțelor armate ale SUA din Europa (EUCOM) pentru partea americană. Discuțiile au vizat implementarea “Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind activităţile forţelor SUA staţionate pe teritoriul României” şi a “Acordului dintre România SUA privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România”. Astfel, discuțiile au fost consacrate extinderii bazelor aeriene de la Mihail Kogălniceanu și Câmpia Turzii.

Ministerul Apărării Naționale a dat, la începutul acestui an, startul unei licitații de 2,1 miliarde de lei pentru servicii de proiectare și lucrări de execuție pentru un contract clasificat secret de serviciu pentru realizare infrastructura Bazei 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”.

MApN a cerut la 28 mai 2020 încuviinţarea Parlamentului pentru a lansa procedurile de achiziţie necesare extinderii, upgradării şi modernizării infrastructurii Bazei aeriene 57 din cazarma 888 Mihail Kogălniceanu, o investiție care este estimată la peste 2 miliarde euro, prin care baza va putea găzdui 10.000 de militari aliaţi și va deveni cea mai mare bază militară a NATO din Europa de Est.

În ce privește consolidarea prezenței militare americane pe teritoriul țării noastre, SUA și România au semnat în octombrie 2020, la Washington, au “Foaia de parcurs dedicată cooperării la nivelul apărării 2020-2030”, document care avansează prioritățile strategice privind consolidarea cooperării la Marea Neagră, rotația continuă a forțelor SUA în Romania, întărirea eforturilor în domeniul securității cibernetice, rezilienței, respectiv asistența SUA pentru îndeplinirea țintelor de capabilități aliate și modernizarea forțelor armate.

România și Statele Unite au marcat, la 13 septembrie, zece ani de la adoptarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI și de la semnarea acordului privind sistemul antirachetă. Anul viitor, pe 11 iulie 2022, România și SUA vor aniversa 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic.

Continue Reading

NATO

NATO: Avioane militare canadiane au interceptat două avioane de luptă ale Rusiei în apropierea spaţiului aerian al României

Published

on

© NATO Allied Air Command/ Facebook

Avioane militare canadiene detaşate în România de la începutul lunii septembrie au interceptat două aeronave militare ruse, deasupra Mării Negre, într-un incident produs joi, a anunțat vineri Comandamentul Aerian al Alianţei Nord-Atlantice.

“Detaşamentul canadian trimis în România de la începutul lunii septembrie a efectuat prima operaţiune de interceptare, în cadrul misiunii intense de poliţie aeriană. Avioane de tip CF-188 Hornet, alături de colegii din Forţele Aeriene Române au interceptat două avioane rusești de tip Suhoi Su-24 care zburau pe 23 septembrie deasupra Mării Negre, în apropierea spaţiului aerian al României”, a comunicat NATO.

Forțele Aeriene Regale Canadiene au preluat în mod oficial, la 1 septembrie, atribuțiile misiunii de Poliție Aeriană Întărită a NATO din România, de la Forțele Aeriene Regale Britanice, ca parte a măsurilor de asigurare și descurajare ale NATO.

Detașamentul canadian, format din aproximativ 140 de militari (piloți și personal tehnic) şi șase aeronave CF-188 Hornet, va executa misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO în următoarele trei luni, alături de militarii aparținând Forțelor Aeriene Române şi aeronavele F-16 Fighting Falcon și MiG-21 LanceR.

Cel mai recent incident de securitate din cadrul acestor misiuni a avut loc pe 17 august, când două avioane de vânătoare britanice au interceptat deasupra Mării Negre un avion militar al Rusiei care se îndrepta spre spațiul aerian al României. Astfel de acțiuni din partea Federației Ruse au loc frecvent.

Misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum și la consolidarea interoperabilităţii între Forțele Aeriene Române și cele canadiene.

Dislocarea avioanelor CF-188 Hornet în România este parte a implementării Planului de acţiune pentru asigurarea capacităţii operaţionale a NATO pe flancul estic al Alianței atât în zona de nord, cât și în zona de sud și demonstrează unitatea și determinarea NATO ca răspuns la provocările mediului de securitate.

Continue Reading

ROMÂNIA

Președintele delegației naționale în CoR, Adrian Teban: Principiul parteneriatului este cheia pentru implementarea cu succes a PNRR

Published

on

© Calea Europeană

Adrian Teban, președintele Asociației Orașelor din România, și șeful Delegației Naționale a Romaniei în cadrul Comitetului European al Regiunilor de la Bruxelles, consideră că principiul parteneriatului este cheia pentru implementarea cu succes a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Astăzi în cadrul ședinței de Birou al Comitetului Regiunilor din Slovenia am susținut necesitatea unei consultări reale și continue între Guvern și structurile administrațiilor locale în toate fazele de pregătire, implementare,monitorizare și evaluare a Planurilor Naționale de Redresare și Reziliență. Problemele specifice din țările Europei de est trebuie abordate diferit față de cele din vestul Europei. Principiul parteneriatului este cheia pentru implementarea cu succes a PNRR”, a scris Adrian Teban, pe Facebook.

