Connect with us

FONDURI EUROPENE

Ministrul Tedorovici: România va lansa primele apeluri pentru contractarea fondurilor UE alocate pentru perioada 2014 – 2020. Nu mai repetăm greșelile din trecut

Published

on

Ministrul Eugen Teodorovici a avut ieri, 16 decembrie a.c., o întâlnire informală cu ambasadorii statelor membre UE, inclusiv cu ambasadorii Elveției și Norvegiei, țări ce acordă granturi României.teodorovici

În cadrul întâlnirii, ministrul Fondurilor Europene a prezentat stadiul absorbției, realizările și provocările ultimilor doi ani, dar și măsurile luate pentru perioada de programare 2014 – 2020, potritvit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro. La rândul lor, ambasadorii au vorbit despre experiența statelor pe care le reprezintă și despre modul în care percep și interacționează cu sistemul din România.

„Misiunea mea este să fac tot ce îmi stă în putință pentru a crea un mecanism de lucru eficient. În anumite momente am luat decizii dure, necesare pentru a obține rezultatele de care are nevoie România. Sunt convins că vom menține ritmul de lucru de până acum și că vom ajunge la 80% rată de absorbție la sfârșitul lui 2015. În cel mai scurt timp, România va lansa primele apeluri pentru contractarea fondurilor UE alocate pentru perioada 2014 – 2020. Nu mai repetăm greșelile din trecut, când țara noastră a atras sume inacceptabil de mici în primii cinci ani. Vom utiliza cea mai mare parte a sumei alocate de UE în prima parte a perioadei 2014 – 2020, astfel încât la sfârșitul exercițiului financiar multianual rata de absorbție să ajungă la 100%. Reiterez principiul după care m-am ghidat în toată această perioadă: toți cei care au greșit în implementarea fondurilor europene, fie că sunt funcționari publici sau beneficiari privați, trebuie să plătească pentru faptele lor. Toleranță ZERO în fața tuturor greșelilor!”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, după întâlnirea cu ambasadorii.

Întrevederea ministrului Eugen Teodorovici cu ambasadorii statelor membre UE face parte dintr-o serie de întâlniri periodice, care a început în anul 2013 și care va continua în scopul îmbunătățirii dialogului cu statele Uniunii.

.

FONDURI EUROPENE

Ministrul Fondurilor Europene: Peste 8.700 de startup-uri au fost înființate din fonduri europene în perioada de programare financiară 2014-2020

Published

on

© Ministerul Fondurilor Europene

Finanțările acordate prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) au susținut înființarea, în România, a peste 8.700 start-up-uri în actuala perioadă de programare (2014-2020), informează Ministerul Fondurilor Europene într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Cele mai multe dintre acestea, peste 1.500, au fost înființate în regiunea Centru – în județele Brașov, Sibiu, Alba, Mureș, Harghita și Covasna. În top 3 regiuni urmează Sud-Muntenia, cu peste 1.400 start-up-uri, apoi regiunea Sud-Vest Oltenia, cu peste 1.300 noi companii create cu sprjinul fondurilor nerambursabile.

Situația la zi a start-up-urilor finanțate din bani europeni a fost prezentată joi, într-o conferință de presă de ministrul Fondurilor Europene Roxana Mînzatu.

“Am făcut o analiză pe ceea ce avem astăzi, august 2019, ca firme, start-up-uri nou create din bani europeni, din scheme de antreprenoriat din bani europeni. Am cumulat Diaspora Start-up cu România Start-up Plus şi cu o componentă de proiecte care au făcut parte din Start-Up Nation, programul naţional, dar care au ajuns să fie rambursate sau decontate din bani europeni, e vorba de ediţia 2017, şi o să vă arătăm câteva cifre. Prima cifră: 8.715 start-up-uri create prin scheme de antreprenoriat din fonduri europene, în speţă POCU, până astăzi”, a declarat Roxana Mînzatu.

Conform datelor prezentate în cadrul conferinţei, în 173 de firme realizate prin programul Start-up Plus s-a investit peste 482 milioane de euro, din care 346 milioane de euro reprezintă subvenţii pentru înfiinţarea start-up-urilor. În cazul Diaspora Start-up, au fost semnate 32 de contracte de finanţare în valoare de 75,35 milioane de euro, din care 38,2 milioane de euro sunt subvenţii pentru înfiinţare. Prin Start-up Nation au fost create 1.631 de firme care au solicitat rambursare prin POCU. 

