Connect with us

U.E.

Ministrul luxemburghez de Externe, Jean Asselborn, afirmă că vicepremierul italian, Matteo Salvini, răspândește ”un discurs al urii și dezbinării”

Published

on

Ministrul luxemburghez de Externe, Jean Asselborn, a precizat că Italia și Ungaria, care au făcut front comun, răspândesc ”un discurs al urii și dezbinării”, informează Politico Europe.

Afirmațiile oficialulul luxemburghez survin în contextul în care acesta a avut o altercație cu vicepremierul italian, Matteo Slavini, care a fost surprinsă de camera de filmat a unui membru din staff-ul lui Salvini, deși întâlnirea era una cu ușile închise.

”A fost suficient. Nu poți avea un astfel de limbaj în cadrul reuniunilor UE, nu putem permite acest lucru”, a declarat Asselborn duminică, într-un interviu. ”Este limbajul urii și al dezbinării” și nu favorizează ”o atmosferă în care să stăm împreună și să căutăm soluții și compromisuri”.

În timp ce primea veşti despre ultima debarcare multiplă de la Lampedusa – 184 de tunisieni sosiţi în zorii zilei la bordul a şapte ambarcaţiuni rapide, a opta nu a reuşit numai pentru că s-a terminat carburantul – Salvini s-a lansat într-un discurs aprins, mai mult de campanie electorală decât de forum între miniştrii de interne. ”Nu simţim exigenţa de a avea noi sclavi pentru a suplini copiii pe care nu îi mai facem”, a spus la un moment dat.

Iar ministrul luxemburghez Asselborn a răbufnit: ”În Luxemburg, dragă domnule, aveam mii de italieni care au venit să muncească la noi, nişte migranţi, pentru ca voi în Italia să puteţi să le daţi de mâncare copiilor voştri”, concluzionând cu un răsunător «merde alors», care se traduce drept ”la naiba”.

Președinția austriacă la Consiliul Uniunii Europene nu a avut niciun comentariu legat de încălcarea confidențialității întrevederii, spunând doar, potrivit Spiegel, că oamenii nu ar trebui să se întrerupă unii pe alții.

Liderii statelor membre UE se vor întâlni miercuri și joi la Salzburg, în cadrul unui summit informal, unde vor aborda și problema migrației.

În cadrul intrevederii de la Salzburg, liderii statelor membre UE trebuie să transpună în practică ideile privind migrația pe care le-au convenit în timpul ultimului lor summit formal din iunie, printre care centrele pentru primirea de migranţi de pe teritoriul UE şi potenţiale centre din nordul Africii.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialist în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

U.E.

Aderarea Italiei la inițiativa Chinei privind un nou ,,Drum al Mătăsii” încinge spiritele în Europa. Comisarul european Günther Oettinger și ministrul de externe german Heiko Maas se tem că statele membre s-ar putea subordona influenței Chinei prin investițiile străine în UE

Published

on

@ Comisia Europeană

Comisarul european pentru buget, Günther Oettinger, a propus duminică să i se dea Uniunii Europene dreptul de a refuza investițiile în infrastructură finanțate de chinezi în Europa dacă acestea nu servesc intereselor comune ale UE, informează Deutsche Welle. De asemenea, ministrul german de externe, Heiko Maas, a reacționat dur față de atitudinea Chinei de a subordona prin investiții străine statele europene.

Declarațiile au sosit la o zi după ce Italia a semnat, sâmbătă, un Memorandum de Intenție privind aderarea la inițiativa chineză a noului Drum al Mătăsii (Belt and Road-BRI), un proiect ambițios de infrastructură care a provocat îngrijorare în multe capitale din UE și la Washington.

Ce îi îngrijorează pe Oettinger și pe ministrul german de externe?

Observând că statele membre ale UE uneori nu iau în considerare în mod adecvat interesele naționale și europene, Oettinger a sugerat că o soluție ar fi , potrivit declarației făcute grupului german Funke Media, ca liderii să ia în considerare un drept de veto al UE pentru a bloca viitoarele proiecte de infrastructură finanțate de chinezi sau o cerință ca proiectele să primească mai întâi consimțământul Comisiei Europene.