 

Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen efectuează luni prima sa vizită oficială la București de la preluarea mandatului de șefă a executivului de la Bruxelles. Momentul coincide cu aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență, prin intermediul căruia România va putea beneficia de 29,2 miliarde de euro, granturi și împrumuturi, pentru a-și redresa economia, ca urmare a pandemiei, pe baze noi ecologice și digitale.

Până în prezent, 25 din cele 27 de state ale Uniunii Europene au trimis la Bruxelles documentele aferente PNRR-urilor20 dintre acestea au primit aprobare pentru planurile lor din partea Comisiei Europene, iar 11 au primit prefinanțarea prevăzută pentru a demara reformele din cadrul planurilor naționale de redresare și reziliență. Singurele state care nu au depus planurile naționale de redresare sunt Bulgaria și Olanda.

Care este programul vizitei și unde va fi aprobat PNRR-ul?

Potrivit unui comunicat al Comisiei, remis CaleaEuropeană.ro, vizita Ursulei von der Leyen la București cuprinde întrevederi cu președintele Klaus Iohannis și cu prim-ministrul Florin Cîțu, care deține și interimatul la conducerea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene după plecarea ministrului Cristian Ghinea, cel care a condus negocierile cu Bruxelles-ul pentru PNRR.

Șefa Comisiei Europene va fi primită la ora 16.00 la Palatul Cotroceni de președintele Iohannis, iar de la ora 16.50 la Palatul Victoria de prim-ministrul Cîțu.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, împreună cu președintele Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîțu va vizita apoi Spitalul Universitar de Urgență București, începând cu ora 17.45.

De la ora 18.15, Ursula von der Leyen va susține o conferință comună de presă alături de Klaus Iohannis și Florin Cîțu pentru a marca simbolic aprobarea PNRR-ului României.

Locul ales pentru desfășurarea acestui moment, Spitalul Universitar de Urgență București, este unul cu însemnătate pentru planul ce va fi aprobat României. SUUB va putea beneficia de fonduri prin intermediul PNRR în cadrul pilonului consacrat sănătății.

Un plan sub sloganul “UrmătoareaGenerațieUE: Fonduri pentru România modernă și reformată”

România a trimis Planul Național de Redresare și Reziliență către Comisia Europeană la data de 31 mai și l-a publicat la 2 iunie.

Prin documentul care totalizează 1350 de pagini, Bucureștiul are la dispoziție 29,2 miliarde de euro, dintre care 14,2 miliarde de euro granturi și 14,9 miliarde de euro împrumuturi, care vor fi contractate la o dobândă extrem de avantajoasă bazată pe rating-ul de creditare al Comisiei Europene.

Finanțările trebuie contractate până la 31 decembrie 2023, iar proiectele trebuie implementate până la 31 decembrie 2026. 

De asemenea, după aprobarea din partea Comisiei Europene și a Consiliului Uniunii Europene (așteptată în termen de patru săptămâni), România ar trebui să primească o pre-finanțare de 13% din totalul fondurilor pentru a demara atingerea jaloanelor și a țintelor (milestones & targets) în materie de reforme și investiții.

Transporturile, educația și sănătatea – prioritățile vedetă ale României anului 2026

PNRR-ul României este structurat pe 15 componente care acoperă toţi cei 6 piloni prevăzuţi prin Regulamentul 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului cu privire la Mecanismul de redresare și reziliență. 

Dintre cele 15 componente, finanțările cele mai mari sunt acordate, de departe, domeniilor transporturilor (7,6 miliarde de euro), educației (3,6 miliarde de euro), sănătății (2,45 miliarde de euro), renovării clădirilor (2,2 miliarde de euro), tranziției verzi și digitale la nivel local (2,12 miliarde de euro), sistemelor publice digitale (1,89 miliarde de euro) și energiei (1,614 miliarde de euro).

Din cele 7,6 miliarde de euro alocate transportului sustenabil, 3,9 miliarde vor fi direcționate transportului feroviar, iar 3,1 miliarde de euro celui rutier. Pe baza sumelor alocate, aceste două sub-componente primesc cea mai mare finanțare din cadrul PNRR. Până în 2026, România se angajează să construiască 434 de kilometri de autostradă prin PNRR, iar din perspectiva infrastructurii feroviare sunt avuți în vedere 311 km de cale ferată modernizată, 311 km de cale ferată cu sistem ERTMS 2, 110 km de cale ferată electrificată, 206 km de cale ferată cu sistem modern de centralizare. 

Educația se identifică cu proiectul prezidențial al lui Klaus Iohannis – România Educată. Cele 3,6 miliarde de euro alocate vor contribui, printre altele, la construcția a 50 de școli noi, la achiziționarea a 1.800 de microbuze verzi pentru transportul elevilor, la dotarea cu mobilier a 75.000 de săli de clasă dotate cu mobilier, la înființarea a 20.000 de locuri de recreere și lectură și la crearea a 20.000 de locuri de cazare în campusuri universitare.

