Connect with us

#RO2019EU

Ministrul Ștefan Radu Oprea: Mandatul negocierilor comerciale cu SUA, principala temă a reuniunii de la București a miniștrilor pentru comerț din UE

Published

on

Tema principală a reuniunii miniştrilor Comerţului, ce va avea loc pe 21 – 22 februarie, la Palatul Parlamentului, va fi mandatul care trebuie dat comisarului european de resort, Cecilia Malmstrom, în vederea desfăşurării negocierilor cu Statele Unite ale Americii, a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan Radu Oprea.

”Tema foarte importantă şi arzătoare azi se referă la mandatul de negociere pe care trebuie să-l dăm, miniştrii Comerţului, către comisar în vederea desfăşurării negocierilor cu Statele Unite ale Americii. Acesta este subiectul arzător azi. Există declaraţia din iulie a preşedintelui Juncker şi a preşedintelui Trump, care este baza de la care pornim în aceste mandate. Lucru foarte important şi care trebuie subliniat de fiecare dată: nu se discută teme despre agricultură, ci doar o abordare în doi paşi cu temele unde putem să facem un progres mai rapid. Şi aici vorbim despre produsele industriale”, a spus Radu, într-o declarație pentru Agerpres.

Ministrul de resort a arătat că așteptările de la această reuniune sunt legate de identificarea consensului pentru a da ”mandatele de negociere comisarului Malmstrom cât mai rapid”.

”Şi atunci există în principiu trei posibilităţi tehnice. Am adus acest lucru la cunoştinţa colegilor mei. Una este ca, dacă avem consens la Bucureşti, să fie adoptate mandatele într-o altă şedinţă a miniştrilor, într-un CAE formal de data acesta. A doua variantă este aceea de a avea un CAE extraordinar – nu se întâmplă foarte des, dar am spus-o ca şi posibilitate – sau să ajungem în mai, când avem CAE formal de la Bruxelles şi putem vota astfel de hotărâre”, a explicat Ştefan Radu Oprea.

România şi-a propus ca în perioada în care exercită preşedinţia Consiliului UE să facă tot posibilul pentru demararea negocierilor cu SUA în vederea eliminării taxelor vamale la produsele industriale, în condiţiile în care Uniunea Europeană încearcă să astâmpere avântul Statelor Unite de a introduce taxe vamale pe importurile de automobile fabricate în Europa.

România va găzdui pe 21-22 februarie, la București, o reuniune informală a miniștrilor pentru comerț din țările membre ale Uniunii Europene, cu participarea comisarului european pentru comerț, Cecilia Malmström, oficialul care a negociat direct cu fosta administrația americană pentru TTIP – Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții, tratative blocate de președintele Donald Trump în contextul inițierii unei dispute comerciale cu Uniunea Europeană.

Recent, Comisia Europeană, brațul executiv al Uniunii Europene, a prezentat un plan pentru un acord cu SUA de reducere a taxelor vamale pentru o gamă largă de bunuri industriale, inclusiv automobile.

Schiţa mandatului de negociere cu SUA trebuie aprobată de țările membre reunite în cadrul Consiliului pentru ca, în baza sa, comisarul Cecilia Malmström să poate începe tratativele cu omologul său american Robert Lighthizer.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community în cadrul World Economic Forum și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute.

#RO2019EU

Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan: Consolidarea rețelei europene de ofițeri de legătură în materie de imigrație reprezintă răspunsul ferm al UE privind combaterea introducerii ilegale de migranți

Published

on

UE consolidează cooperarea și coordonarea dintre ofițerii de legătură trimiși în țări terțe de statele membre sau de UE pentru a se ocupa de chestiuni legate de imigrație, se arată într-un comunicat al Consiliului.

Astăzi, reprezentanți ai președinției române a Consiliului și ai Parlamentului European au ajuns la un acord informal asupra unui regulament menit să îmbunătățească funcționarea rețelei europene de ofițeri de legătură în materie de imigrație. Regulamentul va fi transmis acum reprezentanților permanenți la UE, spre confirmare în numele Consiliului.

,,Coordonarea dintre statele membre, în cooperare cu țări terțe, este esențială pentru a se garanta că răspunsul UE la problema migrației este cât mai ferm posibil. Aceste noi norme ne vor permite să valorificăm la maximum activitățile ofițerilor noștri de legătură de pe teren, inclusiv în domenii precum returnările și combaterea introducerii ilegale de migranți”, a declarat Carmen Dan, ministrul român al afacerilor interne. 

Acordul informal cuprinde următoarele dispoziții:

  • introducerea unui comitet director la nivelul UE pentru a consolida gestionarea rețelei și coordonarea ofițerilor de legătură, menținându-se totodată competența autorităților de trimitere în vederea asigurării eficienței și a unor linii clare de comunicare
  • un rol mai important pentru ofițerii de legătură în combaterea introducerii ilegale de migranți
  • ofițerii de legătură vor strânge informații pentru a ajuta țările terțe să preîntâmpine fluxurile de migrație ilegală și pentru a sprijini gestionarea frontierelor externe ale UE
  • ofițerii de legătură vor ajuta totodată statele membre să faciliteze returnările resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală
  • vor fi puse la dispoziție fonduri destinate sprijinirii activităților ofițerilor de legătură în materie de imigrație, acestea urmând să fie alocate de comun acord cu comitetul director

Ofițerii de legătură în materie de imigrație sunt trimiși în țările terțe de statele membre sau de UE pentru a stabili și a menține contacte cu autoritățile țării gazdă cu privire la aspecte legate de migrație (prevenirea și combaterea migrației ilegale, facilitarea returnării, gestionarea migrației legale). În 2004, UE a adoptat un regulament privind crearea unei rețele europene de ofițeri de legătură în materie de imigrație pentru a coordona eforturile ofițerilor dintr-o anumită țară terță sau regiune.

Deși aproape 500 de ofițeri de legătură în materie de imigrație sunt trimiși în prezent de statele membre în peste 100 de țări, există în continuare lacune în materie de coordonare. În plus, rolul ofițerilor de legătură în anumite domenii ar putea fi extins, ca parte a răspunsului cuprinzător al UE la problema migrației. Drept răspuns în acest sens, la 17 mai 2018, Comisia Europeană a prezentat o propunere de regulament de consolidare a rețelei europene de ofițeri de legătură în materie de imigrație.

Continue Reading

#RO2019EU

Ministrul George Ciamba prezidează mâine Consiliul Afaceri Generale (CAG). CFM 2021-2027 și documentul privind o Europă durabilă până în 2030, principalele subiecte de pe agendă

Published

on

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, va prezida marți, 19 ianuarie 2019, la Bruxelles, reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG) sub egida Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

Pe agenda miniștrilor se va afla o dezbatere de orientare privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027.

Consiliul va discuta, de asemenea, despre proiectul adnotat de ordine de zi al următorului Consiliu European, care va avea loc în perioada 21-22 martie 2019.

Miniștrii vor avea un prim schimb de opinii pe baza documentului de reflecție intitulat ”Către o Europă durabilă până în 2030”, care a fost publicat de Comisia Europeană la 30 ianuarie 2019.

Documentul trece în revistă provocările ample cu care se confruntă Europa și prezintă scenarii ilustrative pentru viitor, urmărind să orienteze dezbaterea asupra celui mai bun mod de a îndeplini aceste obiective și a celei mai bune contribuții pe care Uniunea Europeană o poate aduce în acest sens până în 2030. Pornind de la ceea ce s-a realizat în ultimii ani, scenariile evidențiază faptul că sunt necesare acțiuni suplimentare pentru ca UE și întreaga lume să asigure un viitor durabil în interesul bunăstării cetățenilor.

În cadrul CAG va fi abordat și stadiul lucrărilor din cadrul procedurilor întemeiate pe articolul 7 privind statul de drept în Polonia și privind respectarea valorilor fundamentale ale Uniunii Europene în Ungaria.

Continue Reading

#RO2019EU

Premierul Viorica Dăncilă: România dorește să arate instituțiilor europene că Republica Moldova vrea să meargă pe calea europeană, că vrea să fie mai aproape de Europa

Published

on

Guvernul României va continua să ajute Republica Moldova, iar reprezentanții Excutivului de la București vor pleda în plenul instituțiilor europene pentru aceată țară, a declarat premierul Viorica Dăncilă luni, la acea de-a XXII-a sesiune ordinară a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România, informează Agerpres.

Dăncilă a completat că agreează ideea unei ședințe de guvern comune, la care să fie prezenți și reprezentanți ai autorităților locale.

”Avem o relaţie foarte bună cu Guvernul Republicii Moldova. Am făcut împreună o şedinţă de guvern comună, iar ideea dumneavoastră de a face încă o şedinţă la care să participe cele două guverne şi, bineînţeles, autorităţile locale este o idee foarte bună. Încercăm să ajutăm Republica Moldova, atât prin proiectele Guvernului, prin ajutorul dat de Guvern, dar şi prin eforturile pe care le vom depune în cadrul Preşedinţiei rotative (a Consiliului UE – n.r.), să arătăm că Republica Moldova vrea să meargă pe calea europeană, că Republica Moldova vrea să fie mai aproape de Europa, iar noi vom fi avocaţii şi vom vorbi în plenul instituţiilor europene pentru Republica Moldova”, a subliniat Viorica Dăncilă.

Parteneriatul Estic, inițiativă europeană din care face parte și Republica Moldova, reprezintă una dintre prioritățile principale ale României la președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Continue Reading
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending