Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții (BEI) au semnat un ambițios acord de garantare prin care executivul european se angajează să sprijine operațiuni financiare ale BEI a căror valoare se poate ridica până la 26,7 miliarde de euro pentru a permite investiții publice esențiale în domenii precum energia curată, infrastructura digitală și de transport, sănătatea și educația în următorii șapte ani, punând astfel în aplicare Global Gateway.
”Acordul de garantare istoric încheiat astăzi cu Banca Europeană de Investiții va permite finanțarea punerii în aplicare a planurilor noastre economice și de investiții pentru Balcanii de Vest, vecinătatea sudică și cea estică. Am lansat aceste trei planuri de investiții substanțiale pentru a sprijini redresarea socio-economică post-COVID și pentru a accelera eliminarea decalajelor de dezvoltare dintre aceste țări și UE. Am lucrat împreună cu regiunea pentru a identifica principalele blocaje în dezvoltarea lor. Deși fiecare plan de investiții este conceput în mod individual pentru regiune, acesta vizează construirea unor conexiuni rutiere, feroviare și digitale mai rapide și mai durabile, decarbonizarea economiilor, asigurarea unor surse de energie sigure, crearea de oportunități de afaceri sustenabile și crearea unor condiții care să determine generația tânără să rămână în regiune. În următorii ani, împreună cu BEI, vom putea realiza în Balcanii de Vest, în țările din vecinătatea sudică și în țările Parteneriatului estic aceste investiții atât de necesare și așteptate, aducând creștere economică și locuri de muncă în mod direct și la o scară mai mare decât oricând”, a punctat comisarul european pentru vecinătate și extindere, Oliver Varhelyi, potrivit unui comunicat al instituției.
”Global Gateway ne va ajuta să conectăm Europa și partenerii din întreaga lume, prin investiții în infrastructuri sustenabile și de înaltă calitate. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de parteneriate mai puternice, susținute de instrumente financiare ambițioase, cum ar fi acordul de garantare de astăzi. Ne bazăm pe Banca Europeană de Investiții ca partener strategic cheie în cadrul implementării strategiei Global Gateway. Prin intermediul instrumentului nostru puternic, Fondul european pentru dezvoltare durabilă Plus, garanțiile noastre vor mobiliza miliarde de investiții – atât din sectorul public, cât și din cel privat. Aceasta este echipa Europa în acțiune, care lucrează împreună pentru a crea un impact transformațional pentru partenerii noștri”, a detaliat, la rândul său, comisarul european pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen.
”Acordul semnat astăzi este un instrument esențial pentru punerea în aplicare a strategiei Global Gateway și pentru sprijinirea unei redresări ecologice, digitale și favorabile incluziunii la nivel mondial. Provocările actuale necesită niveluri de investiții fără precedent. Parteneriatele, cooperarea multilaterală și mobilizarea capitalului privat sunt condiții prealabile pentru a avea succes. Prin intermediul BEI Global, noua noastră ramură pentru parteneriate internaționale și finanțare pentru dezvoltare, ne propunem să sporim impactul investițiilor UE în întreaga lume, printr-o cooperare mai strânsă în cadrul unei abordări de tip <<Team Europe>>. Acest lucru ne va ajuta pe toți să sporim impactul eforturilor Europei în toate țările noastre partenere”, a explicat președintele BEI, Werner Hoyer.
Acest acord de garantare va fi cel mai mare acord de garantare semnat în cadrul noului Fond European pentru Dezvoltare Durabilă Plus (”EFSD+”), instituit prin regulamentul NDICI – Global Europe. Acesta va sprijini tranziția ecologică și digitală în țările partenere ale UE și punerea în aplicare a strategiei Global Gateway, inclusiv a pachetului de investiții Global Gateway Africa-Europa.
Acest acord de garantare va permite BEI să finanțeze punerea în aplicare a investițiilor-cheie identificate în planurile economice și de investiții ale UE pentru Balcanii de Vest și pentru regiunile din vecinătatea sudică și estică. Mai mult de două treimi din această acoperire a garanției este planificată pentru investiții în țările implicate în procesul de extindere și în țările vecine. Aceasta va contribui, de asemenea, la finanțarea reconstrucției post-război a Ucrainei. Partea rămasă va fi utilizată pentru împrumuturi BEI pentru proiecte în Africa Subsahariană, Asia, Pacific, America Latină și Caraibe.
Acordul de garantare EFSD+ pentru împrumuturile suverane ale BEI reprezintă o parte importantă a punerii în aplicare a noului Fond European pentru Dezvoltare Durabilă Plus (”EFSD+”) instituit prin regulamentul privind Instrumentul de vecinătate, dezvoltare și cooperare internațională (”NDICI – Europa globală”), care a intrat în vigoare în iunie 2021. EFSD+ acoperă, de asemenea, țările în curs de preaderare.
EFSD+ este brațul financiar integrat al NDICI- Europa Globală care furnizează capacitate de finanțare sub formă de garanții bugetare, împrumuturi, capitaluri proprii, asistență tehnică și granturi la nivel mondial pentru a sprijini investițiile care susțin realizarea Obiectivelor de dezvoltare durabilă și promovează reziliența socio-economică și de mediu în țările partenere, cu un accent deosebit pe eradicarea sărăciei.
Sprijinul pentru investiții prin intermediul FESI+ include o acoperire de până la 40 de miliarde de euro sub formă de garație din partea Garanției pentru acțiuni externe a UE. Din această sumă, 26,725 miliarde de euro reprezintă partea din garanția pentru acțiuni externe care acoperă investițiile realizate de BEI.
Rațiunea din spatele garanției bugetare a UE este aceea de acoperire a riscului împrumuturilor BEI în afara UE, permițând astfel băncii să finanțeze proiecte în sprijinul politicii UE în medii cu risc mai ridicat.
Garanția UE permite BEI să realizeze investiții în sectorul public, cum ar fi reabilitarea și construcția de căi ferate, drumuri, școli, spitale sau infrastructuri de apă și canalizare, în medii mai riscante din afara UE.
Cu ajutorul garanției UE, BEI va putea acorda împrumuturi cu perioade de rambursare mai lungi, perioade de grație și rate scăzute ale dobânzii. Operațiunile de finanțare întreprinse de BEI cu ajutorul garanției UE vor răspunde politicilor UE și priorităților politice specifice ale cooperării UE cu țările partenere.
În plus față de această garanție rezervată în mod special BEI, Comisia va oferi, în cadrul arhitecturii deschise a FESI+, o garanție de până la 13 miliarde de euro până în 2027. Această garanție va fi utilizată de o serie de parteneri de implementare, și anume instituții financiare internaționale (inclusiv BEI) și instituții europene de finanțare a dezvoltării, cu scopul de a mobiliza investiții private în sprijinul țărilor noastre partenere în vederea realizării ODD-urilor.