Continue Reading

FONDURI EUROPENE

Primăria Sibiu va construi un parc verde de 6,2 hectare cu ajutorul fondurilor europene

Published

on

©️ Calea Europeană/ Diana Zaim

Primăria Sibiu va deschide ofertele pentru proiectarea unui parc de 6,2 ha, care va deveni al doilea cel mai mare parc al orașului, relatează Turnul Sfatului.ro

Cei 62.000 de mp pe care ar urma amenajat noul parc al Sibiului au fost folosiți până acum cinci ani drept spațiu de depozitare a deșeurilor de construcții. De altfel, acest fapt este și unul din motivele pentru care Primăria a ales locul pentru o astfel de investiție: pentru că în actualul exercițiu financiar european sunt alocate sume importante pentru reconversia și refuncționalizarea terenurilor degradate (iar noul parc din Tilișca va fi realizat cu cofinanțare din fonduri europene, proiectul fiind depus de anul trecut la Agenția de Dezvoltare Regională Centru, fiind în faza de precontractare).

© Planșă ărezentare parc – Sursă Foto: TurnulSfatului

Din cele 12,4 milioane de lei (fără TVA) necesare implementării proiectului de amenajare unui parc pe fosta groapă de deșeuri din capătul străzii Preot Bacca, pentru construcțiile și montajul viitorului parc sunt necesari 9,2 milioane de lei.

Terenul va fi astfel modelat încât să fie amenajat un loc generos de joacă, pentru grupa de vârstă 8 – 15 ani. “Mobilierul dedicat nu se limitează la obișnuitele leagăne și balansoare tipice, ci vor fi reprezentate de ansambluri complexe de joacă de tipul labirinturilor, ansambluri de cățărare, echipamente multifuncționale, cu rol important în dezvoltarea abilităților copiilor“, se arată într-un raport întocmit de Direcția Strategie, programe și prognoze din cadrul Primăriei Sibiu, pe tema viitorului parc.

Parcul va mai beneficia și de o zonă de fitness, destinate gimnasticii în aer liber, dar și diferitelor exerciții specifice celor care își “cultivă trupul“. În zona centrală a parcului este prevăzut un teren de minigolf, iar la bază (înspre Câmpșor), un teren de sport, de 694 de mp, pentru fotbal, baschet și volei.

Continue Reading

FONDURI EUROPENE

Președintele PNL Ludovic Orban somează Guvernul să accelereze absorbția fondurilor europene: ”Riscăm să pierdem peste 10 miliarde de euro”

Published

on

© Partidul Național Liberal/ Facebook

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a cerut luni Guvernului să accelereze toate procedurile pentru absorbţia de fonduri europene, subliniind că în caz contrar România riscă să piardă 10 miliarde de euro la care are dreptul în cadrul exerciţiului financiar 2014 – 2020.

“Tragem un semnal de alarmă în ceasul al 12-lea şi somăm Guvernul să accelereze toate procedurile privitoare la absorbţia de fonduri europene. După ce ne-au minţit la elaborarea bugetului că vor absorbi miliarde în cursul acestui an, Guvernul recunoaşte în rectificarea bugetară că nivelul absorbţiei va fi sub nivelul prognozat, deoarece la rectificare au recunoscut, scăzând veniturile care provin din decontările de la nivelul Comisiei Europene ale fondurilor europene alocate pentru proiectele din România cu o sumă de peste un miliard”, a declarat Orban, la finalul şedinţei Biroului Executiv al Partidului Național Liberal.

”Treziţi-vă, pentru că altfel riscăm să pierdem peste 10 miliarde de euro, bani care pot fi folosiţi pentru o infrastructură modernă, spitale regionale, modernizarea instituţiilor de învăţământ”, a continuat acesta.

Luna trecută, ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mânzatu, a afirmat că România absorbit fonduri europene în valoare totală de 9,25 miliarde de euro, din alocarea 2014-2020, reprezentând o rată de 30% și aflându-se astfel sub media europeană, rata la nivelul UE fiind de 33%. 

România beneficiază și în exercițiul financiar 2014-2020 de regula N+3, potrivit căreia va putea absorbi fondurile aferente actualului cadru bugetar multianual până în anul 2023.

Pentru următoarea perioada financiară, respectiv 2021-2027, România ar urma să beneficieze de al patrulea cel mai mare buget, aproximativ 31 miliarde de euro, conform propunerii Comisiei Europene.

 

 

Continue Reading

Cum pot vota românii din diaspora la alegerile prezidențiale

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending