Europa înseamnă o direcție morală – aceea a statului de drept, a solidarității, a echilibrului între libertate și responsabilitate, a transmis vineri ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, cu ocazia Zilei Europei.
„Drumul pe care mergeți la serviciu. Școala în care vă duceți copilul. Spitalul modernizat din orașul dumneavoastră. Linia de producție extinsă într-o fabrică din apropiere. Toate acestea sunt expresia concretă a apartenenței noastre la Uniunea Europeană”, a scris Marcel Boloș, pe Facebook.
Ministrul a subliniat că până și cei care nu vorbesc despre Europa se bucură, zi de zi, de beneficiile apartenenței la Uniunea Europeană.
„De la apa potabilă din satul în care s-a extins rețeaua, până la trenul care ajunge mai repede pentru că șina a fost reabilitată cu bani europeni. Dar, dincolo de toate, Europa înseamnă o direcție. Una morală: aceea a statului de drept, a solidarității, a echilibrului între libertate și responsabilitate”, a adăugat Marcel Boloș.
De asemenea, ministrul a avertizat că, într-un moment în care „curentele izolaționiste încearcă să pună ziduri în jurul valorilor noastre”, ar trebui să ne întrebăm unde am fi fost astăzi fără apartenența la Uniunea Europeană și fără cele peste 100 de miliarde de euro care au intrat în România.
„Europa nu este perfectă. Dar este, în fiecare zi, șansa noastră să construim un viitor în care demnitatea nu e un privilegiu. Europa nu e un ideal îndepărtat. E realitatea care ne pune țara în mișcare: drumuri, școli, spitale, locuri de muncă. O trăim zi de zi, chiar dacă unii nu vor să o recunoască. La mulți ani, Europa”, a conchis Marcel Boloș.