În ,,Italia și alte țări europene, infrastructurile de importanță strategică, precum rețelele de energie, liniile ferate sau porturile nu mai sunt în mâinile Europei, ci în mâinile chinezilor”, și-a argumentat poziția comisarul european. Însă ,,extinderea legăturilor de transport între Europa și Asia este în sine un lucru bun – atâta timp cât autonomia și suveranitatea Europei nu sunt puse în pericol”, a mai precizat acesta.

Remarcile lui Oettinger au venit pe fondul criticilor ministrului german de externe, Heiko Maas, față de semnarea acordului italian privind infrastructura cu China.

,,Într-o lume cu giganți precum China, Rusia sau partenerii noștri din Statele Unite, putem supraviețui doar dacă suntem uniți ca UE”, a declarat Maas pentru ziarul Welt am Sonntag.

,,Țările care cred că pot face afaceri deștepte cu chinezii vor începe să-și pună întrebări când se vor trezi brusc dependente (de China n.r)”, a spus el într-un interviu acordat ziarului german Welt Am Sonntag. ,,Ofertele lucrative pe termen scurt vor lăsa în curând un gust amar”, a adăugat el, citat de Deutsche Welle.

,,China nu este o democrație liberală”, a conchis oficialul german.

Ce este Inițiativa Belt and Road (BRI)?

Proiectul este gândit ca un nou ,,drum al mătăsii” care, la fel ca vechiul traseu comercial, își propune să lege China de Europa. BRI implică un val de finanțări chineze pentru proiectele majore de infrastructură din întreaga lume, în încercarea de a accelera intrarea mărfurilor chinezești pe piețele globale.

Prin intermediul programului, Beijingul a realizat deja investiții majore în porturi, drumuri, aeroporturi și căi ferate din Asia, Africa și părți din Europa.

De ce este atât de controversată?

De când a fost lansată în 2013, inițiativa a fost  întinată de plângeri la nivel internțional pentru atitudinea de subordonare față de China pe care o creează printre statele partenere prin datoriile uriașe pe care acestea sunt nevoite să le facă pentru a investi în infrastructură.

Anul trecut, principalii parteneri ai Chinei în cadrul BRI, Malaezia și Pakistan, au anulat sau renegociat tranzacții în cadrul inițiativei, menționând costuri ridicate pentru proiecte, preocupări legate de datorii sau impactul negativ asupra economiei locale.

Acest lucru este adevărat, pe de-o parte, pentru unele națiuni din Asia de Sud-Est sau Africa, care s-au îndatorat peste măsură la banci chineze, însă realitatea este că investițiile chineze au contribuit la construirea de drumuri și căi ferate care altfel nu ar fi fost posibile: de exemplu, în Uganda, banii chinezilor au construit un drum de 50 km (30 mile) către aeroportul internațional, iar  Tanzania, un mic oraș de coastă, are acum potențialul de a deveni cel mai mare port al continentului; de asemenea, în Europa, întreprinderile chineze au reușit să cumpere 51% din autoritatea portuară din portul Pireu de lângă Atena, în 2016, după ani de criză economică în Grecia, pentru a face investiții majore și a da un impuls economiei grecești.

În consecință, Statele Unite s-au alăturat Austriei, Indiei și Japoniei pentru a oferi surse alternative de finanțare pentru proiectele de infrastructură din Asia, după ce au criticat ,,practicile rapace de împrumt” practicate de China. Uniunea Europeană a anunțat, de asemenea, noi întreprinderi în infrastructură în Asia, într-o mișcare  considerată de mulți analiști ca o contrabalansare a inițiativei chineze.

Comisia Europeană a dezvăluit în vara anului trecut o strategie la nivel înalt pentru îmbunătățirea legăturilor de transport, energie și infrastructură digitală a celor 28 de națiuni care compun blocul european cu Asia. Conform noului plan, UE încearcă să colaboreze cu China, Japonia și alte țări din regiune, precum și cu Statele Unite și Australia, pentru a stimula investițiile în Asia, care se estimează că vor avea nevoie anual de 1,5 miliarde de dolari pentru cheltuielile de infrastructură aflate în creștere.

