Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a avut joi o întrevedere cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la București, David Muniz, în cadrul căreia au discutat despre ” cooperarea bilaterală dintre Statele Unite și România pe proiectele pentru care sunt alocate fonduri în Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), proiecte de infrastructură rutieră și feroviară și administrarea traficului aerian”.
”Un schimb excelent de puncte de vedere am avut astăzi alături de reprezentantul unuia dintre cei mai importanți parteneri strategici ai României. Alături de Însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București, domnul David Muniz, am discutat despre relațiile de colaborare în domeniul transporturilor și infrastructurii de transport. Printre subiectele abordate s-au numărat atât securitatea rețelelor 5G, cât și restructurarea companiei Tarom”, a menționat Grindeanu într-un mesaj publicat pe Facebook.
De asemenea, ministrul Transporturilor a precizat că a abordat cu reprezentantul american şi subiectul Planului Naţional de Relansare şi Rezilienţă.
”Un punct important al discuţiei a fost reprezentat de Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă şi oportunităţile pe care acesta îl oferă. Am discutat despre Iniţiativa celor trei mări şi proiectele Rail2Sea şi VIA Carpatia din cadrul Iniţiativei”, a adăugat Sorin Grindeanu.




