Connect with us

ROMÂNIA

Ministrul transporturilor, discuții „constructive” la Bruxelles despre viitorul companiilor TAROM și CFR Marfă

Published

on

© European Union, 2022/ Source: EC - Audiovisual Service

Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a avut, miercuri, discuții „constructive” cu Comisia Europeană, la Bruxelles, despre viitorul companiilor TAROM și CFR Marfă, potrivit unui mesaj pe Facebook.

Grindeanu a discutat cu Vicepreședintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager, împreună cu care „ am agreat cea mai bună soluție pentru restructurarea Tarom”, spune acesta.  „Variantele de lucru discutate și convenite vor asigurara stabilitatea economică a acestei companii”, mai adaugă ministrul.

De asemenea, în ceea ce privește CFR Marfă, cei doi demnitari au stabilit principiile pe baza cărora va fi recuperat ajutorul de stat acordat acestui transportator feroviar.

„Au fost conveniți inclusiv parametrii în care poate funcționa un operator care să deservească interesele comerciale și strategice ale statului român”, mai explică Grindeanu.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

ROMÂNIA

Premierul Nicolae Ciucă: România este mai aproape de materializarea obiectivelor din PNRR în materie de energie verde

Published

on

Premierul Nicolae Ciucă a salutat luni decizia Comisiei Europene de a aproba o schemă de ajutor de stat în valoare de 149 de milioane de euro pentru sprijinirea producţiei de hidrogen din surse regenerabile, punctând astfel că ”diversificarea surselor de energie este o prioritate”.

”România este mai aproape de materializarea obiectivelor pe care ni le-am propus prin Planul Național de Redresare și Reziliență în materie de energie verde, ca urmare a aprobării de către Comisia Europeană a unei scheme de ajutoare de stat în valoare de 149 de milioane EUR pentru sprijinirea producției de hidrogen din surse regenerabile. Salut decizia de astăzi a Comisiei Europene și am încredere în capacitatea noastră de a absorbi aceste fonduri, prin proiecte care ne vor ajuta să reducem dependența de combustibili fosili și să dezvoltăm în țară producția de hidrogen din surse regenerabile. Diversificarea surselor de energie este o prioritate, mai ales în contextul actual, iar orientarea către surse alternative este firească, din grijă față de mediu și față de generațiile viitoare”, a precizat prim-ministrul într-un mesaj publicat pe Facebook.

Acesta a dat asigurări că guvernul își va continua ” într-o manieră coordonată și coerentă eforturile pentru atingerea la termen a țintelor și jaloanelor pe care ni le-am asumat prin PNRR”.

”Avem periodic discuții de lucru în cadrul Comitetului de Monitorizare a Planului Național de Redresare şi Reziliență pentru a fi la zi cu evoluția demersurilor care se fac la fiecare nivel. Valorificăm toate oportunitățile de finanțare pe care le avem prin Mecanismul de Redresare și Reziliență al UE, având în vedere că pentru 85% din apelurile de proiecte competitive din PNRR, inclusiv schemele de ajutor de stat, avem stabilite termene de lansare în 2022”, a completat Nicolae Ciucă.

Premierul a mai spus că la nivelul guvernului sunt pregătite ”soluțiile pentru asigurarea cofinanțărilor necesare implementării lor și pentru a pune în valoare banii europeni în beneficiul cetățenilor români și al economiei naționale”.

Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă de ajutoare a României în valoare de 149 de milioane de euro pusă la dispoziție prin intermediul Mecanismului de redresare și reziliență (MRR) pentru a sprijini producția de hidrogen din surse regenerabile.

Scopul măsurii este să contribuie la dezvoltarea hidrogenului din surse regenerabile, în conformitate cu obiectivele Strategiei UE pentru hidrogen și cu Pactul verde al UE.

Schema va contribui, de asemenea, la obiectivele planului REPowerEU de a reduce dependența de combustibilii fosili din Rusia și de a accelera tranziția verde.

Continue Reading

ROMÂNIA

Ministrul Energiei, Virgil Popescu: Coreea de Sud este interesată să facă investiții în România în domeniul energiei nucleare

Published

on

© Virgil Popescu/ Facebook

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a avut luni o întrevedere de lucru cu președintele Adunării Naționale a Coreei de Sud, Kim Jin-pyo, acesta din urmă exprimând interesul țării sale de ”a face investiții în România în domeniul energiei nucleare”.

”Astăzi, împreună cu președintele Senatului, Alina Gorghiu, și colegii parlamentari Viorel Badea și Ben-Oni Ardelean am avut o întâlnire de lucru cu delegația sud – coreeană condusă de E.S. Kim Jin-pyo. Am discutat despre întărirea relațiilor bilaterale, comerciale și, inclusiv, cooperarea în domeniul energiei. Există multe puncte comune și interes din partea lor de a face investiții în România, în domeniul energiei nucleare și altele. Le-am transmis că sunt bineveniți și suntem interesați de colaborări fructuoase”, a precizat Popescu într-un mesaj publicat pe Facebook.

La rândul său, președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, și-a exprimat ”interesul pentru revitalizarea și dinamizarea contactelor politice bilaterale la nivel înalt, actualizarea priorităților și a agendei comune în cadrul Parteneriatului strategic cu Republica Coreea, singurul parteneriat al României, de acest fel,  cu un stat din zona Asia-Pacific, până în prezent”.

”Știm că statele noastre au abordări și interese similare, iar cooperarea comună este deosebit de semnificativă, în contextul geopolitic și economic actual. În cadrul întrevederii am exprimat dorința continuării și dezvoltării cooperării bilaterale în domeniile: economie, energie, infrastructură, industrie, tehnologii digitale, sănătate, cultură și educație. Am apreciat eforturile statului coreean din ultimii ani pentru asigurarea egalității de gen în politică și administrație publică. Totodată, am precizat faptul că participarea femeilor în politică, la nivel legislativ și executiv, contribuie semnificativ la consolidarea democrației. Sper ca autoritățile sud-coreene să continue eforturile în acest sens”, a subliniat Alina Gorghiu pe aceeași rețea de socializare.