Subfinanțată cronic asemenea educației în ultimele trei decenii, sănătatea va beneficia de 2,45 miliarde de euro pentru a dota ecosistemul sanitar din România – 200 de centre comunitare, 3.000 de cabinete de asistență medicală, 26 de secții de terapie intensivă nou-născuți și 30 de ambulatorii.

Cum sunt cuprinse în PNRR-ul României temele prioritare de la Bruxelles: clima și digitalul

Conform cerințelor convenite la nivel european, între cei șase piloni stabiliți la nivel european, trebuie să se regăsească investiții și reforme de cel puțin 37 % pentru sprijinirea obiectivelor de reducere a gazelor cu efect de seră cu 55% până în 2030 în vederea atingerii neutralității climatice până în anul 2050 și 20 % pentru tranziția digitală.

În planul României, minim 37% din PNRR către tranziția verde ar trebui să semnifice aproximativ 10,8 miliarde de euro, iar minim 20% pentru digitalizare aproximativ 5,84 miliarde de euro.

Din structura și bugetul PNRR reiese că 15,9 miliarde de euro vor fi alocate tranziției verzi, iar 1,89 miliarde de euro domeniului digital. La acestea, se vor adăuga 2,12 miliarde de euro prin fondul local pentru tranziție verde și digitală și finanțări pentru obiective digitale pe diferite sub-componente ale planului.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
U.E.6 hours ago

Papa Francisc îndeamnă la reconstrucția Europei: “Să ajutăm Europa, bolnavă de oboseală, să se întoarcă la viziunea clarvăzătoare a părinților fondatori”

NATO6 hours ago

Raport: SUA au investit 363 de milioane de dolari în bazele militare din România în ultimii 20 de ani. România, al doilea cel mai mare beneficiar regional după Polonia

NATO10 hours ago

NATO: Avioane militare canadiane au interceptat două avioane de luptă ale Rusiei în apropierea spaţiului aerian al României

PARLAMENTUL EUROPEAN14 hours ago

Forumurile cetățenilor din cadrul Conferinței pentru Viitorul Europei continuă. Democrația europeană, următorul subiect de dezbatere

ROMÂNIA14 hours ago

Președintele delegației naționale în CoR, Adrian Teban: Principiul parteneriatului este cheia pentru implementarea cu succes a PNRR

SĂNĂTATE14 hours ago

Prof. Dr. Patriciu Achimaș-Cadariu: Cu ajutorul know-how-ului european, România poate avea un Plan Național ”corect și concret” de combatere a cancerului

U.E.14 hours ago

Donald Tusk va promova o reformă constituțională care ”va face foarte dificilă retragerea Poloniei din UE”

U.E.14 hours ago

Franța și Germania, în coordonare cu un grup de state din UE, l-au nominalizat pe actualul șef al OMS pentru un al doilea mandat

RUSIA14 hours ago

Josep Borrell: UE denunță activitățile cibernetice rău intenționate. Îndemnăm Federația Rusă să adere la un comportament responsabil în spațiul cibernetic

POLITICĂ14 hours ago

Klaus Iohannis o va primi luni pe Ursula von der Leyen la Palatul Cotroceni. Șefa Comisiei Europene se va afla în România pentru a aproba PNRR

ONU2 days ago

În primul discurs la ONU, Maia Sandu cere retragerea trupelor Rusiei din Transnistria și anunță că a început curățarea Republicii Moldova de regimurile corupte

Dragoș Pîslaru2 days ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru: Cel mai optimist scenariu pentru aderarea României la zona euro ar fi în 2028

ONU2 days ago

Klaus Iohannis, la ONU: România susține rolul de lider al Uniunii Europene în materie de schimbări climatice

INTERVIURI3 days ago

INTERVIU Președinta Fondului de Investiții al celor Trei Mări: Înființarea fondului, posibilă prin cooperarea cu România. Este esențial să prezentăm investitorilor întreaga regiune prin fiecare țară în parte

ONU3 days ago

Klaus Iohannis, de la tribuna ONU: Valorile democratice și ordinea bazată pe reguli, fundamente ale unui viitor mai bun. Conflictele prelungite din vecinătatea României continuă să amenințe securitatea Europei

INTERNAȚIONAL3 days ago

Joe Biden invocă, în primul său discurs la ONU, “alianța sacră NATO” și “parteneriatul fundamental cu UE”: Suntem în zorii unui deceniu decisiv. Începem o nouă eră de diplomaţie neobosită

INTERVIURI5 days ago

INTERVIU Ministrul adjunct de externe al Poloniei: România și Polonia sunt liderii principali ai Inițiativei celor Trei Mări. Trebuie să fim o parte mai puternică a UE

INTERVIURI7 days ago

Comisarul European Adina Vălean, despre rolul tinerilor în Conferința pentru Viitorul Europei: Ideile lor reprezintă o valoare adăugată

INTERVIURI7 days ago

INTERVIU Comisarul european pentru transporturi Adina Vălean: Proiectele europene necesită o guvernanță stabilă

COMISIA EUROPEANA7 days ago

INTERVIU Comisarul european Adina Vălean: Românii vor prefera din nou mersul cu trenul, odată cu creșterea vitezei de deplasare

Team2Share

Trending