Deși șefa diplomației din UE, Federica Mogherini, a declarat că strategia nu este un răspuns la nicio altă inițiativă, fie din “Beijing, Washington, Moscova sau Timbuktu”, este evident că accentul care se pune pe conectivitate ,,durabilă, cuprinzătoare și bazată pe reguli” este o alternativă la programul de investiții chinez. În fapt, deși strategia UE pentru dezvoltarea infrastructurii de interconectare cu Asia este mult mai bine reglementată din punctul de vedere al standardelor înalte pe care le urmăreste și prezintă mai puține riscuri pentru statele partenere, abordarea mai flexibilă a Chinei privind investițiile în infrastructură este preferată de multe state la nivel global pentru că se poate adapta mult mai ușor la nevoile diferite de dezvoltare ale acestora.

Poziția Italiei

Prin acordul semnat de vicepremierul Luigi di Maio cu China, în numele Italiei, aceasta devine prima țară din grupul G7 al economiilor dezvoltate care aderă la un parteneriat atât de cuprinzător cu chinezii. Însă la nivel european, Italia nu este singura care cooperează strâns cu China. Polonia, Grecia, Portugalia și Ungaria au semnat, de asemenea, acorduri bilaterale cu China.

În cadrul vizitei președintelui chinez Xi Jinping la Roma au fost semnate 29 de contracte în valoare de 7 miliarde de euro în domeniul energiei, finanțării și producției agricole, sau al prelucrării oțelului și construcției de gazoducte,  însă cea mai importantă investiție va fi făcută în porturile strategice italiene din Genova și Trieste. 

Citiți și Italia, prima țară din grupul G7 care se alătură Inițiativei Chinei pentru un nou ,,Drum al Mătăsii”, provoacă îngrijorare în rândul partenerilor occidentali

Fiind conștient că Apropierea Italiei de Beijing ridică temeri la Washington și în întreaga Europă, premierul italian Giuseppe Conte a fost nevoit să-i liniștească pe aliații tradiționali ai Italiei că acest acord reprezintă o ,,colaborare echilibrată și reciproc avantajoasă, care respectă, totodată, cooperarea dintre UE și China.”

Prim-ministrul italian, Giuseppe Conte, a insistat marți că această mișcare ar fi bună pentru economia țării, permițându-i să sporească exporturile către ,,o piață cu o dimensiune enormă” și că semnarea acordului nu prezintă niciun risc pentru poziția geopolitică a Italiei . ,,Acordul nu ne pune la îndoială alianța euro-atlantică”, a declarat el pentru parlament, potrivit The Guardian.

Conte a susținut că memorandumul este în deplinătate conform cu strategia UE de consolidare a legăturilor de infrastructură între Europa și Asia. ,,De fapt, memorandumul promovează acest lucru așa cum niciun alt stat membru nu a făcut-o până acum în relațiile sale cu Beijingul”, a spus el, citat de aceeași sursă.

De altfel, UE a emis săptămâna trecută o comunicare comună a Comisiei Europene cu Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini, care reevalua abordarea europeană față de parteneriatul strategic cu China și care constata că este nevoie de o echilibrare a cooperării în domenii de interes comun în raport cu tendințele extrem de competitive ale Chinei la nivel global.

Documentul, lansat în contextul mai larg al pregătirilor pentru Summitul UE-China din 9 aprilie, propunea spre dezbatere în Consiliul European din 21-22 martie 10 puncte de acțiune, formulate cu referire la relațiile bilaterale cu China, ,,într-un spirit de respect reciproc”. Propunerile se refereau la modalitățile concrete în care UE poate acționa pentru a-și consolida competitivitatea, pentru a asigura un grad mai mare de reciprocitate și condiții de concurență echitabile și pentru a proteja economia de piață împotriva unor eventuale denaturări. 