Aceasta a punctat ”importanța diversificării cooperării economice și comerciale prin extinderea cooperării în domeniul securității și apărării naționale”.

Discuțiile din cadrul întrevederii au relevat, totodată, ”importanța cooperării comune consolidate în forurile multilaterale și promovarea regulilor care asigură stabilitatea ordinii internaționale”.

Continue Reading

ROMÂNIA

Klaus Iohannis: Sacrificiile soldaților din Primul Război Mondial au reprezentat temelia dezvoltării României europene

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a adus astăzi, 6 august, un omagiu militarilor români care au dat cele mai grele bătălii din Primul Război Mondial. 

„Sacrificiile soldaților noștri au făcut posibile nu doar câștiguri militare, ci au determinat și o modernizare a societății românești. Acordarea dreptului egal de vot pentru toți cetățenii, împroprietărirea țăranilor, cu precădere a celor aflați pe front, de către Regele Ferdinand au reprezentat reforme semnificative, care au consolidat parcursul democratic al națiunii noastre”, a transmis președintele României. 

Șeful statului a subliniat faptul că „România face parte din NATO, cea mai puternică alianță militară din istorie: „Țara noastră beneficiază, astfel, și de garanțiile de securitate conferite de apartenența la Alianța Nord-Atlantică.”

„Jertfa înaintașilor noștri pe câmpul de bătălie a reprezentat temelia dezvoltării României întregite, democratice și europene. Este acum datoria noastră să ducem mai departe și să apărăm idealurile, principiile și valorile pentru care ei s-au sacrificat. Să ne amintim cu pioșenie de eroii ale căror oseminte se odihnesc în Mausoleul de la Mărășești, pe dealurile Vrancei și pe toate câmpurile de luptă”, a conchis acesta în mesajul său. 

Continue Reading

Facebook

U.E.2 hours ago

Polonia amenință că va bloca inițiativele UE prin exercitarea dreptului de veto, dacă nu îi vor fi deblocate fondurile din MRR

ROMÂNIA2 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă: România este mai aproape de materializarea obiectivelor din PNRR în materie de energie verde

U.E.4 hours ago

Germania reiterează ”sprijinul ferm pentru Ucraina”: Susținem sancțiunile împotriva Rusiei, chiar dacă ”ne așteaptă luni dificile”

U.E.4 hours ago

La doi ani de la alegerea frauduloasă a lui Aleksandr Lukashenko, UE își reafirmă sprijinul pentru aspirațiile democratice ale belarușilor

INTERNAȚIONAL5 hours ago

Gaza: Uniunea Europeană salută acordul dintre Israel și Jihadul Islamic Palestinian privind încetarea focului

ROMÂNIA6 hours ago

Ministrul Energiei, Virgil Popescu: Coreea de Sud este interesată să facă investiții în România în domeniul energiei nucleare

U.E.6 hours ago

Eurostat: UE a exportat servicii de 1027 mld. de euro în 2021, indicând o revenire la nivelurile anterioare pandemiei

RUSIA7 hours ago

UE demontează dezinformarea rusă cu privire la Georgia: Kremlinul urmărește să creeze o prăpastie între această țară și partenerii ei, UE și NATO

COMISIA EUROPEANA7 hours ago

Comisia Europeană aprobă României un ajutor de stat de 149 de milioane de euro prin Mecanismul de redresare și reziliență pentru producția de hidrogen din surse regenerabile

INTERNAȚIONAL8 hours ago

Ucraina acuză Rusia de comiterea a peste 27.000 de crime de agresiune şi de război pe teritoriul ucrainean

INTERNAȚIONAL4 days ago

Azerbaidjan a lansat operațiunea „Răzbunarea” împotriva forțelor armene din Nagorno-Karabah

ROMÂNIA5 days ago

Guvernul aprobă contractul de finanțare dintre România și BEI privind Spitalul Regional Craiova

ROMÂNIA5 days ago

România este ”peste graficul asumat în fața Comisiei Europene” privind stocurile de gaze naturale. Virgil Popescu: Există un grad de umplere de peste 59%, peste ținta pentru septembrie

REPUBLICA MOLDOVA5 days ago

R. Moldova dorește să reducă consumul de gaze pentru a diminua dependența de Gazprom. Vicepremierul Andrei Spînu: O alternativă o reprezintă păcura, care ar putea fi livrată de România

ROMÂNIA6 days ago

Nicolae Ciucă a dat asigurări că bugetul din 2023 va putea susține noile prevederi privind educația, iar țința de 15% pentru învățământ va fi atinsă până în 2027

U.E.1 week ago

Premierul spaniol, turneu în Balcanii de Vest: Locul acestei regiuni este în Uniunea Europeană

ROMÂNIA1 week ago

Klaus Iohannis, la Săptămâna Haferland: Dialogul intercultural, sursă a prosperității. România va continua să apere drepturile și interesele minorităților sale

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă, la Săptămâna Haferland: Transilvania reprezintă la nivel european un model de toleranță și de bună conviețuire interetnică

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

Republica Moldova dorește ”să cumpere gaze din România”. Președinta Maia Sandu: Acest lucru este critic pentru a ne asigura că oamenii noștri nu vor îngheța la iarnă

NATO2 weeks ago

Polonia a semnat contracte de achiziții de arme din Coreea de Sud: Învăţăm lecţia din ceea ce se întâmplă în Ucraina invadată de Rusia

Team2Share

Trending