Președintele Donald Tusk, declara după summit-ul european de joi și vineri, că liderii din UE au discutat ,,despre prioritățile summitului de luna viitoare cu China”, stabilind că scopul va fi ,, să ne concentrăm pe realizarea unei relații echilibrate, care să asigure o concurență loială și un acces egal pe piață”, potrivit unui comunicat al instituției.

În acest context, strategia de investiții în infrastructura din Asia a blocului european este o alternativă la inițiativa Belt and Road, în sensul în care urmărește creșterea influenței UE în Asia și îndepărtarea țărilor din Europa Centrală și de Est de cooperarea lor în format “16 + 1” cu China, care ar slăbi influența gigantului asiatic pe continent. 

De altfel, pe lângă precizările făcute de premierul Giuseppe Conte pentru a-i liniști pe aliații Italiei din Europa, vicepremierul Luigi Di Maio a ținut să ofere asigurări și Statelor Unite cu o zi înainte de semnarea cooperării între Italia și China.

,,Noi maximizăm toate măsurile de precauție și vreau să le spun Statelor Unite, și le voi spune și în vizita de săptămâna viitoare, că sunt aliații noștri și că le înțelegem preocupările. Dar conținutul Memorandumului de Înțelegere  pe care îl semnăm mâine nu conține nimic care să ridice preocupări, nicio mențiune despre tehnologia 5G sau despre vreun alt acord privind telecomunicațiile strategice”, a declarat Di Maio pentru CNBC, vineri.

China și SUA sunt în proces de negociere pentru a pune capăt războiului comercial prelungit, în timp ce Washingtonul încearcă să combată ceea ce consideră că reprezintă o amenințare la adresa securității prezentată de companiile chineze de telecomunicații, în special de gigantul Huawei. Statele Unite ale Americii declară că infrastructura de internet 5G  construită de China prin intermediul Huawei ar putea fi utilizată pentru activități de spionaj. De altfel, Statele Unite au cerut UE să blocheze accesul pe piaţă al echipamentelor Huawei, însă Comisia Europeană a refuzat această cerere. Huawei a respins cu tărie acuzaţiile, iar la începutul lunii martie a dat în judecată guvernul american din acest motiv, relatează Digi24.

Însă această poziție privind cooperarea strânsă cu China nu este văzută cu ochi buni de toți decidenții aflați la putere în Italia, disensiunile existând chiar în cadrul guvernului italian. Partenerul de coaliție al lui Luigi Di Maio vicepremierul Matteo Salvini, care conduce formațiunea conservatoare Liga, a fost în mod curios absent de la toate ceremoniile oficiale prevzute de vizita de trei zile a delegației chineze în Italia, de săptămâna trecută.

Salvini a avertizat anterior că nu dorește ca întreprinderile străine să ,,colonizeze” Italia: ,,Înainte de a permite ca cineva să investească în porturile din Trieste sau Genova, m-aș gândi la asta nu o dată, ci de o sută de ori”, a avertizat vicepremierul, citat de BBC.

În orice caz, Italia, China și partenerii europeni vor avea ocazia unui nou schimb de opinii și lămuriri la Summit-ul bilateral UE-China de pe 9 aprilie, fiind posibil ca premierul Giuseppe Conte să mai participe la un Summit al BRI care va avea loc în China tot în aprilie.

 

 

 

 

 

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Partidul Social Democrat și-a desemnat candidații pentru alegerile europarlamentare. Rovana Plumb deschide lista social-democraților. Cine se mai află pe listă

Published

on

Partidul Social Democrat, și-a desemnat luni lista candidaților pentru alegerile europene din 23-26 mai privind Parlamentul European. PSD a adoptat lista celor care vor concura pentru cât mai multe din cele 33 de mandate alocate României. 

Pe lista social-democraților pentru alegerile europarlamentare se află, după locurile ocupate la votul intern:

1. Rovana Plumb (ministru al Fondurilor Europene), care va deschide lista 

2. Carmen Avram (jurnalist)

3. Iulian Claudiu Manda deține funcția de vicepreședinte al Senatului României, din anul 2016, fiind deputat al Parlamentului României din 2004 până în 2016.

Foto: claudiumanda.psddolj.ro

Din 2018, Manda ocupă funcția de președinte al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului privind analizarea și actualizarea cadrului normativ cu incidență în domeniul securității naționale.

Din 2017, acesta este președinte al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitatea controlului parlamentar asupra activității S.R.I.

În perioada 2006-2016 acesta a fost membru al Comisiei de Buget-Finanțe a Camerei Deputaților.

4. Chris Terhes ( preot greco-catolic)

5. Dan Nica este președintele delegației Partidului Social Democrat din Parlamentul European. Acesta deține calitatea de membru în Comisia pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) a Parlamentului European, Delegația pentru relațiile cu Statele Unite ale Americii ( D-US).
Acesta a fost numit în 2012 ministru al Comunicațiilor în Guvernele Ponta I și II.

Foto: European Parliament

6. Maria Grapini este deputat în Parlamentul European, membru în Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor (IMCO), membru al Delegației pentru relațiile cu Peninsula Coreeană (DKOR) și membru al Delegației la Adunarea Parlamentară Euronest (DEPA) din Parlamentul European.

FOTO: CaleaEuropeana.ro

În perioada decembrie 2012- martie 2014 aceasta a ocupat funcția de ministru delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediu de afaceri și turism în guvernul Victor Ponta II (2012-2016).

7. Tudor Ciuhodaru (medic) 

8. Dragoş Benea (senator, președinte PSD Bacău)

9. Victor Negrescu este consilier onorific al premierului Viorica Dăncilă. Acesta a ocupat în perioada iulie 2017- noiembrie 2018 funcția de ministru delegat pentru Afaceri Europene.

Foto: MAE

Victor Negrescu a devenit europarlamentar din partea PSD pentru legislatura 2014-2019, în urma scrutinului din 25 mai 2014, după ce Ecaterina Andronescu (PSD) a renunţat la mandat.
Acesta fost ales, în anul 2015, vicepreședintele Partidului Social Democrat și a fost membru în Comisia pentru Bugete a Parlamentului European. Europarlamentarul a făcut parte și din Comisia Juridică și cea de Afaceri Constituționale a PE, precum și din Comisia pentru industrie, cercetare și energie. Acesta a fost ales, în septembrie 2014, în board-ul EU40, rețeaua eurodeputaților sub 40 de ani din Parlamentul European. Totodată, Victor Negrescu a coordonat activitatea grupului S&D40, format din europarlamentarii social-democrați sub 40 de ani din actuala legislatură. Eurodeputatul este și președintele PES Activists Romania, organizație ce reunește peste 7000 de membri.

10. Andi Cristea este membru al Parlamentului European, președinte al Delegației la Comisia parlamentară de asociere UE-Moldova (D-MD), membru al Conferinţei preşedinţilor de delegaţie (CPDE), vicepreședinte Comisia pentru afaceri externe (AFET), membru în subcomisia pentru drepturile omului (DROI), Membru Delegaţia la Adunarea Parlamentară Euronest (DEPA).

În perioada 2012-2014 acesta a ocupat funcția de director general în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în 2012 a fost director de cabinet al ministrului Justiției.

11. Natalia Intotero, de profesie profesoară, este ministrul pentru românii de Pretutideni. În perioada mai 2012-decembrie 2012 a fost secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, din Guvernul României.
Aceasta a fost deputat în Parlamentul României în legislația 2012-2016 din partea USL Hunedoara și în legislația 2016-2020.

Foto: Natalia-Elena Intotero (Ministrul pentru Românii de Pretutindeni)

 

12. Gabriela Zoană, deputat în Parlamentul European, a înlocuit-o pe Viorica Dăncilă în Parlamentul European, după ce șefa delegației PSD din legislativul european a fost numită prim-ministru al României.

Foto: multimedia.europarl.europa.eu

Aceasta este vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI) a Parlamentului Euroepan, membru al Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (FEMM) și al Delegației pentru relațiile cu Peninsula Arabică (DARP). 

Gabriela Zoană a fost avocat timp de 10 ani, este doctor în Drept şi vorbeşte fluent franceza şi engleza, iar 2014 a fost pe poziţia 20 pe lista PSD la alegerile europarlamentare.

13. Bianca Gavriliţă (deputat)

14. Emilian Pavel este deputat în Parlamentul European și activează, printre altele, ca membru cu drepturi depline al Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și al Comisiei speciale privind infracțiunile financiare, evaziunea fiscală și evitarea obligațiilor fiscale din Parlamentul European. La finele lunii februarie eurodeputatul a primit susținerea oficială a conducerii Tineretului Social-Democrat (TSD) în vederea depunerii unei noi candidaturi pentru un loc în Parlamentul European. Mai multe informații despre activitatea acestuia, aici.

Sursă foto: www.facebook.com/Emilian Pavel

15. Doina Pană (deputat)

Știre în curs de actualizare 

Continue Reading

ROMÂNIA

Comisarul european Corina Crețu: După 12 ani de când este membră a Uniunii Europene, România are suficientă experiență. Nu are scuze să piardă bani europeni

Published

on

România are deja 12 ani de când este membră a Uniunii Europene și a acumulat suficientă experință pentru a avea cele mai bune rezultate în atragerea fondurilor în viitor, dar și pentru a nu mai avea scuze dacă vor continua să apară probleme legate de pierderea banilor europeni, a declarat luni, la Cluj, în cadrul conferinței comisiei COTER, comisarul european pentru Politică Regională Corina Crețu, informează Agerpres.

”Depinde de toate ţările, inclusiv de România, să valorifice toate oportunităţile care i se oferă şi să se pregătească foarte bine pentru perioada 2021-2027. Sunt deja 12 ani de când România este stat membru al UE. După părerea mea, a acumulat suficientă experienţă pentru a avea cele mai bune rezultate din 2021 încolo, dar şi pentru a nu mai avea scuze dacă vor continua să apară probleme legate de pierderea banilor europeni. (…) Potrivit propunerii CE, în perioada 2021-2027, România va beneficia de 31 de miliarde de euro din fondurile politicii de coeziune şi dezvoltare regională, ceea ce înseamnă cu 8% în plus faţă de perioada 2014-2020. Sperăm ca propunerea să rămână aşa cum a fost înaintată de CE”, a declarat comisarul european în conferinţa de presă organizată în cadrul evenimentului.

Comisarul Corina Crețu a amintit și de disputa din România privind construirea celor trei spitale regionale și a precizat că nu i se pare normal să se dea vina pe Bruxelles în această problemă, deoarece la nivelul Comisiei există disponibilitatea de a găsi soluții.

”De exemplu, avem această dispută legată de spitalele regionale. Rămâne la latitudinea Guvernului (…). Beneficiarul este Ministerul Sănătăţii. Dacă Guvernul decide să răspundă afirmativ solicitărilor dumneavoastră (de la Cluj – n.r.), ale celor de la Craiova şi de la Iaşi, de a avea în responsabilitate directă realizarea spitalelor regionale, noi suntem gata să schimbăm Programul Operaţional Regional. Nu este corect să dai vina pe Bruxelles pentru că, din punctul nostru de vedere, important este ca investiţiile să se facă, nu cine este beneficiarul final al acestor investiţii”, a spus comisarul.

Comisarul european Corina Crețu a participat la conferinţa comisiei COTER din cadrul Comitetului European al Regiunilor (CoR) pe tema ”Susţinerea şi dezvoltarea unei politici de coeziune eficiente pornind de la autorităţile locale şi regionale din Uniunea Europeană”, în cadrul căreia a vorbit despre importanţa politicilor regionale şi de coeziune.

Conferinţa comisiei COTER din cadrul Comitetului European al Regiunilor (CoR) pe tema ”Susţinerea şi dezvoltarea unei politici de coeziune eficiente pornind de la autorităţile locale şi regionale din Uniunea Europeană” are loc în 25-26 martie 2019 la Cluj-Napoca. La eveniment participă comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu, vicepreşedinta Consiliului Regional Nouvelle-Aquitaine, Isabelle Boudineau, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, autorităţi locale şi europene.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending